DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 169 din 26.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul BÎZDÎGĂ MIHAI, la data faptelor primar al comunei Golăiești, județul Iași și președinte al ASOCIAȚIEI PROFESIONALE A CRESCĂTORILOR DE TAURINE (A.P.C.T.) GOLĂIEȘTI, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, patru infracțiuni de fals intelectual și complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul BOJOGA MIHAI, la data faptelor viceprimarul com. Golăiești, județul Iași și secretar al A.P.C.T. GOLĂIEȘTI, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals intelectual.
Condamnă pe inculpata BÎZDÎGĂ MARICICA, soția inculpatului Bîzdîgă Mihai și reprezentant legal al Î.F. „Bîzdîgă Maricica”, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Condamnă pe inculpata ASOCIAȚIA PROFESIONALĂ A CRESCĂTORILOR DE TAURINE (A.P.C.T.) GOLĂIEȘTI, la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 40.000 lei și pedeapsa complementară a suspendării activității pe o durată de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ (Î.F.) BÎZDÎGĂ MARICICA, pentru infracțiunea reținută în sarcina ei, în baza art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de procedură penală cu referire la Decizia Î.C.C.J. (Complet DCD/P) nr. 1/2016.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă față de inculpata Întreprinderea Familială Bîzdîgă Maricica, prin reprezentant legal B.A., și menține măsurile asigurătorii privind pe această inculpată, dispuse prin ordonanțele din 16.11.2012 și 28.11.2012.
Obligă pe inculpații Bîzdîgă Mihai, Bojoga Mihai, Bîzdîgă Maricica și Asociația Profesională a Crescătorilor de Taurine Golăiești să achite părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, suma de 2.136.478,85 lei cu titlul de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală de la data efectuării fiecărei plății până la data achitării efective a debitului.
Dispune desființarea înscrisurilor oficiale falsificate.
Obligă pe fiecare dintre inculpații Bîzdîgă Mihai, Bojoga Mihai , Bîzdîgă Maricica și Asociația Profesională a Crescătorilor de Taurine Golăiești la plata sumei de câte 3.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă apelanții inculpați Bîzdîgă Maricica, Bîzdîgă Mihai și Bojoga Mihai la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași la data de 17 iunie 2013, vezi comunicatul nr. 595/VIII/3 din data de 20 iunie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 20 iunie 2013