DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1268 din 29.12.2015, Curtea de Apel Ploiești a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul NEGULESCU DANIEL-ROBERT, diriginte de șantier în cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe (A.N.L.) București, la data faptei, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe timpul cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de diriginte de șantier de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave.

Condamnă pe inculpata DIACONU SANDA-LAURA, consilier șef – manager de proiect în cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe București, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata Diaconu Sanda-Laura va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la nivelul unei instituții din comunitate desemnate de serviciul de probațiune.

Obligă, în solidar, pe cei doi inculpați la plata către partea civilă, Agenția Națională pentru Locuințe București, a sumei de 7.457.357,46 lei cu titlu de daune materiale. Constată că diferența de 1.668.493,42 lei reprezentând garanție de bună execuție se află în soldul contului bancar aflat la dispoziția părții civile Agenția Națională pentru Locuințe București, urmând a fi restituită acesteia în baza prezentei decizii.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești la data de 28 decembrie 2010, vezi comunicat 715/VIII/3 din 28 decembrie 2010.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2010