IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
11 decembrie 2013
Nr. 1153/VIII/3
COMUNICAT
În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 şi ale Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, doamna Laura Codruţa Kövesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitarea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Parlamentului European pentru transmiterea unei opinii şi formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui SILAGHI OVIDIU IOAN, membru al Parlamentului European, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență în formă continuată, fapte comise în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor.
Faptele cu care Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată constau în aceea că, în cursul anului 2012, SILAGHI OVIDIU IOAN, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, ca o companie de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu să deschidă noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinații din Europa, în schimbul exercitării, de către ministru, a influenţei sale asupra unor funcționari din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) astfel încât C.N.A.D.N.R. S.A. să efectueze în termen plățile aferente contractelor încheiate cu SC Romstrade SRL și pentru continuarea derulării contractelor, în condițiile în care erau înregistrate întârzieri în execuţia lucrărilor. Deschiderea acestor noi curse aeriene a fost solicitată pentru susținerea campaniei electorale a unei persoane apropiate ministrului.
Totodată, SILAGHI OVIDIU IOAN a primit de la acelaşi om de afaceri suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor decidente din cadrul CNADNR SA, în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.
Din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor cu care a fost sesizat organul judiciar, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală.
Domnul SILAGHI OVIDIU IOAN a avut calitatea de deputat în Parlamentul României până la data de 3 septembrie 2013, iar în prezent este membru al Parlamentului European.
Potrivit articolului 9 al Protocolului privind privilegiile şi imunităţile europene, membrii Parlamentului European beneficiază, pe teritoriul naţional, de imunităţile recunoscute membrilor Parlamentului propriei ţări.
Având în vedere că imunitatea domnului SILAGHI OVIDIU IOAN derivă din calitatea acestuia de ministru, însă competenţa de a ridica această imunitate este atribuită camerei din care face parte, este necesară transmiterea unei solicitări către Parlamentul European pentru comunicarea unei opinii din care să rezulte dacă susnumitul beneficiază de art. 9 din Protocolul privind privilegiile şi imunităţile europene, iar în caz afirmativ să dispună ridicarea acestei imunităţi.
Actualizare (23.05.2018):
În urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe din care să rezulte că o persoană a săvârșit presupuse fapte de natură penală.
Concret, remiterea efectivă a sumelor de bani către Silaghi Ovidiu Ioan nu a fost susținută decât de martorul denunțător. Pretinsele pretinderi, remiteri sau primiri ale banilor ar fi fost realizate cu ocazia unor întâlniri în locuri cu destinație privată la care nu au fost prezente alte persoane care să confirme ori eventual să infirme presupusele demersuri infracționale. Pe parcursul anchetei, pretinsele infracțiuni sesizate nu au putut fi documentate cu alte probe și mijloace de probă.
De asemenea, cercetările efectuate nu au relevat cauzei probe din care să rezulte că deschiderea unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinații din Europa s-a făcut la solicitarea expresă a Ministrului Transporturilor și în vederea asigurării capitalului politic pentru un apropiat al demnitarului.
Pentru aceste considerente, la data de 31 ianuarie 2018, procurorii anticorupție au dispus față de persoanele menționate în comunicatele 745/VIII/3 din 19 august 2013, 767/VIII/3 din 5 septembrie 2013, 769/VIII/3 din 6 septembrie 2013 și 781/VIII/3 din 12 septembrie 2013, soluția clasării, conform art. 16 alin 1, lit. a („fapta nu există”) din CPP.
De asemenea, a mai fost dispusă disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor care nu sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE