DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 27 septembrie 2016
Nr. 1226/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.09.2016, a inculpatului

IONESCU ILIE, la data faptelor și în prezent viceprimar cu atribuții de primar al comunei Jilava, jud. Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, în formă continuată,
- luare de mită, în formă continuată,

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 - 2013, inculpatul Ionescu Ilie, având funcția de viceprimar cu atribuții de primar al comunei Jilava, jud. Ilfov, a contactat un om de afaceri căruia i-a propus să efectueze diverse lucrări de întreținere pe raza localității, lucru cu care acesta din urmă a fost de acord.

Ulterior, în vederea evitării organizării de licitații, cei doi au convenit încheierea unor contracte care priveau iluminatul public și care să nu depășească limita sumei de 15.000 euro. Tot la solicitarea inculpatului Ionescu Ilie s-a mai stabilit ca, pentru fiecare contract încredințat, acesta să primească de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 15.000 lei.

Astfel, în perioada 2012 -2013, inculpatul Ionescu Ilie a primit de la omul de afaceri, în tranșe, direct și indirect, suma totală de 88.000 lei, acesta din urmă fiind nevoit să supraevalueze prețurile fiecărui contract până la limita de 15.000 euro (limita maxima) pentru a putea acoperi mita.

Prin aceste demersuri ale inculpatului, bugetul Primăriei Jilava a fost prejudiciat cu suma de 272.525 lei, ca urmare a supraevaluării produselor contractate.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE