DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 25 iulie 2014
Nr. 1112/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

GAVRILESCU NICOLAE, manager sector în cadrul diviziei teritoriale MOLDOVA SUD din cadrul S.C. OMV PETROM S.A, în sarcina căruia s-a reținut infracţiunea de luare de mită;

PETRE ANA, expert în piaţa imobiliară, responsabilă cu înstrăinarea activelor secundare în cadrul S.C. OMV PETROM S.A, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada decembrie 2013 – mai 2014, inculpații Gavrilescu Nicolae și Petre Ana i-au pretins în mod direct unui martor denunțător suma de 10.000 euro, plus o sumă neprecizată pentru furnizarea ulterioară a utilităților pentru un imobil pe care acesta din urmă intenționa să-l cumpere.
Discuțiile legate de bani au avut loc cu ocazia mai multor întâlniri între inculpați și martorul – denunțător, inclusiv la restaurante situate pe raza municipiului Galați, unde nota de plată a fost achitată în două rânduri de către acesta din urmă.
Concret, în cauză se reţine că, la sfârşitul anului 2013, societatea comercială administrată de denunţător şi-a manifestat intenţia de a cumpăra mai multe imobile aparţinând S.C. PETROM S.A., punct de lucru în comuna Slobozia – Conachi, jud. Galaţi, sens în care a luat legătura cu Petre Ana, persoana de contact din partea S.C. PETROM S.A. pentru astfel de contracte. Aceasta i-a relatat denunţătorului că îi poate aproba vânzarea imobilelor la preţul de 20.000 de euro, preţ oferit de către acesta şi situat sub cel cerut de S.C. PETROM S.A., de 50.000 de euro, întrucât ea este persoana care înaintează documentaţia factorilor decizionali din cadrul S.C. PETROM S.A. şi întocmeşte referatul final pe care directorii S.C. PETROM S.A. îl vor semna, sugerând că este necesară şi cointeresarea directorului de zonă, Gavrilescu Nicolae.
La data de 27 mai 2014, inculpatul Gavrilescu Nicolae a primit de la denunţător suma de 45.000 lei, cu titlu de mită, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 26 aprilie 2018