DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 31 iulie 2020
Nr. 460/VIII/3

COMUNICAT



În completarea comunicatului nr. 168/VIII/3 din 13 martie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest la domiciliu, a inculpatului

PETCU MITICĂ, comisar-șef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Galați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (16 acte nateriale)

Și în stare de libertate, a trei persoane fizice pentru comiterea mai multor infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie – martie 2020, inculpatul Petcu Mitică, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, de la mai multe persoane (printre care și cele trei menționate mai sus), diferite sume de bani (cuprinse între 50 lei și 300 lei) și alte bunuri, care nu i se cuveneau, pentru:
- programarea „peste rând” a candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere,
- înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme,
- preschimbarea fără programare a permisului de conducere.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra unor sume de bani ridicate de la inculpatul Petcu Mitică.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu cinci inculpați, în sarcina lor reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită (autorat și instigare).

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- în cazul a trei persoane – 1 an și 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani,
- în cazul celorlalte două persoane – 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei cinci inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Galați.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (07.12.2020):

În perioada 2-17 noiembrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat cu patru persoane acorduri de recunoaștere a vinovăției, în sarcina acestora fiind reținută infracțiunea de cumpărare de influență.

În prezența avocaților, cei patru inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an și 6 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei patru inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Galați.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 14 septembrie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 21 februarie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 ianuarie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 07 iulie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 09 noiembrie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 05 martie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 16 februarie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 30 martie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 ianuarie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 06 aprilie 2021
comunicate-hotărâri de condamnare din 01 februarie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 24 noiembrie 2020
comunicate-hotărâri de condamnare din 29 martie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 15 februarie 2021