DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 1066/23.12.2015, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul HARASIM CORNELIU, administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: evaziune fiscală în formă continuată, inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani.
Condamnă pe inculpatul ONU IULIAN la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani.
Condamnă pe inculpatul ȘERBAN ALEXANDRU, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 8 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: evaziune fiscală în formă continuată, inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani.
Condamnă pe inculpata ȘERBAN ȘTEFANIEA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: evaziune fiscală în formă continuată, inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și spălare de bani.
Condamnă pe inculpatul SEREDIUC STELIAN la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, inițiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni și complicitate la spălare de bani.
Obligă inculpații, să plătească părții civile Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în solidar între ei și cu partea responsabilă civilmente S.C. IND SILVA S.R.L. Botoșani, suma de 7.098.459 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, din care 180.635 lei impozit pe profit și 6.917.824 lei taxa pe valoare adăugată, la care se adaugă dobânzi și penalități.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 16 iunie 2010, vezi comunicat nr. 261/VIII/3 din 6 iulie 2010.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2010