DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2018:003.001809
Dosar nr. 3552/101/2016

R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECZIA PENALĂ NR. 1809
Ședința publică din data de 20 decembrie 2018
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - (…)
JUDECĂTOR - (…)
Grefier - (…)

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova – reprezentat prin procuror (…)

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate prin Încheierea din data de 12 decembrie 2018, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, având ca obiect apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA și inculpata G.N. împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 08 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul numărul 3552/101/2016.
Deliberând;

C U R T E A,

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 30 din data de 08 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul numărul 3552/101/2016, în baza art. 386 Cpp, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, respectiv s-a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatei G.N., după cum urmează:
S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.N., din săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), complicitate la înșelăciune (5 acte materiale), instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale) prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 48 al. 1 C.p. rap. art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 47 C.p. rap. la art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 320 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p. și art. 47 C.p., rap. la art. 322 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p, în infracțiunile de: - complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale) prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp.
În baza art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, a fost condamnată inculpata G.N. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale) și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pedeapsă ce s-a dispus a se executa în conformitate cu dispozițiile art. 68 Cp; în baza art. 65 Cp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe durata prev. de art. 65 alin. 3 Cp.
În baza art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, a fost condamnată inculpata G.N. la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale);
În baza art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa principală de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale);
În baza art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale).
În baza art. 38 și art.39 alin.1, lit. b Cp, cu aplic. art. 5 N. Cp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv de 8 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute în total pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare; în temeiul art. 45 alin.1 Cp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 5 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pedeapsă care s-a dispus a se executa în conformitate cu dispozițiile art. 68 Cp; în temeiul art. 45 alin.5 Cp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la executarea pedepsei principale sau până când acea pedeapsă va putea fi considerată executată.
În baza art. 72 alin.1 Cp, s-a scăzut din durata pedepsei închisorii rezultante reținerea din data de 28.07.2015 - ora 16:30, până la data de 29.07.2015 - ora 16:30.
S-a constatat că înscrisurile falsificate de inculpata G.N. și înscrisurile la a căror falsificare a instigat, au fost anulate prin sentința penală nr. 153/26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015, definitivă prin decizia penală nr. 102/26.01.2017 a Curții de Apel Craiova.
S-a dispus obligarea inculpatei G.N., în solidar cu inculpatul G.I (…) la plata sumei de 1.379.483 lei despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Mehedinți, sumă rămasă neachitată din prejudiciul total de 1.426.983,89 lei.
În baza art. 404 alin.4 lit.c Cpp, și art. 249 Cpp, s-a menținut sechestrul asigurator instituit prin ordonanțele nr.355/P/2014 din 27.07.2015 și 28.07.2015 ale DNA – Serviciul Teritorial Craiova, în scopul reparării prejudiciului cauzat de inculpată, până la concurența sumei de 1.379.483 lei, asupra următoarelor bunuri mobile și imobile: - cotă indiviză de ½ din teren intravilan - 2498 mp înscris în cartea funciară a comunei Bâlvănești nr. 50026 cu număr cadastral 50026; - cota indiviză de 19/533 din teren intravilan situat în Dr. Tr. Severin, (…); - cotă indiviză de ½ din apartament situat în Dr. Tr. Severin, (…); - cotă indiviză de ½ din autoturismul marca Audi A4, an fabricație 2007, înmatriculat sub nr. MH 05 BYU; - suma de 2000 dolari americani, depusă la CEC BANK – Sucursala Craiova conform recipisei de consemnare nr. 1385642/1 din 27.07.2015, bunuri aflate în proprietatea inculpatei G.N..
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., a fost obligată inculpata G.N. la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care, suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli stabilite pentru faza de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 355/P/2014 din 28.08.2015 al DNA - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I. pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), înșelăciune (5 acte materiale), fals intelectual (11 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale) și uz de fals (3 acte materiale), prev. de art. art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 322 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 323 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., precum și a inculpatei G.N. pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de: complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), complicitate la înșelăciune (5 acte materiale), instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale), prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 48 al. 1 C.p. rap. art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 47 C.p. rap. la art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 320 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p. și art. 47 C.p., rap. la art. 322 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că, în perioada 2009-2013, inculpatul G.I., primar al comunei Godeanu, județul Mehedinți, a formulat și a depus în numele tatălui său, G.I., mai multe cereri unice de plată pe suprafață, reușind, prin folosirea de documente falsificate, obținerea de la APIA - Centrul Județean Mehedinți, de fonduri nerambursabile, atât din bugetul național, cât și din bugetul Uniunii Europene, pentru suprafața totală de aproximativ 198 ha, în cuantum total de circa 1.450.000 lei, din care aproximativ 500.000 lei au revenit funcționarului APIA, G.N.; de asemenea, inculpatul G.I. a întocmit, semnat și ștampilat adresele nr. 641/16.06.2014 (emisă către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol) și nr. 206/18.02.2015 (emisă către DNA –ST Craiova) prin care comunica, nereal, suprafețele de teren pe care G.I., CNP - 1560522250531, tatăl său, le-ar fi avut în proprietate sau folosință.
În perioada anterior menționată, inculpata G.N. a înlesnit obținerea de fonduri APIA nerambursabile, individualizate mai sus, de către celalalt inculpat, prin întocmirea de documente și furnizarea de informații, primind de la acesta aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate.
De asemenea, inculpata G.N. l-a determinat pe inculpatul G.I. să întocmească în fals adeverințele nr.1510/28.08.2009 și nr.231/24.04.2013 și tabelele nr.645/17.04.2009, nr.809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr.230/24.04.2013, înscrisuri depuse, în perioada 2009-2013, în vederea obținerii de fonduri nerambursabile de la APIA.
Aceasta a făcut mențiuni nereale pe adeverințele nr.808/17.05.2010 și nr.520/22.03.2012, adeverințe semnate de către celălalt inculpat și care poartă ștampila Primăriei com. Godeanu, documente depuse de G.I. în vederea obținerii de fonduri nerambursabile, și l-a determinat pe acesta să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ținut în paralel și care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafețelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept.
Cu ocazia efectuării de verificări de către APIA - Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol, inculpata l-a determinat și ajutat pe inculpatul G.I. să întocmească 16 înscrisuri intitulate Declarație și 5 înscrisuri intitulate Chitanță, acte depuse ulterior la APIA, în anul 2014, în vederea dovedirii existenței terenurilor pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile.
Urmare a cererilor unice de plată depuse, a fost obținută pe nedrept suma totală de 1.426.983,89 lei, astfel: - pentru Campania din anul 2009: fonduri FEGA 51.082,21 lei; fonduri FEADR 144.841,16 lei; fonduri din bugetul național: 31.794,40 lei; - pentru Campania din anul 2010: fonduri FEGA:63.151,77 lei; fonduri FEADR 167.978,42 lei; fonduri din bugetul național: 36.873,29 lei; - pentru Campania din anul 2011: fonduri FEGA:78.267,85 lei; fonduri FEADR 176.119,78 lei; fonduri din bugetul național: 38.660,43 lei; - pentru Campania din anul 2012: fonduri FEGA:96.376,52 lei; fonduri FEADR 178.652,89 lei; fonduri din bugetul național: 39.216,48 lei; - pentru Campania din anul 2013: fonduri FEGA:109.215,08 lei; fonduri FEADR 176.097,98 lei; fonduri din bugetul național 38.655,63 lei.
S-a mai arătat că, la data de 13.12.2014, s-a înregistrat la DNA-ST Craiova sesizarea formulată de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol cu privire la faptul că există suspiciuni privind folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei de către fermierul G.I., tatăl inculpatului G.I., identificat cu numărul RO252208937, care, cu ocazia formulării cererii unice pe suprafață pentru campania 2012 a depus mai multe documente false.
La data de 03.03.2015 s-a consemnat denunțul inculpatului G.I., fiul fermierului G.I., titularul cererilor de obținere a fondurilor, formulat împotriva inculpatei G.N., funcționar în cadrul APIA Mehedinți, din care rezulta faptul că aceasta a înlesnit obținerea de fonduri APIA nerambursabile, de către celalalt inculpat, prin întocmirea de documente false și furnizarea de informații, primind de la acesta aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate.
De asemenea, s-a mai reținut că inculpata G.N. l-a determinat pe inculpatul G.I. să întocmească în fals adeverințele nr.1510/28.08.2009 și nr.231/24.04.2013 și tabelele nr.645/17.04.2009, nr.809/17.05.2010, nr.520/22.03.2012 și nr.230/24.04.2013, înscrisuri depuse în perioada 2009-2013 în vederea obținerii de fonduri nerambursabile de la APIA, și că aceasta a efectuat mențiuni nereale pe adeverințele nr.808/17.05.2010 și nr.520/22.03.2012, adeverințe semnate de către celălalt inculpat și care poartă ștampila Primăriei com. Godeanu.
S-a mai consemnat că inculpata G.N. l-a determinat pe inculpatul G.I. să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ținut în paralel și care conținea mențiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafețelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept.
Cu ocazia efectuării de verificări de către APIA s-a reținut că, inculpata l-a determinat și ajutat pe inculpatul G.I.să întocmească 16 înscrisuri intitulate Declarație și 5 înscrisuri intitulate Chitanță, acte depuse ulterior la APIA, în anul 2014, în vederea dovedirii existenței terenurilor pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile.
Începând cu data de 01 ianuarie 2007, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a implementat măsuri de sprijin pentru fermieri, finanțate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.) ca plăți directe în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafață (SAPS), precum și măsuri de sprijin finanțate din bugetul național și Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.), ca plăți naționale directe complementare (PNDC).
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS – art. 122 – 124 din Regulamentul CE nr. 73/2009) reprezintă acordarea unei sume, stabilită pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție (necondiționat de obținerea de producție).
Plățile naționale directe complementare (PNCD) reprezintă plăți suplimentare la SAPS și sunt prevăzute de OUG nr. 125/2006, completată și aprobată prin Legea nr. 139/2007 și modificată prin OG nr. 16/2009 și de Ordinele Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 și 118/2009 (pentru campaniile 2010 și 2011), nr. 127 și 225/2012 și 31/2013 (pentru campaniile 2012 și 2013).
Cu privire la implementarea schemelor de plăți directe, A.P.I.A. a informat agricultorii și crescătorii de animale, utilizatorii de suprafețe de pășuni permanente și fânețe, despre modalitatea de accesare și criteriile de eligibilitate ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de sprijinul financiar la care se referă OUG nr. 125/2006, cu modificările și completările ulterioare și legislația subsecventă adoptată de-a lungul timpului.
1. Cererea unică de plată pe suprafață din anul 2009.
La data de 13.05.2009 a fost înregistrată, sub nr. MH-35397, la APIA – Centrul Județean Mehedinți, cererea unică de plată pentru suprafață 2009, cerere formulată de inculpatul G.I., în numele tatălui său, G.I., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 198,25 ha teren agricol. În susținerea acestei cereri, a fost depusă, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 1510/28.08.2009, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat și tabelul nr. 645/17.04.2009, care cuprindea un număr de 16 persoane, respectiv B.I., A.D., B.D., B. E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și L.P., care ar fi cedat fermierului G.I., spre folosință, terenurile lor.
Având în vedere că, la acea dată, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 2088993/23.11.2009, nr. 3252313/11.05.2010 și nr. 3838108/05.07.2011, fiind încasate următoarele sume:
- fonduri FEGA:51.082,21 lei;
- fonduri FEADR :144.841,16 lei;
- fonduri din bugetul național: 31.794,40 lei.
2. Cererea unică de plată pe suprafață din anul 2010.
La data de 17.05.2010 a fost înregistrată, sub nr. MH-29847, la APIA – Centrul Județean Mehedinți, cererea unică de plată pentru suprafață 2010, cerere formulată de inculpatul G.I., în numele tatălui său, G.I., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 197,60 ha teren agricol. În susținerea acestei cereri, a fost depusă, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 808/17.05.2010, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat și tabelul nr. 809/17.05.2010, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren.
Având în vedere că, la acel moment, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 1057827/10.11.2010, nr. 3170432/28.07.2011, fiind încasate următoarele sume:
- fonduri FEGA:63.151,77 lei;
- fonduri FEADR :167.978,42 lei;
- fonduri din bugetul național: 36.873,29 lei.
3. Cererea unică de plată pe suprafață din anul 2011.
La data de 05.05.2011 a fost înregistrată, sub nr. MH-26843, la APIA – Centrul Județean Mehedinți, cererea unică de plată pentru suprafață 2011, cerere formulată de inculpatul G.I., în numele tatălui său, G.I., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol.
Având în vedere că nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, la acea dată, au fost emise deciziile de plată nr. 1873858/24.10.2011 și nr. 2381834/16.12.2011, fiind încasate următoarele sume:
- fonduri FEGA:78.267,85 lei;
- fonduri FEADR:176.119,78 lei;
- fonduri din bugetul național: 38.660,43 lei.
4. Cererea unică de plată pe suprafață din anul 2012.
La data de 26.03.2012 a fost înregistrată, sub nr. MH-11074, la APIA – Centrul Județean Mehedinți, cererea unică de plată pentru suprafață 2012, cerere formulată de inculpatul G.I., în numele tatălui său, G.I., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol.
În susținerea acestei cereri, a fost depusă, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 520/22.03.2012 emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 520/22.03.2012, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren.
Având în vedere că nici de această dată nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 953334/17.10.2012 și nr. 1934310/23.11.2012, fiind încasate următoarele sume:
- fonduri FEGA:96.376,52 lei;
- fonduri FEADR:178.652,89 lei;
- fonduri din bugetul național: 39.216,48 lei.
5. Cererea unică de plată pe suprafață din anul 2013.
La data de 10.05.2013 a fost înregistrată, sub nr. MH-35958, la APIA – Centrul Județean Mehedinți, cererea unică de plată pentru suprafață 2013, cerere formulată de inculpatul G.I., în numele tatălui său, G.I., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol.
În susținerea acestei cereri, a fost depusă, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 231/24.04.2013 emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 230/24.04.2013, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren.
Având în vedere că nici de această dată nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 790918/12.09.2013, nr. 1052916/17.10.2013 și nr. 2161307/03.12.2013, fiind încasate următoarele sume:
- fonduri FEGA:109.215,08 lei;
- fonduri FEADR :176.097,98 lei;
- fonduri din bugetul național: 38.655,63 lei.
S-a reținut că, în urma administrării materialului probator (declarații de martori, înscrisuri depuse la APIA în vederea obținerii de fonduri, note de control, procese-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor audio-video, expertiza grafica, etc.) a rezultat faptul că, în perioada 2009-2013, inculpatul G.I., cu complicitatea inculpatei G.N. a obținut fonduri nerambursabile în cuantum de aproximativ 1.450.000 lei, folosind mai multe documente falsificate.
Astfel, inculpatul G.I., în perioada anterior menționată, a întocmit în fals, la solicitarea numitei G.N., tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013, tabele ce cuprind numere de înregistrare fictive la Primăria com. Godeanu, jud. Mehedinți, precum și indicarea unui număr de 16 persoane, presupus a fi acordat spre folosință terenuri numitului G.I., tatăl său.
De asemenea, inculpatul G.I. a completat, semnat și ștampilat adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013, emise de Primăria com. Godeanu, unde acesta își desfășura activitatea în calitate de primar, și a semnat și ștampilat adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, adeverințe completate de G.N., toate aceste documente având numere de înregistrare fictive și conținând date nereale, înscrisurile anterior menționate fiind depuse cu ocazia formulării cererilor unice de plată pentru suprafață sau ulterior.
În vederea stabilirii persoanelor care au falsificat înscrisurile mai sus menționate, în cauză s-a dispus și efectuat o constatare criminalistică. În aceste condiții, a fost întocmit raportul de constatare criminalistică nr. 126698 din 10.07.2015 de către specialiști din cadrul IPJ Dolj, raport în care s-a concluzionat că scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013 a fost executat de inculpatul G.I., iar scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, adeverințe semnate și ștampilate de celălalt inculpat, a fost executat de cealaltă inculpată, G.N..
Faptul că inculpații au falsificat cele patru adeverințe și cele patru tabele depuse cu ocazia obținerii de fonduri a rezultat pe de o parte din Registrul Agricol al comunei Godeanu, jud. Mehedinți, unde, la pozițiile de rol, inculpatul G.I. sau tatăl său G.I., nu figurează ca fiind proprietari sau deținători ai suprafeței totale de circa 196 ha, iar, pe de altă parte, din mențiunile efectuate în cadrul aceluiași registru cu privire la pozițiile de rol ale numiților B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și L.P., unde aceștia nu figurează ca fiind deținătorii suprafețelor de teren indicate în cele patru înscrisuri intitulate „Tabel.”
De asemenea, și persoanele menționate pe cele 5 înscrisuri intitulate „Chitanță”, respectiv: P.G., F.L., P.V., B.G. și N.N.G., nu figurează în Registrul Agricol al comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ca fiind deținătorii suprafețelor de teren înstrăinate inculpatului G.I.sau tatălui acestuia.
În ceea ce privește celelalte persoane care figurează în tabelele mai sus menționate sau care ar fi întocmit unul din cele patru înscrisuri intitulate „Chitanță”, s-a stabilit că numiții B.D., B.E., D.E., L.P., O.I., S.I. și T.P., sunt decedați, iar numiții A.N., S.P., P.G. și P. V., nu locuiesc pe raza comunei Godeanu, jud. Mehedinți.
Implicarea inculpatei G.N. în întocmirea, înregistrarea, procesarea și acordarea sumelor nerambursabile solicitate de celălalt inculpat a rezultat și din declarația martorului B.C. care, în esență, a afirmat că mai multe mențiuni efectuate pe unele documente care ar fi trebuit să fi fost întocmite de acesta nu-i aparțin, fiind posibil să fie ale inculpatei G.N., persoana pe care a auzit-o confirmând că l-a ajutat pe inculpatul G.I.să obțină fonduri APIA.
Cu ocazia verificărilor efectuate de către Serviciul Antifraudă din cadrul APIA - Central, cu privire la modul de acordare a sprijinului financiar către fermierul G.I. s-au constatat mai multe nereguli, aspecte cuprinse în procesul-verbal de constatare nr. 40661/25.11.2014. În acest sens s-a stabilit faptul că, pentru terenul declarat ca fiind în proprietatea fermierului G.I., tatăl inculpatului, în suprafață de 60,80 ha, acesta nu a putut prezentat titlu de proprietate, înregistrări cadastrale sau alte documente oficiale de proprietate. În locul acestora, beneficiarul a prezentat 5 documente scrise de mână, din care reieșea că un număr de 5 persoane diferite (P.G., F.L., P.V., B.G., N.N.G.) i-au vândut o suprafață totală de 49,27 ha. Cel mai vechi document este datat 08 august 2003, iar cel mai nou 05 iulie 2007; de asemenea, s-a mai reținut faptul că, în documentele anterior menționate, nu sunt identificate cu claritate părțile implicate (date de stare civilă), obiectul contractului nu este clar definit, în sensul că, nu sunt indicate categoriile de folosință ale terenurilor (teren agricol, pentru uz civil sau pădure) sau localizarea acestora. De asemenea, nu este specificat prețul de tranzacție, toate aceste elemente fiind de natură a atrage nulitatea înscrisurilor depuse de beneficiar în vederea obținerii de fonduri APIA.
Pentru restul suprafeței de 11,56 ha (diferența dintre 60,83 ha și 49,27 ha), beneficiarul nu a prezentat nici un fel de document.
În ceea ce privește suprafața de 136,12 ha. declarate de beneficiar ca fiind obținute sub alte forme, acesta a prezentat 16 declarații scrise de mână, toate semnate la data de 01 martie 2008, declarații care au același conținut. din care reiese faptul că un număr de 16 persoane încredințau numitului G.I. utilizarea terenului aflat în proprietate lor pe o perioadă nedeterminată de timp; aceste documente nu cuprind elemente suficiente pentru identificarea cu claritate a părților, a terenului dat în folosință, a prețului, făcând imposibilă identificarea și localizarea în teren a suprafețelor în cauză.
S-a mai constatat că beneficiarul a prezentat copii din registrul agricol, copii incluse în dosarul cererii pentru anul 2012, care erau diferite față de registrul agricol, pe hârtie, aflat la Primăria comunei Godeanu, județul Mehedinți (scris de mână diferit, adresă diferită și semnături diferite).
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, ulterior selectării de către APIA central, în vederea verificării modului de atribuire a fondurilor nerambursabile către fermierul G.I., inculpata G.N. a luat legătura cu celălalt inculpat, solicitându-i acestuia să întocmească în fals mai multe înscrisuri sub semnătură privată din care să rezulte că persoanele menționate în tabelele depuse la dosarele APIA în perioada 2009-2013 i-au dat, spre folosință, tatălui inculpatului G.I. diverse suprafețe de teren, care totalizau circa 136 ha. De asemenea, i-a solicitat acestuia să întocmească documente justificative și pentru cealaltă suprafață de circa 60 ha, sens în care inculpatul a întocmit în fals cinci înscrisuri în numele lui P.G., F.L., P.V., B.G. și N.N.G. și să modifice datele din registrul agricol, astfel încât persoanele care figurează în cele 21 de înscrisuri depuse la dosar (16 înscrisuri intitulate Declarație și 5 înscrisuri intitulate Chitanță) să figureze și în evidențe instituției cu aceleași suprafețe de teren.
În aceste condiții, de comun acord, inculpații au stabilit să întocmească în fals un alt registru agricol, document pus la dispoziție de inculpatul G.I.. Astfel, după terminarea orelor de program, inculpata G.N., însoțită de celălalt inculpat, au mers la sediul Primăriei Godeanu, unde aceasta și-a notat numele mai multor persoane care figurau ca deținătoare de teren pe raza comunei, și a solicitat martorei M.M., fiica sa, să completeze registrul agricol necompletat, pus la dispoziție de celalalt inculpat, cu datele persoanelor respective și ale celorlalte 21 de persoane care figurau în înscrisurile depuse la APIA – central. Ulterior întocmirii în fals a unui nou Registru Agricol, copii ale filelor acestuia, ce purtau mențiunea „conform cu originalul” și ștampila Primăriei com. Godeanu au fost depuse la APIA – central și în dosarul penal aflat în instrumentarea DNA-ST Craiova.
În ceea ce privește cele 15 înscrisuri sub semnătură privată (înscrisuri ce-i vizează pe numiții B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I. și T.P.), intitulate „Declarație”, s-a constatat că acestea au fost scrise de soția inculpatului G.I., martora G.S.R. și semnate de inculpat la fiecare din cele două rubrici, respectiv „Am predat” și „Am primit.” Martora a precizat că declarațiile i-au fost dictate de soțul său, inculpatul G.I., fără a cunoaște că acestea nu sunt reale, și că urmează să fie prezentate persoanelor respective pentru a le semna, numai astfel acestea putând produce consecințe juridice.
În ceea ce privește celelalte 5 înscrisuri intitulate Chitanță (înscrisuri ce-i vizează pe numiții P.G., F.L., P.V., B.G. și N.N.G.) s-a constatat că acestea au fost semnate la fiecare dintre cele două rubrici, respectiv Vânzător și Cumpărător, de inculpatul G.I., aspect recunoscut de acesta din urmă. De asemenea, două dintre cele cinci declarații au fost scrise integral de inculpat (declarațiile numiților P.G. și P.V.) celelalte trei fiind scrise de alte persoane, la solicitarea inculpatului G.I., acest aspect fiind lipsit de relevanță în condițiile în care efectele juridice erau produse prin semnarea lor; de asemenea, inculpatul G.I., pentru a-și acoperi întreaga activitate infracțională, a întocmit, semnat și ștampilat adresele nr. 641/16.06.2014 (emisă către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol) și nr. 206/18.02.2015 (emisă către DNA –ST Craiova) prin care comunica, nereal, suprafețele de teren pe care G.I., tatăl său, le-ar fi avut în proprietate sau folosință.
Inculpata G.N., inițial, aceasta nu a recunoscut comiterea faptelor, negând orice fel de implicare a sa în activitatea infracțională a celuilalt inculpat; ulterior însă, aceasta a revenit asupra declarațiilor, recunoscând comiterea faptelor cu mențiunea că a primit de la celălalt inculpat aproximativ 300.000 lei și nu 500.000 lei cum susținea acesta, aspect infirmat de întreg materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în actul d sesizare a instanței s-a arătat că, prin adresa nr. 2387/23.03.2015, în conformitate cu prevederile art. 20 C.p.p., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - s-a constituit parte civilă cu suma de 1.426.983,89 lei reprezentând prejudiciul principal produs ca urmare a obținerii, pe nedrept, de sume de bani de către cei doi inculpați în campaniile din perioada 2009-2013.
În cursul procedurii de cameră preliminară, prin încheierea nr. 58/30.10.2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond, în temeiul art. 345 alin. 1 – art. 346 alin. 1 din C. pr. pen. a respins cererile formulate de inculpata G.N. privind neregularitatea actului de sesizare și nelegalitatea administrării probelor din faza urmăririi penale; în baza art. 346 alin. 2 Cpp; a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.355/P/2014 întocmit la data de 28.08.2015 de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.N. și inculpatului G.I., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală; a dispus începerea judecății față de inculpata G.N. și inculpatul G.I..
Prin sentința penală nr. 153/26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 386 C. pr. pen., cu referire la decizia nr. 7 din 02.02.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Admite, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului G.I.. Schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.I., din săvârșirea în formă continuată, a infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), înșelăciune (5 acte materiale), fals intelectual (11 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale) și uz de fals (3 acte materiale), prev. de art. art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 322 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 323 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p., în infracțiunile, comise în formă continuată, de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei (5 acte materiale) prev. de art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p, fals intelectual (3 acte materiale) prev. de art. 321 alin 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p, fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale) prev. de art. 322 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p și uz de fals (3 acte materiale) prev. de art. 323 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
În baza art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p. cu referire la art. 19 din O.U.G 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și art. 374 alin. 4 – 396 alin. 10 C. pr. pen.,
Condamnă inculpatul G.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei, în formă continuată (5 acte materiale).
În baza art. 65 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse accesorii.
În baza art. 67 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe o durată de 5 ani – cu titlu de pedepse complementare.
În baza art. 321 alin 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 al. 1 C.p.
Condamnă pe inculpatul G.I., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (3 acte materiale).
În baza art. 65 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse accesorii.
În baza art. 67 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe o durată de 5 ani – cu titlu de pedepse complementare.
În baza art. 322 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. și art. 5 al. 1 C.p.,
Condamnă pe inculpatul G.I., la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale).
În baza art. 65 C.p., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse accesorii.
În baza art. 67 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe o durată de 5 ani – cu titlu de pedepse complementare.
În baza art. 323 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p.
Condamnă pe inculpatul G.I., la o pedeapsă, la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată (3 acte materiale).
În baza art. 65 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse accesorii.
În baza art. 67 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe o durată de 5 ani – cu titlu de pedepse complementare.
În baza art. 38 și 39 lit. b Cod penal,
Constată că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului sunt concurente, urmând ca inculpatul G.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 45 Cod penal,
Aplică inculpatului G.I., alături de pedeapsa principală, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse accesorii și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b și g) – (dreptul de ocupa funcția de primar în cadrul Primăriei Godeanu, jud. Mehedinți) din Codul penal, pe perioada executării pedepsei – cu titlu de pedepse complementare.
În baza art. 91 C. pen.,
Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen.,
Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere :
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Constată că pedepsele complementare aplicate inculpatului, urmează a se executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal.
În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 399 alin. 1 C. proc. pen., menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul G.I..
În baza art. 397 C. pr. pen. rap. la art. 25 C. pr. pen.,
Dispune anularea următoarelor înscrisuri falsificate :
- cerere unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. MH-35397/13.05.2009 la APIA – Centrul Județean Mehedinți, declarație de suprafață anexă, angajamente și declarații, inclusiv cerințe de eco - condiționalitate; (vol. III d.u.p., filele 7-13)
- cerere unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. MH-29847/ 17.05.2010 la APIA – Centrul Județean Mehedinți, declarație de suprafață anexă, angajamente și declarații; (vol. III d.u.p., filele 122-126)
- cerere unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. MH-26843/ 05.05.2011 la APIA – Centrul Județean Mehedinți, declarație de suprafață anexă, angajamente și declarații, inclusiv cerințe de eco – condiționalitate (vol. III d.u.p., filele 265-269)
- cerere unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. MH-11074/ 26.03.2012 la APIA – Centrul Județean Mehedinți, declarație de suprafață anexă, angajamente și declarații, inclusiv cerințe de eco - condiționalitate; (vol. III d.u.p., filele 343-350)
- cerere unică de plată pe suprafață înregistrată sub nr. MH-35958/ 10.05.2013 la APIA – Centrul Județean Mehedinți, declarație de suprafață anexă, angajamente și declarații, inclusiv cerințe de eco - condiționalitate; (vol. III d.u.p., filele 428-435)
- adeverințele nr. 1510/28.08.2009, nr. 808/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 231/24.04.2013, Vol. III d.u.p., filele 14,127,351 și 436-437;
- tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013, Vol. III d.u.p., filele 15, 128, 352, 438;
- 16 înscrisuri sub semnătură privată intitulate Declarație și întocmite în numele lui L.P., B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I. și T. P., Vol. IV d.u.p., filele 41-56;
- 5 înscrisuri intitulate Chitanță și întocmite în numele lui P.G., F.L., P.V., B. G. și N.N.G., Vol. IV d.u.p., filele 57-61;
- adresele nr. 641/16.06.2014 (emisă către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol) și nr. 206/18.02.2015 (emisă către DNA –ST Craiova), Vol. IV d.u.p., filele, 145-146, 228-229
- registrul agricol al com. Godeanu, jud. Mehedinți, pentru perioada 2010-2014, document ce conține în integralitate mențiuni false (vol. IX d.u.p.).
În baza art. 19 raportat la art. 397 din Codul de procedura penală,
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale - Agenția de plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Mehedinți și obligă inculpatul G.I.la plata sumei de 1.390.483,89 lei reprezentând diferența dintre suma de 1.426.983,89 lei și suma de 36.500 lei achitată de către inculpat, în cursul procesului penal.
În baza art. 397 C. pr. pen., menține măsurile asigurătorii, dispuse prin ordonanța nr. 355/P/2014 din 24.07.2015, din dosarul nr. 355/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Craiova, în scopul reparării prejudiciului cauzat de inculpat, până la concurența sumei de 1.390.483,89 lei, asupra următoarelor bunuri mobile și imobile: teren intravilan curți, construcții – 312 mp situat în comuna Godeanu, jud. Mehedinți, imobil construcție – 101 mp, situat în comuna Godeanu, jud. Mehedinți și autoturism serie motor 84196139, bunuri aflate în proprietatea inculpatului G.I..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p.
Obligă inculpatul G.I.să plătească statului suma de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 5000 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferența reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei pe fond.
În baza art. 46 C. pr. pen.,
Disjunge cauza, sub aspectul laturii penale și laturii civile, față de inculpata G.N., trimisă în judecată prin rechizitoriul din data de 28.08.2015 din dosarul nr. 355/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Craiova”.
Sentința penală nr. 153/26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 102/ 26.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
Urmare sentinței penale nr.153/26.09.2016, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015, definitivă prin decizia penală nr. 102/ 26.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, cauza penală disjunsă din dosarul nr. 6410/101/2015, în ceea ce o privește pe inculpata G.N., s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți sub numărul de dosar 3552/101/2016.
Procurorul de ședință, invocând aplicabilitatea Deciziei nr. 4/04.04.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 7/02.03.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a solicitat în cadrul procesului schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.N., din săvârșirea în formă continuată, a infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), complicitate la înșelăciune (5 acte materiale), instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale), prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 48 al. 1 C.p. rap. art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 47 C.p. rap. la art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 320 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p. și art. 47 C.p., rap. la art. 322 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p, în infracțiunile de : - complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, și - instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. 1.
Inculpata G.N. - prin apărător - a solicitat la termenul din 21.06.2017 schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în infracțiunile de:
- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; și
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. 1.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2013, inculpatul G.I., primar al comunei Godeanu, județul Mehedinți, a formulat și a depus, în numele tatălui său, fermierul G.I., mai multe cereri unice de plată pe suprafață, reușind, prin folosirea de documente falsificate, obținerea de la APIA - Centrul Județean Mehedinți, de fonduri nerambursabile, atât din bugetul național, cât și din bugetul Uniunii Europene, pentru suprafața totală de aproximativ 198 ha, în cuantum total de circa 1.450.000 lei.
Astfel, pentru anul 2009, la data de 13.05.2009, inculpatul G.I.a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-35397, cererea unică de plată prin care solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 198,25 ha, teren agricol.
În susținerea acestei cereri a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 1510/28.08.2009, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți - ulterior fiind atașat și tabelul nr. 645/17.04.2009, care cuprindea un număr de 16 persoane, respectiv B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și L.P., despre care se susținea că ar fi cedat fermierului G.I., spre folosință, terenurile lor.
Întrucât, la acea dată, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 2088993/23.11.2009, nr. 3252313/11.05.2010 și nr. 3838108/05.07.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 51.082,21 lei; fonduri FEADR - 144.841,16 lei și fonduri din bugetul național: 31.794,40 lei
Pentru anul 2010, la data de 17.05.2010, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-29847, cererea unică de plată prin care solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 197,60 ha, teren agricol.
În susținerea cererii, inculpatul G.I.a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 808/17.05.2010, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat și tabelul nr. 809/17.05.2010, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane, care ar fi dat spre folosință fermierului G.I. diverse suprafețe de teren.
Având în vedere că, la acel moment, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 1057827/10.11.2010, nr. 3170432/28.07.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 63.151,77 lei; fonduri FEADR - 167.978,42 lei și fonduri din bugetul național - 36.873,29 lei.
Pentru anul 2011, la data de 05.05.2011, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-26843, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha, teren agricol.
Având în vedere că nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 1873858/24.10.2011 și nr. 2381834/16.12.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 78.267,85 lei, fonduri FEADR - 176.119,78 lei și fonduri din bugetul național - 38.660,43 lei.
Pentru anul 2012, la data de 26.03.2012, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-11074, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol.
În susținerea cererii, a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr.520/22.03.2012, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 520/22.03.2012, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren.
Întrucât nici de această dată nu au fost identificate nereguli, au fost emise deciziile de plată nr. 953334/17.10.2012 și nr. 1934310/23.11.2012, fiind încasate următoarele sume de bani : fonduri FEGA - 96.376,52 lei; fonduri FEADR - 178.652,89 lei și fonduri din bugetul național - 39.216,48 lei.
Pentru anul 2013, la data de 10.05.2013, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-35958, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha, teren agricol.
În susținerea acestei cereri, inculpatul G.I. a depus, conform normelor în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 231/24.04.2013, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 230/24.04.2013, ce cuprindea același număr de 16 persoane, care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren fermierului G.I..
Deoarece, la data respectivă, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 790918/12.09.2013, nr. 1052916/17.10.2013 și nr. 2161307/03.12.2013, fiind încasate următoarele sume : fonduri FEGA - 109.215,08 lei; fonduri FEADR - 176.097,98 lei și fonduri din bugetul național - 38.655,63 lei.
În perioada 19-26.03.2014 a avut loc misiunea de audit Declarația de asigurare privind exercițiul financiar 2013 (DAS 2013) – FEGA a Curții Europene de Conturi și, fiind verificată cererea unică de plată a fermierului G.I., auditorii Curții Europene de Conturi au constatat unele aspecte care au ridicat suspiciuni de fraudă (respectiv, au constatat că, în condițiile în care fermierul G.I. solicitase în 2012 plata pentru suprafața de 196,95 ha pajiști permanente pentru scheme de plată SAPS, Agromediu P1, Agromediu P1.2 și LFA – ZMD, fermierul nu deținea animale cu care să pășuneze acele suprafețe și nici nu a putut prezenta documente sau alte dovezi cu privire la modul în care cosește pășunile tradițional sau la modul de utilizare a fânului recoltat).
Aceste aspecte au condus la concluzia că această cerere de plată trebuie înaintată spre anchetare către OLAF.
Urmare acestor constatări, în perioada 05.05 – 24.11.2014, APIA – Aparat Central a desfășurat la APIA – Centrul Județean Mehedinți activități de verificare cu privire la modul de acordare a sprijinului financiar pe suprafață – campania 2012, către fermierul G.I., identificat cu RO252209837.
În urma verificărilor, s-a concluzionat că : fermierul nu a prezentat documente care să justifice eligibilitatea din punct de vedere al dreptului de folosință prevăzută de dispozițiile legale și procedurale care guvernează activitatea de acordare a sprijinului financiar către fermieri, pentru suprafața de 136,12 ha; există neconcordanță între documentele regăsite la dosar de către auditorii Curții Europene de Conturi și cele regăsite de echipa de verificare din cadrul DACIS; tabelele nominale cu persoanele care au dat spre folosință suprafețe de teren fermierului G.I. poartă denumiri și numere de înregistrare diferite și că, în conținutul acelor tabele, apar și semnături în dreptul unor persoane decedate anterior datei la care au fost întocmite tabelele.
Urmare acestor concluzii, cuprinse în procesul-verbal de constatare nr. 40661/25.11.2014, a fost sesizată DNA, pentru ca această instituție să aprecieze și că constate dacă neregulile constatate întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale (declarații de martor, procese-verbale scripte de comparație, copii de pe Registrul Agricol, raportul de constatare criminalistică nr. 126698/10.07.2015 întocmit de specialiști din cadrul IPJ Dolj), probe însușite de inculpatul G.I. prin recunoașterea acuzațiilor ce i s-au adus în cadrul procesului penal ce l-a vizat direct și care s-a derulat în dosarul nr. 6410/101/2015 al Tribunalului Mehedinți - cauză în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul G.I.a săvârșit infracțiunile prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale) și art. 5 C.pen.; art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale) și art. 5 C.pen.; de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale) și art. 5 C.pen.; și de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale) și art. 5 C.pen - rezultă că, în susținerea cererilor de plată aferente anilor 2009, 2010, 2012 și 2013, inculpatul G.I.a întocmit în fals tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013, tabelele cuprinzând numere de înregistrare fictive la Primăria com. Godeanu, jud. Mehedinți, și atestând în mod nereal faptul că un număr de 16 persoane au acordat spre folosință terenuri numitului G.I., tatăl său.
De asemenea, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că, inculpatul G.I. a completat, semnat și ștampilat adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013, emise de Primăria com. Godeanu, unde acesta își desfășura activitatea, în calitate de Primar, și a semnat și ștampilat adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, toate aceste documente având numere de înregistrare fictive și conținând date nereale, respectiv, atestau în mod nereal că tatăl inculpatului deținea unele suprafețe de teren, în proprietate sau folosință.
Toate aceste înscrisuri, tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013, și adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013, nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, falsificate de către inculpatul G.I., la acea vreme Primarul comunei Godeanu, așadar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea, semnarea și ștampilarea, ori doar semnarea și ștampilarea acestora, au fost depuse la dosarul întocmit cu ocazia formulării cererilor unice de plată sau au fost depuse ulterior, în vederea abținerii fondurilor nerambursabile.
În cauza în care a fost judecat inculpatul G.I. s-a mai stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că, ulterior selectării de către APIA - Central a cererii de plată formulată de fermierul G.I. pentru anul 2012, în vederea verificării modului de atribuire a fondurilor nerambursabile, inculpatul G.I. a întocmit în fals 16 înscrisuri sub semnătură privată, prin care se atesta, nereal, că persoanele menționate în tabelele depuse la dosarele APIA în perioada 2009-2013 i-au dat, spre folosință, tatălui inculpatului G.I., diverse suprafețe de teren, care totalizau circa 136 ha.
Din actele dosarului, instanța de fond a mai reținut că, cu ocazia efectuării de verificări de către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol, în cadrul APIA – Centrul Județean Mehedinți, printr-o decizie internă, s-a constituit o echipă de control, inculpata G.N. făcând parte din această echipă.
După sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, cu prilejul audierii, inculpatul G.I. a recunoscut comiterea faptelor pentru care era cercetat, menționând, totodată, că la comiterea acestora a participat și funcționarul APIA – Centrul Județean Mehedinți, inculpata G.N., la data de 03.03.2015 încheindu-se un proces-verbal de consemnare a denunțului oral.
Astfel, instanța de fond a reținut că, în cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței de judecată, fiind audiat în prezenta cauză, inculpatul G.I.(f.194 vol.I d.i.), a precizat că, în anul 2009 a mers la APIA Mehedinți pentru a afla condițiile în care putea obține subvenții pentru terenurile pe care familia lui le avea în proprietate, iar acolo a întâlnit-o pe inculpata G.N., pe care o cunoștea de multă vreme, fiind de la el din zonă. Aceasta i-a spus că procedura de obținere a fondurilor nerambursabile este simplă și că trebuie doar să depună o adeverință din care să rezulte suprafețele de teren deținute în proprietate sau cu alt titlu.
A mai arătat inculpatul G.I. că tatăl său deținea în fapt suprafața de 50 ha, însă, la o discuție ulterioară cu inculpata G.N., aceasta i-a spus că poate obține bani pentru o suprafață mai mare. Nu a discutat cu aceasta o suprafață concretă și i-a dat o adeverință tip, semnată în alb, pe care a bănuit că inculpata a trecut o suprafață și s-au înțeles ca el să primească banii cuveniți pentru suprafața de 50 ha deținută legal, iar pentru diferența de terenuri trecute pe adeverință de către inculpată să împartă banii între ei, la doi.
Inculpatul a mai arătat că a căzut de acord cu inculpata G.N. în sensul celor discutate și a procedat de această manieră pe parcursul a 5 ani, începând cu anul 2009, însă el nu a mers niciodată la APIA să facă cererea pentru plăți, ci doar îi dădea inculpatei G.N. adeverințele și actele pe care aceasta i le cerea și nu știe cine semna cererea pentru plată, întrucât nici tatăl lui, fermierul, nu a mers la APIA până la data controlului de la APIA - Central.
Totodată, inculpatul G.I. a declarat că, în acea perioadă de timp, nu a luat legătura cu vreo altă persoană din cadrul APIA, ci doar cu inculpata G.N..
A mai arătat inculpatul că, ulterior, a întocmit mai multe tabele pentru a fi depuse la dosarele de la APIA, tabele pe care el le completa cu date despre persoane care ar fi vândut în realitate terenuri tatălui lui, dar cu suprafețe de teren mai mari decât în realitate ce îi erau dictate de inculpata G. astfel încât, cumulate, să totalizeze suprafața din cerere.
A arătat că, tabelele respective au fost întocmite ulterior datei ce apărea pe ele ca fiind data întocmirii și a procedat astfel la solicitarea inculpatei G.N., pentru a fi atașate la adeverințele completate de ea, dar pe care el le semnase în alb.
De asemenea, a arătat că inculpata G.N., care a și făcut parte din comisia constituită la nivelul APIA Mehedinți pentru analizarea condițiilor în care fermierul G.I. a primit fondurile nerambursabile în anul 2012, i-a spus că urma să aibă loc un control de la Curtea de Conturi a Uniunii Europene și, în acel scop, trebuia completat un Registru Agricol, motiv pentru care el, profitând de calitatea sa de Primar al comunei Godeanu, a făcut rost de copii de pe Registrul Agricol al UAT Godeanu, județul Mehedinți, i-a dat inculpatei G.N. un formular de Registru Agricol, iar aceasta trebuia să-l completeze cu date nereale la pozițiile de rol ale persoanelor care au fost nominalizate în documente că au dat spre folosință diverse suprafețe de teren, registru ce purta ștampila unității administrativ teritoriale, așa încât să corespundă cu tabelele depuse la dosarul de la APIA.
A mai arătat inculpatul G.I.că acea copie de pe Registrul Agricol, completat de inculpata G. cu date care să pună de acord informațiile din dosar, a fost depus la APIA cu ocazia controlului, la dosarul de la APIA ajungând seturi de documente aduse atât de inculpata Gâdea, luate de la el, cât și acte aduse chiar de el la APIA.
Tot pentru acoperirea neregulilor, în cursul anului 2014, cu ocazia efectuării de verificări de către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol, la solicitarea inculpatei G.N., G.I.a falsificat înscrisurile sub semnătură privată intitulate Declarație întocmite în numele lui L.P., B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și înscrisurile intitulate Chitanță, întocmite în numele lui P.G., P.V., B. P., F.L. și N.N.G., înscrisuri care, de fapt, au fost scrise de soția inculpatului, martora G.S.R., și apoi au fost semnate de inculpat la fiecare din cele două rubrici, respectiv „Am predat” și „Am primit.”
A mai recunoscut faptul că, după ce s-au constatat neregulile și a primit, în calitate de Primar, o adresă de la DNA cu solicitarea de a prezenta din partea primăriei la această instituție documente legate de dosarul fermierului G.I., dar mai înainte de a se începe urmărirea penală împotriva lui și a inculpatei G.N., a avut o discuție cu aceasta din urmă și au încercat să se pună de acord cu privire la ce urmau să facă, cu privire la avocați și să vadă cum ies din această situație.
Pe lângă cele relatate de inculpatul G.I., instanța constată că, în cauză, în cursul urmăririi penale, s-a procedat, în condițiile legii, la interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpații G.I.și G.N..
Astfel, din procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale autorizate prin mandatele nr. 56 din 26.02.2015 și nr. 76 din 11.03.2015 a rezultat că cele declarate de inculpatul G.I.sunt veridice, acestea fiind una dintre probele care dovedesc implicarea inculpatei G.N. în întreaga activitate infracțională a celuilalt inculpat, G.I.(filele 291-314, vol. II, dosar u.p.).
S-a constatat așadar că relevante în acest sens sunt discuțiile purtate între cei doi inculpați ulterior efectuării perchezițiilor în cauză și ridicării mai multor documente de la Primăria Godeanu, județul Mehedinți, discuții redate și în actul de sesizare a instanței, la filele 17-24.
În cadrul acestor discuții, pentru a nu ridica suspiciuni cu privire la întâlnirile dintre ei, inculpata G.N. i-a cerut celuilalt inculpat ca următoarele discuții să fie purtate prin intermediul martorului G.A., soțul inculpatei, Primar într-o comună învecinată cu comuna Godeanu, sugerându-i să spună organelor de urmărire penală, cu ocazia audierii, că o parte din înscrisurile falsificate au fost întocmite de fostul Secretar al comunei Godeanu, în prezent decedat.
De asemenea, aceștia au stabilit ca onorariul avocatului ales, în cuantum de 10.000 euro, să fie suportat proporțional cu sumele încasate ilegal de la APIA și împărțite în proporții de aproximativ 35 % pentru inculpata G.N. și 65 % pentru inculpatul G.I., respectiv 3.500 euro - inculpata G.N. și 6.500 euro - inculpatul G.I..
Ulterior acestor discuții, inculpatul G.I. s-a întâlnit cu martorul G.A. și a primit de la acesta, conform înțelegerii stabilite cu inculpata G.N., suma de 2.000 dolari, pentru plata onorariului avocatului, urmând să primească și restul sumei, până la 3.500 euro.
Pe lângă interceptările telefonice, denunțul formulat de inculpatul G.I. împotriva inculpatei G.N., menționat în cuprinsul procesului-verbal din data de 03.03.2015, precum și declarația dată de acesta în prezenta cauză, a fost confirmat și de alte probe administrate în cauză, respectiv :
- declarațiile oscilante ale inculpatei G.N., care, pe parcursul procesului penal a avut, inițial, o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, ulterior revenind asupra declarațiilor, recunoscând comiterea faptelor în circumstanțele expuse de inculpatul G.I., pentru ca apoi, în fața instanței de judecată, să revină din nou asupra declarațiilor, arătând că a fost nevoită să recunoască pentru a nu ajunge în arest.
- raportul de constatare criminalistică nr. 126698 din 10.07.2015, întocmit de către specialiști din cadrul IPJ Dolj, prin care s-a concluzionat că scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013 a fost executat de inculpatul G.I., iar scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, adeverințe semnate și ștampilate de G.I., a fost executat de inculpata, G.N. (filele 7-40, vol. IV, dosar u.p.).
- declarațiile martorilor audiați în cauză.
Inculpata G.N., deși a negat orice implicare a sa în săvârșirea faptelor și chiar a precizat că nu are nici o explicație cu privire la poziția procesuală a numitului G.I., s-a constatat că, în declarația dată în fața instanței de fond, aceasta a făcut totuși unele afirmații care se coroborează cu cele relatate de inculpatul G.I. și de martori și care, astfel, vin în susținerea acuzațiilor formulate împotriva sa :
Astfel, inculpata a recunoscut că: îi cunoștea atât pe inculpatul G.I., Primar al comunei Godeanu, învecinată cu comuna Bîlvănești, unde ea domicilia - și unde soțul ei avea, la rândul lui, calitatea de Primar – cât și pe fermierul G.I., tatăl inculpatului; că, în anul 2009, a venit la ea inculpatul G.I., Primarul, care i-a explicat că tatăl lui dorește să facă o cerere la APIA pentru o suprafață de teren mai mare decât cea din 2007 și a întrebat-o ce acte sunt necesare; că, împreună cu inculpatul G.I. a identificat pe hartă terenurile pe care acesta le-a menționat în cererea de acordare a fondurilor nerambursabile; că, în toată procedura ea a avut legătură doar cu G.I., Primarul, nu cu tatăl acestuia, fermierul; că, pentru perioada 2011-2013, ea a făcut digitizarea suprafețelor în IPA, online, referitor la cererile formulate de G.I.; că, știe faptul că dosarul lui G.I. a ajuns în gestiunea colegei sale M.C.; că, știe faptul că M.C. i-ar mai fi cerut lui G.I. niște acte în plus, chiar și Registrul Agricol pentru perioada 2009-2013; că, ea a făcut parte din comisia care verifica cererile de plată ale fermierului G.I., selecționat pentru controlul de audit; că, în anul 2014, inculpatul G.I., Primarul, a contactat-o și i-a spus că i s-a solicitat Registrul Agricol și că el nu îl are completat, după care, acesta a venit la ea cu niște notițe scrise de mână, iar ea, la rândul ei, a rugat-o pe fiica sa, M.M., să completeze Registrul Agricol cu acele notițe; că a refăcut o adeverință pe care o greșise inculpatul G.I., în sensul că a reprodus-o întocmai, omițând însă să îngroașe anumite cifre.
Față de toate cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că probatoriul administrat în cauză a dovedit pe deplin implicarea inculpatei G.N. în săvârșirea faptelor de care este acuzată și vinovăția acesteia.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpata G.N., instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 355/P/2014 din 28.08.2015 al DNA - Serviciul Teritorial Craiova, inculpata G.N. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei (5 acte materiale), complicitate la înșelăciune (5 acte materiale), instigare la infracțiunea de fals intelectual (6 acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale (3 acte materiale) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (21 acte materiale), prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 18 ind. 1 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 48 al. 1 C.p. rap. art. 244 al. 1,2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 47 C.p. rap. la art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., art. 320 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p. și art. 47 C.p., rap. la art. 322 al. 1 C.p., toate cu aplic. art. 38 al. 1 C.p.
În cursul cercetării judecătorești, procurorul de ședință, invocând aplicabilitatea Deciziei nr. 4/04.04.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 7/02.03.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.N., în infracțiunile de :
- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, și
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. 1.
Inculpata G.N., prin avocatul angajat, a solicitat la termenul din 21.06.2017 (f. 196 – 199 vol.I d.i.), schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în infracțiunile de :
- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; și
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. 1.
Față de probatoriul administrat în cauză, văzând și Decizia nr. 4/04.04.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 7/02.03.2016, pronunțată de Î.C.C.J – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de fond a apreciat că cererea formulată de procurorul de ședință este întemeiată, astfel că a fost admisă, urmând a se reține în sarcina inculpatei G.N. infracțiunile de:
- complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp;
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, și
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. 1.
Instanța de fond a admis în parte și cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpată, în condițiile în care, în cererea scrisă depusă de aceasta la dosar a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată în infracțiunile prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; și art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp, omițând infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, faptă pentru care, de asemenea, a fost trimisă în judecată.
Instanța de fond a apreciat că, în cazul inculpatei G.N., legea penală actuală, care prevede limite mai reduse de pedeapsă pentru activitatea infracțională dedusă judecății, constituie legea penală mai favorabilă. Așadar, în drept s-a constatat că faptele săvârșite de inculpata G.N. în condițiile mai sus descrise, întrunesc: - elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei în formă continuată (5 acte materiale) prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp; - elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (21 acte materiale) prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp.
Cum vinovăția inculpatei G.N. a fost dovedită fără dubiu în cauză, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii, pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina sa, iar la stabilirea duratei și cuantumul pedepsei, precum și a modalității de executare, s-au avut în vedere regulile generale de individualizare a sancțiunilor penale, limitele de pedeapsă stabilite de legea penală precum și dispozițiile art. 74 Cod penal, respectiv complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunilor, impactul social produs de săvârșirea unor astfel de fapte, cuantumul mare al prejudiciului, faptul că acesta nu a fost recuperat decât în proporție mică și acesta de la celălalt inculpat, faptul că urmărirea penală s-a derulat în condițiile în care inculpata a avut o atitudine nesinceră, excluzând orice implicare în comiterea faptelor, deși celălalt inculpat a recunoscut întreaga stare de fapt, poziția procesuală nesinceră adoptată de inculpată în continuare și pe parcursul cercetării judecătorești, personalitatea acesteia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, împrejurarea că inculpata a săvârșit infracțiunile fiind angajată a APIA Mehedinți, așadar desfășurându-și activitatea profesională în domeniul administrării fondurilor europene, profitând de încrederea care i-a fost acordată prin prisma funcției, folosind-o în scop personal, dar și perioada de timp care a trecut de la momentul săvârșirii faptelor, vârsta inculpatei, nivelul de educație, situația familiară și socială, aprecierea consilierului de probațiune, potrivit căruia inculpata G.N. prezintă risc mic pentru săvârșirea altor fapte penale și împrejurarea că s-a aflat la primul impact cu legea penală.
Față de toate cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale) și de 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pedeapsă care să fie executată în conformitate cu dispozițiile art. 68 Cp; 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale); 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale) și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), considerându-se că pedeapsa va fi aptă să satisfacă exigențele individualizării judiciare a pedepsei și va fi suficientă și de natura a o sancționa și reeduca pe inculpată.
Cum infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei sunt concurente, în baza art. 38 și art.39 alin.1, lit. b Cp, cu aplic. art. 5 N.C.p., instanța de fond a aplicat inculpatei G.N. pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute în total, pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare, cu executarea în regim de detenție.
De asemenea, în temeiul art. 45 alin.1 Cp, instanța de fond a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la executarea pedepsei principale sau până când acea pedeapsă va putea fi considerată executată.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat în esență că s-a făcut dovada că inculpata G.N. este vinovată, fiind implicată în săvârșirea infracțiunilor care au condus la obținerea, fără drept, de către inculpatul G.I. de la APIA - Centrul Județean Mehedinți, a unor fonduri nerambursabile, atât din bugetul național, cât și din bugetul Uniunii Europene, pentru suprafața totală de aproximativ 198 ha, în cuantum total de circa 1.450.000 lei, din care, aproximativ 500.000 lei i-au revenit inculpatei G.N., astfel că sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în solidar cu inculpatul G.I..
S-a reținut că, prin sentința penală nr. 153/26.09.2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015, definitivă prin decizia penală nr. 102/ 26.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale - Agenția de plăți și Intervenții pentru Agricultură - Centrul Județean Mehedinți, inculpatul G.I.fiind așadar obligat la plata sumei de 1.390.483,89 lei reprezentând diferența dintre suma de 1.426.983,89 lei și suma de 36.500 lei, achitată de către inculpat în cursul procesului penal; de asemenea, s-a mai reținut și că, în cursul judecării apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 153/26.09.2016 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6410/101/2015, inculpatul G.I.a mai achitat din prejudiciu și suma de 11.000 lei, situație în raport de care, în prezenta cauză, instanța de fond a dispus obligarea inculpatei G.N. în solidar cu inculpatul G.I.la plata sumei de 1.379.483 lei despăgubiri către partea civilă MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Mehedinți, precizându-se că aceasta este suma rămasă neachitată din prejudiciul total de 1.426.983,89 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri D.N.A.-SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA și inculpata G.N..
D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru netemeinicie, susținând că pedepsele principale aplicate inculpatei G.N. sunt nejustificat de blânde, instanța de fond aplicând în mod greșit criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal.
Instanța de fond a reținut că vinovăția inculpatei G.N. a fost dovedită fără dubiu în cauză, dispunând condamnarea acesteia la pedeapsa principală de 2 ani și 8 luni închisoare, alcătuită din pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv, un spor de 8 luni închisoare.
Raportat la gravitatea infracțiunilor săvârșite și persoana inculpatei, instanța de fond a aplicat în mod greșit criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 alin. 1 Cod penal, precizând în acest sens că individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare al infractorilor. In această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială. Cu atât mai mult, în cazul infracțiunilor de corupție trebuie avute în vedere, în egală măsură, persoana infractorului și reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.
In cauza de față, întregul material probator administrat relevă o gravitate deosebită a infracțiunilor comise de inculpata G.N. care, în calitate de consilier principal în cadrul APIA - Centrul Județean Mehedinți, în perioada 2009-2013, a înlesnit obținerea de către inculpatul G.I.de fonduri APIA nerambursabile, în cuantum de 1.426.983 lei, prin întocmirea de documente false și furnizarea de informații, primind de la acesta aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate, respectiv circa 500.000 lei.
Mijloacele ilicite folosite de inculpata G.N., alături de inculpatul G.I., în activitatea de obținere frauduloasă a fondurilor europene, prin întocmirea unor înscrisuri care atestau date nereale, pot produce consecințe negative asupra încrederii publice în corectitudinea selecției de către instituțiile publice competente, a persoanelor beneficiare ale unor asemenea fonduri. Astfel, poate fi creată convingerea că fondurile europene respective, pot fi obținute într-un mod facil fără respectarea riguroasă a condițiilor de acordare, prin întocmirea unor înscrisuri false, care să constituie doar o aparență de legalitate.
Un alt argument important care impune aplicarea unor pedepse aspre inculpatei G.N., este valoarea foarte mare a prejudiciului produs părții civile Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Mehedinți (1.426.983 lei), precum și faptul că acesta nu a fost recuperat decât în proporție mică (aprox. 3% - 47.500 lei), de la inculpatul G.I..
De asemenea, conduita inculpatei după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal, nu justifică stabilirea unor pedepse principale orientate spre minimul prevăzut de lege. In acest sens, se arată că, ulterior selectării de către APIA central, în vederea verificării modului de atribuire a fondurilor nerambursabile către fermierul G.I., inculpata G.N. a luat legătura cu celălalt inculpat, solicitându-i acestuia să întocmească în fals mai multe înscrisuri sub semnătură privată și să modifice datele din registrul agricol.
In acest context, inculpații au stabilit de comun acord să întocmească în fals un alt registru agricol, iar copii ale filelor acestuia ce purtau mențiunea „conform cu originalul" și ștampila Primăriei com. Godeanu au fost depuse la APIA - central și în dosarul penal aflat în instrumentarea DNA-ST Craiova, astfel încât să creeze o aparență de legalitate și să inducă în eroare organele de urmărire penală și funcționarii APIA care efectuau controlul legalității atribuirii fondurilor respective.
La individualizarea pedepsei trebuie avută în vedere și poziția nesinceră a inculpatei, ostilă și contrară adevărului, materializată în acțiunile acesteia de ascundere a activității infracționale, deși celălalt inculpat a recunoscut întreaga situație de fapt, precum și faptul că inculpata G.N. nu a achitat nimic din valoarea prejudiciului.
Față de cele expuse, în baza art. 421 pct 2 lit. a Cod de procedură penală, s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea în parte a hotărârii pronunțată de instanța de fond, cu consecința majorării pedepselor aplicate inculpatei G.N. spre cuantumul maxim special prevăzut de textul de lege incriminator.
Inculpata G.N. a solicitat ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP, să fie admisă calea de atac, să se desființeze sentința instanței de fond, arătând că simpla indicare a mijloacelor de probă administrate în cauză, nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de condamnare.
A solicitat, astfel, în principal, achitarea sa in temeiul art. 396 Cpp raportat la art. 16 lit. b teza a II-a cpp pentru infracțiunea prevăzuta de art. 181 alin, 1 din Legea 78/2000 (pentru cele cinci acte materiale), iar in temeiul art. 396 alin 5 Cpp raportat la art. 16 lit. a cpp achitarea pentru întocmirea tabelelor de la fila 191-192, precizând faptul că acestea au fost intocmite de inc. G.I.; de asemenea, în temeiul art. 16 lit. b teza a II-a cpp, inculpata a solicitat să fie achitată pentru fapta de a face mențiuni nereale in adeverințele din 2010 si 2012, care au același conținut ca si cele din 2009, completate si semnate de G.I.; în temeiul art. 396 alin 6 Cpp raportat la art. 16 lit. a cpp, a solicitat achitarea sa pentru cele 16 înscrisuri intitulate „Declarație” (21 acte materiale), având in vedere declarațiile date de inculpatul G.I.în anul 2015 si cele date la instanța de fond.
Astfel, inculpata a solicitat să se constate neimplicarea sa în activitatea infracționala.
În teză subsidiară, a solicitat reindividualizarea pedepsei având in vedere condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, modul si împrejurările săvârșirii faptei, urmările acesteia, vârsta sa și nivelul de educație, situația familiara si sociala, aprecierile consilierului de probatiune, potrivit cărora prezintă un risc mic pentru săvârșirea altor fapte penale; de asemenea, inculpata a menționat faptul că s-a aflat la primul impact cu legea penala, are o situație familiara buna, are o bună conduită în familie si societate, aspecte ce rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
În mod corect, prima instanță a găsit-o vinovată pe inculpata G.N. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 48 alin. 1 Cp, rap. la art. 181 alin. 1 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, pentru instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 321 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 320 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 alin. 1 Cp și pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), prev. de art. 47 Cp, rap. la art. 322 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp, reținând următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2013, inculpatul G.I., primar al comunei Godeanu, județul Mehedinți, a formulat și a depus, în numele tatălui său, fermierul G.I., mai multe cereri unice de plată pe suprafață, reușind, prin folosirea de documente falsificate, obținerea de la APIA - Centrul Județean Mehedinți, de fonduri nerambursabile, atât din bugetul național, cât și din bugetul Uniunii Europene, pentru suprafața totală de aproximativ 198 ha, în cuantum total de circa 1.450.000 lei.
Astfel, pentru anul 2009, la data de 13.05.2009, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-35397, cererea unică de plată prin care solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 198,25 ha, teren agricol.
În susținerea acestei cereri a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 1510/28.08.2009, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți - ulterior fiind atașat și tabelul nr. 645/17.04.2009, care cuprindea un număr de 16 persoane, respectiv B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și L.P., despre care se susținea că ar fi cedat fermierului G.I., spre folosință, terenurile lor.
Întrucât, la acea dată, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 2088993/23.11.2009, nr. 3252313/11.05.2010 și nr. 3838108/05.07.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 51.082,21 lei; fonduri FEADR - 144.841,16 lei și fonduri din bugetul național: 31.794,40 lei
Pentru anul 2010, la data de 17.05.2010, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-29847, cererea unică de plată prin care solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 197,60 ha, teren agricol.
În susținerea cererii, inculpatul G.I.a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 808/17.05.2010, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat și tabelul nr. 809/17.05.2010, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane, care ar fi dat spre folosință fermierului G.I. diverse suprafețe de teren.
Având în vedere că, la acel moment, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 1057827/10.11.2010, nr. 3170432/28.07.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 63.151,77 lei; fonduri FEADR - 167.978,42 lei și fonduri din bugetul național - 36.873,29 lei.
Pentru anul 2011, la data de 05.05.2011, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-26843, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha, teren agricol.
Având în vedere că nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 1873858/24.10.2011 și nr. 2381834/16.12.2011, fiind încasate următoarele sume: fonduri FEGA - 78.267,85 lei, fonduri FEADR - 176.119,78 lei și fonduri din bugetul național - 38.660,43 lei.
Pentru anul 2012, la data de 26.03.2012, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-11074, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol.
În susținerea cererii, a depus, în conformitate cu normele în vigoare de la acea dată, adeverința nr.520/22.03.2012, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 520/22.03.2012, tabel ce cuprindea același număr de 16 persoane care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren.
Întrucât nici de această dată nu au fost identificate nereguli, au fost emise deciziile de plată nr. 953334/17.10.2012 și nr. 1934310/23.11.2012, fiind încasate următoarele sume de bani : fonduri FEGA - 96.376,52 lei; fonduri FEADR - 178.652,89 lei și fonduri din bugetul național - 39.216,48 lei.
Pentru anul 2013, la data de 10.05.2013, inculpatul G.I. a înregistrat la APIA – Centrul Județean Mehedinți, în numele tatălui său, G.I., sub nr. MH-35958, cererea unică de plată prin care a solicitat acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha, teren agricol.
În susținerea acestei cereri, inculpatul G.I. a depus, conform normelor în vigoare de la acea dată, adeverința nr. 231/24.04.2013, emisă de Primăria comunei Godeanu, jud. Mehedinți, ulterior fiind atașat, în copie, și tabelul nr. 230/24.04.2013, ce cuprindea același număr de 16 persoane, care ar fi dat spre folosință diverse suprafețe de teren fermierului G.I..
Deoarece, la data respectivă, nu au fost identificate nereguli cu privire la cererea de acordare de sprijin financiar, au fost emise deciziile de plată nr. 790918/12.09.2013, nr. 1052916/17.10.2013 și nr. 2161307/03.12.2013, fiind încasate următoarele sume : fonduri FEGA - 109.215,08 lei; fonduri FEADR - 176.097,98 lei și fonduri din bugetul național - 38.655,63 lei.
În perioada 19-26.03.2014 a avut loc misiunea de audit Declarația de asigurare privind exercițiul financiar 2013 (DAS 2013) – FEGA a Curții Europene de Conturi și, fiind verificată cererea unică de plată a fermierului G.I., auditorii Curții Europene de Conturi au constatat unele aspecte care au ridicat suspiciuni de fraudă (respectiv, au constatat că, în condițiile în care fermierul G.I. solicitase în 2012 plata pentru suprafața de 196,95 ha pajiști permanente pentru scheme de plată SAPS, Agromediu P1, Agromediu P1.2 și LFA – ZMD, fermierul nu deținea animale cu care să pășuneze acele suprafețe și nici nu a putut prezenta documente sau alte dovezi cu privire la modul în care cosește pășunile tradițional sau la modul de utilizare a fânului recoltat).
Aceste aspecte au condus la concluzia că această cerere de plată trebuie înaintată spre anchetare către OLAF.
Urmare acestor constatări, în perioada 05.05 – 24.11.2014, APIA – Aparat Central a desfășurat la APIA – Centrul Județean Mehedinți activități de verificare cu privire la modul de acordare a sprijinului financiar pe suprafață – campania 2012, către fermierul G.I., identificat cu RO252209837.
În urma verificărilor, s-a concluzionat că : fermierul nu a prezentat documente care să justifice eligibilitatea din punct de vedere al dreptului de folosință prevăzută de dispozițiile legale și procedurale care guvernează activitatea de acordare a sprijinului financiar către fermieri, pentru suprafața de 136,12 ha; există neconcordanță între documentele regăsite la dosar de către auditorii Curții Europene de Conturi și cele regăsite de echipa de verificare din cadrul DACIS; tabelele nominale cu persoanele care au dat spre folosință suprafețe de teren fermierului G.I. poartă denumiri și numere de înregistrare diferite și că, în conținutul acelor tabele, apar și semnături în dreptul unor persoane decedate anterior datei la care au fost întocmite tabelele.
Apărarea inculpatei, că nu se face vinovată de săvârșirea faptelor pentru care este cercetată, corect a fost respinsă de către prima instanță, în condițiile în care este contrazisă de întregul probatoriu administrat în cauză.
Astfel, din probele administrate în cursul urmăririi penale (declarații de martor, procese-verbale scripte de comparație, copii de pe Registrul Agricol, raportul de constatare criminalistică nr. 126698/10.07.2015 întocmit de specialiști din cadrul IPJ Dolj), probe însușite de inculpatul G.I. prin recunoașterea acuzațiilor ce i s-au adus în cadrul procesului penal ce l-a vizat direct și care s-a derulat în dosarul nr. 6410/101/2015 al Tribunalului Mehedinți -cauză în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul G.I.a săvârșit infracțiunile prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale) și art. 5 C.pen.; art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale) și art. 5 C.pen.; de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale) și art. 5 C.pen.; și de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale) și art. 5 C.pen - rezultă că, în susținerea cererilor de plată aferente anilor 2009, 2010, 2012 și 2013, inculpatul G.I.a întocmit în fals tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013, tabelele cuprinzând numere de înregistrare fictive la Primăria com. Godeanu, jud. Mehedinți, și atestând în mod nereal faptul că un număr de 16 persoane au acordat spre folosință terenuri numitului G.I., tatăl său și a completat, semnat și ștampilat adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013, emise de Primăria com. Godeanu, unde acesta își desfășura activitatea, în calitate de Primar și a semnat și ștampilat adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, toate aceste documente având numere de înregistrare fictive și conținând date nereale, respectiv, atestau în mod nereal că tatăl inculpatului deținea unele suprafețe de teren, în proprietate sau folosință.
S-a mai stabilit că toate aceste înscrisuri, tabelele nr. 645/17.04.2009, nr. 809/17.05.2010, nr. 520/22.03.2012 și nr. 230/24.04.2013 și adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013, nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, falsificate de către inculpatul G.I., la acea vreme Primarul comunei Godeanu, așadar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin întocmirea, semnarea și ștampilarea, ori doar semnarea și ștampilarea acestora, au fost depuse la dosarul întocmit cu ocazia formulării cererilor unice de plată sau au fost depuse ulterior, în vederea abținerii fondurilor nerambursabile.
Totodată, ulterior selectării de către APIA - Central a cererii de plată formulată de fermierul G.I. pentru anul 2012, în vederea verificării modului de atribuire a fondurilor nerambursabile, inculpatul G.I. a întocmit în fals 16 înscrisuri sub semnătură privată, prin care se atesta, nereal, că persoanele menționate în tabelele depuse la dosarele APIA în perioada 2009-2013 i-au dat, spre folosință, tatălui inculpatului G.I., diverse suprafețe de teren, care totalizau circa 136 ha.
Din declarațiile inculpatul G.I. de la urmărirea penală, rezultă că, în anul 2009 a mers la APIA Mehedinți pentru a afla condițiile în care putea obține subvenții pentru terenurile pe care familia lui le avea în proprietate, iar acolo a întâlnit-o pe inculpata G.N., pe care o cunoștea de multă vreme, fiind de la el din zonă. Aceasta i-a spus că procedura de obținere a fondurilor nerambursabile este simplă și că trebuie doar să depună o adeverință din care să rezulte suprafețele de teren deținute în proprietate sau cu alt titlu.
Tatăl său deținea în fapt suprafața de 50 ha, însă, la o discuție ulterioară cu inculpata G.N., aceasta i-a spus că poate obține bani pentru o suprafață mai mare. Nu a discutat cu aceasta o suprafață concretă și i-a dat o adeverință tip, semnată în alb, pe care a bănuit că inculpata a trecut o suprafață și s-au înțeles ca el să primească banii cuveniți pentru suprafața de 50 ha deținută legal, iar pentru diferența de terenuri trecute pe adeverință de către inculpată să împartă banii între ei, la doi.
A căzut de acord cu inculpata G.N. în sensul celor discutate și a procedat de această manieră pe parcursul a 5 ani, începând cu anul 2009, însă el nu a mers niciodată la APIA să facă cererea pentru plăți, ci doar îi dădea inculpatei G.N. adeverințele și actele pe care aceasta i le cerea și nu știe cine semna cererea pentru plată, întrucât nici tatăl lui, fermierul, nu a mers la APIA până la data controlului de la APIA – Central, precizând că în acea perioadă de timp, nu a luat legătura cu vreo altă persoană din cadrul APIA, ci doar cu inculpata G.N..
Ulterior, a întocmit mai multe tabele pentru a fi depuse la dosarele de la APIA, tabele pe care el le completa cu date despre persoane care ar fi vândut în realitate terenuri tatălui lui, dar cu suprafețe de teren mai mari decât în realitate ce îi erau dictate de inculpata Gâdea astfel încât, cumulate, să totalizeze suprafața din cerere, tabelele respective au fost întocmite ulterior datei ce apărea pe ele ca fiind data întocmirii și a procedat astfel la solicitarea inculpatei G.N., pentru a fi atașate la adeverințele completate de ea, dar pe care el le semnase în alb.
Inculpata G.N., care a și făcut parte din comisia constituită la nivelul APIA Mehedinți pentru analizarea condițiilor în care fermierul G.I.a primit fondurile nerambursabile în anul 2012, i-a spus că urma să aibă loc un control de la Curtea de Conturi a Uniunii Europene și, în acel scop, trebuia completat un Registru Agricol, motiv pentru care el, profitând de calitatea sa de Primar al comunei Godeanu, a făcut rost de copii de pe Registrul Agricol al UAT Godeanu, județul Mehedinți, i-a dat inculpatei G.N. un formular de Registru Agricol, iar aceasta trebuia să-l completeze cu date nereale la pozițiile de rol ale persoanelor care au fost nominalizate în documente că au dat spre folosință diverse suprafețe de teren, registru ce purta ștampila unității administrativ teritoriale, așa încât să corespundă cu tabelele depuse la dosarul de la APIA. Acea copie de pe Registrul Agricol, completat de inculpata G. cu date care să pună de acord informațiile din dosar, a fost depus la APIA cu ocazia controlului, la dosarul de la APIA ajungând seturi de documente aduse atât de inculpata G., luate de la el, cât și acte aduse chiar de el la APIA.
Tot pentru acoperirea neregulilor, în cursul anului 2014, cu ocazia efectuării de verificări de către APIA - Direcția antifraudă control intern și supracontrol, la solicitarea inculpatei G.N., G.I.a falsificat înscrisurile sub semnătură privată intitulate Declarație întocmite în numele lui L.P., B.I., A.D., B.D., B.E., B.M., A.N., G.C., G.T., D.E., O.I., P.C., S.P., S.I., T.I., T.P. și înscrisurile intitulate Chitanță, întocmite în numele lui P.G., P.V., B.P., F.L. și N.N. G., înscrisuri care, de fapt, au fost scrise de soția inculpatului, martora G.S.R. și apoi au fost semnate de inculpat la fiecare din cele două rubrici, respectiv „Am predat” și „Am primit.”
După ce s-au constatat neregulile și a primit, în calitate de Primar, o adresă de la DNA cu solicitarea de a prezenta din partea primăriei la această instituție documente legate de dosarul fermierului G.I., dar mai înainte de a se începe urmărirea penală împotriva lui și a inculpatei G.N., a avut o discuție cu aceasta din urmă și au încercat să se pună de acord cu privire la ce urmau să facă, cu privire la avocați și să vadă cum ies din această situație.
Apărarea inculpatei este infirmată și de procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale autorizate prin mandatele nr. 56 din 26.02.2015 și nr. 76 din 11.03.2015, de unde rezultă că sunt veridice cele declarate de inculpatul G.I., relevante în acest sens fiind discuțiile purtate între cei doi inculpați ulterior efectuării perchezițiilor în cauză și ridicării mai multor documente de la Primăria Godeanu, județul Mehedinți, discuții redate și în actul de sesizare a instanței, la filele 17-24. În cadrul acestor discuții, pentru a nu ridica suspiciuni cu privire la întâlnirile dintre ei, inculpata G.N. i-a cerut celuilalt inculpat ca următoarele discuții să fie purtate prin intermediul martorului G.A., soțul inculpatei, primar într-o comună învecinată cu comuna Godeanu, sugerându-i să spună organelor de urmărire penală, cu ocazia audierii, că o parte din înscrisurile falsificate au fost întocmite de fostul Secretar al comunei Godeanu, în prezent decedat. Aceștia au stabilit ca onorariul avocatului ales, în cuantum de 10.000 euro, să fie suportat proporțional cu sumele încasate ilegal de la APIA și împărțite în proporții de aproximativ 35 % pentru inculpata G.N. și 65 % pentru inculpatul G.I., respectiv 3.500 euro - inculpata G.N. și 6.500 euro - inculpatul G.I..
