increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
01 iulie 2012
Nr. 515/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

ROTARU AUREL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- cumpărare de influenţă, în formă continuată,
- contrabandă calificată,
- deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 ţigarete,

AMĂRFOAE GHEORGHE, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele:
- complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată,
- complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată,
- complicitate la infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita a 10.000 ţigarete,

OŞOIANU BOGDAN EDUARD şi POPAN LILIAN, persoane fără calitate specială, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2012, inculpatul Rotaru Aurel, prin intermediu inculpatului Amărfoae Gheorghe, i-a promis unui agent de poliţie de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Sectorul Bivolari (denunţător în cauză) suma de 50.000 euro pentru ca lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari să nu-şi îndeplinească atribuţiunile de serviciu timp de trei luni. Banii au fost promişi pentru ca agentul respectiv să intervină pe lângă colegii săi şi să îi determine să le faciliteze inculpaţilor introducerea de ţigări în România din Republica Moldova prin alte locuri decât prin cele destinate controlului vamal prin neefectuarea controlului la frontieră şi al mijloacelor de transport.
În data de 30 iunie 2012, inculpaţii Amărfoae Gheorghe, Rotaru Aurel, Oşoianu Bogdan Eduard şi Popan Lilian au fost surprinşi în flagrant după ce au introdus fraudulos în România din Republica Moldova 37.440 de pachete cu ţigări.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 30 iunie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 1 iulie 2012, Judecătoria Iaşi a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE