DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 644 din 30.08.2022 Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul NICHITA GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Iași, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția de primar, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul HLIBOCEANU LIVIU MIHAI, la data faptei director general al Poliției Locale Iași, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 4 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția de polițist local, funcția de director general al Poliției Locale, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Pentru restul infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați, instanța a dispus, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Obligă inculpații Nichita Gheorghe și Hliboceanu Liviu Mihai, în solidar, să plătească părții civile, Poliția Locală a Municipiului Iași, suma de 13.429,13 lei.
Obligă pe fiecare dintre cei doi inculpați la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției la data de 25 noiembrie 2015, vezi comunicatul nr. 1868/VIII/3 din data de 27 noiembrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 noiembrie 2015