DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 607 din 28.03.2023, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DUNĂRINȚU IONEL RAFAEL, la data faptelor primar al orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți la o pedeapsă de 5 ani și 10 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și obținere ilegală de fonduri în formă continuată.
Condamnă pe inculpata BĂLĂNESCU DOMNICA, la data faptelor medic veterinar concesionar la Circumscripția Sanitar Veterinară Balta Isverna, jud. Mehedinți la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și complicitate la obținere ilegală de fonduri în formă continuată.
Condamnă pe inculpații PARASCHIVU MILUȘ și GOLICI GEORGIAN-DANIEL, la data faptelor consilieri superiori la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Mehedinți - Serviciul Verificări pe Teren la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la obținere ilegală de fonduri.
Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților Vărzaru Ilie, Ploscaru Ilie, Paulescu Buican Nistor, Scorobete Ion, Semen Nicolae Lucian și SC Trans Exfor SRL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Bălănescu Domnica, Paraschivu Miluș și Golici Georgian Daniel vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, prima în cadrul Primăriei Mun. Drobeta Turnu Severin sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, iar ultimii doi în cadrul Primăriei com. Burila Mare, jud. Mehedinți.
Obligă inculpatul Dunărințu Rafel Ionel să plătească către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – București, suma totală de 5.266.516,97 lei, reprezentând sprijin financiar acordat necuvenit în campaniile agricole 2009-2014, din care, în solidar cu inculpata Bălănescu Domnica pentru suma de 4.357.586,39 lei. Obligă pe fiecare dintre cei doi inculpați să plătească accesoriile sumelor stabilite la debitul principal, accesorii ce vor fi calculate potrivit Codului de procedură fiscală.
Obligă inculpata Bălănescu Domnica să plătească părții civile, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) București, suma de 3.536,45 lei.
Dispune anularea actelor întocmite în fals.
Obligă pe fiecare dintre cei patru inculpați condamnați să plătească suma de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 30 iunie 2016, vezi comunicatul nr. 970/VIII/3 din data de 07 iulie 2016 (comunicatul nr. 1).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 iulie 2016