IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare
COMUNICAT
Prin decizia penală nr. 79 din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a menţinut sentinţa Judecătoriei Iaşi care a hotărât următoarele:
Condamnarea inculpatului GUZGANU DORIN, administrator al SC „Aldovlad” SRL Iaşi, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la tentativa la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.
Obligă inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat.
Judecătoria Iaşi a dispus disjungerea cauzei pentru inculpata BUCULEI DOINA.
DEFINITIVĂ
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi la data de 5 iulie 2010 (comunicatul nr. 263/VIII/3 din data de 6 iulie 2010).
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
06 iulie 2010