DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 27 ianuarie 2015
Nr. 128/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului CSIKI CSONGOR, medic specialist oncologie medicală, șef Compartiment Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și coordonator județean al Programului național de oncologie pentru județul Harghita, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a 52 infracţiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 - 2014, inculpatul Csiki Csongor a primit bani, în cuantum de 1330 lei şi bunuri (alimentare în cuantum de 203 lei, cu ocazia efectuării unui număr de 39 de consultații în incinta cabinetelor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc (minim 50 lei pe pacient, în schimbul eliberării unei rețete periodice sau a efectuării unei consultații).
La data de 7 iulie 2014, acesta a primit, de la un număr de 13 bolnavi, bani în numerar, în valoare totală de 810 lei și bunuri alimentare, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de: 2110 lei, 600 USD și 200 Euro, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare de la inculpatului Csiki Csongor.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de menținere a măsurilor preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 28 septembrie 2017