Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
18 decembrie 2008
Nr. 353/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

- BECALI GEORGE, finanţator şi acţionar al F.C. “Steaua Bucureşti”, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de dare de mită şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracţiunile de corupţie;
- SPONTE TEIA, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al F.C. „Steaua Bucureşti” S.A. în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la dare de mită;
- CIUL ALINA FLORENTINA, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte);
- PIŢURCĂ VICTOR, antrenor al echipei naţionale de fotbal a României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie;
- MARINO GHEORGHE RADU, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte);
- VOLCINSCHI RAUL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie;

Din rechizitoriul întocmit de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În data de 11 mai 2006, inculpatul Becali George, în calitate de finanţator şi acţionar al F.C.„Steaua Bucureşti” S.A., promis fiecărui jucător de fotbal al clubului C.F. „Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 - 10.000 euro, pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal” constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi obţinerea unui rezultat favorabil, în meciul cu echipa F.C. „Rapid Bucureşti”, programat la 12 mai 2006, în cadrul etapei a 27-a din Campionatului Naţional de Fotbal – Divizia A.
Într-o acţiune separată, în perioada 4-7 mai 2008, inculpatul Becali George a oferit suma de 1.700.000 euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului „Universitatea Cluj” aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I (aproximativ 100.000 euro pentru fiecare), pentru ca aceştia să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind „Statutul şi transferul jucătorilor de fotbal”, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa „CFR 1907 Cluj” din 07 mai 2008.
În realizarea activităţii infracţionale menţionate anterior, Becali Gheorghe a fost sprijinit de Sponte Teia, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F.C. „Steaua Bucureşti” S.A. care, în perioada 6-7 mai 2008, s-a deplasat în municipiul Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 euro reprezentând obiectul ofertei financiare pentru jucătorii de fotbal ai „Universităţii Cluj”. Astfel, acesta garanta, în numele finanţatorului clubului „Steaua Bucureşti”, atât existenţa banilor cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului dintre „Universitatea Cluj” şi „CFR 1907 Cluj”.
Pentru a fi exonerat de o posibilă răspundere penală sau disciplinară în legătură cu fapta de corupţie descrisă, inculpatul Becali George a iniţiat şi a participat nemijlocit la întocmirea, în data de 19 mai 2008, a două antecontracte de vânzare-cumpărare cu menţiuni nereale sub aspectul datei, conţinutului şi voinţei reale a părţilor. Înscrisurile falsificate au fost ulterior folosite atât în prezenta cauză penală cât şi în cadrul anchetei disciplinare efectuată de organismele jurisdicţionale ale Federaţiei Române de Fotbal.
Inculpaţii Marino Gheorghe Radu, Ciul Alina Florentina, Volcinschi Raul şi Piţurcă Victor au acţionat cu bună ştiinţă, din iniţiativa inculpatului Becali Gheorghe la perfectarea frauduloasă a celor două antecontracte de vânzare-cumpărare, având un conţinut falsificat, iar ulterior în cadrul prezentei anchete au dat declaraţii mincinoase, confirmând variantele false de apărare ale inculpaţilor Becali George şi Sponte Teia, în scopul de a zădărnici urmărirea penală şi de şi de a-i ajuta să scape de o posibilă răspundere penală.
În raport cu învinuitul Bendorfean Traian cercetat pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
În ceea ce-l priveşte pe învinuitul Doboş Anton, faţă de care s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de luare de mită, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un nou dosar penal, în condiţiile în care acesta nu a putut participa la activităţile de urmărire penală din cauze obiective, fiind victima unui accident rutier grav.

Prin ordonanţa din data de 8 mai 2008 s-a dispus în conformitate cu art.163 C.p.p. precum şi art.20 din Legea nr.78/2000 instituirea unui sechestru asigurător şi indisponibilizarea sumei de 1.700.000 euro aparţinând inculpatului Becali George în scopul confiscării speciale.

Dosarul se înaintează spre judecare Curţii de Apel Cluj.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 04 iunie 2013