DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
10 aprilie 2013
Nr. 317/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MODREA ALAIN FLORIN, şef al Biroului vamal Cluj la data comiterii faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată şi
- uz de fals, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 27 august 2007, inculpatul Modrea Alain Florin, în calitate de şef al Biroului vamal Cluj, a stabilit, contrar dispoziţiilor legale şi normelor interne, ca taxa vamală pentru autoturismul Nissan 350 Z, la care era obligată o societate comercială, să se calculeze la valoarea de facturare a autoturismului (care, fiind în sumă de 1.874 USD, prezenta suspiciuni de subevaluare) şi nu la valoarea de 20.000 de euro decisă de Comisia analizei de risc din cadrul Biroului vamal Cluj Napoca. În această modalitate, inculpatul a creat în dauna bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 17.953 lei, reprezentând taxe vamale şi TVA.
Inculpatul Modrea Alain Florin a luat această decizie în condiţiile în care folosea două autoturisme (Jeep Grand Cherokee şi Nissan Murano) puse la dispoziţie de societatea comercială, favorizată în modalitatea descrisă mai sus, ai cărei reprezentanţi aveau în acea perioadă interese în legătură cu importul unor autoturisme în România prin vama din Cluj Napoca.
Pentru a crea aparenţa de legalitate a utilizării celor două autoturisme, inculpatul a încheiat cu firma proprietară a maşinilor, două contracte de leasing, fără a achita ratele aferente acestor contracte. Cu toate acestea, pentru a dovedi că a achitat ratele, inculpatul Modrea Alain Florin a semnat în fals mai multe facturi fiscale, pe care le-a depus cu ocazia efectuării cercetărilor în acest dosar penal.
De asemenea, în cursul lunii iunie 2007, inculpatul a depus la Biroul vamal Cluj un contract de cesiune fals pentru a justifica legalitatea utilizării unuia dintre cele două autoturisme.
Autoritatea Naţională a Vămilor –Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 17.953 lei (plus majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi aferente până la data plăţii efective). În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Modrea Alain Florin.

Facem precizarea că inculpatul Modrea Alain Florin a mai fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie în calitate de şef al Serviciului Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj (detalii în comunicatul nr. 229/VIII/3 din data de 11 aprilie 2011). În acest dosar penal, la data de 18 martie 2013, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, decizie care nu este definitivă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Cluj Napoca.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 11 aprilie 2014