DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 28 octombrie 2019
Nr. 832/VIII/3

COMUNICAT



Direcția Națională Anticorupție organizează Atelierul de lucru cu tema “Tendințe în investigarea fraudelor și corupției care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2019, în București, la RIN Grand Hotel.

La eveniment participă procurori, ofițeri de poliție, specialiști din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și reprezentanți ai Departamentului pentru Lupta Antifraudă, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și ai unor autorități de management (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură).

La deschiderea ce va avea loc, în prezența procurorului șef al D.N.A. Nistor Călin, la data de 30 octombrie 2019, în intervalul orar 09.30-11.15, va fi prezentat studiul intitulat Sisteme de fraudare actuale identificate în aprobarea și implementarea activităților finanțate din fonduri europene, realizat de D.N.A. și bazat pe dosarele finalizate cu decizii de condamnare definitivă, având ca obiect infracțiuni comise împotriva intereselor financiare ale UE.

Atelierul de lucru este organizat în cadrul proiectului Tendințe în investigarea fraudelor și corupției care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, cofinanțat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (O.L.A.F.) prin programul HERCULE III Training.




BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE