DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1804 din 06.12.2016, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

1. Condamnă pe inculpatul STRUJAN CONSTANTIN, subprefect al județului Harghita, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

2. Condamnă pe inculpatul ZAHARIA IULIAN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În cazul celor doi inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Zaharia Iulian va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare, corespunzătoare razei teritoriale de domiciliu, exceptând situația în care starea de sănătate nu-i permite prestarea acestei activități.

Dispune confiscarea de la inculpatul Strujan Constantin a sumei de 20.000 lei.

Obligă pe inculpatul – apelant Zaharia Iulian la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea la data de 06 mai 2016, vezi comunicat 640/VIII/3 din 12 mai 2016.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 mai 2016