Adresată: tuturor instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea Emitent: Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate Modalităţi de difuzare: prin e-mail tuturor instanţelor judecătoreşti, prin e-mail Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicare pe pagina web a Ministerului Justiţiei, prin e-mail Institutului Naţional al Magistraturii Stimate doamne şi stimaţi domni, Am deosebita plăcere de a vă informa că în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 307 din 24 noiembrie 2007 a fost publicată Decizia Consiliului nr. 2007/63/CE din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Ca urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Decizie, începând cu data de 1 decembrie 2007, Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi Protocolul adiţional la aceasta, din 16 octombrie 2001, vor intra în vigoare pentru România. Intrarea în vigoare pentru ţara noastră a acestor instrumente juridice ale Uniunii Europene constituie un nou pas spre integrarea deplină a României în spaţiul judiciar comun european. Convenţia din 29 mai 2000 prevede, ca regulă, contactul direct între autorităţile judiciare ale statelor membre în ceea ce priveşte transmiterea cererilor de asistenţă judiciară şi comunicarea prin poştă, direct către destinatar, a actelor de procedură. Totodată, Convenţia din 29 mai 2000 reglementează forme moderne de asistenţă judiciară, precum audierile prin videoconferinţă, anchetele sub acoperire, livrările supravegheate, interceptările de telecomunicaţii. Protocolul din 2001 extinde aria de aplicare a Convenţiei la informaţiile privind conturile bancare. Pentru a veni în sprijinul judecătorilor şi procurorilor, care, ca principiu, în aplicarea Convenţiei din 29 mai 2000, vor comunica direct cu autorităţile judiciare din alte state membre care sunt parte la acest instrument, fără a mai fi necesară intermedierea autorităţii centrale (Ministerul Justiţiei – în faza de judecată şi de executare/ Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în faza de cercetare şi urmărire penală), vă prezentăm alăturat un Îndrumar pentru aplicarea de către judecători şi procurori a Convenţiei de asistenţă judiciară în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 şi a Protocolul adiţional din 2001. Îndrumarul se doreşte a fi un ghid orientativ, elaborat de specialişti din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei, şi nu exclude analiza nemijlocită, aprofundată, a textelor instrumentelor comunitare şi a legislaţiei interne de către practicieni. De asemenea, îndrumarul nu reprezintă norme metodologice emise de Ministerul Justiţiei şi nu exprimă în mod necesar poziţia Uniunii Europene.
Cu aleasă consideraţie, Florin Răzvan RADU Director
Direcţia Drept Internaţional şi Tratate
ÎNDRUMAR
pentru aplicarea de către judecători şi procurori a principalelor instrumente juridice comunitare privind cooperarea judiciară în materie penală
Ediţia a II-a
Convenţia de asistenţă judiciară reciprocă în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 şi Protocolul adiţional din 2001
Elaborat de: Drd. Florin Răzvan RADU, director, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, punct naţional de contact pentru Reţeaua Judiciară Europeană (razvan.radu@just.ro, rradu@just.ro) Drd. Mariana ZAINEA, şef serviciu, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, punct naţional de contact pentru Reţeaua Judiciară Europeană (mzainea@just.ro) Toate drepturile rezervate Noiembrie 2007
CUPRINS
A. Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 1. Caracteristici esenţiale
1.1. Dispoziţii de ordin general
1.2. Dispoziţii specifice anumitor state membre
2. Principale inovaţii
2.1. Dispoziţii care tind să extindă domeniul asistenţei judiciare în materie penală
2.2. “Îmblânzirea” regulilor referitoare la asistenţa penală
2.3. Proceduri speciale prevăzute de Convenţia din 29 mai 2000 - Audierea martorilor şi experţilor prin videoconferinţă (articolul 10) sau prin teleconferinţă (articolul 11) - Livrările supravegheate (articolul 12) - Echipe comune de anchetă (articolul 13) - Anchete discrete sau infiltrări (articolul 14) - Protecţia datelor cu caracter personal - Remiterea de bunuri şi obiecte (articolul 8) - Transferul temporar al persoanelor deţinute (articolul 9)
B. PROTOCOLUL ADIŢIONAL LA CONVENŢIA DIN 29 MAI 2000
1. Asistenţa penală în materie bancară
1.1. Cererea de informare asupra conturilor bancare
1.2. Cererea de informare asupra tranzacţiilor bancare
1.3. Cererea de urmărire a tranzacţiilor bancare
2. Despre condiţiile diferite de executare a asistenţei în funcţie de tipul de întrebări
2.1. Condiţii referitoare la executarea cererii de informare asupra conturilor bancare
2.2. Condiţii referitoare la executarea cererii de informare asupra tranzacţiilor bancare şi asupra urmăririlor acestora din urmă (articolele 2 şi 3 ale protocolului adiţional)
3. Dispoziţii generale vizând facilitarea asistenţe
4. ANEXE
1. Formulare de cereri de asistenţă judiciară.
2. Textele Convenţiei şi al Protocolului în limbile engleză şi română.
3. Declaraţiile notificate de România Secretariatului Consiliului Uniunii Europene.
4. Decizia Consiliului nr. 2007/63/CE din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
I. INTRODUCERE
Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să menţină şi să dezvolte un spaţiu de libertate, securitate şi de justiţie. Libertatea presupune existenţa unui spaţiu judiciar comun, în care cetăţenii europeni să poată să se adreseze justiţiei în unul din statele membre ca şi în propria ţară. În acelaşi timp, trebuie eliminată posibilitatea ca infractorii să exploateze diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotărârile judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de convenţiile clasice privind asistenţa judiciară internaţională. În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie 1999, s-a statuat că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene. În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui spaţiu judiciar comun. Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TUE, care, în ultima perioadă, în contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce mai mult la bază principiul recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau Convenţiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea legislaţiei.
Convenţia UE de asistenţă judiciară în reciprocă în materie penală din 29 mai 2000 a fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării aplicării Convenţiei Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, pe care o completează. Instrumentul juridic al UE permite comunicarea actelor de procedură prin poştă şi reglementează forme moderne de asistenţă: audierile prin videoconferinţă şi prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informaţii etc. Convenţia UE de asistenţă judiciară reciprocă este transpusă integral în Titlul VII al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006. Ceea ce este important este că, în cele mai multe dintre situaţii, Convenţia permite contactul direct între autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.
Pentru întocmirea cererilor de asistenţă recomandăm utilizarea formularului prezentat în anexă. Nu este însă obligatoriu. Ceea ce este însă important în toate cazurile, indiferent de obiectul cererii, este ca în cuprinsul cererii să se menţioneze toate elementele prevăzute de art. 159 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006.
Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală este completată prin Protocolul din 2001.
*** II. CONVENŢIA DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ RECIPROCĂ ÎN MATERIE PENALĂ DIN 29 MAI 2000 ŞI PROTOCOLUL ADIŢIONAL DIN 2001
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, conţine şi dispoziţii pentru aplicarea Convenţiei UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 şi a Protocolului său adiţional din 2001. Prezentul îndrumar îşi propune, la acest capitol, expunerea condiţiilor de aplicare şi caracteristicile esenţiale ale convenţiei din 29 mai 2000 (A) şi ale Protocolului din 16 octombrie 2001 între aceleaşi state (B).
A.CONVENŢIA DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ DIN 29 MAI 2000
Convenţia a intrat în vigoare pentru o parte din statele membre la 23 august 2005. Pentru România, potrivit art. 1 din Decizia Consiliului nr. 2007/63/CE din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Convenţia intră în vigoare la 1 decembrie 2007 şi se aplică în relaţia cu celelelte state membre care au devenit parte la ea până în prezent1. Dispoziţiile acestei noi convenţii de asistenţă judiciară în materie penală au drept obiectiv asigurarea unei asistenţe judiciare cât se poate de rapidă, eficientă şi completă între statele Uniunii pentru a lupta cât mai eficient împotriva criminalităţii.
1. Caracteristici esenţiale
1.1. Dispoziţii generale
Relaţiile cu celelalte convenţii
Această nouă convenţie nu constituie un instrument independent de obligaţiile internaţionale anterioare ale statelor membre. Convenţia din 29 mai 2000 completează între statele membre ale Uniunii Europene Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959, adoptată sub egida Consiliului Europei, ea însăşi completată de convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990.
Aplicarea teritorială a convenţiei (articolul 26)
Convenţia se aplică în cadrul Uniunii Europene, precum şi în relaţia cu Islanda şi Norvegia. În ceea ce priveşte Franţa, Convenţia din 29 mai 2000 se aplică pe teritoriul metropolitan şi în departamentele de peste mare, dar nu la teritoriile de peste mare. În ceea ce priveşte Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: pentru Gibraltar convenţia se va aplica încă de la intrarea sa în vigoare pentru Regatul Unit. În ceea ce priveşte insulele anglo-normande şi insula Man, intrarea în vigoare a convenţiei va trebui să fie însoţită de un aviz scris al Regatului Unit la Consiliu şi de o decizie a acestuia luată în unanimitate. Sub rezerva eventualelor declaraţii pe care le-ar putea formula Olanda, convenţia se va aplica de asemenea la tot teritoriul său, inclusiv la posesiile sale de peste mare.
1.2. Dispoziţii specifice anumitor state membre
Dispoziţii specifice se aplică pentru Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (transmiterea cererilor de asistenţă, articolul 6 § 3, la Luxembourg (protecţia datelor cu caracter personal, articolul 23 § 7), Norvegia şi Islanda (dispoziţii legate de acordul Schengen, intrarea în vigoare a Convenţiei, articolul 29).
2. Principalele inovaţii
2.1. Dispoziţii care tind să extindă domeniul asistenţei judiciare în materie penală
Nu este posibil ca un stat membru să refuze asistenţa în cauze care se referă la răspunderea penală a persoanelor juridice (Articolul 3 al Convenţiei).
Chiar dacă dreptul naţional al statului solicitat nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice, acesta trebuie să acorde asistenţă statului care i-o cere pentru o cauză de genul acesta. Statele părţi la această convenţie nu mai pot, prin aplicarea articolului 5 al Convenţiei din 20 aprilie 1959, să refuze o cerere de asistenţă pe motiv că priveşte infracţiuni pentru care răspunderea persoanelor juridice nu este prevăzută de legislaţia lor naţională.
Extinderea câmpului de aplicare al asistenţei judiciare în materie penală
Dispoziţiile articolului 49, punctul a) al convenţiei de aplicare a acordurilor Schengen sunt abrogate şi reluate de cele ale articolului 3-12 al convenţiei din 29 mai 2000. În consecinţă aceste dispoziţii se aplică la toate statele părţi la convenţie şi nu numai la statele părţi la convenţia de aplicare a acordurilor Schengen. 2.2. „Îmblânzirea” regulilor referitoare la asistenţa penală
Termene de executare a cererilor de asistenţă (articolul 4)
Articolul 4 al convenţiei din 29 mai 2000 subliniază interesul autorităţii judiciare solicitante de a indica în cererea sa termenul în care ea doreşte să obţină înapoierea actelor efectuate în îndeplinirea cererii, cu justificarea motivelor care impun fixarea unui asemenea termen. Autoritatea judiciară solicitată trebuie să respecte pe cât posibil acest termen şi, imediat ce consideră că se va afla în imposibilitatea de a-l respecta, ea trebuie să informeze asupra acestui lucru autoritatea solicitantă precizându-i termenul în care va fi în măsură să satisfacă cererea. Autoritatea judiciară solicitantă informează, în acest din urmă caz, autoritatea solicitată dacă, ţinând cont de aceste elemente, ea îşi menţine cererea sau o retrage. Convenţia trimite aşadar la deschiderea unui dialog direct între autoritatea judiciară solicitantă şi cea solicitată, destinat să favorizeze cooperarea. Aceasta va fi facilitată de recurgerea la Reţeaua Judiciară Europeană şi la Eurojust.
Transmiterea cererilor de asistenţă (articolul 6)
Generalizarea transmiterii directe a cererilor de asistenţă
Convenţia impune ca principiu transmiterea directă a cererilor de asistenţă de la o autoritate judiciară la o altă autoritate judiciară. Acest mod de comunicare este permis şi de art. 14 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006. Cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei (pentru care se va utiliza în continuare transmiterea prin intermediul Ministerului Justiţiei), această cale de transmitere se aplică la comisiile rogatorii internaţionale, la cererile de anchetă, la transmiterile spontane de informaţii prevăzute de articolul 7 al Convenţiei din 29 mai 2000 şi la denunţurile oficiale prevăzute de articolul 21 al Convenţiei din 20 aprilie 1959. Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr-un stat membru UE căreia îi pot transmite direct o cerere de asistenţă judiciară, magistraţii români pot utiliza Atlasul judiciar european, disponibil pe site-ul Reţelei Judiciare Europene la adresa http://www.ejn-crimjust.eu.int/atlas_advanced.aspx. De asemenea, pot apela la punctele naţionale de contact ale Reţelei Judiciare Europene (anexa II 2), ale căror coordonate sunt disponibile şi pe site-ul Ministerului Justiţiei. Atunci când este vorba despre transmiterea spontană a informaţiilor, statele care doresc pot, în conformitate cu dreptul lor naţional, să supună folosirea acestor informaţii din partea statului destinatar la unele condiţii (de exemplu: respectarea principiului specialităţii). În acest sens, articolul 166 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, prevede că autorităţile competente ale statului român pot supune folosirea acestor informaţii unor condiţii pe care le stabilesc.
Transmiterea directă a categoriilor de cereri sus-menţionate constituie o facultate şi nicidecum o obligaţie. Articolul 6.2 priveşte de asemenea transmiterea între autorităţile centrale sau transmiterea între, pe de o parte, autoritatea centrală a unui stat şi, pe de altă parte, o autoritate judiciară a unui alt stat. Atragem atenţia asupra necesităţii consultării site-ului Uniunii Europene sau a direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei pentru a cunoaşte declaraţiile statelor părţi asupra modului de transmitere pe care îl acceptă.
Excepţiile de la comunicarea directă
Articolul 6.8 al convenţiei enumără categoriile de cereri de asistenţă care continuă obligatoriu să fie transmise de către autoritatea centrală autorităţii centrale. Este vorba în primul rând de cererile de transfer provizoriu sau de tranzit al persoanelor deţinute, în cadrul articolului 11 al convenţiei din 20 aprilie 1959 sau al articolului 9 al convenţiei din 29 mai 2000 însăşi. Ca şi până acum, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, prin unitatea specializată, va transmite asemenea cereri. Este vorba în al doilea rând despre transmiterea extraselor hotărârilor de condamnare prevăzută de articolul 22 al convenţiei din 20 aprilie 1959, care se vor transmite, de asemenea, şi în baza Convenţiei din 29 mai 2000 prin direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1872 şi art. 1873. Precizăm însă că atunci când cererea are drept obiect transmiterea copiei unei hotărâri judiciare sau a elementelor dosarului penal, convenţia a introdus posibilitatea pentru autoritatea solicitantă de a se adresa direct instanţei care a pronunţat hotărârea.
Folosirea mijloacelor moderne de transmitere a cererilor de asistenţă
Articolul 6.1. al convenţiei prevede că “Cererile de asistenţă şi schimburile spontane de informaţii prevăzute de articolul 7 se fac în scris sau prin orice mijloc care permite să se obţină o urmă scrisă în condiţii care permit statului membru destinatar să verifice autenticitatea sa”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Faxul devine în consecinţă un mijloc normal de transmitere a cererilor şi informaţiilor între autorităţile judiciare ale statelor părţi. Cu condiţia ca siguranţa – şi anume confidenţialitatea, integritatea şi autenticitatea – transmiterii să fie asigurată, transmiterea printr-un mijloc electronic devine de asemenea posibilă.
Transmiterea directă a actelor de procedură (art. 5 al convenţiei)
Abrogând articolul 52 al convenţiei acordurilor Schengen, Convenţia din 29 mai 2000 prevede, prin dispoziţiile art. 5, că actele de procedură trebuie să fie trimise direct prin poştă (citaţii şi alte acte procedurale). Art. 187 din Legea nr. 302/2004 permite acest mod de comunicare a actelor de procedură. Convenţia conţine totuşi şi excepţii: - când adresa persoanei este incertă sau necunoscută, - când regulile de procedură ale statului solicitant cer o dovadă a înmânării care nu poate fi obţinută prin poştă, - când transmiterea prin poştă se dovedeşte a fi inadecvată sau ineficientă, - când este posibil ca destinatarul să nu fie în măsură să înţeleagă limba de redactare a actului. Prezentul articol nu aduce atingere aplicării articolelor 8, 9 şi 12 ale convenţiei din 20 aprilie 1959 referitoare la înfăţişarea martorilor şi experţilor.
Respectarea procedurilor statului solicitant (articolul 4 al Convenţiei)
Statul solicitant va putea cere ca actele de asistenţă să fie îndeplinite în formele prevăzute de dreptul statului solicitant, dacă acestea nu sunt contrare principiilor fundamentale de drept ale statului solicitat. Astfel, probele obţinute vor fi uşor şi direct integrate în dosar. Trebuie precizat că expresia “formalităţi şi proceduri” trebuie să fie interpretată în sens larg şi poate include, de exemplu, situaţia în care o cerere indică faptul că un reprezentant al autorităţilor judiciare a statului membru solicitant sau un reprezentant al apărării trebuie să fie autorizat să asiste la depoziţia martorului. Această regulă este inversul celei prevăzute de articolul 3 al Convenţiei din 20 aprilie 1959, care precizează că formele actelor de asistenţă sunt cele ale ţării solicitate.
2.3. Proceduri speciale prevăzute de Convenţia din 29 mai 2000
Audierea martorilor şi experţilor prin videoconferinţă (articolul 10 al convenţiei) sau prin teleconferinţă (articolul 11 al convenţiei)
Videoconferinţa poate fi folosită pentru audierea unui martor sau expert, dar chiar şi a învinuiţilor şi inculpaţilor, însă pentru aceştia din urmă numai în anumite condiţii (articolul 10.9). Posibilitatea de a acţiona prin videoconferinţă pentru a audia un martor sau un expert a fost introdusă prin art. 165 din Legea nr. 302/2004. Alin. (9) al art. 165 din Legea nr. 302/2004 prevede că „Dispoziţiile prezentului articol se pot aplica şi în cazul audierii învinuiţilor sau inculpaţilor, dacă persoana în cauză consimte şi dacă există un acord în acest sens între autorităţile judiciare române şi cele ale statului solicitant.” Atenţie: Legea română nu reglementează audierea martorilor şi experţilor prin teleconferinţă, adică prin telefon (articolul 11 din Convenţia UE)! Aceasta întrucât Convenţia însăşi permite statelor membre să nu accepte o asemenea procedură dacă o consideră contrară principiilor fundamentale ale dreptului său.
Livrările supravegheate (articolul 12 al convenţiei)
Articolul 73 al convenţiei de aplicare a acordurilor Schengen care limita livrările supravegheate în cazul infracţiunilor legate de traficul de stupefiante a fost abrogat şi înlocuit de articolul 12 al Convenţiei din 29 mai 2000, care impune statelor părţi să prevadă în dreptul lor intern posibilitatea de a proceda la livrări supravegheate pentru orice infracţiune care dă loc la extrădare. Acest lucru s-a realizat în cazul României prin art. 167 din Legea nr. 302/2004. Statul solicitat este cel care decide dacă o livrare supravegheată trebuie sau nu să aibă loc pe teritoriul său în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul său.
Echipe comune de anchetă (articolul 13 al convenţiei)
Această inovaţie depăşeşte noţiunile obişnuite de „stat solicitant” şi „stat solicitat”, în măsura în care este vorba despre punerea în comun de către două sau mai multe state a mijloacelor umane şi tehnice pentru efectuarea unei anchete penale. Crearea unei echipe comune este decisă împreună de statele respective. Echipa constituită astfel din agenţii mai multor ţări va putea acţiona pe teritoriul unei ţări sau al alteia care au fost de acord. Articolul 169 din Legea nr. 302/2004 a transpus această nouă formă de asistenţă judiciară.
Anchete sub acoperire sau infiltrări (articolul 14 al convenţiei)
Este vorba pentru statul solicitat de a permite prezenţa şi acţiunea pe teritoriul său a unui agent al statului solicitant care efectuează o operaţiune de infiltrare sub o identitate falsă. Dispoziţiile introduse de articolul 14 al convenţiei nu au caracter de constrângere. România a ales să introducă această posibilitate de asistenţă în dreptul său prin art. 168 din Legea nr. 302/2004.
Protecţia datelor cu caracter personal
Este pentru prima dată când o convenţie asupra cooperării judiciare în materie penală cuprinde reguli de protecţie referitoare la schimbul de date între două sau mai multe state membre. Un stat membru care a obţinut date cu caracter personal în aplicarea convenţiei, poate să le folosească numai: - în cadrul procedurilor judiciare sau administrative la care prezenta convenţie se aplică; desigur, poate fi vorba despre proceduri diferite de cele pentru care asistenţa judiciară a fost cerută. Astfel fără autorizaţie un judecător poate transmite unui alt magistrat probele strânse cu ajutorul unei comisii rogatorii internaţionale; - în scopul altor proceduri judiciare sau administrative legate direct de procedurile vizate mai sus. Poate fi vorba în special despre folosirea documentelor primite în urma unei comisii rogatorii internaţionale într-o procedură comercială legată de o bancrută frauduloasă sau şi mai bine cu ocazia procedurii de retragere a autorităţii părinteşti legată de o procedură penală pentru rele tratamente aplicate copiilor. Această listă nu este exhaustivă; - pentru a preveni un pericol imediat şi serios pentru ordinea publică; - pentru orice alt scop, după consimţământul prealabil al statului membru care a transmis datele sau al respectivei persoane. Statul membru care a transmis datele cu caracter personal poate cere statului membru destinatar să-l informeze asupra folosirii acestor date. Luxemburgul a fost autorizat să formuleze o declaraţie specială în cadrul acestui articol, prin care poate cere, exceptând cazul în care statul membru solicitant a obţinut consimţământul persoanei interesate, ca datele cu caracter personal să nu poată fi folosite într-o procedură judiciară sau într-o procedură conexă numai cu acordul său prealabil, şi asta în cadrul procedurilor pentru care ar fi putut refuza sau limita transmiterea sau folosirea de date cu caracter personal. Această ţară a dorit astfel să restrângă uzul ce putea fi făcut în materie fiscală de date strânse în cazul comisiilor rogatorii internaţionale.
Remiterea de bunuri şi obiecte (articolul 8 al convenţiei)
Aceste noi dispoziţii prevăd că cererile de asistenţă pot fi prezentate cu scopul de a pune obiectele obţinute prin mijloace ilicite (de exemplu mărfurile furate) la dispoziţia statului membru solicitant în vederea restituirii lor proprietarului legitim. Conceput în optica unei aplicări limitate la cazurile în care nu există nicio îndoială asupra identităţii proprietarului legitim al bunului, acest articol precizează cadrul în care partea solicitată poate renunţa la restituirea obiectului predat aşa cum este prevăzută de articolele 3 şi 6 ale convenţiei din 20 aprilie 1959.
Transferul temporar al persoanelor deţinute, pe teritoriul statului solicitat (articolul 9 al convenţiei)
Articolul 9 completează articolul 11 al convenţiei din 20 aprilie 1959. El permite unui stat membru să încheie aranjamente în vederea transferului temporar într-un alt stat membru al unei persoane deţinută pe teritoriul său, în cadrul unei urmăriri. Acordul prevede modalităţile de transfer temporar al persoanei şi termenul în care trebuie să fie trimisă pe teritoriul statului membru solicitant. Perioada de detenţie suferită pe teritoriul statului membru solicitat este scăzută din durata detenţiei pe care a suferit-o interesatul pe teritoriul statului membru solicitant. Această formă de cooperare este reglementată de art. 181 din legea română.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor
Dispoziţiile Titlului III din Convenţie sunt transpuse în dreptul intern prin dispoziţiile art. 171 din Legea nr. 302/2004.
B. PROTOCOLUL ADIŢIONAL LA CONVENŢIA DIN 29 MAI 2000
Trebuie subliniat că dispoziţiile Protocolului adiţional din 16 octombrie 2001 se adaugă la cele ale Convenţiei din 29 mai 2000 şi viceversa, în acelaşi mod ca şi cum ar fi fost introduse împreună într-un singur şi acelaşi instrument. Astfel, cu excepţia notabilă a dispoziţiilor articolului 1 care nu se aplică decât la unele infracţiuni, dispoziţiile protocolului adiţional au o însemnătate generală ca cele ale Convenţiei din 29 mai 2000. În acelaşi mod, trebuie remarcat că domeniul de aplicare a articolelor 5-9 ale protocolului nu se limitează numai la cererile de asistenţă judiciară vizând furnizarea de informaţii bancare (articolele 103 ale protocolului). Aceste dispoziţii, care vizează să simplifice şi să facă mai eficientă funcţionarea asistenţei judiciare în materie penală, au deci scopul de a se aplica la orice fel de cerere. Protocolul a intrat în vigoare la 5 octombrie 2005 în Uniunea Europeană. Astăzi este aplicabil între Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Lituania, Franţa, Olanda,Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria. Pentru celelalte ţări ale Uniunii Europene, protocolul va intra în vigoare în conformitate cu notificările făcute de aceste state care trebuie consultate adresându-se site-ului Uniunii Europene.
1. Asistenţa penală în materie bancară
Obiectul esenţial al Protocolului este de a înscrie în textul convenţiei angajamentul statelor părţi de a face schimb de informaţiile cele mai complete şi cele mai ample cu putinţă în materie bancară. Cererile pot privi identificarea conturilor bancare deschise în numele unei persoane fizice sau juridice (articolul 1), descrierea tranzacţiilor bancare realizate în timpul unei anumite perioade (articolul 2), dar şi urmărirea tranzacţiilor bancare un anumit timp (articolul 3).
1.1. Cererea de informare asupra conturilor bancare
Această dispoziţie impune statelor părţi o obligaţie de a deţine mijloace pentru furnizarea rapidă de informaţii asupra conturilor bancare. În schimb, ea nu impune modul de a se ajunge aici. Trebuie precizat că protocolul utilizează expresia “cont bancar” în accepţiunea sa cea mai largă. Prea puţin contează natura conturilor respective, numărul lor şi felul băncii. Astfel, pot face obiectul unei cereri de informare: conturile personale ale individului care face obiectul anchetei, cele al cărui beneficiar economic este (noţiune utilizată în unele locuri bancare), dar şi cele ale beneficiarului unei împuterniciri. În acest ultim caz, obligaţia de a informa trebuie să fie executată într-un termen rezonabil (articolul 1).
1.2. Cererea de informare asupra tranzacţiilor bancare
O asemenea cerere poate fi făcută în urma unei cereri de identificare prevăzută de articolul 1, sub forma cererii suplimentare aşa cum este prevăzută de articolul 6 al protocolului. Ea poate fi formulată de asemenea în mod independent sau direct atunci când conturile au fost deja identificate în ţara solicitată. Nicio restricţie nu este impusă asupra informaţiilor căutate. Textul se mulţumeşte să facă trimitere la conţinutul cererii statului solicitant precizând că statul solicitat oferă informaţiile privind conturile şi “operaţiunile realizate în timpul unei anumite perioade specificată în cerere”. De asemenea, primul paragraf al articolului 2 al protocolului nu subordonează executarea acestui fel de cerere existenţei unei proceduri penale demarată împotriva persoanei titulare a contului sau a conturilor. Este vorba de a indica clar că autorităţile judiciare solicitate sunt obligate să-şi dea concursul la cereri de asistenţă privind conturile deţinute de terţii care nu fac ei înşişi obiectul unei proceduri penale (de exemplu un transportator de fonduri). Informaţiile pot privi atât conturile emiţătoare cât şi conturile primitoare, ceea ce permit să se reconstituie fluxurile de intrare şi de ieşire ale respectivelor operaţiuni.
1.3. Cererea de urmărire a tranzacţiilor bancare
Este vorba aici despre o inovaţie totală deoarece acest dispozitiv nu există în nici-un text anterior. Este obligaţia statelor părţi de a pune în mişcare un mecanism care să le permită să poată răspunde unei cereri privind urmărirea tranzacţiilor bancare. Nicio specificaţie nefiind detaliată, este la latitudinea statului solicitat să decidă asupra mecanismului şi condiţiilor pe care le va putea stabili (urmărire zilnică, lunară...) ţinând cont de cererea iniţială. Totuşi, caracterul de constrângere al acestei obligaţii este restrâns de paragraful 3 al articolului 3 al protocolului care permite părţii solicitate să decidă sau nu să acorde măsura “în fiecare caz individual” şi “cu respectarea legislaţiei naţionale”.
2. Despre condiţiile diferite de executare a asistenţei în funcţie de tipul de întrebări
Condiţiile impuse de protocol la executarea cererilor de asistenţă diferă în funcţie de tipul de informaţie solicitat. Constrângerile cele mai puternice privesc cererile de informaţii asupra conturilor bancare.
2.1. Condiţii referitoare la executarea cererii de informare asupra conturilor bancare
2.1.1. În privinţa infracţiunilor vizate
Făcând excepţie de la caracterul general al dispoziţiilor convenţiei din 29 mai 2000 şi ale protocolului său, articolul 1.3 al acestuia din urmă stipulează că obligaţiile prevăzute de articolul 1 nu se aplică decât în cazul în care infracţiunile vizate corespund uneia din următoarele trei posibilităţi: - să fie o faptă pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate sau de o măsură de siguranţă privativă de libertate de un maxim de cel puţin patru ani în statul solicitant şi de cel puţin doi ani în statul solicitat. Această ipoteză conjugă pragurile de pedeapsă ale celor două state (solicitant: 4 ani şi solicitat: 2 ani), ceea ce presupune că faptele sunt incriminate în aceste două state. În practică, textele punitive româneşti referitoare la fapte de spălare de bani, abuzuri de bunuri sociale, înşelăciune, fraudă fiscală, corupţie, trafic de influenţă sau deturnare de fonduri publice nu sunt sub pragurile fixate de protocol. - să fie o infracţiune prevăzută de articolul 2 al convenţiei din 1995 privind crearea unui birou european al poliţiei (convenţia Europol) sau de anexa la această convenţie aşa cum a fost modificată5 - să fie, în măsura în care nu ar fi acoperită de convenţia Europol, o infracţiune prevăzută în convenţia din 1995 referitoare la protecţia intereselor financiare ale comunităţilor europene, protocolul său din 1996 sau cel de-al doilea protocol al său din 1997.3
2.1.2. În privinţa motivării cererii de informare
- Articolul 1.4 al protocolului dispune că autoritatea de la care pleacă cererea referitoare la identificarea conturilor bancare: - să indice motivele pentru care consideră că informaţiile cerute pot fi fundamentale pentru ancheta în curs; - să precizeze motivele care o fac să presupună că băncile situate în statul solicitat deţin conturile respective şi să indice, în măsura în care dispune indicii, care sunt băncile care ar putea fi privite; - să comunice orice informaţie care poate facilita executarea cererii. Nicio sancţiune pentru lipsa acestor informaţii nu este prevăzută de convenţie. De asemenea, informaţia cea mai completă ar trebui să fie un gaj de execuţie pozitivă şi rapidă. Într-adevăr, aceste precizări au fost incluse cu scopul de a facilita munca părţii solicitate. Protocolul autorizează statele să subordoneze executarea unei asemenea cereri “aceloraşi condiţii ca cele pe care le aplică pentru cererile în scopul perchiziţiilor şi sesizărilor”, sau, în special, controlul dublei incriminări prevăzut de articolul 51 al convenţiei de aplicare a acordurilor Schengen, precum şi compatibilitatea cu legislaţia lor. Dacă problema dublei incriminări este reglementată de protocol (conform celor de mai sus, articolul 1-3), nu este cazul compatibilităţii cu legea naţională. Nu este exclus ca autorităţile solicitate să opună caracterul neproporţional al cererii în funcţie de importanţa cauzei. Pentru a evita acest risc, articolul 10 al protocolului prevede (conform infra C) punctul 3) o procedură de semnalare a refuzurilor bazate pe acest motiv la Eurojust şi la Consiliul de miniştri ai Uniunii Europene.
1.2. Condiţii referitoare la executarea cererilor prevăzute de articolele 2 şi 3 ale protocolului adiţional (cererea de informare asupra tranzacţiilor bancare şi cererea de urmărire a tranzacţiilor bancare)
Cererile trebuie să conţină motivele pentru care se consideră că informaţiile cerute sunt pertinente pentru ancheta în curs (articolele 2.3 şi 3.2). De asemenea este de asemenea prevăzut că statele însărcinate cu executarea unei cereri de informaţii asupra tranzacţiilor bancare o pot subordona pe aceasta din urmă aceloraşi condiţii ca cele legate de cererile în vederea percheziţiilor şi sesizărilor. Această posibilitate nu este prevăzută pentru executarea unei cereri de urmărire a tranzacţiilor bancare a căror executare este subordonată unor condiţii mai ample.
3. Dispoziţii generale vizând facilitarea asistenţei
Protocolul prevede o obligaţie generală de a informa precum şi o cerinţe mai flexibile pentru întrebările suplimentare. De asemenea, acesta prevede că nu poate fi refuzată o cerere de asistenţă în materie bancară prin referire la secretul bancar sau la caracterul politic al infracţiunii vizate. - Întărirea obligaţiei de a informa Articolul 5 al protocolului prevede că, dacă în cursul executării unei cereri de asistenţă judiciară autoritatea însărcinată cu această execuţie consideră că este oportun să întreprindă anchete neprevăzute iniţial, ea informează fără întârziere autoritatea solicitantă pentru a-i permite să ia noi măsuri. Această dispoziţie are drept obiect să facă anchetele mai complete şi să evite procedurile nule care ar rezulta din actele realizate în afara domeniului cererii de asistenţă iniţială. Articolul 6 al protocolului crează două îmblânziri importante în materie de asistenţă. În primul rând, el prevede că orice cerere care completează o cerere anterioară nu este supusă cerinţelor de motivare oferite deja în cererea iniţială. Va fi pur şi simplu necesar să se refere la prima cerere pentru a completa partea referitoare la actele cerute (articolul 6.1). În al doilea rând, odată ce autoritatea judiciară aflată la originea cererii a fost autorizată să meargă pe teritoriul statului solicitat, ea va putea adresa o cerere de asistenţă suplimentară direct autorităţii competente cu prilejul prezenţei sale în acel stat (articolul 6.2). Această dispoziţie a fost prevăzută pentru cazurile în care executarea unei cereri de asistenţă conduce imediat la noi investigaţii de efectuat în statul membru solicitat.
- Secretul bancar, confidenţialitatea, infracţiunile fiscale şi politice 1) Secretul bancar, infracţiunile politice şi fiscale nu mai pot fi cauze de refuz al executării unei cereri de asistenţă. Statele părţi la protocolul adiţional la convenţia din 29 mai 2000 nu vor mai putea refuza executarea unei cereri de asistenţă penală întemeiată pe simplul motiv că ele consideră infracţiunea la care se referă cererea drept o infracţiune fiscală (articolul 8.1). În plus, nici-o cerere de asistenţă nu poate fi respinsă pe motiv că dreptul statului solicitat nu impune acelaşi gen de taxe sau impozite, sau nu conţine acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vămi şi de schimb ca dreptul statului solicitant (articolul 8.2). De asemenea, în ipoteza în care statul solicitat va subordona executarea unei cereri de asistenţă privind o infracţiune fiscală existenţei unei incriminări identice în dreptul său intern, articolul 8.2 al protocolului indică faptul că această condiţie va fi îndeplinită din moment ce există o infracţiune de aceeaşi natură în dreptul statului solicitat. Astfel al 3-lea paragraf al articolului 8 al protocolului abrogă articolul 50 al convenţiei de aplicare a acordurilor Schengen. În fine, articolul 9 al protocolului dispune că asistenţa judiciară nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că cererea se raportează la o infracţiune pe care statul solicitat o califică drept infracţiune politică. Aşa cum permite protocolul, Franţa a dat totuşi o declaraţie indicând că nu va aplica această dispoziţie decât la unele infracţiuni teroriste, prevăzute în convenţia europeană din 27 ianuarie 1977 pentru reprimarea terorismului. 2) Fiecare stat membru trebuie să ia măsurile necesare pentru ca băncile să nu dezvăluie clientului respectiv şi nici altor clienţi decât informaţii care au fost transmise statului membru solicitant. 3) Transmiterea la Consiliu a hotărârilor de respingere şi sesizarea Eurojust Pentru o mai bună eficienţă a asistenţei penale internaţionale, protocolul prevede transmiterea la Consiliu, de către statul solicitat, a hotărârii sale de refuz atunci când este motivată de: - articolul 2 b al convenţiei din 20 aprilie 1959 (atingere adusă suveranităţii, securităţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale ţării); - articolul 51 al convenţiei de aplicare a acordurilor Schengen, - articolul 5 al convenţiei din 20 aprilie 1959 (dubla incriminare, infracţiunea vizată putând conduce la extrădare, compatibilitatea cu dreptul părţii solicitate), - articolele 1 § 5 şi 2 § 4 ale prezentului protocol (atunci când statul solicitat îşi foloseşte posibilitatea de a subordona executarea cererii aceloraşi condiţii ca cele care se aplică la percheziţii şi sechestre, şi anume dubla incriminare şi compatibilitate cu dreptul părţii solicitate).
ANEXE
1. Formulare de cereri de asistenţă judiciară 2. Textele Convenţiei şi al Protocolului în limbile engleză şi română (traducere neoficială) 3. Declaraţiile notificate de România Secretariatului Consiliului Uniunii Europene. 4. Decizia Consiliului nr. 2007/63/CE din 8 noiembrie 2007 privind aderarea Bulgariei şi a României la Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
CERERE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ
ÎN MATERIE PENALĂ
1. Obiect: …………….(se va menţiona după caz, comisie rogatorie, comunicare acte de procedură, etc.)
2. Autoritatea judiciară solicitată: 2.1. Autoritatea judiciară competentă pentru …………………… (localitatea în care îşi are domiciliul persoana căreia trebuie să-i fie înmânate actele etc.)
2.2. Nr. ref. …………………….(se va completa numărul de referinţă al autorităţii judiciare solicitate)
3. Autoritatea judiciară solicitantă:
3.1. …………………….. (se completează denumirea autorităţii judiciare române competente astfel cum este definită potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală)
3.2. Nr. ref. ……………… (se va completa cu numărul de referinţă al lucrării autorităţii judiciare solicitante)
3.3. Dosar nr. …………………………………………………………………………………… 3.4. Termen de judecată: …………………(se va completa dacă este cazul)
3.5. Împotriva ……………………………….. (se va completa numele persoanei care face obiectul anchetei penale)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 (se va bifa numărul de persoane împotriva cărora se desfăşoară cauza penală)
4. Urgenţă da Această cerere are caracter urgent pentru următoarele motive …………………………………. nu
5. Temeiul juridic al cererii (Se va bifa convenţia aplicabilă în cazul specific pentru care se solicită asistenţa; convenţiile sunt menţionate cu titlu exemplificativ, autoritatea judiciară emitentă a cererii de asistenţă judiciară urmând să completeze lista de mai jos, menţionând titlul convenţiei multilaterale – alta decât cele precizate mai jos – sau bilaterale în temeiul căreia se solicită asistenţă, în funcţie de situaţie):
5.1. Convenţii multilaterale Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959. Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978. Al doilea Protocol adiţional Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001. Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1977. Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988 Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990. Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară în materie penală între Statele Membre ale Uniunii Europene. Alte convenţii multilaterale ………………………………… (a se menţiona titlul convenţiei)
5.2. Convenţii bilaterale: ………………………………………. (a se menţiona titlul convenţiei)
6. Încadrarea juridică a faptei:……………………………………………………
7. Expunerea sumară a faptei: ……………………………………………………
8. Activitatea solicitată:
localizarea şi identificarea persoanelor/obiectelor măsuri provizorii în vederea protejării mijloacelor de probă, menţinerii unei situaţii existente sau protejării unor interese ascultarea inculpatului ascultarea de parte vătămată/parte civilă/parte responsabilă civilmente/martori/experţi percheziţia ridicarea de obiecte sechestru remitere de obiecte şi dosare audieri prin videoconferinţă transmiterea spontană de informaţii interceptări şi înregistrări audio şi/sau video livrări supravegheate anchete sub acoperire înfăţişarea martorilor, experţilor şi a persoanelor deţinute comunicarea acte de procedură altele …………………………………………………….. (se va specifica activitatea solicitată, în situaţia în care nu se regăseşte printre cele sus menţionate)
8.1. Informaţii suplimentare cu privire la activitatea solicitată
………………………………………… (în funcţie de activitatea solicitată, se vor indica elemente suplimentare, spre exemplu: numele şi data naşterii persoanei care urmează să fie ascultată, dacă persoana în cauză este inculpat, martor, parte vătămată, adresa unde urmează să se efectueze percheziţia sau ridicarea de obiecte, etc. În cazul în care se va solicita interceptarea şi înregistrarea audio/video se va confirma emiterea unui ordin sau un mandat obişnuit de interceptarea în cadrul unei anchete penale, informaţii care să permită identificarea ţintei interceptării, se va specifica obiectul anchetei penale, durata dorită pentru interceptare, date tehnice, în special referitoare la numărul de conectare la reţea, pentru a putea permite prelucrarea cererii)
8.2. Legătura dintre fapte şi activitatea solicitată ……………………….(dacă se va solicita o măsură coercitivă se va explica necesitatea aplicării unei astfel de măsuri)
8.3. Activitatea solicitată se va executa după cum urmează: …………………………
(se va coordona, dacă este cazul, executarea activităţii solicitate, se va indica prezenţa unui avocat, a unei a treia persoane pentru confruntare, notificări sau comunicări care trebuie efectuate)
8.4. Transmiterea parţială ……………………….(se va specifica dacă se solicită transmiterea parţială a documentelor, la ce interval de timp sau după executarea cărei activităţi)
9. Următoarele persoane vor fi prezente la efectuarea activităţii care face obiectul cererii de asistenţă judiciară:
…………………………………………………………………………………………..
10. Cererea de asistenţă judiciară este confidenţială pentru următoarele motive:
…………………………………………………………………………………………...
11. Autorităţi judiciare şi servicii de poliţie implicate: Ofiţer de legătură Magistrat de legătură E.J.N. – punct de contact OLAF EUROPOL EUROJUST INTERPOL
Semnătura magistratului care solicită asistenţă judiciară internaţională şi
ştampila autorităţii judiciare române solicitante
În limba engleză
ROMÂNIA ………………………………………… (the requesting judicial authority) Tel.: ………; Fax: ………….. ………………………………………...... (the address) REQUEST
FOR MUTUAL LEGAL ASSISTANCE IN CRIMINAL MATTERS 1. Object: ………………………………………………………………...
2. Requested judicial authority:
2.1. Judicial authority competent for ……………………….. …………………………………
2.2. Your ref. …. …………………………………………………………………………………...
3. Requesting judicial authority:
3.1.The Romanian judicial Authority …………………….. ………………………………
3.7. Date of the next audience …………………………………………………………………
3.8. Against …………………………………………………………………………………….. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 (select the number of concerned persons)
4. Urgency yes This request is urgency for the following reasons…………………………………………………… no
5. Applied conventions:
5.1. Multilateral conventions European Convention of 20 April 1959 on mutual assistance in criminal matters. Additional Protocol to the European Convention on mutual assistance in criminal Matters, Strasbourg, March 17, 1978 Second Additional Protocol to the European Convention on mutual assistance in criminal matters, Strasbourg, November 8, 2001. European Convention on the suppression of terrorism, Strasbourg, January 27, 1977. United Nations Convention against illicit traffic in narcotic drugs, Vienna, December 20, 1988 Convention on laundering, search, seizure and confiscation of the proceeds of crime Strasbourg, November 8, 1990. European Union convention on mutual assistance in criminal matters of 29 May 2000 Other multilateral conventions …………………………………………………………..
6. Legal qualification of the facts: ………………………………………………..
7. Statement of the facts: ………………………………………………………….
8. Requested activities: locating and identifying persons and articles provisional measures to preserve evidence, to maintain an existing situation or to protect threatened interests hearing a defendant hearing an injured party, hearing others parties, witnesses and experts/ confruntation searches seizure sequestration transmission of documents or files hearing by video conference spontaneous transmission of informations interception of telecommunications controlled delivers covert investigations appearance of the witnesses, experts and prosecuted persons service of writs and records of judicial verdicts others …………………………………………………….. ……………………………….
8.1. Specification of requested activities
8.2. Link between the facts and the requested activities ……………………………………
8.3. The activities requested are to executed as follows: ……………………………………
3.6. A l’ encontre de
…………………………………………………………………………………….. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 (sélectionnez le nombre de personnes concernes)
4. Urgence oui La présente demande est urgente pour les raisons suivantes ……………………………………… non
5. Conventions appliquées:
5.1. Conventions multilatérale
Convention européenne d`entraide judiciaire en matière pénale, Strasbourg, le 20 Avril, 1959. Protocole Additionnel de 1978 à la Convention européenne d`entraide judiciaire en matière pénale, Strasbourg, le 17 Mars, 1978. Deuxième Protocole à la Convention européenne d`entraide judiciaire en matière pénale, Strasbourg, le 8 Novembre 2001 Convention européenne pour la répression du terrorisme, le 27 Janvier, 1977. Conventions des Nations Unies contre le trafic illicite des stupéfiantes, le 20 Décembre, 1988 Convention relative au blanchiment, au dépistage, à la saisie et à la confiscation des produits du crime, Strasbourg, le 8 Novembre, 1990. Convention relative à l'entraide judiciaire en matière pénale entre les états membres de l'Union Européenne du 29 mai 2000. Autres conventions multilatérales ………………………………………………………..
