DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
25 iunie 2013
Nr. 605/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane:

VOICU ION, director general al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată,
MAVRODIN DAN, director economic al RADET București, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată,
GĂRDUȘ OVIDIU DANIEL, director de exploatare şi mentenanţă al RADET București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii februarie 2013, învinuiții Voicu Ion și Mavrodin Dan, în calitate de directori ai RADET Bucureşti, au pretins, cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate. Ulterior, procentul pretins a fost micșorat la 4%, stabilindu-se ca tranșele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăților. În baza acestei înțelegeri, în perioada 13 februarie – 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion.
De asemenea, la data de 25 februarie 2013, învinuitul Gărduș Ovidiu Daniel a primit de la reprezentantul aceleiași societăți comerciale suma de 5.000 lei, ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate. La data de 22 ianuarie 2013, învinuitul Gărduș Ovidiu Daniel a mai primit o altă sumă, de 50.000 lei, prin intermediul aceleiași persoane, de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani.
În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, învinuitul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale.

Învinuiţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE