DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1126/A din 14.09.2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul UDREA CRISTIAN, inspector fiscal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență și
Condamnă pe inculpatul MORUȚ VALENTIN, inspector fiscal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În cazul celor doi inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Administrația Domeniului Public – Sector 2 București sau la Administrația Domeniului Public – Sector 6 București.
Dispune confiscarea de la inculpatul Udrea Cristian suma de 2.600 lei și de la inculpatul Moruț Valentin suma de 800 lei.
Obligă pe cei doi inculpați la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 5.000 lei fiecare.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 12 decembrie 2016, vezi comunicat nr. 18/VIII/3 din 10 ianuarie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 ianuarie 2017