Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
21 mai 2010
Nr. 183/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

VOICU CĂTĂLIN, senator în Parlamentul României, aflat în stare de arest preventiv, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de :
- trafic de influenţă în formă continuată (două fapte)
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată;

COSTINIU FLORIN, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din cadrul Î.C.C.J., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă;

CĂŞUNEANU COSTEL, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, în formă continuată;

LOCIC MARIUS, administrator al S.C. Locic Imobiliare S.R.L, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În anul 2009, inculpatul Cătălin Voicu a pretins de la inculpatul Costel Căşuneanu în mod repetat, la diferite intervale de timp, sume de bani, totalizând 260.000 euro, din care a primit suma de 200.000 euro, promiţând că în schimb va interveni pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie investiţi cu soluţionarea unui dosar având ca obiect litigiul dintre SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi C.N.A.D.N.R. şi-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie favorabilă societăţii comerciale la care Costel Căşuneanu era asociat.
În perioada iulie - noiembrie 2009, în schimbul foloaselor materiale reprezentând suma de 200.000 euro (pretinsă şi primită de Cătălin Voicu de la Căşuneanu Costel), inculpatul Florin Costiniu l-a sprijinit pe inculpatul Cătălin Voicu să intervină pe lângă magistraţii Secţiei Contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-i determina să adopte o soluţie în favoarea societăţii la care Costel Căşuneanu era asociat.
În perioada 30 august 2009 – 21 octombrie 2009, inculpatul Cătălin Voicu a pretins şi primit de la inculpatul Marius Locic suma de 119.000 RON promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi-i va determina să nu dispună măsura preventivă a reţinerii împotriva inculpatului Marius Locic, ci să propună soluţia de neurmărire penală, într-un dosar în care Marius Locic era cercetat pentru înşelăciune de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. De asemenea, inculpatul Cătălin Voicu a acceptat în mod repetat, la diferite intervale de timp, promisiunea inculpatului Marius Locic de a-i remite foloase materiale constând în publicarea cu titlu gratuit, în cotidianul „Interesul Public”, a unor articole cu conţinut electoral.
Pentru a ascunde fapta de corupţie sus menţionată, cei doi inculpaţi au întocmit şi prezentat organelor de control ale Gărzii Financiare şi organelor de urmărire penală documente justificative întocmite cu date nereale (contract de asistenţă juridică, ordin de plată, factură fiscală). În acelaşi scop infracţional, inculpatul Marius Locic a determinat trei angajaţi ai SC Locic Imobiliare SRL să înregistreze în evidenţa contabilă a firmei documente comerciale, financiar contabile şi bancare cu conţinut nereal.

La data de 4 mai 2010 procurorii au dispus instituirea inscripţiei ipotecare asupra unui imobil proprietate a inculpatului Marius Locic situat în Bucureşti, până la concurenţa sumei de 119.000 RON.
La data de 6 mai 2010, procurorii au dispus instituirea popririi asupra sumei de 200.000 euro aparţinând inculpatului Costel Căşuneanu.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea actelor de urmărire penală cu privire la inculpatul Cătălin Voicu, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, cu privire la învinuitul Jipa Cristian, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi cu privire la învinuitul Mazăre Alexandru, senator în Parlamentul României, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Calitatea de inculpat, respectiv de învinuit a persoanelor menţionate nu afectează în nici un fel prezumţia de nevinovăţie care li se aplică în această etapă a anchetei penale.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 22 aprilie 2013