Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2018:003.001779
Dosar nr. 2079/95/2016


R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.1779
Ședința publică de la 18 decembrie 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE (…)
Judecător (…)
Grefier (…)

Ministerul Public reprezentat de procuror (…)
din cadrul Direcției Naționale Anticorupție

c.c.c.

Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 6 decembrie 2018, consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, pronunțare amânată ulterior la data de 12 decembrie 2018, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie, privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, inculpații C.I.L., J.D. și A.D., împotriva sentinței penale nr.210 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2079/95/2016.


C U R T E A

Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. nr.210 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2079/95/2016, în baza art. 396 alin. 1 și 2 C.pr.pen., art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul C.I.L., (…) Director General CEO SA Tg. Jiu, fără antecedente penale, la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen.
În baza art. 91 alin. 1 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 93 alin. 2 C.pen. s-a impus inculpatului să execute și următoarea obligație:
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Răzvad, județul Dâmbovița, pe o perioadă de 80 de zile.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. cu referire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 72 alin. 1 C.pen. s-a constatat că inculpatul C.I.L. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, de la 11.05.2016 la 12.05.2016.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 C.pr.pen., art. 48 alin. 1 C. pen. raportat la art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnată inculpata J.D., (…), Director Legislație și Guvernanță Corporativă în cadrul CEO SA Tg.Jiu, fără antecedente penale, la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen.
În baza art. 91 alin. 1 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 93 alin. 2 C.pen. s-a impus inculpatei să execute și următoarea obligație:
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tg-Jiu, județul Gorj sau DGASPC Gorj, pe o perioadă de 80 de zile.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. cu referire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. 1 și 2 C.pr.pen., art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A.D., (…), Director Divizia Minieră CEO SA Tg. Jiu, fără antecedente penale, la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen.
În baza art. 91 alin. 1 C.pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termen ului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 93 alin. 2 C.pen. s-a impus inculpatului să execute și următoarea obligație:
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Tg-Jiu, județul Gorj sau DGASPC Gorj, pe o perioadă de 80 de zile.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. cu referire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 397 alin. 1 și 2 C.pr.pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA- societate administrată în sistem dualist și au fost obligați inculpații în solidar la suma de 157.691 lei despăgubiri civile, reprezentând suma de 128.100 lei- cele 5 remunerații fixe lunare și 29.591 lei reprezentând contribuții achitate de către societate la bugetul consolidat al statului.
S-au menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele procurorului din 06.06.2016 prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor:
Aflate în proprietatea inculpatului C.I.L.:
- imobil S+P+l în suprafață de 315 mp, și teren curți construcții în suprafață de 775 mp, situat în comuna Răzvad, jud. Dîmbovița, conform contractului de vânzare cumpărare nr.1007/13.08.2008.
Bunuri aflate în proprietatea inculpatei J.D.:
- autoturism Volkswagen Golf, (…) ;
- autoturism Citroen C3, (…);
- autoturism Citroen C4, (…);
- teren intravilan, în suprafață de 8983 mp, curți/construcții, livadă, situat în (…), Gorj – contract de donație nr.1623 din 07.03.2011;
- teren extravilan, în suprafață de 2781 mp, situat în (…), Gorj – contract de donație nr.1623 din 07.03.2011.
Bunuri aflate în proprietatea inculpatului A.D.:
- autoturism marca AUDI, tipul A6, (…), în valoare de 15.800 euro;
- teren intravilan arabil situat în (…), jud.Gorj, suprafața totală de 800 mp, împreună cu casă de locuit, compusă din trei camere de locuit, sală închisă, bucătărie de vară și pivniță, dobândit în baza contractului de donație nr.4190/18.10.2005;
- teren vegetație forestieră, situat în extravilanul orașului Tismana, jud. Gorj, compus din suprafața de 743 mp, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2023/14.08.2014.
Au fost obligați inculpații la câte 650 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 154/P/2016 din 08.06.2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova au fost trimiși în judecată, având măsura controlului judiciar, inculpații:
- C.I.L., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 al.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000,
- J.D., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 al.1 C.pen. rap. la art.297 al.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
- A.D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 al.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
În fapt, s-a reținut că la data de 22.12.2015 inculpații C.I.L. – în calitate de președinte Directorat CEO SA/director general executiv CEO SA și A.D. – în calitate de membru al Directoratului CEO SA - au aprobat și acordat plăți compensatorii numitului M.A. – membru al Directoratului CEO SA, urmare a încetării contractului de mandat al acestuia nr.971/2015 prin acordul părților, fără a exista o bază legală pentru acest lucru, fundamentându-și decizia exclusiv pe o opinie juridică întocmită în acest scop de inculpata J.D. – Director Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă din cadrul CEO SA, cauzând prin aceasta agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei.
Sintetic, la data de 22.12.2015 nu exista nicio modalitate legală de a fi aprobate de către Directorat plăți compensatorii față de un membru al Directoratului urmare a încetării contractului de mandat al acestuia încheiat cu Consiliul de Supraveghere întrucât: contractul de mandat nu încetase la acea dată (ci abia în data de 23.12.2015), contractul de mandat nu avea o clauză în acest sens și nu s-a întocmit un act adițional la acest contract sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, regulile de la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice prev. de OUG nr.109/2011, Actul Constitutiv al CEO SA, ROF Directorat și ROF Consiliu de Supraveghere, precum și dispozițiile Legii nr.31/1990 excludeau competența Directoratului în aprobarea/acordarea oricărui gen de remunerație propriilor săi membri, M.A. nu mai avea calitatea de salariat al CEO SA, contractul său individual de muncă fiind încetat din anul 2013 prin expirarea duratei determinate pentru care fusese încheiat, contractul colectiv de muncă era inaplicabil în lipsa contractului individual de muncă și nu prevedea oricum acordarea de plăți compensatorii decât în cazurile de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, nu și prin acordul părților.
S-a susținut de către procuror că probele administrate în cauză confirmă această situație de fapt:
1.Contractul individual de muncă al numitului M.A..
În data de 04.11.2012 între Complexul Energetic Oltenia S.A. și M.A. s-a încheiat contractul individual de muncă nr.19021, pe o durată determinată de 6 luni, respectiv perioada 05.11.2012 – 05.05.2013, pentru funcția de consilier al directorului general executiv al CEO SA din acea perioadă, C.L..
În data de 03.04.2013 s-a încheiat între Consiliul de Supraveghere al CEO SA și M.A. contractul de mandat nr.362, durata contractului începând cu 01.04.2013, pentru funcția de membru al Directoratului CEO SA.
Conform OUG 109/2011, Legii nr.31/1990 și Actului Constitutiv al CEO SA, Directoratul este numit și revocat de Consiliul de Supraveghere.
Art. 5 din Regulamentului de Organizare și Funcționare (ROF) al Directoratului prevede că pe durata îndeplinirii mandatului încheie cu societatea un contract de mandat, fiind remunerați pentru această calitate cu o indemnizație lunară fixă și o remunerație variabilă în funcție de indicatorii de performanță stabiliți de Consiliul de Supraveghere; pe durata mandatului, membrii Directoratului nu pot încheia cu Societatea un contract de muncă.
În contractul de mandat se specifica faptul că la încetarea contractului de mandat, persoana care a avut contract individual de muncă suspendat pe perioada mandatului, își reia relațiile contractuale de muncă cu societatea pe același post corespunzător cu contractul individual de muncă suspendat.
Prin decizia Directorului General Executiv al CEO SA din acea perioadă - Ciurel Laurențiu - nr.372/01.04.2013 s-a dispus, începând cu data de 01.04.2013, suspendarea contractului individual de muncă al numitului M.A., consilier al Directorului General Executiv al CEO SA, pe perioada mandatului de membru al Directoratului.
Ulterior, M.A. a mai fost desemnat membru al Directoratului CEO SA și Director al Diviziei Energetice și prin contractul de mandat nr. 971/21.04.2015, contract valabil începând cu data de 21.04.2015 până la finalizarea procedurii de selecție a membrilor Directoratului, conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Din partea CEO SA, contractul de mandat nr. 971/21.04.2015 a fost semnat de către R.C.E., în calitate de președinte al Consiliului de Supraveghere.
Întrucât contractul individual de muncă al numitului M.A. a fost pe o durată determinată, el a încetat de drept la data de 05.05.2013, fiind suspendat doar în perioada ultimei luni din contract.
Contractul individual de muncă nr.19021/04.11.2012 al lui M.A. nu a mai fost prelungit după data de 05.05.2013, prin acordul scris al părților, astfel cum se prevede în art.82 al.3 din Codul muncii. Doar pentru situația menținerii în continuare a acestui contract individual de muncă se impunea să se facă o prelungire expresă a lui de către părți, legiuitorul neprevăzând prelungirea de drept ci doar încetarea de drept.
Art. 49 al.6 Codul Muncii stabilește, fără să facă distincție între tipul de suspendare (de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți), că odată cu suspendarea contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.
Potrivit dispozițiilor art.56 al.1 lit.i din Codul muncii, contractul de muncă încheiat pe durată determinată încetează de drept la data expirării termenului.
Din corelarea celor două prevederi, în cazul suspendării contractului individual de muncă pe durată determinată pot exista următoarele situații:
1. Suspendarea are o durată mai mică decât durata/restul de durată a contractului individual de muncă
În această situație, la expirarea termenului de suspendare salariatul își va relua activitatea, până la data stabilită inițial pentru încetarea contractului individual de muncă.
2. Suspendarea are o durată egală cu durata/restul de durată a contractului individual de muncă.
În acest caz, la data prevăzută pentru încetarea contractului individual de muncă vor înceta atât suspendarea, cât și contractul individual de muncă.
3. Suspendarea are o durată mai mare decât durata//restul de durată a contractului individual de muncă.
Având în vedere faptul că termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă a expirat, contractul de muncă își va înceta efectele la această dată. Pe cale de consecință, tot atunci va înceta și suspendarea contractului individual de muncă.
Aceasta din urmă este situația fostului salariat al CEO SA, M.A., din acest motiv nemaiprocedându-se de către CEO SA la emiterea unei noi decizii de suspendare a contractului individual de muncă atunci când s-a încheiat un nou contract de mandat între acesta și Consiliul de Supraveghere, singura decizie de suspendare fiind decizia nr.372/01.04.2013 a Directorului General Executiv al CEO SA din acea perioadă – C.L. – prin care s-a dispus, începând cu data de 01.04.2013 (înăuntrul termenului de valabilitate al contractului individual de muncă pe durată determinată), suspendarea contractului individual de muncă al numitului M.A., consilier al Directorului General Executiv al CEO SA, pe perioada mandatului de membru al Directoratului.
Prin adresa nr.9407/09.05.2016 ITM Gorj a precizat că: “La data de 06.01.2016 CEO SA a comunicat retroactiv încetarea activității (lui M.A.) începând cu data de 05.05.2013, conform art.56 al.1 lit.i Codul muncii (expirarea termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată determinată). Astfel, la data de 23.12.2015, contractul individual de muncă era încetat de drept, însă angajatorul nu efectuase transmiterea încetării acestuia în termenul legal ci ulterior, la data de 06.01.2016”
Aceste aspecte au fost confirmate și de analiza fișei Revisal, pusă la dispoziția organelor de urmărire penală precum și prin declarațiile martorilor P.Ș. – Șef Serviciu Resurse Umane din cadrul CEO SA și O.S.L. – angajat al Serviciului Resurse Umane.
2. Contractul de mandat al lui M.A.
Procurorul a menționat că M.A. a fost desemnat membru al Directoratului CEO SA prin contractul de mandat nr. 971/21.04.2015 încheiat cu Consiliul de Supraveghere al CEO SA, contract valabil începând cu data de 21.04.2015 până la finalizarea procedurii de selecție a membrilor Directoratului, conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
În data de 04.12.2015 Consiliul de Supraveghere al CEO SA l-a revocat pe C. L. din funcția de director general al CE Oltenia SA. În locul său, Consiliul de Supraveghere l-a numit director general interimar, în aceeași zi, pe C.L., acesta devenind astfel președinte al Directoratului CEO SA (până atunci avusese calitatea de membru al Directoratului, șef al Diviziei Financiare). Măsura a fost comunicată oficial pe site-ul companiei, de către președintele Consiliului de Supraveghere, R.C.E..
După ce în data de 04.12.2015 inculpatul C.L. a fost numit director general executiv CEO SA/președinte al Directoratului CEO SA, a fost înființată Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă (prin reorganizarea Departamentului Juridic) fiind numită în funcția de Director al acesteia inculpata J.D. - astfel cum rezultă din conținutul înregistrărilor ambientale puse la dispoziție de numita M.L., fost șef al Departamentului Juridic din cadrul CEO SA, și din documentele aferente desfășurării ședinței Directoratului din data de 11.12.2015 - iar în jurul datei de 20.12.2015 C.L. a inițiat discuții directe cu M.A. – membru al Directoratului, pentru a-l convinge să-și dea demisia din această funcție, în urma refuzului acestuia ajungând totuși la o înțelegere în sensul că, în schimbul unor sume de bani oferite de inculpatul C.L. din bugetul companiei de stat, să se semneze de către M.A. o încetare de comun acord a contractului de mandat încheiat cu Consiliul de Supraveghere.
C.L. a declarat în fața organelor de urmărire penală că, după ce fostul Director General Executiv al CEO SA a fost revocat din funcție și el a preluat integral atribuțiile acestuia, a fost nevoit să lucreze cu echipa de oameni cu care lucrase și C.L. anterior, lucru care s-a dovedit destul de dificil. În aceste condiții, au apărut anumite neînțelegeri de opinie între el și unii membri ai Directoratului al cărui președinte a devenit, fapt ce a condus la declanșarea spontană a unor discuții între el și unii membri ai Directoratului în care s-a pus problema plecării lor, renunțării la calitatea de membru al Directoratului.
În perioada 20-22 decembrie 2015, au avut loc discuții în acest sens între C. L. – Director General Executiv și președinte al Directoratului CEO și M.A. – membru al Directoratului, astfel cum rezultă nu numai din declarațiile acestora dar și din declarațiile martorei S.D., secretar al Directoratului și responsabil totodată de relația cu Consiliul de Supraveghere.
M.A. a arătat că în ziua de 20.12.2015 a fost chemat în biroul lui C.L. care i-a sugerat că ar fi mai bine să renunțe la calitatea de membru al Directoratului, însă el i-a transmis că nu își dă demisia, motiv pentru care C.I.L. i-a propus încetarea contractului de mandat cu acordul părților și acordarea de compensații financiare. C.I.L. l-a asigurat că va face demersuri la membrii Consiliului de Supraveghere pentru aprobarea acestor compensații financiare, întrebându-1 câte salarii dorește pentru a înceta contractul de mandat.
M.A. a mai precizat că, în condițiile în care nu era agreată persoana sa de către noua conducere, urma să persiste la nivelul Directoratului o stare de tensiune care în final l-ar fi determinat să-și dea demisia astfel încât, deși nu dorea să plece, a fost deschis la discuțiile inițiate de C.L. în cursul cărora acesta din urmă îl făcuse să înțeleagă că mai multe persoane, nenominalizate, nu mai doresc prezența sa în calitate de membru al Directoratului.
Cei doi au negociat efectiv cuantumul acestor plăți, numitul M.A. solicitând inițial o compensație echivalentă cu șase remunerații fixe lunare, iar C.I.L. oferind acestuia din urmă o compensație echivalentă cu patru remunerații fixe lunare, în final cei doi căzând de acord asupra unei compensații echivalentă cu cinci remunerații fixe lunare, mai exact asupra sumei de 128.100 lei, pentru ca M.A. să fie de acord să renunțe la funcțiile deținute în baza contractului de mandat.
Conform art.34 OUG nr.109/2011, în cadrul consiliului de supraveghere se constituie Comitetul de nominalizare și remunerare care elaborează și propune consiliului de supraveghere procedura de selecție a candidaților pentru funcțiile de membru al directoratului și pentru alte funcții de conducere, recomandă consiliului de supraveghere candidați pentru funcțiile enumerate, formulează propuneri privind remunerarea membrilor directoratului și a altor funcții de conducere.
Conform art.38 al.4 din OUG nr.109/2011, remunerația membrilor Directoratului este stabilită de Consiliul de supraveghere.
Conform art.39 al.1 și art.55 al.2 din OUG nr.109/2011, remunerația și celelalte avantaje oferite membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, vor fi consemnate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al comitetului de nominalizare și remunerare.
Conform art.55 OUG nr.109/2011, raportul anual întocmit de Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de supraveghere cu privire la remunerațiile și alte avantaje acordate membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului în cursul anului financiar, trebuie să cuprindă cel puțin informații privind:
a) structura remunerației, cu explicarea ponderii componentei variabile și componentei fixe;
b) criteriile de performanță ce fundamentează componenta variabilă a remunerației, raportul dintre performanța realizată și remunerație;
c) considerentele ce justifică orice schemă de bonusuri anuale sau avantaje nebănești;
d) eventualele scheme de pensii suplimentare sau anticipate;
e) informații privind durata contractului, perioada de preaviz negociată, cuantumul daunelor-interese pentru revocare fără justă cauză.
Conform art.36 din OUG nr.109/2011, în termen de 90 de zile de la numire, membri directoratului elaborează și prezintă consiliului de supraveghere un plan de management pe durata mandatului și pentru primul an de mandat, cuprinzând strategia de conducere pentru atingerea obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite în contractele de mandat. Dacă planul de management revizuit nu este aprobat de către consiliul de supraveghere, acesta va proceda de îndată, dar nu mai târziu de 60 de zile, la numirea de noi membri ai directoratului. Mandatul membrilor directoratului în funcție încetează de drept la data numirii noilor membri ai directoratului. În acest caz, membrii directoratului nu sunt îndreptățiți la daune-interese. Evaluarea activității membrilor directoratului de către membrii consiliului de supraveghere va viza atât execuția contractului de mandat, cât și a planului de management.
A mai reținut procurorul că prevederile legale aplicabile CEO SA din punct de vedere al guvernanței corporative stabileau în mod neechivoc competența Consiliului de Supraveghere de a decide cu privire la remunerația lunară a membrilor Directoratului, cu privire la alte bonusuri sau avantaje nebănești acordate acestora, cu privire la daunele-interese acordate acestora în situația revocării fără justă cauză a contractului de mandat sau în cazul încetării de drept al contractului de mandat.
Practic, orice fel de sume de bani acordate membrilor Directoratului pe perioada valabilității contractului de mandat sau la încetarea acestuia, trebuiau aprobate de Consiliului de Supraveghere.
În OUG nr.109/2011 nu se prevedea posibilitatea acordării unor sume de bani, indiferent de denumirea ce poate fi acordată acestora – plăți compensatorii, compensații financiare, daune interese, etc. – în situația încetării contractului de mandat al membrilor Directoratului prin acordul părților, intenția legiuitorului fiind explicit evidențiată atunci când a indicat expres cazurile de acordare a daunelor interese.
Nici în contractul de mandat nr.971/2015 încheiat prin voința comună a părților contractante – Consiliul de Supraveghere și M.A. – nu se prevedea posibilitatea ca, la încetarea acestuia de comun acord (sau în alt caz de încetare), să fie acordate plăți compensatorii acestui membru al Directoratului, astfel cum rezultă și din declarația lui M.A..
Și martorul R.C.E. – președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO SA – a precizat că practic nu exista nici o posibilitate legală de acordare a unor plăți compensatorii pe contractul de mandat al lui M.A..
Faptul că Directoratul nu are atribuții de aprobare și acordare a unor compensații financiare față de membrii acestuia, această competență revenind în exclusivitate în sarcina Comitetului de Nominalizare și Remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere al CEO SA, este confirmat și prin adresa nr. 101538/28.04.2016 a Ministerului Energiei din cuprinsul căreia rezultă în mod neechivoc faptul că „în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv al societății controlul activității Directoratului, inclusiv numirea și revocarea membrilor Directoratului precum și stabilirea remunerației acestora, în condițiile legii, este atributul exclusiv al Consiliului de Supraveghere".
Conform art.12 din Contractul de mandat nr. 971/21.04.2015 modalitățile de încetare a acestuia erau următoarele :
a. expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu au decis continuarea raportului contractual,
b. revocarea mandatarului de către mandant în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare culpabile a obligațiilor contractuale,
c. renunțarea mandatarului la mandatul încredințat, cu respectarea condițiilor de preaviz prevăzute în prezentul contract,
d. acordul părților,
e. intervenirea unui caz de incompatibilitate sau a unei interdicții prevăzute în prezentul contract,
f. încetarea personalității juridice a mandantului,
g. cazul de forță majoră sau cazuri asimilate forței majore care fac imposibilă continuarea executării prezentului contract,
h. alte cauze prevăzute de lege.
C.L. a ales astfel calea cea mai rapidă de rezolvare a acestei situații, prin aplicarea prevederii din contractul de mandat referitoare la încetarea acestuia prin acordul părților, celelalte situații de încetare impunând anumite proceduri prealabile ce necesitau o durată de timp mai îndelungată iar, pentru a obține acordul lui M.A., i-a oferit acestuia bani din bugetul societății, bani pe care i-a numit, pentru a crea o aparență legală,“plăți compensatorii”.
3. Ședința Directoratului CEO SA din 22.12.2015 / ședința Consiliului de Supraveghere CEO SA din 23.12.2015
Întrucât încetarea contractului de mandat prin acordul părților presupunea semnarea unui Acord între M.A. și Consiliul de Supraveghere, reprezentat de președintele R.C. – care îl numise pe M.A. membru al Directoratului – C.L., prin intermediul secretarei Directoratului, numita S.D. (responsabilă totodată și de relația cu Consiliul de Supraveghere) a inițiat demersurile cu Consiliul de Supraveghere, transmițând în data de 22.12.2015 un e-mail președintelui acestuia, R.C., cu proiectul acestui Acord, proiect întocmit de Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă condusă de inculpata J.D..
În proiectul de Acord transmis prin e-mail de secretariatul Directoratului în data de 22.12.2015 către R.C. – președintele Consiliului de Supraveghere – a fost inserată și mențiunea că, părțile (CEO SA, reprezentată prin R.C. în calitate de președinte al Consiliului de Supraveghere și A.M., în calitate de membru al Directoratului) de comun acord stabilesc că M.A. beneficiază de o compensație financiară în cuantum de 128.100 lei brut urmare a încetării contractului de mandat nr.971/21.04.2015 – fapt ce demonstrează că atât C.L. cât și J.D. știau că plata remunerațiilor membrilor Directoratului trebuia aprobată de către Consiliul de Supraveghere și nu de către Directorat, fiind neverosimile susținerile contrarii ale inculpaților în condițiile în care aceștia erau obligați să cunoască atribuțiile și competențele Directoratului și Consiliului de Supraveghere.
Astfel, o susținere a inculpatei J.D. de genul că toate plățile privind remunerațiile pe baza contractelor de mandat, fie că sunt membri de Directorat, fie că sunt membri de CS (Consiliul de Supraveghere), se aprobă de către Executivul CEO SA, adică de directorii cu atribuții, și că S.D. i-a spus că R.C.E. i-a transmis că nu e atributul CS să acorde plăți sau remunerații compensatorii, ci a Directoratului și că atribuția CS-ului este strict cu privire la numirea și revocarea membrului de Directorat nu poate fi reținută ca fiind corespunzătoare realității obiective, raportat la dispozițiile legale explicite aplicabile în cauză, la pregătirea și experiența profesională a inculpatei, la mărturiile numiților R.C.E. și S.D. precum și la conținutul propriu zis al acelui proiect de Acord. De asemenea, faptul că Directoratul este structura executivă a societății care duce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale ale Acționarilor, deciziile Consiliului de Supraveghere, precum și propriile decizii nu înseamnă că poate aproba/acorda remunerații membrilor AGA, CS sau Directorat.
Cu ocazia audierii, martorul R.C.E., președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO SA, a declarat ca directorul societății, C.I.L. i-a propus inițial semnarea unui acord cu M. A., în care s-a inserat acordarea unei plăți compensatorii, propunere cu care nu a fost de acord în mod categoric, refuzul său de a semna acordul care conținea clauza privind compensații financiare fiind întemeiat pe faptul că în contractul de mandat nu era prevăzută o asemenea posibilitate la încetarea contractului, și pe oportunitatea economică a acestei măsuri în condițiile în care CEO S.A. nu avea o situație financiar economică care să îi permită în acel moment acest gen de plăți.
Reprezentantul parchetului a mai susținut că este adevărat că, dacă Consiliul de Supraveghere ar fi fost de acord să semneze un act care prevedea atât încetarea contractului de mandat al lui M.A. cât și acordarea unor compensații salariale acestuia, acest act ar fi reprezentat voința părților contractului de mandat de modificare a clauzelor acestui contract și ar fi fost valabil, nefiind interzisă în mod expres această posibilitate prin OUG 109/2011.
Președintele Consiliului de Supraveghere, R.C.E., a refuzat să semneze Acordul în aceste condiții, motiv pentru care a fost exclusă din Acord clauza privind plata compensației financiare.
Astfel, ulterior refuzului său, președintele Consiliului de Supraveghere al CEO SA a primit prin corespondența electronică un e-mail conținând o variantă diferită a acestui Acord, respectiv o variantă care nu mai cuprindea mențiunea acordării de compensații financiare, ci doar încetarea contractului de mandat cu acordul părților.
Martora S.D. a confirmat schimbul de e-mailuri cu președintele Consiliului de supraveghere, martorul R.C.E., în sensul că acesta din urmă nu a fost de acord cu acordarea remunerației lui M.A..
În acest sens, martora a declarat că, inițial a trimis președintelui Consiliului de Supraveghere un e-mail pe care la rândul său îl primise de la J.D., ce conținea un proiect de acord în care era prevăzută acordarea remunerației financiare. Că, întrucât președintele Consiliului de Supraveghere nu a fost de acord cu acordarea remunerației, J.D. a scos din conținutul proiectului de acord fraza referitoare la această remunerație și i 1-a trimis din nou prin e-mail. Ulterior, martora S.D. a înaintat martorului R.C.E. cel de-al doilea proiect de acord, care nu mai conținea fraza referitoare la acordarea remunerației.
S.D. a mai precizat că, din discuțiile ulterioare transmiterii proiectului de Acord către președintele Consiliului de supraveghere, discuții purtate telefonic cu președintele Consiliului de supraveghere, a înțeles că acesta nu era de acord cu plata unor sume compensatorii întrucât, din câte a înțeles, nu ar fi fost în competența Consiliului de supraveghere și nu ar fi fost o plată conformă contractului de mandat.
Martorul B.V. – șef Serviciu Juridic în cadrul Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă – a declarat că “în luna decembrie 2015 a fost căutat de doamna director J.D., care i-a spus că trebuie să întocmească împreună o Opinie juridică, cu privire la încetarea contractului de mandat al lui M.A., pentru a fi înaintată Directoratului CEO S.A. J.D. a venit la el cu o copie a contractului de mandat al lui M.A. și împreună au formulat conținutul actului intitulat Opinie juridică, act în care s-a consemnat și faptul că M.A. urma să primească plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului de mandat.
Nu a făcut verificări cu privire la situația contractului individual de muncă a lui M. A. și nu a discutat la acel moment cu J.D. despre contractul individual de muncă, raportându-se doar la prevederile contractului de mandat, prevederile contractului colectiv de muncă, OUG nr.109/2012, Actul constitutiv al CEO SA. A considerat că este legal să îi fie acordate aceste plăți compensatorii, întrucât prevederile contractului de mandat se completau cu prevederile contractului colectiv de muncă, iar în contractul colectiv de muncă erau prevăzute aceste plăți compensatorii la încetarea contractului individual de muncă.
Nu a verificat expres prevederile contractului colectiv de muncă cu privire la situațiile de încetare a contractului individual de muncă în care exista posibilitatea de acordare de plăți compensatorii, însă știa că el personal fusese în situația de a i se desface din inițiativa angajatorului contractul individual de muncă, ocazie cu care i se propusese acordarea a 16 salarii compensatorii. Din acest motiv nu a avut de obiectat cu privire la mențiunile din Opinia juridică, privind acordarea de plăți compensatorii lui M.A. la încetarea contractului de mandat și a avut convingerea că J.D. cunoștea mult mai bine situația lui M.A..
Nu a purtat discuții cu J.D. în legătură cu cuantumul sumelor ce îi trebuiau acordate lui M.A., el aflând de la aceasta doar că se ridică la suma de 128.000 lei, fără să analizeze câte remunerații salariale ar reprezenta.
El nu știa situația exactă a raporturilor de muncă din acel moment a lui M.A., raportându-se doar la contractul de mandat adus de J.D., însă domnul M.A. a deținut în unitate mai multe funcții, cum ar fi cea de consilier al directorului, membru Directorat, director Direcție Energie.”
În data de 22.12.2015, fără a exista Acordul de încetare a contractului de mandat, Directoratul a aprobat plățile compensatorii în sumă de 5 remunerații fixe lunare avute de M.A. în calitate de membru al Directoratului/Director al Diviziei Energetice, ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților/a încetării calității de membru al Directoratului și Director al Diviziei Energetice.
La ședință Directoratului din data de 22.12.2015 au participat C.L.I. în calitate de președinte al Directoratului, A.D. și M.A. în calitate de membri ai Directoratului, J.D. (director al Direcției Legislație Guvernanță Corporativă), martora S.D. (secretar al Directoratului) și O. S. (director adjunct Direcția Resurse Umane). A lipsit martorul P. I., membru al Directoratului, acesta fiind în delegație.
Din Convocarea Directoratului CEO SA pentru ședința din 22.12.2015 ora 14.00, a rezultat că ordinea de zi care urma a fi supusă Directoratului spre dezbatere nu conținea pct.14 privind acordarea de compensații financiare lui M.A. ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților iar din procesul verbal al ședinței nu rezultă cum s-a suplimentat ordinea de zi și cu acest punct.
Cu ocazia dezbaterii acestei ședințe, J.D. a prezentat membrilor Directoratului documentul intitulat „Opinie juridică", înregistrat sub nr.24/22.12.2015, privind posibilitatea acordării unei compensații financiare domnului M.A., fost membru al directoratului și director al Diviziei Energetice, ca urmare a încetării acestei calități prin acordul părților, concluzionând că Directoratul Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. a hotărât ca pentru încetarea contractului de mandat să se acorde o compensație financiară în cuantum de 128.100 lei numitului M.A., drept pentru care se impune încheierea unui acord între unitate prin Președintele Consiliului de Supraveghere, martorul R.C.E. și numitul M.A., un acord care să prevadă încetarea contractului de mandat. J.D. și-a întemeiat opinia juridică favorabilă acordării plăților compensatorii de către Directorat propriilor membri pe anumite prevederi din Codul civil referitoare la condițiile încheierii unui contract între părți și pe prevederile art.23 lit.h din Actul constitutiv al CEO S.A.
Dacă ar fi să se ia în considerare dispozițiile din Codul civil privind contractul între părți, acest lucru s-ar întâmpla numai prin prisma contractului de mandat încheiat între părți, care reprezintă voința acestora în cadrul legal circumscris OUG nr.109/2011, și s-ar constata că acest contract nu cuprindea nicio clauză privind acordarea unor plăți compensatorii la încetarea lui și că nu fusese ulterior modificat în acest sens (n.n. J.D. știa că președintele CS tocmai refuzase modificarea acestui contract de mandat încheiat cu M.A. cu clauza privind plățile compensatorii). Oricum, Directoratul nu avea calitatea de parte a contractului de mandat în baza căruia M.A. îndeplinea funcția de membru al Directoratului.
B.V. – șef Serviciu Juridic a declarat că, după demararea cercetărilor, a fost întrebat de către organele de cercetare cu privire la ce reprezintă exact suma 128.000 lei acordată lui M.A., motiv pentru care a explicat că, din punctul lui de vedere, aceasta reprezenta voința părților pentru încetarea contractului de mandat.
B.V. a mai menționat că, din punctul lui de vedere, dacă voința părților la încetarea contractului de mandat era ca una din părți să primească anumite sume de bani neprevăzute în contractul de mandat, trebuia încheiat un înscris separat care să cuprindă această convenție.
De altfel, în “Nota privind încetarea contractului de mandat al Directorului Divieziei Energetice – membru al Directoratului și numirea cu caracter interimar a unui alt membru al Directoratului – Director al Diviziei Energetice”cu nr. de înregistrare 11207/22.12.2015,semnată de C.L. și J.D. și destinată ședinței Consiliului de Supraveghere din data 23.12.2015, rezultă că cei doi inculpați știau prevederile legale care se aplicau contractului de mandat întrucât la punctul 3 din această Notă au invocat dispozițiile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, Actul Constitutiv al societății și OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Deși J.D. cunoștea poziția președintelui Consiliului de Supraveghere și cunoștea, datorită pregătirii profesionale și funcției ocupate, reglementările în domeniu, inclusiv atribuțiile Directoratului și Consiliului de Supraveghere, a întocmit o opinie juridică ce crea o aparență de legalitate acestei plăți deși avea obligația să precizeze că remunerația membrilor Directoratului este exclusiv atributul Consiliului de supraveghere, conform art.191 al.4 din Actul Constitutiv al CEO SA coroborat cu prevederile privind numirea/revocarea din funcție a membrilor Directoratului de către Consiliul de Supraveghere și cu dispozițiile art.38 al.4, art.39 OUG 109/2011, art.5 din Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) al Directoratului.
Astfel, în data de 22.12.2015 Directoratul a aprobat acordarea către M.A. a unor plăți compensatorii urmare a încetării contractului de mandat al acestuia, deși abia în data de 23.12.2015 între Consiliul de Supraveghere reprezentat de R.C. și M.A. s-a semnat Acordul prin care se aproba încetarea contractului de mandat, cu acordul părților, conform art.12.1 lit.d din contractul de mandat nr.971/21.04.2015.
În cursul ședinței, fiind supusă la vot propunerea Președintelui Directoratului, aceasta a fost aprobată prin votul președintelui – C.L.I. și al unuia dintre membri - A.D., numitul M.A. abținându-se de la vot.
Inclusiv numitul M.A., beneficiarul avantajului patrimonial, a declarat că, în situația în care s-ar fi propus acordarea unei astfel de compensații pentru alt membru al directoratului, nu ar fi votat pozitiv, motivând că nu este atributul Directoratului acordarea de compensații financiare propriilor săi membri. Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorului P.I., la data respectivă membru al Directoratului.
M.A. a declarat că reprezentarea sa a fost că suma de bani negociată cu C.L. urma să-i fie acordată de către Consiliul de Supraveghere întrucât acesta avea atribuții în stabilirea și acordarea indemnizațiilor către membrii Directoratului, astfel că, în ședința de Directorat din data de 22.12.2015 el a pus problema legalității aprobării acestei sume atunci când a realizat că va fi aprobată de către Directorat. Aceste aspecte sunt susținute și prin declarația martorului O.S. – consilier juridic, Director Adjunct Direcția Resurse Umane, care a precizat că M.A. a întrebat-o pe doamna J.D. dacă este legal să primească această compensație financiară.
O.S. a mai precizat că “în data de 22.12.2015, din câte își amintește după orele 14:00, a avut loc ședința Directoratului la care el a participat, întrucât avea de prezentat și susținut notele de fundamentare întocmite pentru propunerile formulate de Direcția Resurse Umane, pentru punctele de pe ordinea de zi stabilite în Convocare. În mod normal fiecare Direcție întocmea pentru propunerile înaintate spre aprobare Directoratului note de fundamentare conform Regulamentului de organizare și funcționare al Directoratului.
Aceste note de fundamentare erau puse la dispoziția membrilor Directoratului anterior ședinței de Directorat, pentru a lua cunoștință de problemele ce urmau a fi discutate în ședință.
În cursul ședinței de Directorat a aflat că a fost suplimentată ordinea de zi, la punctul Diverse, cu problema acordării unor compensații financiare domnului M.A., membru al Directoratului, urmare a încetării contractului de mandat al acestuia prin acordul părților.
El a rămas la discuțiile privind acest punct de pe ordinea de zi, întrucât aceste discuții au urmat imediat după ce fuseseră analizate subiectele la care el întocmise note de fundamentare.
Din câte reține, domnul director C.L. a confirmat că au fost discuții cu domnul M.A., că acesta și-a dat acordul să înceteze contractul de mandat și să îi fie acordate urmare acestui fapt compensații financiare.
Domnul M.A. a întrebat dacă este legal să primească această compensație financiară, iar doamna J.D., care prezentase anterior o opinie juridică cu privire la legalitatea acordării acestor compensații, a susținut verbal că este legal.
În cursul ședinței din 22.12.2015 nu s-a adus în discuție de către niciunul dintre participanți situația contractului individual de muncă al lui M.A.. Niciunul dintre participanții la această ședință nu a întrebat în cursul ședinței în legătură cu situația contractului de muncă al lui M.A..
Membrii Directoratului aveau posibilitatea să îi solicite întocmirea unei note de fundamentare sau a unei informări cu privire la situația juridică a raporturilor de muncă a lui M.A. în calitate de salariat al CEO S.A.
Singurele discuții care s-au purtat în cadrul ședinței au privit strict încetarea de mandat fără a se face vreo legătură între compensațiile financiare ce urmau a fi acordate lui M.A. și contractul lui individual de muncă. Din punctul lui de vedere nu exista nici o legătură între contractul de mandat și contractul individual de muncă, nefiind condiționată încetarea unuia față de celălalt.
Dacă ar fi fost întrebat cu privire la situația contractului individual de muncă al lui M.A., el ar fi precizat în cadrul acelei ședințe că acest contract este suspendat, întrucât aceasta era convingerea lui în acel moment.
Dacă un membru al Directoratului ar fi dorit să se informeze cu privire la situația contractului individual de muncă al lui M.A. ar fi avut posibilitatea să solicite informații la Direcția Resurse Umane la următoarele persoane, de exemplu, P.Ș., N.J. și B.R., însă și alți membri din colectivul care lucra la Resurse Umane ar fi putut să verifice și să ofere informațiile solicitate.
Din punctul lui de vedere, opinia juridică întocmită în scris de către numita J.D., nu avea decât un caracter de recomandare pentru decizia ce urma a fi luată de către membrii Directoratului, nefiind obligatorie pentru aceștia, însă în mod normal numai un jurist se putea exprima în legătură cu legalitatea sau nelegalitatea unui act.”
A.D. a declarat că în dimineața zilei de 22.12.2015 a fost convocat telefonic de secretarul Directoratului, S.D., pentru a participa la ședința Directoratului din acea zi, ultimul punct de pe ordinea de zi fiind cel referitor la acordarea plăților compensatorii numitului M.A. ca urmare a încetării contractului de mandat. Sub acest aspect, C.L. ar fi precizat că s-a ajuns la un acord cu M.A. de încetare a contractului de mandat pe cale amiabilă și de acordare a 5 remunerații lunare fixe, iar J.D. ar fi prezentat o opinie juridică privind legalitatea încetării contractului de mandat și acordării remunerației d-lui M.A., aspecte care i-au format convingerea cu privire la legalitatea acordului de încetare a mandatului și legalitatea acordării remunerației financiare, motiv pentru care votul său a fost favorabil.
A.D. a precizat în același timp că nu a văzut acordul între Consiliul de Supraveghere și M.A., nu cunoștea dacă M.A. mai avea sau nu la acel moment contract individual de muncă întrucât nu a fost informat în cursul ședinței din 22.12.2015 nici de către Direcția Resurse Umane reprezentată prin O.S. și nici de către Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă cu privire la faptul că ar exista vreo problemă în legătură cu valabilitatea contractului individual de muncă, și că a asimilat situația plăților compensatorii acordate acestuia cu alte situații în care Directoratul a aprobat plăți compensatorii către salariați ai CEO SA – motivații care nu pot fi reținute în condițiile în care, în calitate de membru al Directoratului, trebuia să cunoască atribuțiile și competența acestui organ de conducere, să analizeze documentația care fundamenta fiecare punct de pe ordinea de zi a ședințelor, să se informeze cât mai exact.
Deși A.D. nu cunoștea demersurile întreprinse anterior datei de 22.12.2015 de C.L. pentru a-l convinge pe M.A. să plece din unitate, potrivit Regulamentul de Organizare și Funcționare al Directoratului avea obligația, ca orice membru al Directoratului, să-și exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, să ia orice măsură cu privire la administrarea societății în interesul acesteia și în baza unor informații adecvate.
Astfel, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Directoratului prevede în art.6, art.17 și art.18 că membrii Directoratului trebuie să-și exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator, obligație ce este îndeplinită și dacă în momentul luării unei decizii de afaceri (în sensul Legii Societăților, este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societății) ei sunt în mod rezonabil îndreptățiți să considere că acționează în interesul Societății și pe baza unor informații adecvate, sunt obligați să cunoască și să respecte prevederile prezentului Regulament care se completează cu prevederile actelor normative incidente în vigoare și cu prevederile Actului Constitutiv al Societății.
Art. 2 din contractul de mandat – prezintă sediul materiei acestui contract, și anume – Actul Constitutiv al societății, ROF Directorat, Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, OUG 79/2008 privind măsuri economico- financiare la nivelul unor operatori economici, Noul Cod Civil – dispoziții care trebuie respectate la încheierea, derularea și încetarea acestui contract.
În condițiile în care nu i s-a pus la dispoziție nici un fel de documentație, nici măcar Acordul de încetare a contractului de mandat invocat de C.L. drept temei al plăților compensatorii, în condițiile în care, așa cum chiar A.D. a declarat în fața instanței de fond investită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă – era prima dată când se acordau plăți compensatorii unui membru al Directoratului și nu unui simplu salariat – obligația inculpatului A.D. era cel puțin să se abțină de la vot până se informa cu privire la situația juridică reală a lui M.A., dacă nu să voteze împotrivă – votul său fiind cel care, alături de cel al lui C.L., a făcut să fie prejudiciat bugetul societății cu capital majoritar de stat prin adoptarea unei decizii nelegale.
A.D. a declarat că “doamna J.D. a citit în fața membrilor Directoratului conținutul acelei Opinii juridice formulate în scris și depuse la documentele aferente ordinii de zi, în care erau invocate câteva prevederi legale care să fundamenteze legalitatea acordării acestor plăți, iar el a avut încredere că această opinie este avizată în domeniul respectiv și că trebuie să țină cont de ea, în condițiile în care nu avea studii juridice.”
Reprezentantul parchetului a precizat că această susținere a lui A.D., cu privire la faptul că nu avea studii juridice și din acest motiv a ținut cont de opinia unui jurist – susținere care se regăsește și la inculpatul C.L. – ar fi credibilă numai în condițiile în care acordarea plăților compensatorii s-ar fi bazat într-adevăr și pe prevederile contractului individual de muncă și, în urma solicitării membrilor Directoratului, s-ar fi făcut o informare de către Serviciul Juridic/Serviciul Resurse Umane cu privire la situația acestui contract – situație în care nu se putea cere membrilor Directoratului să cunoască și să înțeleagă aspecte strict juridice cum ar fi cele prevăzute de art.49 și 56 Codul muncii însă, în situația din prezenta cauză, când acordarea plăților compensatorii a fost fundamentată numai pe contractul de mandat, urmare a încetării acestuia, când contractul de mandat nu prevedea o asemenea posibilitate, când Directoratul nu era parte în contractul de mandat, când membrii Directoratului erau obligați să cunoască prevederile OUG 109/2011, ale Actului Constitutiv și ale ROF Directorat care stabileau competența de a decide cu privire la remunerațiile acordate membrilor Directoratului în favoarea Consiliului de Supraveghere, când nu exista nici măcar acordul scris al lui M.A. și al Consiliului de Supraveghere cu privire la încetarea contractului de mandat, când se punea prima dată în discuție acordarea de compensații financiare urmare a încetării contractului de mandat așa cum rezultă din declarația lui A.D., când acea Opinie juridică a fost întocmită la solicitarea expresă a inculpatului C. pentru a justifica acordarea de plăți compensatorii unui membru al Directoratului, nu se pot reține aceste apărări ale inculpaților.
Pentru că, în calitate de președinte Directorat/membri ai Directoratului/ director Direcție Legislație și Guvernanță Corporativă, inculpații erau obligați să cunoască și să respecte prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al Directoratului și ale Actului Constitutiv al Societății - cei trei inculpați cunoșteau faptul că în competența Directoratului nu intră aprobarea/acordarea de plăți compensatorii sau orice alt gen de remunerație membrilor Directoratului ci doar personalului (salariaților) CEO SA, încadrat cu contract individual de muncă, și că singurul organ competent să dispună cu privire la orice fel de remunerație a membrilor Directoratului este Consiliul de Supraveghere care putea să dispună și cu privire la încetarea contractului de mandat al unui membru al Directoratului.
Dacă inculpații ar fi considerat că, datorită calității de salariat al CEO SA al lui M.A., Directoratul ar fi putut să-i acorde acestuia anumite plăți, atunci la data de 22.12.2015 trebuiau efectuate verificări în legătură cu contractul individual de muncă al lui M.A., prin solicitarea către Direcția Resurse Umane – Serviciu de Resurse Umane a unei informări în acest sens sau prin întocmirea, de exemplu, chiar a unei Opinii juridice – în care să se facă referire expresă la acest aspect, ceea ce inculpații nu au făcut.
Numai dacă ar fi procedat într-adevăr la solicitarea unor informări/note de fundamentare de la compartimentele abilitate să se pronunțe cu privire la situația contractului individual de muncă și ar fi primit informări necorespunzătoare pe baza cărora inculpații ar fi decis, ar putea să fie acuzate doar persoanele care au întocmit aceste informări, dar nu aceasta este situația în cauză.
Dar, în ședința Directoratului CEO SA din 22.12.2015, în cuprinsul actului Opinie juridică, J.D. a precizat expres că plățile compensatorii aprobate de Directorat sunt urmare a încetării contractului de mandat al lui M.A., nu s-a susținut nici verbal și nici în scris faptul că acordarea acestor plăți ar fi întemeiată și pe prevederile contractului individual de muncă al lui M.A., contract care s-ar fi reactivat la încetarea contractului de mandat astfel încât acesta ar putea beneficia de plăți compensatorii în calitate de salariat CEO SA (în cazul salariaților, era competent să aprobe remunerații salariale Directoratul).
Nu au fost cerute Note de fundamentare de la nicio Direcție din cadrul CEO SA astfel cum se preciza expres în art.10 din ROF Directorat, nici măcar nu s-a solicitat Direcției Resurse Umane o informare scrisă sau verbală cu privire la situația juridică a contractului individual de muncă al lui M.A. – de altfel, întrucât punctul 14, privitor la acordarea plăților compensatorii către M.A. ca urmare a încetării contractului de mandat, fusese introdus chiar în acea zi pe ordinea ședinței Directoratului, nu avea cum să fie documentat chiar atunci deși reprezentantul Direcției Resurse Umane, O.S., era prezent la acea ședință.
J.D. – deși prin funcția și pregătirea specifică – nu trebuia să emită acea Opinie care să dea o aparență de legalitate demersurilor lui C.L. – nu a discutat anterior ședinței de Directorat cu persoane de la Direcția Resurse Umane care să-i comunice situația contractului individual de muncă al lui M.A., nu a solicitat date din Revisal unde, la data de 22.12.2015, nu fusese operată într-adevăr nicio încetare a contractului individual de muncă al lui Medințu, nu a solicitat dosarul de personal al lui Medințu, deoarece, foarte simplu, nu o interesa atunci acest aspect întrucât plățile compensatorii se întemeiau doar pe contractul de mandat. Toate vericările cu privire la contractul individual de muncă au fost efectuate ulterior demarării cercetărilor penale în prezenta cauză.
O.S. – director adjunct Direcția Resurse Umane, P.Ș. – șef Serviciu Resurse Umane și numitele N.D.J. – șef Serviciu Salarizare-Energie și Bădescu I.R. – șef Serviciu Organizare au infirmat că J.D. sau alt membru al Directoratului ar fi cerut informații cu privire la contractul individual de muncă al lui M.A. anterior ședinței Directoratului din 22.12.2015, dar și ulterior.
P.Ș. a declarat că “ocupă funcția de șef Serviciu Resurse Umane în cadrul CEO S.A. din data de 19.02.2014, că în gestiunea acestui serviciu se află circa 700 de contracte individuale de muncă, iar obiectul de activitate al Serviciului Resurse Umane nu privește și situația contractelor de mandat încheiate la nivelul CEO S.A. În acest context, pentru a cunoaște situația exactă a raporturilor de muncă ale unui salariat al CEO S.A este necesar să se verifice individual situația acestuia pe baza actelor încheiate la nivelul companiei.
În luna decembrie 2015 nu a fost căutat de niciuna dintre persoanele J.D., C. L. și A.D., iar la data de 22.12.2015, când a avut loc ședința Directoratului CEO S.A., nu cunoștea nici un detaliu în legătură cu situația exactă a contractului individual de muncă al lui M.A..
Aplicația Revisal înlocuiește în mod oficial vechile cărți de muncă, iar dacă în data de 22.12.2015, A.D. sau alt membru al Directoratului ar fi consultat Revisalul, ar fi constatat că în acesta era operată doar suspendarea contractului individual de muncă în baza încheierii contractului de mandat. Consultarea bazei de date Revisal putea fi făcută de către un membru al Directoratului sau orice altă persoană din conducere numai prin intermediul unui lucrător din cadrul Serviciului Resurse Umane, întrucât numai aceștia aveau acces pe bază de parolă la acest sistem electronic. Se formula o cerere în acest sens de persoana interesată și lucrătorul de la Serviciul Resurse Umane, în baza acestei cereri, accesa baza de date oferind informația dorită.”
Bădescu I.R. a declarat că „anterior datei de 28.12.2015 nu a fost căutată de nici una dintre persoanele C.I.L., J.D. și A.D. pentru a fi întrebată în legătură cu contractul individual de muncă al lui M.A.” iar N.D.J. a declarat că „anterior acestei date de 22.12.2015, niciuna dintre persoanele C.L., J.D. și A.D. nu au solicitat informații la ea sau la serviciul pe care îl conducea, în legătură cu contractul individual de muncă al lui M.A.. A fost căutată însă de doamna J.D. care i-a solicitat o copie de pe contractul de mandat al lui M.A., ceea ce a și făcut. Nu are cunoștință dacă doamna J.D. a solicitat informații în legătură cu acest contract individual de muncă al lui M.A. de la o altă persoană care lucra în cadrul serviciului condus de ea”.
Conținutul tuturor documentelor întocmite la nivelul Directoratului cu ocazia aprobării plăților compensatorii către un membru al său, M.A., atestă faptul că singura motivație existentă la acordarea acestor plăți compensatorii a fost încetarea contractului de mandat și nu a contractului de muncă. Numai despre contractul de mandat se face mențiune în procesul verbal aferent ședinței Directoratului din data de 22.12.2015, în hotărârea din 22.12.2015 a Directoratului, în Opinia juridică a numitei J.D., în OP din 23.12.2015. Numai despre contractul de mandat se face mențiune și în Acordul de încetare din 23.12.2015 întocmit la nivelul Consiliului de Supraveghere.
În aceste condiții, cu toate că președintele Consiliului de supraveghere nu a fost de acord cu plata unei compensații financiare numitului M.A., C.L. a decis, cu de la sine putere, cu susținerea expresă a numitei J.D., acordarea acestei compensații, convingându-l și pe celălalt membru al Directoratului prezent la ședință, A.D., să aprobe această plată, astfel încât Directoratul a emis Hotărârea nr.77/22.12.2015 prin care s-a aprobat acordarea unei compensații financiare numitului M.A., în sumă de cinci remunerații fixe lunare avute în calitate de membru al directoratului și director al Diviziei Energetice, ca urmare a încetării acestei calități, prin acordul părților.
Numitul M.A. a refuzat pe moment semnarea Acordului, condiționând semnarea acestuia de încasarea efectivă a sumei de bani stabilite anterior cu C.L.I..
Această condiționare rezultă atât din declarațiile lui M.A. cât și din cele ale inculpatului C.L. și ale martorului O.S..
În data de 23.12.2015 a fost virată prin ordin de plată, în contul lui M.A., toată suma de bani negociată – respectiv suma de 100.620 lei net. Fiind audiat, numitul M.A. a declarat că la data de 23.12.2015, SC CEO SA i-a virat în cont suma de 100.620 lei, motiv pentru care, la aceeași dată a și semnat Acordul.
Procurorul a apreciat că este adevărat că la data de 09.05.2016, prin hotărârea nr.12 a Consiliului de Supraveghere al CEO SA s-au avizat situațiile financiare pentru exercițiul financiar încheiat la 31.12.2015 ale Societății Complexul Energetic Oltenia SA pe baza Raportului administratorilor privind situațiile financiare încheiate la 31.12.2015 și a Raportului auditorului independent asupra situațiilor financiare, bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, notele explicative și alte anexe la situațiile financiare și descărcarea de gestiune a membrilor Directoratului și a membrilor Consiliului de Supraveghere și înaintarea spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor – dar acest aspect nu echivalează cu o validare retroactivă a hotărârii Directoratului din 22.12.2015 de aprobare/acordare a plăților compensatorii lui M.A. întrucât, pe de o parte, Consiliul de Supraveghere nu era competent să facă acest lucru, atribuțiile sale fiind doar de supraveghere/control al activității Directoratului, pe de altă parte nu fusese informat de către Directorat, până la data de 9 mai 2016, că în ședința din 22.12.2015 a Directoratului se aprobaseră remunerații către un membru al Directoratului (aspect ce rezultă din declarațiile membrilor Consiliului de Supraveghere și ale președintelui CS), nu fusese informat nici prin raportul auditorului extern cu privire la existența unor nereguli în privința remunerațiilor acordate de Directorat unui membru al său, și nu putea să nu avizeze situațiile financiare aferente anului 2015 pentru întreaga companie doar pentru acest motiv.
4. Deciziile de încetare a suspendării contractului individual de muncă/de încetare de comun acord a contractului individual de muncă al lui M.A. emise în data de 28.12.2015.
După ce a fost emisă în data de 22.12.2015 decizia Directoratului CEO SA de aprobare a plăților compensatorii către M.A. urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților, iar în data de 23.12.2015 a fost semnat Acordul de încetare a contractului de mandat între M.A. și Consiliul de Supraveghere CEO SA, la data de 28.12.2015 au fost emise de către C. A. - decizia nr.8635/28.12.2015 (nr.43811 în Registrul de corespondență) în care se specifica faptul că începând cu data de 28.12.2015 încetează suspendarea contractului individual de muncă (CIM) al lui M.A. precum și - decizia nr.8640/28.12.2015 (nr.43816 în Registrul de corespondență) în care se specifica faptul că începând cu data de 28.12.2015 încetează CIM conform art.55 lit.b din Codul muncii (ca urmare a acordului părților).
Motivația inculpatului C.L. cu privire la emiterea acestor decizii a fost că în contractul de mandat nr.971/21.04.2015 se prevedea că la încetarea acestuia, persoana care a avut contract individual de muncă suspendat pe perioada mandatului, își reia relațiile contractuale de muncă cu societatea pe același post corespunzător cu contractul individual de muncă suspendat.
Însă acest lucru confirmă încă o dată că la data de 22.12.2015 lui M.A. nu i s-au acordat niciun fel de plăți compensatorii și în baza încetării contractului său individual de muncă, astfel cum au susținut toți inculpații, întrucât prin activitățile exprese din data de 28.12.2015 cu privire la încetarea contractului individual de muncă al lui M.A., se separă explicit cele două contracte și eventualele drepturi acordate în baza acestora.
Faptul că nu s-a putut proceda în data de 22.12.2015 sau 23.12.2015 la încetarea și a contractului individual de muncă întrucât au urmat zilele libere de sărbători legale – aspect susținut de inculpați în fața instanței învestite cu soluționarea propunerii de arestare preventivă – este necredibil în condițiile în care s-au putut face atâtea acte în zilele de 22 și 23, când M.A. era prezent la sediul societății.
De altfel, pentru emiterea deciziilor de încetare a suspendării contractului individual de muncă (CIM) al lui M.A. și de încetare CIM, în ziua de 28.12.2015 s-a procedat la chemarea din concediu a salariaților cu atribuții în domeniu, fiind evidentă graba cu care au acționat inculpații în cauză, grabă ce ar putea fi explicată prin faptul că, ulterior aprobării/acordării plăților compensatorii lui M.A. în baza încetării contractului de mandat al acestuia, și-au dat seama că ar fi fost mai bine să-și întemeieze decizia/opinia pe/și pe/ încetarea contractului individual de muncă încheiat de M.A. cu societatea (n.n. avându-se în vedere competența Directoratului de a decide cu privire la remunerațiile salariaților) – dar în lipsa efectuării verificărilor necesare cu privire la situația particulară a contractului individual de muncă al lui M.A., inculpații nu au făcut decât să continue șirul ilegalităților și să-și întemeieze apărările pe aspecte care erau de fapt în detrimentul lor.
În acest sens, martora B.I.R. a declarat că „Din luna februarie 2014 ocupă funcția de șef Serviciu Organizare în cadrul Direcției Resurse Umane a CEO S.A., iar în competența acestui serviciu intră întocmirea tuturor deciziilor privind angajarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă al unui salariat al CEO S.A, precum și mișcările de personal în cadrul CEO SA. Un exemplar original al acestor decizii rămâne în posesia Serviciului Organizare, iar altul se înmânează salariatului. Copii după aceste decizii sunt transmise către Serviciul Salarizare și Serviciul Resurse Umane din cadrul Direcției Resurse Umane, Serviciul Calcul Salarii din cadrul Diviziei Financiare sau altor servicii care au atribuții în legătură cu anumite aspecte privind raporturile individuale de muncă ale acelui salariat.
Serviciul pe care îl conduce nu are nici un fel de atribuții în legătură cu contractele de mandat ale membrilor Directoratului.
În legătură cu contractul individual de muncă al lui M.A., în data de 28.12.2015 a fost chemată din concediu de către directorul adjunct al Direcției Resurse Umane, O.S., care i-a comunicat că trebuie să fie întocmite deciziile de încetare a suspendării contractului individual de muncă și de încetare a contractului individual de muncă al acestuia, ocazie cu care a aflat că acest contract este încheiat pe durată determinată. A solicitat informații la Serviciul Resurse Umane, însă nu își amintește cu cine a discutat telefonic și a aflat că în dosarul de personal al lui M.A. ultimul act care figurează este decizia de suspendare a contractului individual de muncă cu data de 01.04.2013.
De asemenea, a discutat cu O.S. și cu J.D. în legătură cu aplicabilitatea sau nu a excepției prevăzute la art.49 al.6 din Codul Muncii, în sensul că, fiind contract individual de muncă pe perioadă determinată, acesta încetează de drept, dată la care înceta și suspendarea în baza contractului de mandat, însă aceștia i-au spus că în cazul domnului M.A. se aplică reglementările speciale ale contractului de mandat, cum ar fi OUG 109/2011. În acest context a apreciat că este legal să se întocmească cele două decizii de încetare a suspendării a contractului individual de muncă și de încetare a contractului individual de muncă al acestuia, pe care le-a redactat personal, întrucât la Serviciul Organizare toți angajații erau în concediu la acea dată.
Pentru încetarea suspendării contractului individual de muncă al lui M.A. i s-a pus la dispoziție un extras din hotărârea Consiliului de Supraveghere din 23.12.2015, în care era aprobată încetarea contractului de mandat, iar pentru decizia de încetare a contractului individual de muncă a lui M. i s-a pus la dispoziție o solicitare a acestuia din urmă de încetare a contractului individual de muncă cu acordul părților, având data de 28.12.2015.
Deciziile întocmite de către ea trebuiau să fie semnate de către următoarele persoane: cel care a întocmit decizia, șeful Serviciului Organizare (întrucât doar ea se afla la serviciu a semnat doar la rubrica șef serviciu), de către directorul Direcției Resurse Umane, de către directorul Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă și de către doi membri ai Directoratului din care unul de regulă este președintele Directoratului. Toate semnăturile menționate au fost obținute în aceeași zi de 28.12.2015 pe deciziile de încetare a suspendării a contractului individual de muncă și de încetare a contractului individual de muncă al lui M.A., întrucât la sediul CEO se afla O. S. - director adjunct al Direcției Resurse Umane, J.D. – Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă, A.D. – membru al Directoratului și C.L. – președintele Directoratului.
S-a reținut că după ce a semnat ea, doamna J.D. și O.S., cele două decizii au rămas la domnul O., care ulterior i le-a înapoiat, având toate semnăturile susmenționate, fiind înregistrate în Registrul special pentru decizii în aceeași zi, de 28.12.2015.”
Așa cum am arătat la punctul 1 din rechizitoriu, contractul individual de muncă al numitului M.A. a fost pe o durată determinată, el încetând de drept la data de 05.05.2013, fiind suspendat doar în perioada ultimei luni din contract, fiind aplicabile dispozițiile art.49 al.6 Codul Muncii și art.56 al.1 lit.i din Codul muncii.
Contractul individual de muncă nr.19021/04.11.2012 al lui M.A. nu a mai fost prelungit după data de 05.05.2013, prin acordul scris al părților, astfel cum se prevede în art.82 al.3 din Codul muncii.
În aceste condiții, fiind încetat deja prin expirarea termenului contractual determinat, conform art.56 al.1 lit.i din Codul muncii, nu mai era posibil să înceteze și prin acordul părților.
Prin adresa nr.9407/09.05.2016 ITM Gorj a precizat că: “La data de 06.01.2016 CEO SA a comunicat retroactiv încetarea activității începând cu data de 05.05.2013, conform art.56 al.1 lit.i Codul muncii (expirarea termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată determinată). Astfel, la data de 23.12.2015, contractul individual de muncă era încetat de drept, însă angajatorul nu efectuase transmiterea încetării acestuia în termenul legal ci ulterior, la data de 06.01.2016”
Aceste aspecte au fost confirmate și de analiza fișei Revisal, pusă la dispoziția organelor de urmărire penală precum și prin declarațiile martorilor P.Ș. – Șef Serviciu Resurse Umane și O.S.L. – angajat al Serviciului Resurse Umane.
Procurorul a susținut că din declarațiile coroborate ale martorilor P.Ș. – șef Serviciu Resurse Umane, B.I.R. – șef Serviciu Organizare și N.D.J. – șef Serviciu Salarizare, a rezultat că în cadrul CEO SA existau mai multe compartimente care gestionau în parte contractele individuale de muncă ale salariaților CEO SA și contractele de mandat ale membrilor Directoratului, însă dosarul de personal al unui angajat cu contract individual de muncă și aplicația Revisal se aflau doar la Serviciul Resurse Umane care era cel mai în măsură să ofere informații cu privire la situația juridică a contractului individual de muncă.
Totuși, așa cum a rezultat din declarația martorei B.I.R., deciziile privind angajarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă al unui salariat al CEO S.A. erau întocmite de Serviciul Organizare.
Practic, la data de 22.12.2015 M.A. se afla doar sub incidența contractului de mandat încheiat cu Consiliul de Supraveghere, contract care nu încetase la acea dată pentru a motiva acordarea unor plăți suplimentare, nu conținea o clauză cu privire la acordarea de plăți compensatorii la încetarea lui, inclusiv încetarea de comun acord, care să justifice astfel prin voința părților contractante decizia de a se aproba/acorda aceste plăți și nu exista un act adițional al acest contract, semnat de părțile contractante – M.A. și Consiliul de Supraveghere – care să consemneze un nou acord de voință privind posibilitatea acordării acestor plăți.
Reprezentantul DNA a mai susținut că, indiferent despre care încetare a CIM se vorbește – atât cea legală, la expirarea duratei determinate, cât și cea suplimentară, prin acordul părților – lui M.A. nu i s-au acordat niciun fel de plăți compensatorii în baza încetării acestui contract individual de muncă, așa cum au susținut inculpații.
M.A. însuși a declarat că în cazul lui, atât prevederile CCM al CEO SA cât și CIM avut anterior contractului de mandat erau inoperante, el aflându-se doar sub incidența contractului de mandat încheiat cu Consiliul de Supraveghere.
În legătură cu faptul că nu este specificată expres în Opinia juridică și încetarea contractului individual de muncă, C.L. a arătat că acest lucru s-a întâmplat pentru că efectiv contractul individual de muncă a încetat în data de 28.12.2015, tot prin acordul părților – opinie ce vine în contradicție cu susținerile aceluiași inculpat că plățile compensatorii au fost acordate lui M.A. având în vedere încetarea atât a calității de mandatar a acestuia cât și a calității de salariat – opinie ce vine în contradicție cu modul de desfășurare a evenimentelor în sensul că încetarea contractului individual de muncă despre care face vorbire inculpatul, cea din 28.12.2015, nu avea cum să motiveze acordarea plăților compensatorii, întrucât era ulterioară datei de 22.12.2015 când s-au aprobat plățile, ulterioară și datei de 23.12.2015 când s-a încetat contractul de mandat și s-au virat banii în contul lui M.A. urmare a acestei încetări a contractului de mandat.
În realitate, toate înscrisurile existente la dosar demonstrează că nu a existat nicio legătură între contractul de mandat și contractul individual de muncă al lui M.A. care să conducă în luna decembrie 2015 la o suprapunere/interferență a consecințelor economice ale încetării acestora – au fost două contracte diferite, cu clauze și efecte diferite, iar singurul contract în vigoare în luna decembrie 2015 mai era doar contractul de mandat, nu și cel individual de muncă, încetat încă din data de 05.05.2013, așa cum însăși CEO SA a recunoscut prin faptul că la data de 06.01.2016 a comunicat retroactiv către ITM Gorj încetarea activității lui M.A. începând cu data de 05.05.2013, și nu cu data de 23.12.2015 (sau 28.12.2015) așa cum au susținut inculpații C.L. și J.D..
Pe cale de consecință, o justificare a plăților compensatorii acordate în data de 22.12.2013 lui M.A. de către Directorat, pe încetarea unui contract individual de muncă care, conform legii, era încetat din data de 05.05.2013 iar, conform actelor semnate de C. L., a încetat la data de 28.12.2015, și pe dispozițiile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate inaplicabil în lipsa contractului individual de muncă, nu face decât să evidențieze o dată în plus că plățile compensatorii au fost acordate în mod nelegal și că inculpații au fost de rea credință.
În concluzie, în data de 22.12.2015 Directoratul CEO SA a aprobat plăți compensatorii față de M.A. în baza unui Acord de încetare a contractului de mandat al acestuia, Acord care nu exista la acea dată, iar ulterior C.L. și J.D. au susținut că au acordat aceste plăți compensatorii față de M.A. în baza contractului individual de muncă, contract care de asemenea nu exista la acea dată, M.A. nemaiavând calitatea de salariat al CEO SA, pe cale de consecință fiind inaplicabil și contractul colectiv de muncă.
Art. 229 din Codul muncii prevede: “Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
5. Poziția inculpaților C.L., J.D. și A.D. cu privire la împrejurările și temeiurile legale de aprobare/ acordare a plăților compensatorii lui M.A..
Procurorul DNA susține că probele administrate evidențiază astfel că, imediat după numirea sa în funcția de Director General Executiv al CEO SA, numitul C.L. a inițiat demersuri insistente pentru a elibera funcția de membru al Directoratului deținută de numitul M.A. astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei persoane agreate în aceeași funcție, reușind ca într-un timp extrem de scurt, împreună cu numitul A.D. și cu ajutorul numitei J.D., să realizeze acest lucru prin încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Directoratului, Actul Constitutiv și OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în sensul că a oferit/aprobat/acordat în mod ilegal o compensație financiară numitului M.A., cu consecința directă a fraudării bugetului SC CEO SA, societate cu capital majoritar de stat, cu suma de bani acordată în acest mod.
C.I.L., A.D. și J.D. au avut reprezentarea faptului că în atribuțiile Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA conform Actului Constitutiv al CEO SA, OUG nr.109/2011 și Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere – aspect ce rezultă inclusiv din faptul că inițial au încercat să obțină chiar aprobarea președintelui Consiliului de Supraveghere pentru plata către M.A. a celor 5 salarii compensatorii aferente calității de membru al Directoratului și, în urma refuzului acestuia din urmă, au aprobat/susținut aprobarea ei înșiși a plății compensației financiare către M.A..
Interesul evident al lui C.L. de a-l convinge pe M.A. să renunțe la calitatea de membru al Directoratului a fost de a evita contestarea deciziilor sale de către M.A. și numirea în locul acestuia a unei persoane obediente. Pentru a face acest lucru, C.L. nu a ezitat să se folosească de bugetul societății pe care o conducea.
C.L. a mai menționat în fața organelor de urmărire penală, ca o justificare în plus a dorinței lui de a fi înlocuit M.A. din funcția de membru al Directoratului, că a urmărit interesul societății, întrucât domeniul vânzării de energie era extrem de important pentru buna funcționare a acesteia, impunându-se luarea unor măsuri eficiente, în condițiile în care rezultatele financiare din ultimii ani erau sub nivelul așteptării, iar M.A. ocupase funcția de director Divizie Energetică.
Aceste susțineri cu privire la deficiențele în activitatea unui membru al Directoratului care au afectat situația financiară a societății nu fac decât să infirme oportunitatea acordării unor sume de bani suplimentare, cu titlu de compensații financiare, către M.A., justificând doar luarea unor măsuri de sancționare a acestuia.
Conform art.55 OUG nr.109/2011, raportul anual întocmit de Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de supraveghere cu privire la remunerațiile și alte avantaje acordate membrilor consiliului de supraveghere și membrilor directoratului în cursul anului financiar, trebuie să cuprindă, printre altele, informații privind structura remunerației, cu explicarea ponderii componentei variabile și componentei fixe, și criteriile de performanță ce fundamentează componenta variabilă a remunerației, raportul dintre performanța realizată și remunerație.
Astfel, criteriul performanței trebuia avut în vedere la aprecierea cuantumului remunerației acordate membrilor Directoratului.
Procurorul a menționat că, urmare a inspecției economico-financiare desfășurată în perioada 17.11.2015 - 28.11.2015 și 22.12.2015 - 28.01.2016 de către DGRFP Craiova - Activitatea de inspecție fiscală - Serviciul de inspecție economico-fînanciară, s-a constatat, printre altele, că membrii Directoratului nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de mandat, stabilindu-se că se impune luarea măsurilor în vederea recuperării remunerațiilor acordate necuvenit în perioada 01.01.2014 -30.09.2015, în sumă brută totală de 76.148 lei din care venit net încasat efectiv în sumă de 60.126 lei de la M.A., ca urmare a încălcării art.5 pct.5.1 din Contractul de mandat nr.362/03.04.2013.
Astfel, deși numitul M.A. urma să restituie către CEO SA o importantă sumă de bani, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul de mandat, prin decizia luată cu încălcarea atribuțiilor de serviciu de către cei trei inculpați, s-a dispus remunerarea acestuia cu o sumă în cuantum dublu.
A mai arătat procurorul că este adevărat că rezultatul inspecției fiscale nu a fost cunoscut la data de 22.12.2015 dar la această dată se cunoștea despre derularea ei și obiectul analizei, astfel încât se impunea și din acest punct de vedere amânarea unei decizii de acordare a unor bani din bugetul companiei unei persoane din conducerea ei atâta timp cât era verificată activitatea acesteia și exista posibilitatea identificării unor deficiențe.
În realitate, C.L. nu a dorit decât să-și satisfacă un simplu capriciu – de neîngăduit în considerarea importanței funcției lui și răspunderii asumate – considerând că este suficientă voința lui pentru a determina o persoană să plece din companie, folosindu-se în acest scop de J.D. pe care cu câteva zile mai înainte o numise în funcția de Director Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă.
După ce a rezolvat extrem de rapid plecarea lui M.A., a fost pus ulterior în situația de a explica organelor de urmărire penală împrejurările în care a luat această decizie în condițiile în care nu era competent.
Din analiza declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală, a rezultat că toți cei trei inculpați au prezentat aceleași justificări cu privire la legalitatea aprobării de către Directorat, în ședința din data de 22.12.2015, a unor plăți compensatorii în favoarea unui membru al Directoratului, justificări diferite de acelea care au fost consemnate în scris în documentația aferentă aprobării plăților compensatorii. Astfel, au fost invocate următoarele aspecte:
- că votul favorabil s-a bazat pe dispozițiile art.12 pct.1 lit.d și art.6 lit.c din contractul de mandat nr.971/21.04.2015 în care se prevede că se aplică prin similitudine prevederile contractului colectiv de muncă, similitudine care ar privi cazurile în care se pot acorda salariaților CEO SA plăți compensatorii atunci când încetează contractul individual de muncă, așa cum au mai fost acordate prin hotărâri ale Directoratului în ultimii ani acest gen de plăți compensatorii la încetarea contractului individual de muncă al unui salariat cu acordul părților. Practic, inculpații au asimilat situația plăților compensatorii acordate lui M.A. cu alte situații în care Directoratul a aprobat plăți compensatorii către salariați ai CEO SA
Reprezentantul parchetului a susținut că această motivare nu este credibilă din următoarele motive:
- similitudinea despre care se face vorbire în clauzele contractului de mandat nu este în sensul interpretat de către inculpați întrucât nu poate exista o similitudine între cazul încetării contractului de mandat prin acordul părților, fără existența unei clauze în acest contract prin care să se prevadă posibilitatea acordării unor plăți compensatorii, și cazul încetării contractului individual de muncă la inițiativa angajatorului, caz în care contractul colectiv de muncă (CCM) prevede măsuri de protecție a salariaților ce pot consta în plăți compensatorii – fără ca CCM să prevadă aceste plăți compensatorii și în cazul încetării contractului individual de muncă prin acordul părților.
Nu poate exista similitudine nici cu faptul că Directoratul a aprobat totuși plăți compensatorii către salariați ai CEO SA în cazul cărora contractul individual de muncă a încetat prin acordul părților – aceste plăți putând fi aprobate în mod legal de Directorat întrucât privesc salariați ai CEO SA iar conform Actului Constitutiv și OUG 109/2011 Directoratul are atribuții în legătură cu remunerația salariaților, alții decât membrii Directoratului. Oricum, așa cum am arătat mai sus, M.A. nu mai avea la data aprobării plăților compensatorii calitatea de salariat al CEO SA și nu a interesat pe vreunul dintre inculpați la data de 22.12.2015 calitatea de salariat a acestuia ci doar aceea de mandatar, aspect confirmat și prin emiterea ulterioară, la 28.12.2015, a deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
Conform spuselor inculpaților C.L. și J.D., acordarea acestor salarii compensatorii constituie o practică utilizată în mod obișnuit în țară, nu numai în cadrul CEO SA, care ar fi reglementată de art.13.1 din contractul de mandat care prevede:”Prezentul contract se execută cu bună credință și obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în conținutul său ci și la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea i le conferă” și ar fi susținută și prin adresa nr.405/13.05.2016 din partea acționarului minoritar SC Fondul Proprietatea SA care are reprezentant în Consiliul de Supraveghere al CEO S.A., înaintată Ministerului Energiei și Consiliului de Supraveghere al societății CEO SA, din care rezultă că, din punctul său de vedere, acordarea plăților compensatorii la concediere, în cadrul contractului colectiv de muncă al CEO S.A., este prevăzută în mod legal de acest contract și reprezintă o practică utilizată în mod obișnuit la noi în țară. Ori, de fapt, prin această adresă se infirmă susținerile inculpaților întrucât Fondul Proprietatea face referire la cazurile de acordare a plăților compensatorii la încetarea contractului individual de muncă (CIM) din inițiativa angajatorului, aspect reglementat expres de CCM.
O altă explicație, atât a inculpatului A.D. cât și a celorlalți doi inculpați, a fost că, datorită faptului că potrivit Actului Constitutiv Directoratul are atribuții de a pune în executare creanțele salariale ale angajaților CEO SA, în sensul de a aproba plata către acești salariați, atât a salariilor cât și a plăților compensatorii formate din salarii, precum și datorită faptului că Consiliul de Supraveghere la rândul lui aprobă acordarea anumitor indemnizații salariale membrilor Directoratului cu ocazia încheierii contractelor de mandat iar Directoratul pune în executare pe parcursul derulării contractului de mandat încasarea acestor creanțe de către mandatar, a apreciat că Directoratul poate să aprobe plăți compensatorii acordate în baza contractului de mandat, plăți compensatorii formate din mai multe indemnizații salariale brute, aferente calității de membru al Directoratului, și că nu mai este necesară aprobarea cuantumului și plății acestor sume suplimentare salariale de către Consiliul de Supraveghere. (a se vedea și înregistrarea ambientală din data de 06.05.2016)
Procurorul a arătat că aceste susțineri demonstrează însă că inculpații cunoșteau prevederile Actului Constitutiv privind competența Consiliului de Supraveghere de a aproba indemnizațiile salariale ale membrilor Directoratului, nefiind justificată această nouă suprapunere între competența Directoratului de a dispune cu privire la salariile/plățile compensatorii ale celorlalți angajați ai CEO SA și competența Consiliului de Supraveghere de a dispune cu privire la salariile/indemnizațiile de orice natură acordate membrilor Directoratului.
De asemenea, a susținut procurorul că nu prezintă relevanță că Directoratul este organ executiv atât al deciziilor Consiliului de Supraveghere cât și al propriilor decizii, calculul drepturilor salariale și întocmirea ștatelor de plată însemnând cu totul altceva decât aprobarea/acordarea acestor drepturi salariale, aspect ce rezultă explicit și din declarația martorei N.D.J. - șef Serviciu Salarizare - Energie în cadrul Direcției Resurse Umane a CEO S.A.
- că prevederile contractului colectiv de muncă se pot aplica și persoanelor care au încheiat contract de mandat cu Consiliul de Supraveghere, dacă au încheiat și contract individual de muncă cu CEO SA, așa cum a fost cazul numitului M.A., al cărui contract individual de muncă ar fi fost încă în vigoare, în sensul că s-ar fi reactivat în data de 23.12.2015, odată cu încetarea contractului de mandat, așa cum se prevedea expres în cuprinsul contractului de mandat.
C.L. a precizat în fața organelor de anchetă că pe de o parte, i-au fost acordate lui M.A. remunerații financiare conform contractului de mandat, respectiv art.6 pct.A lit.c, pe de altă parte că la acordarea compensațiilor salariale au fost avute în vedere ambele calități ale numitului M.A. – atât de mandatar în baza contractului de mandat, cât și de salariat în baza contractului individual de muncă întrucât, la data de 22.12.2015, a încetat calitatea sa de mandatar însă a revenit de drept la calitatea de salariat conform Codului Muncii, iar conform contractului colectiv de muncă se puteau acorda salariaților cu contract individual de muncă până la 16 salarii.
Astfel, nu poate fi reținută nici această motivare întrucât:
- la data de 22.12.2015, când s-au aprobat plăți compensatorii urmare a încetării contractului de mandat, susținându-se ulterior că s-au aprobat aceste plăți și ca urmare a încetării contractului individual de muncă – nici contractul de mandat nu încetase, el încetând la data de 23.12.2015, nici contractul individual de muncă nu încetase, el încetând, conform deciziei inculpatului C.L., la 28.12.2015 (n.n. luând în considerare faptul că la data de 22.12.2015 inculpații nu știau despre încetarea de drept a acestui din urmă contract la data de 05.05.2013).
- în contractul de mandat se prevedea că la încetarea contractului de mandat, persoana care a avut contract individual de muncă suspendat pe perioada mandatului, își reia relațiile contractuale de muncă cu societatea pe același post corespunzător cu contractul individual de muncă suspendat.
Procurorul a precizat că la data încetării contractului de mandat M.A. nu mai avea contract individual de muncă cu CEO SA, acesta încetând de drept la data de 05.05.2013 conform art.56 al.1 lit.i Codul muncii (expirarea termenului pentru care contractul individual de muncă a fost încheiat pe durată determinată), dată la care a încetat, conform art.49 al.6 din Codul Muncii și suspendarea ce avusese loc în baza contractului de mandat.
Fiind pe durată determinată, încetând de drept la expirarea termenului contractual conform Codului muncii, contractul individual de muncă al lui M.A. din anul 2012 nu mai putea înceta din nou în luna decembrie 2015 prin acordul părților.
Susținerea inculpaților că, datorită faptului că angajatorul CEO SA nu emisese o decizie de constatare a încetării acestui contract individual de muncă la data expirării duratei sale astfel încât, în mod tacit, s-a convenit practic între părți prelungirea acestuia pe o durată nedeterminată, nu are susținere legală, Codul muncii nefăcând vreo distincție cu privire la existența sau inexistența unui înscris doveditor, precizând doar că încetează de drept, fără altă formalitate, prin simpla împlinire a duratei determinate.
Doar pentru situația menținerii în continuare a acestui contract individual de muncă se impunea să se facă o prelungire expresă a lui de către părți, legiuitorul neprevăzând prelungirea de drept. Astfel, conform art.82 al.3 din Codul muncii, contractul individual de muncă putea fi prelungit numai prin acordul scris al părților.
Procurorul a susținut că prin aceste susțineri inculpații nu fac decât să creeze voit confuzii între condițiile și efectele încheierii, derulării și încetării contractului individual de muncă al unui salariat al CEO SA și condițiile și efectele încheierii, derulării și încetării contractului de mandat al unui membru al Directoratului.
J.D. a susținut chiar că, la încetarea contractului de mandat, se puteau aplica direct prevederile referitoare la încetarea contractului individual de muncă cuprinse în contractul colectiv de muncă, fără a exista un contract individual de muncă încheiat cu CEO SA de către membrul Directoratului, doar pentru simplul fapt că în contractul de mandat - art.6A lit.b și c - se prevedea că se aplică și CCM – aspect ce nu poate fi reținut ca verosimil în condițiile în care CCM, conform Codului Muncii, se aplică doar în cazul salariaților angajați pe bază de contract individual de muncă, iar prevederile respective din contractul de mandat au fost inserate tocmai pentru membrii Directoratului care proveneau din rândul salariaților CEO SA și, în orice caz, acele prevederi se referă la cu totul alte aspecte decât cele care prezintă interes în cauză.
În concluzie, contractul colectiv de muncă este inaplicabil în lipsa unui contract individual de muncă, astfel cum rezultă și din dispozițiile generale din Codul muncii care prevede expres (art.229): “Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
- că se aplică prevederile art.23 al.ultim din Actul Constitutiv al CEO SA raportat la punctul 8 din Anexa 2 la acest Act Constitutiv.
Din analiza Anexei nr.2 la Actul Constitutiv, procurorul a reținut că la punctul 8 se prevede că “La angajamentul care implică obligații importante din partea societății, cu excepția contractelor de vânzare a energiei electrice și lignitului, dacă valoarea contractului/operațiunii este sub 30.000.000 euro, Directoratul aprobă și Consiliul de Supraveghere se informează, iar dacă este peste 30.000.000 euro, Directoratul avizează și semnează și Consiliul de Supraveghere aprobă”.
Încadrarea situației plăților lui M.A. în această din urmă prevedere este făcută de inculpații C.L. și J.D., fără o justificare economică și juridică, ca și celelelalte prevederi invocate nu la momentul aprobării plății ci după declanșarea cercetărilor.
Nu există nicio notă de fundamentare din partea vreunui organ abilitat în domeniul respectiv din cadrul CEO SA care să justifice încadrarea situației juridice a plăților compensatorii negociate între M.A. și președintele Directoratului în situația expusă la punctul 8 din Anexa nr.2 la Actul constitutiv, singura explicație oferită fiind că plata ce urma a fi efectuată către M. reprezenta un angajament în sensul celui prevăzut la acel punct.
Potrivit art.10 din ROF Directorat, trebuiau întocmite note de fundamentare cu privire la oportunitatea/necesitatea din punct de vedere economic/juridic a unor decizii care angajează societatea.
Pe de o parte, conținutul art. 23 al. ultim din Actul constitutiv, privind atribuțiile Directoratului, este identic cu conținutul art.19 al. ultim din Actul constitutiv privind atribuțiile Consiliului de Supraveghere întrucât în ambele se prevede că Directoratul și Consiliul de Supraveghere au atribuții de avizare/aprobare a contractelor și diferitelor operațiuni la nivelul societății, conform limitelor de competență prev. în Anexa 2 la Actul Constitutiv.
Pe de altă parte, faptul că pretențiile financiare ale lui M.A. față de CEO SA au fost încadrate la acest punct și nu la altul din Anexa 2 – cum ar fi punctul 7 – este explicabilă din punct de vedere al interesului inculpaților de a justifica faptul că nu era necesară o aprobare din partea Consiliului de Supraveghere ci doar o informare a acestuia de către Directorat dar nu este explicabilă din punct de vedere al cuantumului sumelor menționate la acel punct și a legăturii acestor sume cu domeniile de acțiune de interes național ale societății.
Chiar J.D. a dat exemplu de cazuri de aplicare a prevederilor pct.8, precizând că la stabilirea faptului că o situație de fapt și de drept se încadrează în unul dintre punctele prev. la Anexa 2 la Actul Constitutiv pentru a putea produce consecințe juridice se face la nivelul fiecărei structuri din cadrul CEO SA în funcție de competență, de exemplu: Divizia Energetică – contracte energetice, Divizia Minieră – contracte de lignit, Direcția Achiziții Publice – contracte achiziții publice.
Ori, în cazul numitului M.A. era vorba despre cu totul alt gen de contracte, drepturi financiare, obligații, etc, fără nicio legătură cu cele avute în vedere de punctul 8 Anexa 2.
Deși s-a susținut că trebuia doar să informeze Consiliul de Supraveghere, conform punctului 8 din Anexa nr.2 la Actul Constitutiv, numitul C.L. sau Directoratul ca atare nici măcar nu a informat – în scris sau verbal - Consiliul de Supraveghere cu privire la faptul că s-au aprobat plăți compensatorii către M.A., fapt ce rezultă din inexistența unui document scris în acest sens precum și din declarațiile președintelui și membrilor Consiliului de Supraveghere care au aflat despre acest lucru cu ocazia cercetărilor penale.
Deși C.L. a susținut în fața organelor de urmărire penală că i-a adus la cunoștință președintelui Consiliului de Supraveghere despre încetarea contractului de mandat nr.971/2015 cu plata unei compensații financiare, conform contractului de mandat în vigoare și prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul CEO, care nu a avut nimic de obiectat, prin declarațiile acestuia din urmă (R.C.E.) se infirmă aceste susțineri.
Analizând integral Anexa nr.2, se observă că la punctul 7 se prevede că “La inițierea, soluționarea, exercitarea, abandonarea unor pretenții, litigiu, arbitraj, dacă valoarea contractului/operațiunii este sub 100.000 euro, Directoratul avizează și semnează și Consiliul de supraveghere aprobă, iar dacă este peste 100.000 euro, Directoratul semnează, Consiliul de Supraveghere avizează și AGA aprobă”.
Această din urmă încadrare poate fi la fel de bine aplicabilă în speță, în condițiile în care atât inculpatul C. cât și M.A. sunt de acord cu privire la faptul că acesta din urmă a condiționat plecarea sa din cadrul Directoratului, prin semnarea Acordului de încetare a acestui contract, de primirea efectivă a unei anumite sume de bani de la companie, dar este la fel de nedocumentată din punct de vedere economico-juridic ca și prima.
Procurorul a apreciat că aceste prevederi din Anexa 2 la Actul Constitutiv nu au oricum relevanță în cauză întrucât nu au avut niciun fel de aplicabilitate, nu au fost avute în vedere de persoanele implicate în procedura de acordare a plăților compensatorii către M.A. întrucât aceste plăți reprezentau echivalentul unui număr de remunerații fixe lunare oferite de C./cerute de M./acordate de Directorat în baza contractului de mandat – procedura aferentă plății acestor remunerații fiind clar expusă în Actul Constitutiv și ROF, necesitând aprobarea Consiliului de Supraveghere (art.191 din Actul constitutiv).
Mai mult, din analiza dispozițiilor cuprinse chiar în Actul Constitutiv, fără a se ajunge la Anexa nr.2 la acest act, se observă că situația se putea încadra și altfel, urmând logica inculpaților în sensul că nu este vorba de pretenții litigioase:
Potrivit art.6B lit.d al.12 din contractul de mandat, mandatarul supune aprobării Consiliului de Supraveghere orice tranzacție cu membrii Consiliului de Supraveghere sau ai Directoratului, cu angajații, cu acționarii care dețin controlul asupra Mandantului sau cu o societate controlată de aceștia, dacă tranzacția are, individual sau într-o serie de tranzacții, o valoare de cel puțin echivalentul în lei a 50.000 euro.
Acest ultim aspect este prevăzut și în ROF Directorat art.8 al.1 lit.k, menționându-se în plus că, privitor la aceste tranzacții, în rapoartele sale semestriale și anuale către Consiliul de Supraveghere, Directoratul va menționa, într-un capitol special, următoarele elemente: părțile, data și natura tranzacției, descrierea obiectului și valoarea totală a tranzacției, creanțele reciproce, garanțiile constituite, termenele și modalitățile de plată, orice alte elemente esențiale și semnificative, precum și orice alte informații necesare pentru determinarea efectelor respectivei tranzacții asupra situației financiare a societății.
Per a contrario, o tranzacție cu un membru al Directoratului, care se situează sub limita de 50.000 euro, nu ar trebui supusă aprobării Consiliului de Supraveghere.
Dar, din analiza prevederilor menționate anterior a rezultat că tranzacțiile avute în vedere nu reprezintă pretenții salariale ale membrilor Directoratului, având caracterul de tranzacții comerciale, așa cum sunt și angajamentele avute în vedere de punctul 8 din Anexa nr.2 la Actul Constitutiv.
Pretențiile salariale ale lui M.A. se puteau încadra, în cel mai bun caz, doar în punctul 7 Anexa 2 la Actul Constitutiv, fiind necesară aprobarea Consiliului de Supraveghere.
Procurorul a specificat că în realitate, genul de tranzacții/angajamente invocate de inculpați în apărare nu au nicio legătură cu situația juridică și economică din cauză, situație foarte clar circumscrisă dispozițiilor contractului de mandat și prevederilor legale exprese privind competența de a dispune asupra remunerației membrilor Directoratului: contractul de mandat este încheiat cu Consiliul de Supraveghere, modificarea și încetarea contractului de mandat sunt tot în competența Consiliului de Supraveghere, contractul de mandat nu este un contract comercial, nu este încheiat în scopul obținerii de profit.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului C.I.L. – Director General Executiv al Complexului Energetic Oltenia SA care, în data de 22.12.2015, în calitate de președinte al Directoratului CEO SA Tg. Jiu, urmărind înlocuirea numitului M.A. - membru al Directoratului – cu o persoană obedientă, și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, constând în aceea că, în baza încetării prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A. în temeiul căruia acesta din urmă ocupa funcția de membru al Directoratului, a aprobat și acordat numitului M.A. o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de acesta din urmă ca membru al Directoratului, în condițiile în care avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA, Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, că la data de 22.12.2015 contractul de mandat nr.971/2015 încheiat între M.A. și Consiliul de Supraveghere nu încetase, acesta încetând abia în data de 23.12.2015, că în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și că nu se întocmise un act adițional la acest contract sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, cauzând prin aceasta agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit obținut în acest mod de M.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 al.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei J.D. care, în data de 22.12.2015, în calitate de Director Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă din cadrul CEO SA, la solicitarea inculpatului C.I.L., a susținut în scris și verbal legalitatea aprobării/acordării de către Directoratul CEO SA, lui M.A., a unor compensații financiare constând în 5 remunerații fixe lunare avute de acesta din urmă ca membru al Directoratului, în baza încetării prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A. în temeiul căruia acesta din urmă ocupa funcția de membru al Directoratului, în acest scop întocmind, semnând și prezentând membrilor Directoratului, în cadrul ședinței din data de 22.12.2015, un document intitulat “Opinie juridică privind încetarea contractului de mandat nr.971/21.04.2015”, în condițiile în care, mai ales datorită pregătirii sale profesionale dar și datorită obligației de a cunoaște actele legale care reglementau administrarea în sistem dualist a companiei de stat, avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA, Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, că la data de 22.12.2015 contractul de mandat nr.971/2015 încheiat între M.A. și Consiliul de Supraveghere nu încetase, acesta încetând abia în data de 23.12.2015, că în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și că nu se întocmise un act adițional la acest contract sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, cauzând prin aceasta agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit obținut în acest mod de M.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.48 al.1 C.p. rap. la art.297 al.1 C.p. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A.D. care, în data de 22.12.2015, în calitate de membru al Directoratului CEO SA Tg. Jiu, și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, constând în aceea că, în baza informației verbale privind încetarea prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A. în temeiul căruia acesta din urmă ocupa funcția de membru al Directoratului, a aprobat și acordat numitului M.A. o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de acesta din urmă ca membru al Directoratului, în condițiile în care avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA conform OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA și Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, în lipsa Acordului scris de încetare a contractului de mandat nr.971/2015 dintre M.A. și Consiliul de Supraveghere, cunoscând că în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și că nu se întocmise un act adițional la acest contract sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, nesocotind și obligația de informare prevăzută expres de art.6, art.17 și art.18 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Directoratului, a cauzat prin aceasta agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit obținut în acest mod de M.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art.297 al.1 C.pen. rap. la art.132 din Legea nr.78/2000.
Prevederile art.132 din Legea nr.78/2000 nu condiționează existența infracțiunii de abuz în serviciu de un scop anume ci doar de faptul ca neîndeplinirea actului privitor la atribuțiile de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestuia să aibă ca urmare și obținerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Până la finalizarea urmăririi penale, Complexul Energetic Oltenia SA nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 128.100 lei reprezentând contravaloarea plăților compensatorii acordate în mod nelegal fostului membru al Directoratului CEO SA, M.A..
Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunilor, prin ordonanțele procurorului din data din 06.06.2016 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii, constând indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru – până la concurența pagubei produse prin infracțiuni, în valoare totală de 128.100 lei – asupra bunurilor mobile și imobile.
Pe parcursul urmăririi penale, C.L., de conivență cu inculpata J.D., cunoscând că Decizia Directoratului din data de 22.12.2015 a fost dată de un organ necompetent să dispună cu privire la remunerația membrilor Directoratului și că încetarea contractului de mandat invocată în actele privind acea remunerație nu este aptă să confere legalitate deciziei Directoratului, au încercat să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite iar apoi au diseminat consecvent aceste justificări personalului unității și membrilor Directoratului, inclusiv numitului A.D., pentru ca aceste persoane să asimileze aceste aspecte și să nu mai poată face în final diferențierea între motivele reale care au stat la baza aprobării plăților suplimentare în data de 22.12.2015 și motivele identificate ulterior ca fiind potrivite pentru a crea o aparență de legalitate.
Astfel, după declanșarea cercetărilor penale, toți inculpații au căutat și prezentat diverse motivații care să le susțină decizia/opinia juridică din cadrul ședinței de Directorat din 22.12.2015, motivații care sunt necredibile atât din punct de vedere legal cât și raportat la situația de fapt din cauză.
După începerea urmăririi penale în cauză, la o ședință informală ce a avut loc după desfășurarea unei ședințe a Directoratului, C.L. și J.D. au încercat să afle ce anume au declarat persoanele din cadrul CEO SA care au fost chemate la poliție și au prezentat o justificare a acordării plăților compensatorii către M.A. știind că se fac cercetări cu privire la implicarea lor în aprobarea/acordarea plăților compensatorii în ședința Directoratului din 22.12.2015, iar comportamentul lor nu a fost unul normal de informare. C.L., dacă ar fi dorit doar să se informeze cu privire la obiectul cauzei, era suficient să solicite acest lucru inculpatei J.D. care, prin calitatea sa de jurist – Director Legislație și Guvernanță Corporativă, avea obligația să-l informeze pe conducătorul unității despre dosar. Însă cei doi nu s-au limitat la această discuție ci au încercat să facă cunoscută poziția lor și justificările lor la cât mai multe persoane din cadrul companiei, inclusiv președintelui Consiliului de Supraveghere, R.C., și inculpatului A.D., pentru a convinge aceste persoane de faptul că plățile au fost acordate în mod legal și că organelor de cercetare penală trebuie să li se aducă la cunoștință doar acest aspect.
Martorul P.I. a declarat că, după ce a fost audiat de către organele de poliție, a avut loc o ședință a Directoratului la CEO, după terminarea căreia a fost chemat în sala de ședințe unde a avut loc o discuție între C.I.L. și toți membrii Directoratului care se prezentaseră la ședință. Cu această ocazie a fost întrebat de către C.I.L. ce a declarat în fața organelor de urmărire penală. În cadrul acestei ședințe J.D. și-a exprimat din nou punctul de vedere cu privire la legalitatea acordării plăților compensatorii lui M.A. de către Directorat.
A.D. a recunoscut de altfel că ulterior demarării cercetărilor în cauză a constatat că situația juridică a lui M.A. se încadrează și în dispozițiile art.23 alin.ultim din Actul Constitutiv al CEO SA raportat la punctul 8 din Anexa 2 la acest Act Constitutiv, iar prin cuprinsul proceselor verbale de redare rezumativă a conversațiilor telefonice și ambientale înregistrate în cauză, prin cele întâmplate la ședința informală pe care C.L. a avut-o cu mai multe persoane din colectivul societății, înainte de a fi audiat el însuși de către organele de cercetare penală, se confirmă faptul că s-a încercat găsirea de către inculpați a unor explicații comune care să justifice decizia de acordare a plăților compensatorii.
Deși C.L. și J.D. au susținut că nu au existat încercări de influențare a declarațiilor ce urmau a fi date la organele de urmărire penală în sensul ca toate aceste persoane să susțină aceeași variantă de derulare a evenimentelor ca și ei înșiși, convorbirile telefonice și ambientale infirmă aceste susțineri.
Procurorul a arătat că din discuția ambientală de mai sus rezultă că cei doi inculpați C.L. și J.D., concomitent cu încercările de a-l convinge pe președintele Consiliului de Supraveghere de legalitatea aprobării plăților compensatorii și de necesitatea de a se pune de acord cu modul în care se va prezenta organelor de urmărire penală situația de fapt și de drept, încearcă să identifice și o modalitate concretă de recuperare a sumei de bani date lui M.A. – variantă care nu ar trebui să fie luată în calcul în ipoteza în care acești bani ar fi fost dați legal.
Prin ordonanța nr.154/P/2016 din data de 23.05.2016 a DNA-Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus reunirea dosarului penal nr.160/P/2016 înregistrat la DNA-Serviciul Teritorial Craiova la dosarul nr.154/P/2016 al DNA-Serviciul Teritorial Craiova, fiind efectuate cercetări cu privire și la alte infracțiuni presupus a fi fost săvârșite de către inculpatul C.L.I., reținându-se că în data de 10.12.2015 i-a comunicat numitei M.L. că nu o mai vrea la conducerea Departamentului Juridic din cadrul CEO SA, propunându-i să plece din unitate prin demisie, precizând că, în caz contrar, este destul de abil să pună anumite persoane, care se pricep, să analizeze întreaga ei activitate și cu siguranță vor fi găsite motive pentru a o înlătura din funcție, iar după refuzul acesteia de a demisiona, fără a mai dispune verificarea activității juridice a acesteia, în cadrul ședinței Directoratului de la Societatea Complexului Energetic Oltenia SA, din data de 11.12.2015, în baza unei Note de fundamentare întocmită de o persoană neidentificată, privind reorganizarea activității juridice și a guvernanței corporative, C.I.L. – președinte Directorat și A.D. – membru Directorat au votat pentru înființarea Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă, aprobându-se totodată și modificarea statului de funcții TESA - conducere, respectiv înființarea postului de director Legislație și Guvernanță Corporativă, ocuparea acestuia de către J.D. și desființarea postului de șef Departament Juridic cu trecerea numitei M.E.L. în funcția de consilier juridic la dispoziția directorului Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Gorj la data de 08.06.2016 și înregistrat sub nr. 2079/95/2016.
Prin încheierea nr. 29/13.06.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Gorj în dosarul 2079/95/2016/a1.1 s-a constatat ca fiind temeinică și legală măsura controlului judiciar luată până în prezent față de inculpații C.I.L., J.D., A.D. și a revocat măsura controlului judiciar cu privire la inculpații trimiși în judecată prin Rechizitoriul 154/P/2016 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova, iar prin încheierea nr. 95/22.06.2016 în dosarul 2079/95/2016/a1.1 Curtea de Apel Craiova - Secția Penală Și Pentru Cauze Cu Minori a admis contestația, a desființat în parte încheierea atacată și rejudecând, în baza art. 348 alin 1 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin.4 C.pr.pen. a menținut măsura controlului judiciar față de inculpații C.I.L., J.D. și A.D..
Prin încheierea nr. 35 din 07.07.2017 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2079/95/2016/a1.3, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul C.I.L., având ca obiect înlocuirea și modificarea unor obligații stabilite prin încheierea nr. 133/26.05.2016 pronunțată în dosarul nr. 4562/63/2016 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin încheierea nr. 99/31.05.2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Craiova-Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul C.I.L., iar prin încheierea nr. 119 din 19 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost respinsă contestația formulată ca nefondată.
Potrivit art. 344 alin. 2 C.pr.pen. inculpații au formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, după cum urmează:
Prin cererile formulate inculpatul C.I.L. a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate în temeiul dispozițiilor art. 282 C.pr.pen. nulitatea relativă a actelor de urmărire penală efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, iar pe cale de consecință, să se facă aplicarea dispozițiilor art. 102 alin. 3 C.pr.pen. în sensul sancționării acestora cu excluderea, să se constate nulitatea absolută a încheierilor Judecătoriei Tg. Jiu prin care au fost emise mandate de supraveghere tehnică pentru autorizarea interceptării, localizării și înregistrării pe suport magnetic sau orice alt tip de suport a convorbirilor inculpaților C.I.L., J.D. și A.D., în temeiul disp.art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen. cu consecința excluderii acestora, precum și excluderea probelor derivate, respectiv procesele verbale de redare a interceptărilor și declarațiilor de martori în conformitate cu disp. art.102 alin. 4 C.pr.pen.
Inculpatul a invocat, în același timp, aspecte ce țin de neregularitatea actului de sesizare, prin raportare la conținutul normei incriminatorii, astfel cum a fost aceasta interpretată prin Decizia Curții Constituționale a României din 15.06.2016 în sensul în care conținutul normei edictate prin dispozițiile art. 297 alin. 1 C.pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „în mod defectuos” „înseamnă prin încălcarea legii”.
Inculpata J.D. prin apărătorul ales a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate nulitatea actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 154/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA- Serviciul Teritorial Craiova anterioare datei de 12.05.2016, acestea fiind efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin,. 1 lit. b din OUG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, să se constate neregularitatea actului de sesizare al instanței și în temeiul art. 346 alin. 4 C.pr.pen. să se dispună începerea judecății, urmând ca actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii să nu fie avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
Inculpatul A.D. prin apărătorul ales a invocat nelegalitatea probelor administrate în cauză, menționând că actele de urmărire penală și probele au fost administrate cu ignorarea dispozițiilor art. 100 și art. 101 C.pr.pen. în conformitate cu care în faza de urmărire penală trebuia să fie administrate toate probele atât în favoarea cât și în defavoarea sa pentru respectarea principiului stabilirii adevărului, precum și neregularitatea actului de sesizare a instanței care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății.
Prin încheierea nr. 54 din 12 iulie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 2078/95/2016/a1, în baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen. au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpați prin apărătorii aleși.
S-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 154/P/2016 din 08.06.2016 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova privind pe inc. C.I.L., trimis în judecată pentru infr. de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 al.1 C.pen. rap. la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, J.D., trimisă în judecată pentru săvârșirea infr. de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 al.1 C.pen. rap. la art.297 al.1 C.pen. rap. la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, A.D., trimis în judecată pentru infr. de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 al. 1 C.pen. rap. la art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații C.I.L., J.D. și A.D., iar prin încheierea nr. 93 din 06.09.2016 pronunțată în dosarul nr. 2079/95/2016/a1 Curtea de Apel Craiova-Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a respins contestațiile formulate de inculpații C.I.L., J.D. și A.D., ca nefondate.
Prin încheierea din camera de consiliu 12 iulie 2016 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Gorj în dosarul nr. 2079/95/2016/a1.2, în baza dispozițiilor art. 348 alin. 2 C.pr.pen. modificate prin Legea 75/28.04.2016 temeinicia și legalitatea măsurii preventive va fi soluționată de judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară.
Prin încheierea nr. 91 din 27.09.2016 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2079/95/2016/a4, în baza art. 362 al.2 C.pr.pen. rap. la art. 208 al.2 C.pr.pen. și art. 207 al. 5 C.pr.pen. s-a dispus revocarea controlului judiciar cu privire la inc. C.I.L., J.D., A.D..
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova, iar prin încheierea nr. 477 din 05.10.2016 în dosarul nr. 2079/95/2016/a4 Curtea de Apel Craiova a respins contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova, ca nefondată.
Pentru termenul de judecată din data de 27.09.2016, s-a depus prin serviciul registratură al secției, de către Complexul Energetic Oltenia Tg-Jiu o cerere prin care arată că în conformitate cu prevederile art. 20 al.2 C.pr.pen. se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 157.691 lei.
La termenul de judecată din data de 08.11.2016, în baza art. 378 C.pr.pen. s-a procedat la ascultarea inculpaților J.D. și A.D.. Inculpatul C.I.L., în prezența apărătorului ales a arătat că la termenul din 08.11.2016 nu dorește să facă declarații și că își rezervă acest drept pe parcursul cercetării judecătorești.
Au fost ascultați martorii S.I.D. și M.A. la termenul de judecată din data de 22.11.2016.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 13.12.2016 au fost ascultați martorii P.I. și B.V..
Au fost ascultați martorii O.S. și P.Ș. la termenul din data de 10.01.2017.
La termenul din 07.02.2017 au fost ascultați martorii O.S.L. și D.D.I..
La termenul de judecată din data de 21.02.2017 a fost ascultat martorul I.Ș.V..
Au fost ascultați martorii R.C.E., N.D.J. și B.I.R. la termenul din data de 07.03.2017.
La termenul din data de 21.03.2017 au fost ascultați martorii B.C. și R.M. A..
La termenul din 04.04.2017 a fost ascultat martorul P.E..
La termenul din data de 09.05.2017 a fost ascultat inculpatul C.I.L..
La termenul din 13.06.2016 a fost ascultat martorul D.G.V..
Prin încheierea din 24.10.2017 au fost respinge cererile formulate de inculpații J.D. și C.I.L. prin apărătorii aleși, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 14/2017, privind abrogarea O.U.G. nr. 13/2017 ca nefondate.
Analizând întreg materialul probator administrat în cursul cercetării penale cât și în faza de judecată, tribunalul a reținut următoarele:
Complexul Energetic Oltenia SA este o societate comercială pe acțiuni care funcționează ca persoană juridică română cu capital majoritar de stat și se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Compania este controlată de stat prin Ministerul Economiei care deține 77% din capital, iar fondul proprietatea are o participație de 21,5%.
Societatea este administrată în sistem dualist de către Directorat sub coordonarea Consiliului de Supraveghere.
Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 Consiliul de Supraveghere coordonează și supraveghează activitatea Directoratului, precum și respectarea prevederilor actului constitutiv și a hotărârilor Adunării Generale a Acționarilor, în desfășurarea activității societății, exercită controlul asupra modului în care Directoratul conduce societatea, precum numirea și revocarea membrilor Directoratului.
În acest sens, în cadrul Consiliului de Supraveghere, Comitetul de Nominalizare și Remunerare are printre atribuții și acelea de a supune aprobării Adunării generale a Acționarilor politica de remunerare aplicabilă membrilor Directoratului și directorilor în cursul anului financiar.
Din analiza dispozițiilor art. 34, 38, 39 și 55 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 se reține că remunerația membrilor Directoratului este stabilită de Consiliul de Supraveghere, iar remunerația și celelalte avantaje financiare oferite membrilor Consiliului de Supraveghere și membrilor Directoratului în cazul sistemului dualist sunt consemnate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al Comitetului de Nominalizare și Remunerare.
În același timp art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 menționează....”că în termen de 90 de zile de la numire, membrii Directoratului elaborează și prezintă Consiliului de Supraveghere un plan de management pe durata mandatului și pentru primul an de mandat, cuprinzând strategia de conducere pentru atingerea obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite în contractele de mandat”.........că „mandatul membrilor Directoratului în funcție încetează de drept la data numirii noilor membrii ai Directoratului”.......și „în acest sens, membrii Directoratului nu sunt îndreptățiți la daune interese”.
Mai mult, potrivit art. 1532 raportat la art. 1371 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 pe durata îndeplinirii mandatului, membrii Directoratului nu pot încheia cu societatea un contract de muncă, în cazul în care membrii Directoratului au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Cunoscând aceste dispoziții legale prin natura funcțiilor deținute inculpații C.I.L., în calitate de director CEO SA/director general executiv CEO SA și A.D., în calitate de membru al Directoratului CEO SA au aprobat și acordat plăți compensatorii martorului M.A., membru al Directoratului CEO SA, urmare a încetării contractului de mandat al acestuia nr. 971/2015, prin acordul părților, fără a exista o bază legală pentru acest lucru, fundamentându-și decizia exclusiv pe o opinie juridică întocmită cu acest scop de inculpata J.D.-director Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă din cadrul CEO SA, cauzând societății comerciale cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei.
La data de 22.12.2015 când au fost aprobate și acordate plățile compensatorii martorului M.A., Directoratul CEO SA condus de inculpatul C.I.L. nu deținea nici o modalitate legală de a aproba asemenea plăți, în condițiile în care contractul de mandat nr. 971/2015 fusese încheiat de martor cu Consiliul de Supraveghere, nu încetase la acea dată (ci abia la 23.12.2015), nu avea o clauză în acest sens, nu se încheiase un act adițional la contractul de mandat care să prevadă acordarea unor plăți compensatorii.
În condițiile în care martorul M.A., membru al Directoratului CEO SA și director al Diviziei Energetice devenise o persoană incomodă pentru inculpatul C.I.L., acesta a hotărât să-l înlăture din funcția deținută, folosindu-se și de situația financiară destul de precară a societății și în special de slaba implicare a acestuia.
Ori, constituirea unei noi echipe în cadrul Directoratului impunea parcurgerea anumitor pași legali care depășeau la acel moment atribuțiile Directoratului, care nu era îndrituit să numească sau să revoce membrii săi, mai mult, să acorde compensații financiare.
Folosind în interes personal, opinia juridică formulată de inculpata J.D. – director Direcție Legislație și Guvernanță Corporativă, precum și lipsa unui membru al Directoratului (martorul P.I.), inculpatul C.I.L. a dispus completarea ordinii de zi a ședinței Directoratului din 22.12.2015 cu punctul nr. 14 ce privea acordarea de plăți compensatorii martorului M.A. ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților.
Este de semnalat împrejurarea că din Convocarea Directoratului CEO SA pentru ședința din 22.12.2015, orele 14,00, rezultă că ordinea de zi care urma să fie supusă spre dezbatere nu conținea punctul 14 privind acordarea de compensații financiare martorului M.A., iar din procesul-verbal al ședinței nu rezultă cum a fost suplimentată ordinea de zi cu acest punct.
Acest aspect (acordarea unor plăți compensatorii pentru un membru al Directoratului) care nu mai avea contract individual de muncă cu societatea, venea în contradicție cu tot ceea ce se discutase preliminar cu președintele Consiliului de Supraveghere –martorul R.C.E. și cu toate normele legale de funcționare al Directoratului, subordonarea deciziilor acestuia Consiliului de Supraveghere.
Ori, este cert că inculpatul C.I.L. avea un singur scop să-l înlăture pe martorul M.A. din funcția deținută, căutând soluții legale pentru reușită.
Nu au putut fi primite în acest sens apărările formulate atât de inculpatul C.I.L., cât și de inculpata J.D., în sensul că se mai acordaseră plăți compensatorii pentru alți membrii ai Directoratului, că au interpretat opinia juridică pe anumite dispoziții ale Codului civil, referitoare la condițiile încheierii unui contract între părți și pe prevederile art. 23 lit. h din Actul Constitutiv al CEO SA, în condițiile în care, prin intermediul martorei S.D., secretar al Directoratului și responsabil în relația cu Consiliul de Supraveghere - în încercarea de a convinge Consiliul de Supraveghere de legalitatea măsurilor luate, transmițând prin e-mail proiectul acordului de încetare a contractului de mandat al martorului M.A., prin acordul părților, li se transmisese de președintele Consiliului de Supraveghere –R.C.E. că nu semnează acest acord și solicită în mod expres înlăturarea din conținutul acordului a clauzei privind acordarea de compensații financiare, întrucât Directoratul nu poate înlocui sau revoca un membru al său și mai mult, nu poate să-i acorde plăți compensatorii.
Din declarațiile martorului B.V.-șef Serviciu Juridic în cadrul Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă, respectiv O.S.-director adjunct Direcția Resurse Umane, s-a reținut că nici unul din membrii Directoratului nu i-a întrebat cu privire la contractul individual de muncă al martorului M.A., că s-a discutat și s-au cerut înscrisuri privind contractul de mandat și acordarea de plăți compensatorii.
Mai mult, din însăși conținutul proiectului de acord întocmit de Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă, se reține că atât inculpatul C.I.L. cât și inculpata J.D. știau că plata remunerațiilor membrilor Directoratului trebuia aprobată de Consiliul de Supraveghere și nu de Directorat.
De altfel, martorul R.C.E., președintele Consiliului de Supraveghere în declarațiile date, atât la urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești a confirmat aceste aspecte, în mod categoric refuzând semnarea acordului care conținea clauza privind acordarea de către Directorat a unor compensații financiare, refuzul fiind întemeiat pe împrejurarea că în contractul de mandat nu era prevăzută o asemenea posibilitate de încetare a contractului și mai mult, s-a avut în vedere și situația economică a societății, care nu își permitea efectuarea unor astfel de plăți.
Urmare a refuzului președintelui Consiliului de Supraveghere de a semna acordul în forma propusă, acesta a fost refăcut, fiind exclusă clauza privind plata compensației financiare, în care se stipula doar încetarea contractului de mandat nr. 971/2015 a martorului M.A. cu acordul părților.
Martora S.D. a confirmat în declarațiile date schimbul de e-mail-uri avut cu președintele Consilului de Supraveghere, precum și discuțiile telefonice, discuții care au fost transmise inculpatului C.I.L..
Și totuși, în ziua de 22.12.2015, în urma ședinței Directoratului CEO SA, deși la acea dată nu exista un acord de încetare a contractului de mandat, la punctul 14 al ședinței, suplimentat chiar în timpul desfășurării ședinței, inculpatul C.I.L., în calitate de președinte al Directoratului a comunicat celor prezenți că au fost purtate discuții cu martorul M.A., că acesta ți-a dat acordul să înceteze contractul de mandat și urmează să-i fie acordate compensații financiare.
Cu ocazia dezbaterii acestui punct nou pe ordinea de zi, în prezența membrilor Directoratului, C.I.L.- președinte, respectiv, M.A. și A.D., S.D.-secretar, O.S.-director adjunct Direcția resurse Umane (lipsă fiind martorul P.I.-membru Directorat), inculpata J.D. a prezentat un document intitulat opinie juridică, înregistrat sub nr. 24/22.12.2015, privind posibilitatea acordării unor compensații financiare martorului M.A.-membru al Directoratului și director al Diviziei Energetice, ca urmare a încetării acestei calități prin acordul părților, concluzionând că Directoratul SC. Complex Energetic Oltenia SA a hotărât ca pentru încetarea contractului de mandat să se acorde o compensație financiară în cuantum de 128.100 lei, drept pentru care se impune încheierea unui acord între unitate prin președintele Consiliului de Supraveghere-martorul R.C.E. și M.A..
S-a supus la vot propunerea președintelui Directoratului, aceasta fiind votată de cei doi membrii prezenți (C. și A.), M., celălalt membru prezent în situația dată abținându-se de la vot.
De remarcat este faptul că, inclusiv martorul M.A., care urma să beneficieze de avantajul patrimonial a întrebat pe cei prezenți în timpul ședinței, dacă este legal să primească astfel de compensații, primind răspuns de la inculpata J.D. că este legal.
Mai mult, tot martorul M.A. a declarat că dacă ar fi trebuit să voteze aceste compensații financiare pentru alți membrii ai Directoratului, nu ar fi votat pentru că nu era atributul Directoratului în acordarea de compensații financiare pentru proprii săi membrii.
Cert este faptul că în cursul ședinței Directoratului din 22.12.2015 nu s-a pus nici un moment în discuție situația contractului individual de muncă al martorului M., solicitarea unor documente privind situația juridică a raporturilor de muncă a martorului în calitate de salariat al CEO SA, în condițiile în care în Nota privind încetarea contractului de mandat al directorului Diviziei Energetice-membru al Directoratului și numirea cu caracter interimar a unui alt membru al Directoratului-director al Diviziei Energetice, semnată de inculpații C.I.L. și J.D., destinată ședinței Consiliului de Supraveghere din 23.12.2015, prin care urma să fie parafată încheierea contractului de mandat prin acordul părților, rezultă că cei doi inculpați știau prevederile legale care se aplicau contractului de mandat, la punctul 3 din Nota respectivă, invocându-se dispozițiile Legii nr. 31/1990, Actul Constitutiv al societății și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Toate documentele întocmite la nivelul Directoratului cu ocazia aprobării plăților compensatorii către un membru al său, demonstrează că la acordarea acestor plăți s-a avut în vedere numai încetarea contractului de mandat și nu a contractului de muncă, atât în procesul-verbal destinat ședinței Directoratului din 22.12.2015, în hotărârea Directoratului din 22.12.2015, în opinia juridică prezentată de J.D. și în acordul de încetare întocmit la ședința Consiliului de Supraveghere se face mențiunea cu privire la încetarea contractului de mandat.
Probele administrate în cauză demonstrează că inculpații C.I.L.-președinte al Directoratului CEO SA și A.D.-membru al Directoratului, în calitate de funcționari publici, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. 1 lit. c C.pen. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă și cu complicitatea inculpatei J.D.. au acordat martorului M.A. o compensație financiară în sumă de 128.100 lei, producând un prejudiciu CEO SA și totodată un folos necuvenit martorului M.A..
Analizând speța în sine, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016, în sensul că dispozițiile art. 297 alin. 1 C.pen. sunt constituționale, în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii” urmează să rețină vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori petru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 (C.I.L., A.D.), respectiv, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 48 alin,. 1 C.pen. raportat la art. 297 alin. 1 C.pen. raportat la art. 132 din legea nr. 78/2000 (J.D.).
Sigur, se pune în discuție în aceste împrejurări gradul de vinovăție al fiecăruia dintre inculpați, grație calității avute, că ar fi știut mai mult sau m ai puțin care este situația concretă a relațiilor de muncă privind pe martorul M.A..
Inculpații cunoșteau că în competențele Directoratului nu intrau aprobarea și acordarea de plăți compensatorii sau altui gen de remunerații pentru membrii săi, ci doar pentru salariații încadrați cu contract individual de muncă, însă s-a urmărit înlăturarea unui membru al Directoratului considerat incomod prin acordarea unor plăți compensatorii în mod nelegal, fiecare din cei trei inculpați care au săvârșit fapta cu intenție directă sau indirectă având gradul său de vinovăție.
Inculpatul C.I.L. a fost cel care inițiat demersul ilegal prin complicitatea inculpatei J.D., care în calitatea deținută trebuia să cunoască cel mai bine prevederile legale și să pună la dispoziția membrilor Directoratului documentele care să ateste situația relațiilor de muncă ale martorului M.A., iar inculpatul A.D. prin votul exprimat a dus la prejudicierea patrimoniului Complexului Energetic Oltenia SA.
Inculpații în aceste împrejurări au încălcat dispozițiile legale privind funcționarea unei societăți comerciale, administrată în sistem dualist, societate cu capital majoritar de stat, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și Legea nr. 31/1991 privind societățile comerciale.
În momentul în care au fost numiți de Consiliul de Supraveghere în calitate de membrii ai Directoratului, inculpații C.I.L. și A.D. trebuiau să cunoască dispozițiile legale în vigoare, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Legea nr. 31/1991 privind societățile comerciale și Regulamentul de organizare și funcționare al Directoratului, atribuțiile de serviciu, competențele în ceea ce privește asumarea unor dispoziții legale.
Ori, tocmai aceste aspecte le-au nesocotit inculpații prin complicitatea inculpatei J.D.-director Direcție Legislație și Guvernanță Corporativă, căutând să înlăture un membru al Directoratului prin încălcarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 și arogarea unor atribuții care nu le reveneau.
La demararea activității infracționale, atât inculpatul C.I.L. cât și inculpatul A.D. (la momentul votului) trebuiau să cunoască situația raporturilor de muncă ale martorului M.A. printr-o analiză atentă a documentelor solicitate de la Direcția Resurse Umane putând constata că acesta nu mai avea contract individual de muncă, în vigoare, fiind contractul de mandat nr. 971/2015, încheiat prin voința comună a părților contractante, respectiv, Consiliul de Supraveghere și M.A., contract care nu prevedea posibilitatea ca la încetarea acestuia prin voința părților sau alt caz de încetare să fie acordate plăți compensatorii.
Nu s-a procedat în acest sens, fiecare din cei doi inculpați mulțumindu-se cu cele prezentate de inculpata J.D. în opinia juridică prezentată în ședința de Directorat din 22.12.2015, în care se făcea referire la încetarea contractului de mandat a martorului M.A. prin acordul părților.
Nu a putut fi primită în acest sens, apărarea inculpaților în sensul că nu au cunoștințe juridice (C. și A.), sau că s-au mai acordat compensații financiare pentru membrii Directoratului la încetarea contractului de mandat (J.D.), în condițiile în care exista posibilitatea să fie amânată discutarea acestui punct de pe ordinea de zi într-o altă ședință a Directoratului, după ce în prealabil se documentau, sau să fie prezentate în ședință documente privind situația reală a contractului individual de muncă.
Atât martorii O.S. sau B.V., cât și martorii P.Ș., N.J. sau B.I.R. au declarat că nu li s-a solicitat nici de inculpata J.D. în calitatea deținută, nici de inculpații C.I.L. sau A.D. note de fundamentare sau referate cu privire la situația juridică a raporturilor de muncă a martorului M.A. în calitate de salariat al CEO.
De altfel, inculpații aflaseră prin intermediul martorei S.I.-D.-secretar al Directoratului poziția președintelui Consiliului de Supraveghere-martorul R.C.E. cu referire la acordarea de Directorat a unor plăți compensatorii pentru încetarea contractului de mandat al martorului M.A., prin acordul părților, solicitându-le să excludă din proiectul acord întocmit de Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă tocmai paragraful referitor la acordarea compensațiilor.
Prin însăși natura acestui acord, conținutul său, instanța reține că inculpatul C.I.L. și J.D. cunoșteau dispozițiile legale, în sensul că plata remunerațiilor membrilor Directoratului trebuia aprobată de Consiliul de Supraveghere și nu de Directorat.
Inculpata J.D. deși cunoștea poziția președintelui Consiliului de Supraveghere, pentru a da o aparență de legalitate activității infracționale a inculpatului C.I.L., în sensul înlăturării pe orice cale a martorului M.A., precum și plățile ce urmau a fi aprobate și acordate, a întocmit opinia juridică în contradicție totală cu art. 191 alin. 4 din Actul Constitutiv al CEO SA, art. 38 alin. 4 și 39 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011.
La momentul în care inculpații C.I.L. și A.D. au votat pentru acordarea plăților compensatorii prin încetarea contractului de mandat al martorului M.A., prin acordul părților, contractul de mandat nr. 971/2015 nu încetase, abia la 23.12.2015, după ce în prealabil fusese virată către acesta suma de 128.100 lei, reprezentând 5 remunerații lunare încasate de acesta în perioada mandatului, sumă ce fusese negociată cu inculpatul C.I.L.
Apărările formulate de inculpați nu au nici un temei în condițiile în care acordarea plăților compensatorii a fost fundamentată numai pe contractul de mandat, urmare a încetării acestuia, în condițiile în care contractul de mandat nu prevedea o asemenea posibilitate, iar Directoratul nu era parte în contractul de mandat și nici nu avea acordul scris al martorului M.A. sau al Consiliului de Supraveghere.
Mai mult, era pentru prima dată, cum recunoaște însăși inculpatul A.D., când se punea în discuție în ședința Directoratului, acordarea de compensații financiare pentru un membru al său, ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților.
Toate acestea demonstrează că opinia juridică întocmită și prezentată de inculpata J.D. nu reprezenta altceva decât solicitarea expresă a inculpatului C.I.L. pentru a justifica acordarea de plăți compensatorii pentru un membru al Directoratului.
Cu toate că în ședința Directoratului din 22.12.2015 se cunoștea poziția Consiliului de Supraveghere, inculpații C.I.L. și A.D. prin complicitatea inculpatei J.D. au aprobat și acordat plăți compensatorii în valoare de 128.100 lei martorului M.A., ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților, fiind emisă în acest sens Hotărârea nr. 77/22.12.2015.
Susținerile inculpaților, în sensul că plățile efectuate către M.A. au fost validate la 09.05.2016 prin Hotărârea nr. 12 a Consiliului de Supraveghere al CEO SA, prin care s-au avizat situațiile financiare pentru exercițiul financiar pe 2015, nu au la bază un suport real în condițiile în care până la 09.05.2016 Consiliul de Supraveghere nu a cunoscut că Directoratul acordase în urma ședinței din 22.12.2015 remunerații către un membru al său.
Fiind dovedită vinovăția inculpaților s-a dispus condamnarea acestora, la individualizarea pedepsei fiind avute în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, rezultatul produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita inculpaților după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială.
Având în vedere că inculpații sunt persoane cu o bună pregătire profesională, că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, că au o experiență de viață, consideră instanța că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere este de natură să atingă scopul acesteia.
Cu privire la inculpatul C.I.L.:
La alegerea pedepsei principale instanța s-a orientat la o pedeapsă de 3 ani închisoare potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C.pen. l și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În ceea ce privește pedeapsa principală a închisorii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 și următoarele C.pen., nefiind oportună plasarea inculpatului în mediu penitenciar, acesta putând executa pedeapsa sub supraveghere.
În baza art. 72 alin. 1 C.pen. s-a constatat că inculpatul C.I.L. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, de la 11.05.2016 la 12.05.2016.
Cu privire la inculpata J.D.:
La alegerea pedepsei principale instanța s-a orientat la o pedeapsă de 3 ani închisoare potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C.pen. l și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În ceea ce privește pedeapsa principală a închisorii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 și următoarele C.pen., nefiind oportună plasarea inculpatei în mediu penitenciar, aceasta putând executa pedeapsa sub supraveghere.
Cu privire la inculpatul A.D.:
La alegerea pedepsei principale instanța s-a orientat la o pedeapsă de 3 ani închisoare potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C.pen. l și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g teza I C.pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) în condițiile art. 68 alin. 1 lit. b C.pen.
În ceea ce privește pedeapsa principală a închisorii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 și următoarele C.pen., nefiind oportună plasarea inculpatului în mediu penitenciar, acesta putând executa pedeapsa sub supraveghere.
Cu privire la latura civilă:
Analizând cererea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, fiind reținută vinovăția acestora, se constată următoarele:
Temeiul răspunderii inculpaților pentru prejudiciul cauzat îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie reglementată de art. 1357 Cod Civil, în conformitate cu care „cel cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă săvârșită cu vinovăție este obligat sa îl repare”.
Conform art. 1382 Cod Civil „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de acel prejudiciu”.
Instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale respectiv, existența faptei delictuale cauzatoare de prejudiciu, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acestea, motiv pentru care s-a admis acțiunea civilă astfel promovată de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA- societate administrată în sistem dualist și au fost obligat inculpații în solidar la suma de 157.691 lei despăgubiri civile, reprezentând suma de 128.100 lei- cele 5 remunerații fixe lunare și 29.591 lei reprezentând contribuții achitate de către societate la bugetul consolidat al statului.
Având în vedere nerecuperarea prejudiciului infracțional, în baza art. 397 C.pr.pen., art. 249 C.pr.pen. și art. 20 din Legea 78 /2000, s-au menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanțele procurorului din 06.06.2016 prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, inculpații C.I.L., J.D. și A.D..
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului declarat de DNA – Serviciul Teritorial Craiova, desființarea sentinței pentru nelegalitate și netemeinicie și pe fond să se pronunțe o hotărâre legală, care să țină seama de următoarele critici.
Cu privire la motivul de nelegalitate, a arătat că instanța de fond a omis să indice două entități unde inculpatul C. să execute munca neremunerată în folosul comunității.
Motivul de netemeinicie al sentinței instanței de fond îl constituie greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, acestea fiind mult prea mici în raport de natura și gravitatea acuzațiilor, modul de săvârșire și prejudiciul cauzat, solicitând majorarea cuantumului pedepselor cu executarea acestora în regim de detenție.
În motivare inculpatul C.I.L. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond, achitarea inculpatului.
Ca o primă critică a sentinței instanței de fond, a înțeles să invoce nemotivarea acesteia, fiind de fapt copia fidelă a rechizitoriului și nu expunerea unui raționament propriu al judecătorului instanței de fond, care nu a avut în vedere apărările inculpatului, parchetul și instanța, implicit, fiind în eroare cu privire la încetarea cu totul a contractului lui M., inițial încetând contractul de mandat iar ulterior, contractul de muncă, iar rechizitoriul disjunge artificial cele două momente.
Al doilea motiv de apel, a constat în invocarea nulității absolute a sentinței, totul prin raportare la competența materială a unității care trebuia să efectueze urmărirea penală, invocând necompetența materială a DNA în efectuarea actelor de urmărire penală și emiterea rechizitoriului, arătând că raportat la infracțiunea pentru care este trimis în judecată, din opinia sa, raportat și la practica Curții Constituționale, parchetul de pe lângă judecătorie, era competent să efectueze urmărirea penală.
A mai înțeles să invoce și nelegalitatea hotărârii, arătând că fapta pentru care este trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, întrucât nici până la acest moment, legiuitorul nu a înțeles să armonizeze deciziile Curții Constituționale nr. 392 si 405/2016, încălcând disp. art. 7 din CEDO, iar pe cale de consecință nu se cunoaște conținutul legal al infracțiunii, deci fapta nu este prevăzută de legea penală.
Mai mult, Complexul Energetic, raportat la înscrisurile depuse la dosar, urmărește recuperarea prejudiciului, iar acțiunile inculpatului nu trebuie plasate în sfera penalului, cel mult se putea antrena răspunderea materială, disciplinară sau desfacerea contractului de muncă.
A mai solicitat achitarea sa și raportat la practica natională, respectiv încheierea nr. 66/09.07.2018 a Tribunalului Gorj, pronunțată în dosarul nr. 1457/95/2018, prin care s-a confirmat o soluție de clasare a unei ordonanțe de clasare a DNA, tocmai prin incidenta deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, nefiind indicate dispozițiile legale pe care le-ar fi încălcat inculpatul, speța respectivă fiind similară cu speța de față, rechizitoriul fiind emis anterior deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale.
A susținut, în esență, că din toate actele si lucrările dosarului, nu rezultă o înțelegere preexistentă frauduloasă între inculpați, pentru ca M. să beneficieze de acele compensații, compensații ce au fost ratificate de Complexul Energetic.
De asemenea, a mai susținut de asemenea, ca nu se specifică ce dispoziții legale a încălcat când a propus acordarea de compensații către M., iar în prezent nu există prejudiciu.
A arătat că este primul director care a emis o decizia prin care toate deciziile aprobate de directorat să fie comunicate consiliului de supraveghere pentru avizare si control.
Totodată, a arătat că prejudiciul poate fi recuperat pe cale civilă, în cauză neexistând vreo faptă de natură penală.
În motivare inculpata J.D. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond să se dispună, în principal, achitarea sa, în baza art.396 alin.1 și alin.5 Cod pr.penală, rap.la art.16 lit.a Cod pr.penală, întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, să se dispună, în baza art. 396 alin. 1 Cod de procedură penală, rap. la art. 16 alin. 1 lit. b Cod de procedură penală, achitarea sa, întrucât fapta este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
A arătat că fiind numită director legislație la CEO, i s-a cerut întocmirea unei opinii cu privire la plecarea lui M. cu plăți compensatorii, iar din probele existente la dosarul cauzei, nu rezultă ca, înainte de aceasta opinie, să fie existat vreo discuție anterioară între inculpații C. și A., și inculpata J..
Totodată, a arătat că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, iar daca directoratul și consiliul de supraveghere țineau cont de cea opinie, nu se ajungea la prezentul dosar, iar după redactarea opinie, rolul consultativ al inculpatei Jianu s-a terminat.
Cei care au avut discuții anterioare au fost inculpatul C. cu martorul S., în prezenta președintelui Consiliului de Administrație.
Totodată, a susținut că instanța de fond a dat o soluție netemeinică și nelegală, cu încălcarea dispozițiilor deciziilor nr. 392 și 405/2016 ale Curții Constituționale, iar în speță se puteau aplica dispozițiile art. 397 alin. 2 din Codul muncii, respectiv o sancțiune disciplinară.
În motivarea apelului inculpatul A.D. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I și II Cod de procedură penală, achitarea sa, arătând că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, întrucât deciziile Curții Constituționale nr. 392 si nr.405/2016, nu au fost armonizate de legiuitor, abuzul în serviciu fiind reconfigurat de către judecătorii Curții Constituționale.
Cu privire la teza a II-a de achitare, a înțeles să invoce cauza Antonescu contre României, instanța de fond încălcând disp. art. 403 Cod de procedură penală, reținând intenția indirectă, fiind nemotivată sentința sub acest aspect, argumentele reținute fiind unele de ordin global, fără a ține cont de contribuția fiecărui inculpat, iar instanța de fond nu a motivat de ce au fost înlăturate anumite probe de la dosar,
A mai susținut că poziția Consiliului de supraveghere al CEO era cunoscută încă din data de 22.12.2015, iar conform disp. art. 153 pct. 9 din Legea nr. 31/1990, acesta avea obligația de a comunica această poziție.
De asemenea, a mai arătat că nota privind încheierea contractului de mandat a lui M. nu a fost comunicată ședinței directoratului, aceasta fiind înregistrată la data de 23.12.2015, iar plata făcută ulterior si nu își explică cum a fost autorizată acea plată, în condițiile în care Consiliul de supraveghere nu a fost de acord cu aceasta.
Cu privire la latura civilă, a solicitat respingerea acesteia, întrucât prejudiciul nu este cert, cu atât mai mult cu cât pe rolul instanțelor civile se află o acțiune în recuperarea prejudiciului, formulată de CEO.
Apelul declarat de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova este fondat și urmează a fi admis, iar apelurile declarate de inculpați sunt nefondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Examinând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art.417 alin.2 Cod pr.penală, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește apelurile declarate de inculpații C.I.L., J.D. și A.D., coroborând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea constată că prima instanță a reținut corect starea de fapt, iar vinovăția celor trei inculpați este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, cu probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: actul constitutiv CEO, contract individual de muncă M.A. și anexe, acordul din 23.12.2015 încheiat între SCE Oltenia SA și M.A., hotărâri ale Directoratului, statul de plată din decembrie 2015 – compensație financiară acordată conform hotărârii Directoratului din 22.12.2015 lui M.A., extras de plată din 23.12.2015, hotărârea nr.77 a Directoratului SCE Oltenia SA din 22.12.2015, copie e-mail C.R. – D.S., proces-verbal din 23.12.2015 al Consiliului de Supraveghere, hotărârile nr.39 din 23.12.2015 și nr.8 din 28.03.2013 ale Consiliului de Supraveghere SCE Oltenia SA, decizia nr.8640 din 28.12.2015 și acordul privind încetarea contractului individual de muncă privind pe M.A. din aceeași dată, decizia nr.8635 din 28.12.2015 privind încetarea suspendării contractului individual de muncă, extras Revisal M.A., Opinia Juridică nr.24 din 22.12.2015, acord M.A. din 23.12.2015, contract de mandat nr.971 din 21.04.2015, hotărâri ale CS ale CEO, notă privind încetarea contractului de mandat a lui M.A., raportul auditorului independent, declarațiile martorilor O.S., B.V., P.Ș., B.C., N.D.J., B.I.R., M.A., R.C.E., S.I.D., P.I., R.M.A., I.Ș.V., P.E., O.S.L., D.D.I., care se coroborează cu declarațiile date în cauză de cei trei inculpați pe parcursul procesului penal.
În acest context, Curtea, pe baza probelor sus-menționate, constată că fapta inculpatului C.I.L. – director general exclusiv al Complexului Energetic Oltenia SA, constând în aceea că la data de 22 decembrie 2015 în calitate de președinte al Directoratului CEO SA Târgu Jiu și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, urmărind înlocuirea numitului M.A. – membru al Directoratului – cu o persoană obedientă, prin aceea că, în baza încetării prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A., conform căruia acesta ocupa funcția de membru al Directoratului, a aprobat și acordat numitului M.A. o compensație financiară constând în 5 remunerații fixe lunare avute de acesta din urmă ca membru al Directoratului, în condițiile în care avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, competență ce aparținea Consiliului de Supraveghere al CEO SA, conform OUG nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA, Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990, privind societățile comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.de art.297 alin.1 Cod penal rap.la art.132 din Legea nr.78/2000. Toate acestea, în condițiile în care în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și nu se întocmise vreun act adițional sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, cauzând agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit în acest mod de M.A..
În mod corespunzător, prin coroborarea probatoriilor administrate în cauză pe parcursul procesului penal, Curtea mai constată că, în drept, fapta inculpatei J.D. constând în aceea că la 22 decembrie 2015, în calitate de Director Direcția Legislație și Guvernanță Cooperativă din cadrul CEO SA, la solicitarea inculpatului C.I.L., a susținut în scris și verbal legalitatea aprobării/acordării de către Directoratul CEO SA, numitului M.A. a unor compensații financiare constând în 5 remunerații fixe lunare avute de acesta ca membru al Directoratului, în baza încetării prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A., în baza căruia acesta ocupa funcția de membru al Directoratului, în acest scop întocmit, semnând și prezentând membrilor Directoratului, în cadrul ședinței din 22.12.2015 un document intitulat „Opinia juridică privind încetarea contractului de muncă nr.971 din 21 aprilie 2015”, în condițiile în care datorită pregătirii sale profesionale, cât și obligației de a cunoaște actele legale care reglementau administrarea în sistem dualist a companiei de stat, avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA, conform OUG nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA, Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990, privind societățile comerciale, realizează, sub aspect constitutiv elementele infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.de art.48 alin.1 Cod penal rap.la art.297 alin.1 Cod penal și art.132 din Legea nr.78/2000. Toate acestea, în condițiile în care în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și nu se întocmise vreun act adițional sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, cauzând agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit în acest mod de M.A..
Pe de altă parte, prin coroborarea întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, Curtea mai constată că fapta inculpatului A.D. constând în aceea că în calitate de membru al Directoratului CEO SA Târgu Jiu, la data de 22.12.2015 și-a încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu, deoarece în baza informației verbale privind încetarea prin acordul părților a contractului de mandat încheiat de Consiliul de Supraveghere cu M.A. în baza căruia acestuia din urmă ocupa funcția de membru al Directoratului, a aprobat și acordat lui M.A. o compensație financiară constând în 5 remunerații lunare avute de acesta ca membru al Directoratului, în condițiile în care avea reprezentarea faptului că în competența Directoratului CEO SA nu intră aprobarea și plata vreunui gen de remunerație a membrilor săi, această competență aparținând Consiliului de Supraveghere al CEO SA, conform OUG nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Actului Constitutiv al CEO SA, Regulamentelor de Organizare și Funcționare ale Directoratului și Consiliului de Supraveghere și Legii nr.31/1990, privind societățile comerciale, în lipsa acordului scris de încetare a contractului de mandat nr.971/2015 dintre M.A. și Consiliul de supraveghere, cunoscând că în contractul de mandat nu exista o clauză în acest sens și că nu se întocmise un act adițional sau alt înscris care să prevadă voința părților contractante M.A. și Consiliul de Supraveghere cu privire la acordarea unor plăți compensatorii în caz de încetare a contractului de mandat prin acordul părților, nesocotind și obligația de informare prevăzută expres de art.6, art.17 și art.18 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Directoratului, a cauzat prin aceasta agentului economic cu capital majoritar de stat un prejudiciu de 128.100 lei, prejudiciu care constituie și folosul necuvenit obținut în acest mod de M.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev.de art.297 alin.1 Cod penal rap.la art.132 din Legea nr.78/2000.
Curtea, prin coroborarea actelor și lucrărilor dosarului, reține, așadar, vinovăția fiecăruia dintre cei trei inculpați, sub forma intenției directe conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit.a Cod penal, în cazul inculpaților C.I.L. și J.D., aceștia prevăzând rezultatul infracțiunii și urmărind producerea lui, având drept scop înlăturarea din cadrul Directoratului a numitului M.A. pentru a evita contestarea de către acesta a deciziilor sale, sens în care a ales să-i ofere bani din bugetul societății cu capital majoritar de stat CEO SA – în ceea ce-l privește pe inculpatul C.I.L. și respectiv având drept scop sprijinirea inculpatului C.I.L. în înlăturarea din cadrul Directoratului a lui M.A., sens în care a întocmit un document care să confere aparență legală demersurilor ilicite întreprinse de C.I.L. – în cazul inculpatei J.D..
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina inculpatului A.D., Curtea va reține că infracțiunea de abuz în serviciu a fost săvârșită de acesta, din punct de vedere al laturii subiective, cu intenție indirectă, conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit.b Cod penal, deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, ignorând prevederile legale și îndeplinindu-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu, sens în care a votat o decizie a Directoratului CEO SA, prin care s-a cauzat bugetului companiei de stat un prejudiciu în cuantum de 128.100 lei și s-a obținut un folos necuvenit pentru M.A..
De altfel, Curtea mai constată că dispozițiile art.132 din Legea nr.78/2000 nu condiționează existența infracțiunii de abuz în serviciu de un scop anume, ci doar de faptul că neîndeplinirea actului privitor la atribuțiile de serviciu sau neîndeplinirea defectuoasă a acestora să aibă ca urmare obținerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
În acest context, sunt nefondate criticile formulate de inculpați prin apărătorii aleși, prima instanță dispunând în mod corect condamnarea acestora, faptele cu privire la care sunt cercetați fiind prevăzute de legea penală și fiind comise cu vinovăția prevăzută de lege, astfel încât nu se impune achitarea lor.
Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Curtea constată că toate probele administrate în cauză dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații C.I.L. – președinte al Directoratului CEO SA și A.D. – membru al Directoratului, în calitate de funcționari publici, potrivit dispozițiilor art.175 alin.1 lit.c Cod penal, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și cu complicitatea inculpatei J.D., au acordat numitului M.A. o compensație financiară în sumă de 128.100 lei, cauzând astfel un prejudiciu Complexului Energetic Oltenia SA, pe de o parte, iar pe de altă parte, obținerea unui folos necuvenit de către M.A. – membru al Directoratului CEO SA.
Relevante, în acest sens, sunt dispozițiile prevăzute în ordonanța guvernului sus-menționată, respectiv cele prevăzute de art.34, art.36, art.38, art.39 și art.55, conform cărora remunerația membrilor Directoratului este stabilită de Consiliul de Supraveghere.
Pe de altă parte, rezultă că Complexul Energetic Oltenia SA este o societate comercială pe acțiuni, fiind administrată în sistem dualist de către Directorat sub conducerea Consiliului de Supraveghere, astfel încât, conform dispozițiilor legale menționate anterior, remunerația și celelalte avantaje financiare oferite membrilor Consiliului de Supraveghere și membrilor Directoratului sunt consemnate în situațiile financiare anuale și în raportul anual al Comitetului de Naționalizare și Remunerare.
Curtea mai constată că și în Legea nr.31/1990, conform dispozițiilor art.1532 rap.la art.1371 alin.3 se menționează că pe durata îndeplinirii mandatului membrii Directoratului nu pot încheia un contract de muncă cu societatea în cazul în care membrii acestuia au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Deși în calitatea deținută inculpații C.I.L. și A.D. cunoșteau aceste dispoziții legale, aceștia au aprobat și acordat plăți compensatorii martorului M.A., prin acordul părților și nu din inițiativa angajatorului, urmare încetării contractului de mandat nr.971/2015, fără a exista o bază legală în acest sens și fără a exista Acordul de încetare a contractului de mandat.
Mai mult, cei doi inculpați și-au întemeiat decizia exclusiv în baza unei opinii juridice întocmită tocmai în acest scop de inculpata J.D. – director Direcția Legislație și Guvernanță, astfel încât prin folosirea în interes personal a acesteia, dar și prin lipsa martorului P.I. - membru al Directoratului, inculpatul C.I.L. a dispus completarea ordinii de zi a ședinței Directoratului din 22 decembrie 2015, cu punctul nr.14 care viza acordarea de plăți compensatorii martorului M.A., ca urmare a încetării contractului de mandat prin acordul părților.
Apărările formulate de inculpații C.I.L. și J.D., în sensul că și altor membrii ai Directoratului li se mai acordaseră plăți compensatorii, sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor S.D. – secretar al Directoratului și responsabil în relația cu Consiliul de Supraveghere și R.C.E. – președintele Consiliului de Supraveghere, conform cărora acesta din urmă le-a transmis că nu semnează acest acord și solicită în mod expres înlăturarea din conținutul acordului a clauzei privind acordarea de compensații financiare, deoarece Directoratul nu poate înlocui sau revoca un membru al său și mai mult, nu poate să-i acorde plăți compensatorii.
Relevante, în acest sens, sunt și declarațiile martorilor B.V. – Șef Serviciu Juridic din cadrul Direcției Legislație și Guvernanță Corporativă, precum și declarațiile Directorului Adjunct Direcția Resurse Umane - martorul O.S., cât și declarațiile martorilor P.Ș., N.J. și B.I.R..
Curtea mai constată că sunt nefondate și criticile formulate de apărătorii aleși ai inculpaților vizând achitarea inculpaților, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, deoarece legiuitorul nu a înțeles să armonizeze deciziile Curții Constituționale nr.392 și nr.405/2016, încălcând astfel, dispozițiile art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest context, Curtea constată că dispozițiile art.297 alin.1 Cod penal, nu au fost declarate neconstituționale în ansamblul lor, ci textul de lege a fost doar reconfigurat, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr.405/15 iunie 2016, conform cărora aceste dispoziții legale sunt constituționale, în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.
Așa fiind, Curtea constată că vinovăția inculpaților C.I.L. și A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev.de art.197 alin.1 Cod penal rap.la art.132 din Legea nr.78/2000, pe de o parte, și a inculpatei J.D., pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev.de art.48 alin.1 Cod penal rap.la art.132 din Legea nr.78/2000, sunt dovedite în cauză.
Din toate actele și lucrările dosarului, rezultă împrejurarea că inculpatul C.I.L. a fost cel care a inițiat demersul ilegal, iar inculpatul A.D. prin votul exprimat a dus la prejudicierea patrimoniului Complexului Energetic Oltenia SA, cu complicitatea inculpatei J.D., aceștia încercând să-l înlăture, astfel, pe martorul M.A., membru al Directoratului, mulțumindu-se cu cele prezentate de inculpata J.D. în opinia juridică prezentată de aceasta.
În ceea ce privește critica susținută de avocat R.M. pentru inculpatul C.I.L., vizând nulitatea absolută a sentinței atacate, prin invocarea necompetenței materiale a DNA în efectuarea actelor de urmărire penală și emiterea rechizitoriului, Curtea constată că și aceasta este nefondată.
În acest sens, în raport de încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, infracțiunea prev.de art.297 alin.1 Cod penal rap.la art.132 din Legea nr.78/2000 intră în competența materială a Direcției Naționale Anticorupție, astfel încât, în speță, nu a fost identificat cazul de nulitate absolută prev.de art.281 alin.1 lit.d Cod pr.penală.
De altfel, nici motivul de apel invocat de apărătorul ales al inculpatului C.I.L. privind nemotivarea hotărârii atacate, nu este fondat, judecătorul fondului făcând o analiză detaliată a probelor și a apărărilor formulate de inculpați, hotărârea primei instanțe fiind temeinic motivată atât în fapt, cât și în drept.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art.1357 Cod civil, prin raportare la dispozițiile art.1382 Cod civil, a dispus în mod corect obligarea inculpaților C.I.L., A.D. și J.D., în solidar, la plata sumei de 157.691 lei reprezentând despăgubiri civile, sumă compusă din prejudiciul total cauzat părții civile, compus din suma de 128.100 lei, reprezentând cele 5 remunerații fixe lunare acordate martorului M.A. și suma de 29.591 lei, reprezentând contribuții achitate de către Societatea Complexul Energetic Oltenia SA la bugetul consolidat al statului.
Pe cale de consecință și constatând nerecuperat prejudiciul cauzat părții civile, în mod corect judecătorul fondului a menținut, în baza art.397 Cod pr.penală rap.la art.249 Cod pr.penală și art.20 din Legea nr.78/2000, măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele procurorului din data de 6 iunie 2016.
Pentru toate aceste motive, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.I.L., A.D. și J.D..
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, Curtea constată că acesta este fondat doar în ceea ce privește primul motiv de nelegalitate, cu privire la cel de-al doilea motiv vizând netemeinicia hotărârii atacate, deoarece pedepsele aplicate inculpaților sunt nejustificat de blânde, Curtea apreciind că acesta este neîntemeiat.
În acest context, examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece judecătorul fondului nu a indicat două entități din comunitate unde inculpatul C.I.L. să execute obligația de prestare a muncii neremunerate în folosul comunității.
Astfel, prima instanță nu a aplicat în mod corespunzător prevederile art.93 alin.3 Cod penal rap.la art.404 alin.3 Cod pr.penală, în sensul că nu a indicat două entități din comunitate unde inculpatul C.I.L. să execute obligația de prestare a muncii neremunerate în folosul comunității.
Potrivit dispozițiilor art.51 alin.1 din Legea nr.253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunității, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească, urmează a se executa obligația și tipul de activitate, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
În condițiile în care în cazul inculpatului C.I.L. a fost indicată o singură entitate, respectiv Primăria Răzvad, județul Dâmbovița, apare posibilitatea ca această obligație să nu poată fi executată, consilierul de probațiune neavând posibilitatea de a dispune modificarea acestei obligații fără încuviințarea judecătorului delegat cu executarea, astfel cum rezultă din art.51 alin.2 din Legea nr.253/2013, ceea ce ar conduce la prelungirea nejustificată a perioadei de timp în care această obligație să fie executată de către condamnat.
Așa fiind, și pentru motivele arătate, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, va fi admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, se va desființa, în parte, sentința, pe latura penală, în sensul că, în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.I.L., va presta muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Răzvad, jud. Dâmbovița sau DGASPC Dâmbovița, pe o perioadă de 80 de zile.
În ceea ce privește pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpații C.I.L., A.D. și J.D., Curtea apreciază că prima instanță a realizat o justă individualizare a sancțiunilor penale aplicate acestora atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare și nu se impune majorarea cuantumului acestora și nici aplicarea în cauză a dispozițiilor art.60 Cod penal.
Astfel, raportat la circumstanțele concrete de săvârșire a faptelor, dar avându-se în vedere și persoana inculpaților, Curtea apreciază că prima instanță a făcut aplicarea în mod corect a criteriilor de individualizare prev.de art.74 Cod penal. La stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei aplicate fiecăruia dintre cei trei inculpați, ținând seama de gravitatea infracțiunilor comise și periculozitatea infractorilor, evaluată în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit.
Pe de altă parte, judecătorul fondului a avut în vedere natura și frecvența infracțiunilor care ar constitui antecedente penale ale inculpaților, conduita acestora pe parcursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a acestora.
Curtea reține că individualizarea pedepsei trebuie să aibă drept scop determinarea aplicării unor pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabiliri ordinii de drept încercate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare al infractorilor.
În această manieră, retribuția justă realizează și scopul pedepsei, acela de prevenție generală și specială, astfel încât prin raportare la criteriile generale sus-menționate, Curtea constată că pedeapsa de câte 3 ani închisoare și câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a, b și g teza I Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii, în condițiile art.68 alin.1 lit.b Cod penal, cu aplicarea în cauză a dispozițiilor art.91 și urm. Cod penal, vizând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani fiecare, aplicată fiecăruia dintre inculpații C.I.L., A.D. și J.D. este de natură să atingă scopul preventiv-educativ prevăzut de legiuitor.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, vor fi obligați inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu, în sumă de câte 360 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile inculpaților C.I.L. - (…), J.D. - (…) și A.D. - (…).
Admite apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova, împotriva sentinței penale nr.210 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2079/95/2016.
Desființează, în parte, sentința, pe latura penală, în sensul că, în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.I.L., va presta muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Răzvad, jud. Dâmbovița sau DGASPC Dâmbovița, pe o perioadă de 80 de zile.
Menține restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Obligă inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu, în sumă de câte 360 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 decembrie 2018.

Președinte,Judecător,
(…) (…)


Grefier,
(…)
Red.jud. (…)
j.f. (…)
PS/31.01.2019