Ulterior acestor discuții, inculpatul G.I.s-a întâlnit cu martorul G.A. și a primit de la acesta, conform înțelegerii stabilite cu inculpata G.N., suma de 2.000 dolari, pentru plata onorariului avocatului, urmând să primească și restul sumei, până la 3.500 euro.
Apărarea este infirmată și de raportul de constatare criminalistică nr. 126698 din 10.07.2015, prin care s-a concluzionat că scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 1510/28.08.2009 și nr. 231/24.04.2013 a fost executat de inculpatul G.I., iar scrisul în litigiu depus pe adeverințele nr. 808/17.05.2010 și nr. 520/22.03.2012, adeverințe semnate și ștampilate de G.I., a fost executat de inculpata G.N..
Mai mult, deși inițial la urmărirea penală inculpata a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, ulterior prin declarația de inculpat din 29.07.2015 (filele 79-86 vol. II) a recunoscut comiterea faptelor în circumstanțele expuse de inculpatul G.I..
Este adevărat că, în fața instanței de judecată, a revenit asupra recunoașterii, însă motivul invocat, că ar fi fost nevoită să recunoască pentru a nu ajunge în arest, este unul pueril și nu poate fi reținut, cu atât mai mult cu cât declarația din 29.07.2015 a fost dată în prezența apărătorului ales al acesteia.
Pe de altă parte, chiar dacă în fața instanței a negat orice implicare a sa în săvârșirea faptelor și chiar a precizat că nu are nici o explicație cu privire la poziția procesuală a numitului G.I., se constată că, în această declarație a făcut unele afirmații care se coroborează cu cele relatate de inculpatul G.I. și de martori și care vin în susținerea acuzațiilor formulate împotriva sa.
Astfel, inculpata a recunoscut că: îi cunoștea atât pe inculpatul G.I., Primar al comunei Godeanu, învecinată cu comuna Bîlvănești, unde ea domicilia - și unde soțul ei avea, la rândul lui, calitatea de Primar – cât și pe fermierul G.I., tatăl inculpatului; că, în anul 2009, a venit la ea inculpatul G.I., Primarul, care i-a explicat că tatăl lui dorește să facă o cerere la APIA pentru o suprafață de teren mai mare decât cea din 2007 și a întrebat-o ce acte sunt necesare; că, împreună cu inculpatul G.I.a identificat pe hartă terenurile pe care acesta le-a menționat în cererea de acordare a fondurilor nerambursabile; că, în toată procedura ea a avut legătură doar cu G.I., Primarul, nu cu tatăl acestuia, fermierul; că, pentru perioada 2011-2013, ea a făcut digitizarea suprafețelor în IPA, online, referitor la cererile formulate de G.I.; că, știe faptul că dosarul lui G.I. a ajuns în gestiunea colegei sale M.C.; că, știe faptul că M.C. i-ar mai fi cerut lui G.I. niște acte în plus, chiar și Registrul Agricol pentru perioada 2009-2013; că, ea a făcut parte din comisia care verifica cererile de plată ale fermierului G.I., selecționat pentru controlul de audit; că, în anul 2014, inculpatul G.I., Primarul, a contactat-o și i-a spus că i s-a solicitat Registrul Agricol și că el nu îl are completat, după care, acesta a venit la ea cu niște notițe scrise de mână, iar ea, la rândul ei, a rugat-o pe fiica sa, M.M., să completeze Registrul Agricol cu acele notițe; că a refăcut o adeverință pe care o greșise inculpatul G.I., în sensul că a reprodus-o întocmai, omițând însă să îngroașe anumite cifre.
Prin urmare, se constată că, în mod corect, prima instanță a înlăturat apărarea inculpatei, ca nefondată, atâta timp cât s-a făcut dovada că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor imputate.
Referitor la excepția nulității interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor efectuate de alte organe decât cele de cercetare penală sau din cadrul poliției, în raport de deciziile Curții Constituționale nr. 51/2016, 302/2017 și 392/2017, Curtea constată că, o atare excepție, putea fi invocată în procedura de cameră preliminară, aceea fiind calea prevăzută de legiuitor pentru excluderea unor probe. Pe de altă parte, aceste probe nu pot fi excluse, cum solicită inculpata, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt singurele probe administrate în cauză, pentru a se considera că faptele reținute în sarcina inculpatei nu sunt probate.
Pe cale de consecință, constatându-se făcută dovada asupra vinovăției inculpatei, în mod corect s-a dispus condamnarea acesteia.
Trebuie precizat că pentru faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată nu a intervenit prescripția, așa cum s-a susținut de către apărătorul inculpatei și chiar și de către reprezentantul parchetului, având în vedere chiar și decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Aceasta, întrucât infracțiunea prev. de art. 48 al. 1 C.p. rap. la art. 181 al. 1 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și în cazul căreia termenul de prescripție este de 8 ani a fost săvârșită în perioada 2009-2013, infracțiunea prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 321 al. 1 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani și în cazul căreia termenul de prescripție este de 5 ani, a fost săvârșită în perioada 2009-2013, infracțiunea prev. de art. 320 al. 1 C.p., cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. si art. 5 al. 1 C.p., care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și în cazul căreia termenul de prescripție este de 5 ani, a fost săvârșită în perioada 2010-2014, iar infracțiunea prev. de art. 47 C.p. rap. la art. 322 al. 1 C.p., care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și în cazul căreia termenul de prescripție este de 5 ani, a fost săvârșită în anul 2014.
Ori, așa cum se observă, infracțiunea prev. de art. 47 C.p., rap. la art. 322 al. 1 C.p., a fost săvârșită în anul 2014, termenul de prescripție nefiind împlinit la data aducerii la cunoștință a învinuirii, iar în cazul celorlalte infracțiuni, deși acestea au început a fi săvârșite în anul 2009 și respectiv 2010, acestea au continuat până în anul 2013, respectiv 2014, fiind săvârșite mai multe acte materiale în realizarea acelorași rezoluții și, prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. 2 C.p., în care se arată că în cazul infracțiunii continuate, termenul de prescripție începe să curgă de la data ultimului act material, se constată că nu se împlinise termenul de prescripție la data aducerii la cunoștință a învinuirii, când s-a întrerupt astfel curgerea termenului, luând în considerare chiar și ultimul act de urmărire penală, respectiv rechizitoriul, care a fost întocmit la data de 28 august 2015.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea constată că instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de lege, respectiv, limitele de pedeapsă stabilite de legea penală, pericolului social concret al faptelor săvârșite, împrejurările și modalitățile de săvârșire a faptelor, impactul social produs de săvârșirea unor astfel de fapte, cuantumul mare al prejudiciului, faptul că acesta nu a fost recuperat decât în proporție mică și acesta de la celălalt inculpat, poziția procesuală oscilantă adoptată de inculpată, dar și perioada de timp care a trecut de la momentul săvârșirii faptelor, vârsta inculpatei, nivelul de educație, situația familiară și socială, aprecierea consilierului de probațiune, potrivit căruia inculpata G.N. prezintă risc mic pentru săvârșirea altor fapte penale și împrejurarea că s-a aflat la primul impact cu legea penală.
Ca urmare a celor arătate mai sus, se constată că pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele ei, în formă continuată (5 acte materiale), pedeapsa principală de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată (6 acte materiale), pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (3 acte materiale) și pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (21 acte materiale), aplicate inculpatei de către instanța de fond, sunt corect individualizate și sunt de natură să conducă la reeducarea inculpatei și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Având în vedere că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei sunt concurente, în mod corect, în baza art. 38 și art.39 alin.1, lit. b Cp, cu aplic. art. 5 NCp, instanța de fond le-a contopit în pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 8 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute în total, pedeapsa principală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o durată de 5 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și g Cp (interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea consideră că există suficiente date la dosar care demonstrează că reeducarea inculpatei se poate asigura și fără executarea efectivă a pedepsei.
Astfel, aceasta este cunoscută cu o bună comportare în societate, își câștigă mijloacele de existență prin muncă și nu a avut nici un conflict anterior cu legea penală.
Totodată, de la data săvârșirii faptelor și până în prezent a trecut o perioadă destul de mare (aproximativ 5 ani), iar în această perioadă inculpata nu a mai săvârșit alte fapte de natură penală, ceea ce denotă că a conștientizat consecințele faptelor sale.
Circumstanțele reale care indică un anumit pericol social sporit al faptelor săvârșite sunt reflectate în suficientă măsură în cuantumul pedepsei.
În stabilirea modalității de executare a unei pedepse, instanța este datoare însă, în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Din această perspectivă, Curtea consideră că inculpata poate fi reeducată fără să execute pedeapsa închisorii, urmând să fie supusă unui regim sever de supraveghere pe o durată de 3 ani, ceea ce asigură și efectul preventiv al aplicării pedepsei.
Din moment ce sunt îndeplinite condițiile art. 91 C.p., Curtea constată că nu există nicio justificare pentru a se dispune executarea efectivă a pedepsei închisorii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, având în vedere că s-a făcut dovada că inculpata G.N. este vinovată, fiind implicată, în calitate de autor sau instigator, în săvârșirea infracțiunilor, care au condus la obținerea, fără drept, de către inculpatul G.I.de la APIA - Centrul Județean Mehedinți, a unor fonduri nerambursabile, atât din bugetul național, cât și din bugetul Uniunii Europene, pentru suprafața totală de aproximativ 198 ha, în cuantum total de circa 1.450.000 lei, din care, aproximativ 500.000 lei i-au revenit inculpatei G.N., Curtea constată că în mod corect prima instanță a dispus obligarea inculpatei G.N. în solidar cu inculpatul G.I.la plata diferenței rămase neachitate, de 1.379.483 lei despăgubiri către partea civilă MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE - Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Centrul Județean Mehedinți.
Așa fiind, Curtea în baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de DNA –Serviciul Teritorial Craiova, iar în baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul declarat de inculpata G.N..
Ca urmare a admiterii apelului declarat de inculpata G.N., Curtea va desființa în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de executare și, în baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 8 luni aplicată inculpatei, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, va impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune, iar în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, va impune inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți sau al Primăriei Municipiului Mehedinți, pe o perioadă de 120 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 3 din noul Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 și 6 C.p.p., cheltuielile judiciare incluzând onorariul avocatului desemnat din oficiu, efectuate în apel, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA –Serviciul Teritorial Craiova, declarat împotriva sentinței penale nr. 30 din data de 08 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul numărul 3552/101/2016
Admite apelul inculpatei G.N. (…), declarat împotriva aceleiași sentințe.
Desființează în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de executare.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 8 luni aplicată inculpatei și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți sau al Primăriei Municipiului Mehedinți, pe o perioadă de 120 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 3 din noul Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare incluzând onorariul avocatului desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 20 decembrie 2018.

Președinte, Judecător,
(…) (…)



Grefier,
(…)
Red. jud.: (…)
Jud. fond: (…)
Tehnored.: (…