DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 254/A din 16.02.2015, Curtea de Apel București – Secția I penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe POPESCU PETRE, primar al comunei Boișoara, județul Vâlcea, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Condamnă pe CIOGESCU OVIDIU EUGEN, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: dare de mită, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dispune confiscarea de la inculpatul Popescu Petre a sumei de 170.581,72 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei utilizate la construirea unui imobil P + 1 + M situat în com.Boișoara, Vîlcea, pe terenul proprietatea inculpatului, precum și a unei combine frigorifice marca ARCTIC în valoare de 1.079,90 lei.
Dispune anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului încheiat între SC Marvelov SRL Rîmnicu Vîlcea și inculpatul Popescu Petre.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data 11 aprilie 2011, vezi comunicat nr. 233/VIII/3 din 12 aprilie 2011.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 aprilie 2011