DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 519 din 24.03.2016, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului FLOREA ALFRED, administrator al S.C. Hunter Vip Exim S.R.L., la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și spălare de bani, în formă continuată.

Obligă inculpatul Florea Alfred la plata sumei de 1.071.320 lei, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, reprezentând adaosul comercial practicat de către S.C. Hunter Vip Exim S.R.L. peste cele mai mari prețuri existente pe piață.

Obligă inculpatul la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție la data de 07 iulie 2014, vezi comunicatele 1594/VIII/3 din 10 noiembrie 2014 și 167/VIII/3 din 03 iulie 2007.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 noiembrie 2014