DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 614/A/07.04.2016, Curtea de Apel București –Secția II penală a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul BITU OCTAVIAN, director al Complexului Sportiv Național – Sala Polivalentă din București, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe durata executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunilor de: șantaj și luare de mită.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 22 septembrie 2015, vezi comunicat nr. 1500/VIII/3 din 23 septembrie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 septembrie 2015