Publicat în Buletin Documentar nr. 2/2004 al P.N.A./D.N.A.

UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND ÎNŢELESUL TERMENILOR DE "PUBLIC" ŞI DE "ÎNSCRIS OFICIAL" DIN CODUL PENAL

Andrei Cocieru

În mod evident aria înscrisurilor ce pot face obiectul cercetărilor şi al tragerii la răspundere penală pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 289, art. 291 teza II-a Cod penal, a fost mult restrânsă prin interpretarea strictă a înţelesului dat termenilor "ÎNSCRIS OFICIAL" [definit de art. 150 alin. (2) Cod penal] şi "PUBLIC" (definit de art. 145 Cod penal) prin modificările efectuate prin Legea nr. 140/1996.

Practic, după modificările sus-menţionate, orice înscris care emană sau aparţine altei persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 Cod penal, falsificat, nu mai poate fi încadrat juridic decât ca fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile prevăzute de art. 290 Cod penal.

Privind falsificarea "ÎNSCRISURILOR OFICIALE"

Determinarea acelor înscrisuri ce pot constitui obiectul material al infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289 şi art. 291 Cod penal, trebuie făcută prin stricta definire dată atât expresiei "ÎNSCRIS OFICIAL" cât şi termenului "PUBLIC" în Titlul VIII din Partea generală a Codului penal, prin dispoziţia penală specială referitoare la imprimatele producătoare de consecinţe juridice "ASIMILATE CU ÎNSCRISURILE OFICIALE" (alineatul 3 al art. 288 Cod penal) sau prin alte dispoziţii penale speciale, precum cele referitoare la înregistrările contabile, prev. de art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 (cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 310/2002).

Concret, alineatul 2 al art. 150 Cod penal face trimitere la art. 145 Cod penal pentru înţelegerea unităţilor cărora le aparţin sau de la care emană "ÎNSCRISURILE OFICIALE".

Enumerarea acestora - autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, serviciile de interes public - fără a se defini ce trebuie să se înţeleagă prin expresia "INTERES PUBLIC", sau fără a se stabili criteriile pe baza cărora vor fi determinate unele dintre aceste unităţi, nu este de natură a clarifica şi de a asigura o practică judiciară unitară.

Privind falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată

Efectul esenţial al modificărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996 - prin definirea expresiei "ÎNSCRIS OFICIAL" şi a termenului "PUBLIC" - a fost cel al scoaterii înscrisurilor care emană sau aparţin altor persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 Cod penal din sfera "ÎNSCRISURILOR OFICIALE", falsificarea acestora neputând constitui decât infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile prevăzute de art. 290 Cod penal.

Numai că, existenţa acestei infracţiuni este condiţionată de modul comiterii, respectiv "prin vreunul din modurile arătate în art. 288", ori acestea sunt expres şi limitativ determinate în textul incriminator, respectiv numai "CONTRAFACEREA" sau "ALTERAREA".

Riguros juridic, cu atât mai mult în interpretarea legii penale, orice altă modalitate de comitere - precum alcătuirea unui înscris cu date nereale - nu este incriminată. Mai mult, legiuitorul a şi dat un titlu definitor infracţiunii, respectiv de "FALS MATERIAL" care, în consens cu înţelesul modurilor de comitere indicate, nu permite o altă acţiune materială directă decât asupra unui înscris preexistent falsificării.

Şi Codul penal în vigoare în perioada 1936 - 1938 incrimina falsul în înscrisuri sub semnătură privată, în art. 401, numai prin "CONTRAFACEREA" sau "ALTERAREA" înscrisului. Practica judiciară din acea perioadă a demonstrat imposibilitatea încadrării altor modalităţi şi a impus completarea textului incriminator prin adăugarea expresiei "SAU ALCĂTUINDU-L ÎN ORICE MOD".

Atâta vreme cât textul a fost în vigoare în această formă (24 septembrie 1938 - 21 iunie 1968) nu a mai existat practică judiciară neunitară sub acest aspect.

în redactarea Codului penal intrat în vigoare în anul 1968, privind modurile comiterii falsului material, se regăsesc numai "CONTRAFACEREA" şi "ALTERAREA" înscrisului, moment din care din nou în practica judiciară au apărut interpretări contradictorii şi stare de echivoc, alimentată pe de o parte de convingerea unor practicieni că un text incriminator trebuie aplicat printr-o riguroasă interpretare a termenilor săi, pe de altă parte de sentimentul de inechitate de a lăsa nesancţionat acelaşi gen de fapte comis prin alte modalităţi, la fel ori chiar mai grave sau mai periculoase.

Există opinii în sensul că legiuitorul ar fi socotit adăugire inutilă expresia "ALCĂTUINDU-L îN ORICE MOD" şi că prin înlăturarea acesteia se asigură conciziunea exprimării şi exactitatea ştiinţifică a terminologiei.

înclinăm să considerăm că s-a ajuns la un efect contrar, respectiv că s-a revitalizat starea de echivoc şi s-a bulversat practica judiciară. Tocmai necesitatea interpretării cu exactitate ştiinţifică a terminologiei nu permite tratarea termenului de "CONTRAFACERE" drept sinonim cu "FACEREA", ori că expresia "fals material" - care presupune ştergere, înlocuire, adăugire, etc., deci acţiune materială directă asupra conţinutului înscrisului real preexistent" - echivalează cu cel intelectual, cazul înscrisului conceput de oricine altcineva decât funcţionarul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Aspecte practice

Un caz concret al interpretărilor diferite - generate de insuficienta şi imperfecta reglementare a textului incriminator de la art. 288 Cod penal şi care nu acoperă exact situaţia înscrisurilor falsificate la întocmirea lor, prin ticluirea lor cu date ce nu corespund realităţii (acţiune materială ce nu poate fi asimilată cu "ALTERAREA" sau "CONTRAFACEREA" scrierii ori subscrierii unui înscris preexistent) ar lămuri mai clar existenţa unor asemenea mari dificultăţi în activitatea practică.

Spre exemplu, prin rechizitoriul nr. 9/P/2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual pentru realizarea scopului schimbării destinaţiei creditelor acordate, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen., combinat cu art.17 lit. c) şi art.18 (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal, uz de fals în realizarea scopului schimbării destinaţiei creditelor acordate prev. de art. 291 Cod penal combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal şi utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

De menţionat că în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autorii falsurilor - în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) Cod procedură penală, lipsind vinovăţia acestora, induşi în eroare de inculpat şi convinşi că actele întocmite reflectă adevărul.

în fapt, inculpatul C.V., împuternicit ca administrator al S.C. "M. EXIM" S.R.L. a obţinut un credit global de exploatare în sumă de 1.000.000.000 lei pe termen de 180 zile, de la B.C.R. - Sucursala judeţeană, pe baza contractului de credit nr. xx/20 septembrie 2001, prin care suma era destinată strict pentru efectuarea unor cheltuieli în concordanţă cu obiectul de activitate al societăţii.

Pe baza unor borderouri cu date fictive (atestând achiziţii de animale de la producători particulari), inculpatul C.V. a determinat întocmirea şi semnarea, de către contabilul şi respectiv de către asociatul unic al împrumutatului, a 3 dispoziţii de plată (imprimate ce considerăm că, fără putinţă de tăgadă, intră în categoria înscrisurilor asimilate celor "oficiale", conform prevederilor aliniatului 3 al art. 288 Cod penal), pe care le-a prezentat funcţionarului de la B.C.R. - Sucursala Judeţeană spre avizare prin ştampilare şi semnare, după care a depus documentele la Serviciul "CREDITE" al instituţiei bancare, obţinând ridicarea sumelor menţionate.

Prin sentinţa penală nr. 1052/3 iulie 2003, Judecătoria Slobozia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de apărătorul inculpatului, din participaţie improprie la falsul intelectual şi uz de fals, în cea de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătura privată - prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 Cod penal, combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal - dispunând achitarea inculpatului pentru aceste fapte în temeiul art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală. în baza art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. b) Cod penal, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Este evident faptul că prima instanţă a considerat că actele falsificate nu intră în categoria "ÎNSCRISURILOR OFICIALE" apreciind că nu emană sau nu aparţin vreuneia dintre unităţile prevăzute de art. 145 Cod penal. în consecinţă, a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals (cu circumstanţele agravante prev. de art. 17 şi 18 din Legea nr. 78/2000), în temeiul art. 10 lit. d) Cod procedură penală. Pentru aceleaşi considerente nu a admis nici cererea de schimbare a încadrării juridice (formulată de apărătorul inculpatului) a faptelor sus menţionate în participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals (cu circumstanţele agravante prevăzute de art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000) considerând că nu sunt întrunite elementele infracţiunii deoarece nu a fost comisă în vreuna dintre modalităţile expres incriminate.

Prin decizia penală nr. 362/A/10 octombrie 2003, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul declarat de Parchetul Naţional Anticorupţie desfiinţând sentinţa penală privind achitarea inculpatului C.V. pentru infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. 2) Cod penal raportat la art. 289 Cod penal combinat cu art. 17 lit. c) şi 18 (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal şi uzul de fals, prevăzut de art. 291 Cod penal combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, aplicarea circumstanţelor atenuante, cuantumul pedepsei, data de la care curge obligarea la despăgubiri, părţile obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat şi anularea înscrisurilor falsificate.

Rejudecând, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile deduse judecăţii, pentru care prima instanţă dispusese achitarea, în infracţiunea de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal - pentru care i-a aplicat pedeapsa de 6 luni închisoare - şi art. 291 Cod penal combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, pentru care i-a aplicat 6 luni închisoare.

Prin înlăturarea circumstanţei atenuante, instanţa de apel a majorat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 la 5 ani închisoare, iar prin aplicarea art. 33 lit. a) cât şi art. 34 lit. b) Cod penal a dispus ca inculpatul C.V. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe lângă alte modificări ale sentinţei (vizând despăgubirile şi cheltuielile judiciare), instanţa a dispus şi anularea înscrisurilor falsificate.

Deci, adoptând o altă interpretare decât cea dată de prima instanţă, Tribunalul Ialomiţa a procedat la schimbarea încadrărilor juridice considerând că actele falsificate nu pot constitui "ÎNSCRISURI OFICIALE" deoarece nu emană şi nu aparţin uneia dintre unităţile prevăzute de art. 145 Cod penal. A reţinut însă că documentele falsificate constituie obiectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată chiar dacă falsificarea s-a produs prin plăsmuire şi nu prin "ALTERARE" sau "CONTRAFACERE", şi l-a condamnat pe inculpat pentru participaţie improprie la săvârşirea acestei infracţiuni şi uz de fals.

Prin decizia penală nr. 198R/29 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală a admis recursurile declarate de Parchetul Naţional Anticorupţie şi inculpatul C.V., a casat în parte sentinţa penală şi decizia penală a instanţei de apel, respectiv a descontopit pedeapsa rezultantă şi a repus pedepsele în individualitatea lor. Conform art. 334 Cod procedură penală a procedat şi ea la schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 17 lit. c) şi art. 18(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal şi art. 291 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal în infracţiunea prev. de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 17 lit. c) şi art. 18(1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul C.V. la 6 luni închisoare.

Prin contopirea pedepselor, în pedeapsa cea mai grea, a dispus ca inculpatul să execute 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

În principiu, instanţa de recurs dă aceeaşi interpretare ca şi instanţa de apel, în ceea ce priveşte catalogarea documentelor falsificate ca înscrisuri sub semnătură privată, precum şi privind întrunirea elementelor infracţiunii comise prin alcătuirea conţinutului înscrisurilor.

Spre deosebire de instanţa de apel, hotărăşte că nu coexistă participaţia directă la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu cea de uz de fals (ambele cu circumstanţa agravantă prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000) ci numai prima dintre aceste infracţiuni - considerând condiţia "făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire"… din textul prev. de art. 290 Cod penal, ca fiindu-i aplicabilă şi altui participant decât autorului falsurilor - respectiv cea prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 290 Cod penal cu aplic. art. 17 lit. c) şi art. 18(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal.

*

Chiar dacă s-ar fi motivat şi demonstrat de ce o instituţie bancară nu poate fi încadrată între unităţile prevăzute în art. 145 Cod penal (nici ca "altă persoană juridică de interes public", nici cu "servicii de interes public"), instanţele sus-menţionate au apreciat greşit - prima dispunând achitarea, celelalte schimbând încadrarea juridică - reţinând că în cauza supusă judecăţii nu ar fi întrunite elementele specifice falsului intelectual, deoarece:

- dispoziţiile de plată utilizate sunt "imprimate producătoare de consecinţe juridice", iar în conformitate cu prevederile art. 288 alin. (3) Cod penal acestea sunt "ASIMILATE CU ÎNSCRISURILE OFICIALE";

- falsificarea dispoziţiilor de plată - prin vizare, semnare şi ştampilare pentru valabilitate - comisă de către funcţionarul bancar (chiar şi fără vinovăţie) aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu constituie "fals intelectual" întrucât textul incriminator al art. 289 Cod penal nu circumstanţiază calitatea subiectului activ, fiind deci suficientă calitatea de "funcţionar" definită de art. 147 alin. (2) Cod penal.

*

Concluzionând, considerăm că "de lege ferenda" s-ar impune:

- lărgirea sferei modalităţilor incriminate în art. 288 Cod penal (numai în privinţa subiecţilor activi necalificaţi, alţii decât "funcţionarul în exercitarea atribuţiilor de serviciu") prin reintroducerea expresiei "SAU ALCĂTUINDU-L ÎN ORICE MOD", pentru a se asigura uniformitatea tratamentului juridic în această materie;

- reglementarea - în Capitolul VIII din Partea generală a Codului penal "ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ" - criteriilor pe baza cărora pot fi precis determinate "unităţile" enumerate în art. 145 Cod penal sau definirea noii expresii "INTERES PUBLIC", introdusă în acest text fără nici o altă explicaţie.