DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală din 17.10.2014, Curte de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul NECOLAICIUC MIHAI, la data faptelor director general al Companiei Naționale de Cai Ferate C.F.R. S.A. (C.N.C.F.R), la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, pe perioada executării pedepsei și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Condamnă pe inculpata OLĂERU VIORICA, fost director general al Companiei Naționale de Cai Ferate C.F.R. S.A. (C.N.C.F.R), la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârşirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.
Obligă inculpaţii în solidar şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.N.C.F.-CFR SA la plata sumei de 8.459.972 lei către partea civilă Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 12 mai 2011, vezi comunicat 317/VIII/3, din 12 mai 2011.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 mai 2011