DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 10 ianuarie 2015
Nr. 64/VIII/3

COMUNICAT


În dosarul penal mediatizat prin comunicatele nr. 1436, 1450, 1454, 1474, 1492, 1500, 1504 și 1532 din 15, 16, 17, 22, 23 și 28 octombrie 2014, referitoare la dosarul penal constituit ca urmare a unor suspiciuni de fapte de corupție legate de atribuirea unor mari suprafețe de teren forestier, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, începând de la data 10 ianuarie 2015 până la data de 08 februarie 2015 inclusiv, față de inculpatul C. T. A., (...), în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunile de:
- trafic de influență,
- spălare de bani,
- aderarea la un grup infracțional organizat.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier către inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe, în luna noiembrie 2012 inculpații Varga Ioan Gheorghe și Călugăr Daniel Constantin s-au înțeles cu inculpatul C. T. A. să primească suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționarii publici ai Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituției Prefectului Județului Bacău, RNP Romsilva - Direcției Silvice Bacău și OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceștia fie să urgenteze, fie să să-și îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acțiuni în justiție) atribuțiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna.
Această decizie avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 43.227 ha teren forestier ce a aparținut fostului Domeniu Ghica-Comănești.
Ulterior, cumpărarea de influență a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistență juridică încheiat cu inculpatul C. T. A., potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix și suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.
Prin cooptarea inculpatului C. T. A. în interiorul grupului infracțional organizat, acesta a dobândit și asumat un rol esențial, în sensul că, sub coordonarea inculpaților Adam Ioan și Paltin Gheorghe Sturdza, și-a folosit influența politică dată de calitatea de (...), pentru a interveni pe lângă funcționarii publici din cadrul Instituției Prefectului Județului Bacău, OCPI Bacău, Direcția Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul C. T. A. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
e) să nu se apropie și să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;
Inculpatului C. T. A. i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE