DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 532 din 23.10.2019, Curtea de Apel Oradea a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul VARGA ZOLTAN – ANDRAS, la data faptei administrator al unei societăți comerciale la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Condamnă pe inculpatul COHUȚ FLORICA SILVIA la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
În cazul celor doi inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Varga Zoltan Andras și Cohuț Florica Silvia vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, ambii în cadrul Primăriei Oradea sau a Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea.
Confiscă de la inculpatul Varga Zoltan Andras suma de 3.000 euro, depusă la bancă.
Obligă inculpații Varga Zoltan Andras și Cohuț Florica Silvia să plătească suma de 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea la data de 29 iunie 2018, vezi comunicatul nr. 560/VIII/3 din data de 06 iulie 2018.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2018