DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 25 iulie 2016
Nr. 1056/VIII/3

COMUNICAT



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului

NEDELCUȚĂ TRAIAN EDUARD, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii mai 2014, inculpatul Nedelcuță Traian Eduard, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, prin intermediul grefierei Costache Mioara Damiana, a acceptat de la rudele unei persoane inculpate într-un dosar pe care-l instrumenta (denunțători în cauză) promisiunea oferirii sumei de 10.000 euro.
Pentru acești bani, magistratul ar fi fost de acord să obțină o situație juridică favorabilă rudei denunțătorilor, arestat preventiv într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor într-o infracțiune cu limite de pedeapsă mai mici – loviri sau alte violențe sau vătămare corporală.
În același context și prin același intermediar, inculpatul Nedelcuță Traian Eduard a primit efectiv, suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va obține de la medicul legist un certificat medico – legal, din conținutul căruia să reiasă că lovitura aplicată de agresor nu a pus în pericol viața victimei.
Deoarece magistratul nu a reușit să-și traficheze influența pe lângă medicul legist, în scopul arătat mai sus, prin intermediul inculpatei Costache Mioara Damiana, acesta a restituit denunțătorilor suma de 2.000 euro.

În cauză, procurorii anticorupție au încheiat cu inculpata Costache Mioara Damiana un acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la luare şi dare de mită şi complicitate la trafic şi cumpărare de influenţă.

În prezența apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 22 februarie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 octombrie 2018