DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 783 din 26.06.2015, Curtea de Apel Galați a hotărât condamnarea inculpatului NEGRU ADRIAN, asociat/administrator al mai multor societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni închisoare și interzicerea atât pe timpul, cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă pe inculpatul Negru Adrian, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Fishagro Tour S.R.L. București - Filiala Brăila (prin lichidator judiciar), la plata sumei de 92.166,06 euro, la cursul valutar al B.N.R. din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare PHARE.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 06 februarie 2013, vezi comunicat 175/VIII/3 din 06 martie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 martie 2013