6. Qualification juridique des faits:……………………………………………….
7. Exposé des faits:…………………………………………………………………
8. Mesures demandées:
localisation et identification des personnes/objets mesures provisoires en vue de préserver des moyens de preuve, de maintenir une situation existante, ou de protéger des intérêts juridiques menacés. audience de l`inculpe audience de la partie laissée / la partie civile / les témoins / les experts perquisition saisie séquestration remise des dossiers ou des documents audition par vidéo conférence la transmission spontanée d'informations interception de telecommunication livraison surveillée enquêtes discrètes comparution de témoins, experts et personnes poursuivies communiquer des pièces à conviction, des dossiers ou des documents autres …………………………………………………….. ………………………………..
8.1. Précisions concernant les mesures demandées: ………………………………………..
8.2. Lien entre les faits et le mesures demandées: …………………………………………..
8.3. Les mesures demandées doivent être exécutes de la manière suivante: ……………...
9. Les personnes suivantes doivent être présentes:…………………………………..
10. La demande est confidentielle pour les raisons suivantes:………………………
11. Autorités judiciaires et services de police concernées: Officier de liaison Magistrat de liaison Point du contact du RJE OLAF EUROPOL EUROJUST INTERPOL
12. Annexes note de transmission législation autres
Signature du magistrat Sceau Anexa nr. 2 Textele Convenţiei şi Protocolului în traducere neoficială în limba română CONVENŢIE adoptată de Consiliu în conformitate cu Articolul 34 din Tratatul Uniunii Europene, privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE ale acestei Convenţii, Statele Membre ale Uniunii Europene, ÎN LEGATURĂ CU Decizia Consiliului care validează Convenţia privind asistenţa judiciară în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii Europene, ÎN DORINŢA de a îmbunătăţi cooperarea judiciară în materie penală dintre Statele Membre ale Uniunii, fără prejudiciu faţă de regulile care protejează libertatea individuală, SUBLINIIND interesul comun al Statelor Membre în ceea ce priveşte asigurarea că asistenţa mutuală dintre Statele Membre este asigurată în mod rapid şi eficient, compatibil cu principiile de bază ale legilor lor naţionale, şi în conformitate cu regulile şi principiile individuale ale Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma în data de 4 noiembrie 1950, DÂND EXPRESIE încrederii lor în structura şi funcţionarea sistemelor lor juridice şi în capacitatea tuturor Statelor Membre de a garanta un proces echitabil, FIIND DECIŞI să completeze Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959 şi alte Convenţii în vigoare în acest domeniu, printr-o Convenţie a Uniunii Europene, RECUNOSCÂND că prevederile acelor Convenţii rămân aplicabile pentru toate problemele care nu sunt cuprinse în această Convenţie, CONSIDERÂND că Statele Membre acordă importanţă întăririi cooperării judiciare, aplicând în continuare principiul proporţionalităţii, MENŢIONÂND că această Convenţie reglementează asistenţa judiciară în materie penală, pe baza principiilor Convenţiei din 20 aprilie 1959, AVÂND ÎN VEDERE, totuşi, că Articolul 20 din această Convenţie se referă la anumite situaţii specifice referitoare la interceptarea telecomunicaţiilor, fără a avea nici o implicaţie în ceea ce priveşte alte situaţii similare care nu sunt incluse în obiectul Convenţiei, AVÂND ÎN VEDERE, că principiile generale de drept internaţional se aplică în situaţiile care nu sunt prevăzute în această Convenţie, RECUNOSCÂND că această Convenţie nu afectează exercitarea responsabilităţilor ce revin Statelor Membre în ceea ce priveşte păstrarea legii şi ordinii şi salvgardarea siguranţei interne, şi că este problema fiecărui Stat Membru să stabilească, în conformitate cu Articolul 33 din Tratatul Uniunii Europene, condiţiile în care va păstra legea şi ordinea şi va salvgarda siguranţa interna, AU CONVENIT URMĂTOARELE: TITLUL I PREVEDERI GENERALE Articolul 1 Relaţia cu alte convenţii de asistenţă judiciară
1. Scopul acestei Convenţii este completarea prevederilor şi facilitarea aplicării între Statele Membre ale Uniunii Europene, a: (a) Convenţiei Europene de asistenţă judiciară în materie penală datată 20 aprilie 1959, denumită în continuare "Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală; (b) Protocolul Adiţional din 17 martie 1978 la Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală” (c) prevederile referitoare la asistenţa judiciară în materie penală din Convenţia din 19 iunie 1990 pentru implementarea Acordului Schengen din 14 iunie 1985 având ca obiect abolirea treptată a verificărilor la graniţele comune (denumit în continuare "Convenţia pentru Implementare Schengen") care nu sunt abrogate în conformitate cu Articolul 2(2);
(d) Capitolul 2 din Tratatul de Extrădare şi Asistenţa judiciară în materie penală dintre Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului şi Regatul Ţărilor de Jos din 28 iunie 1962, cu completările din Protocolul datat 11 mai 1974, (denumit în continuare "Tratatul Benelux"), în contextul relaţiilor dintre Statele Membre ale Uniunii Economice Benelux. 2. Această Convenţie nu va afecta aplicarea unor prevederi mai favorabile din acordurile bilaterale sau multilaterale dintre Statele Membre sau, aşa cum se prevede la Articolul 26(4) din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală, măsurile luate în domeniul asistenţei mutuale în probleme penale convenite pe baza legislaţiei uniforme sau a unui sistem special care prevede aplicarea reciprocă de măsuri de asistenţă mutuală în teritoriilor lor respective.
Articolul 2 Prevederi referitoare la acquis-ul Schengen 1. Prevederile Articolelor 3, 5, 6, 7, 12 şi 23 şi, în măsura în care este relevant pentru Articolul 12, acelea ale Articolelor 15 şi 16, în măsura în care este relevant pentru Articolele la care se face referire, ale Articolului 1 constituie măsuri care completează sau care instituie prevederile menţionate la Anexa A la Acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene şi Republica Islanda şi Regatul Norvegiei în legătură cu asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen (1). 2. Prevederile Articolelor 49(a), 52, 53 şi 73 din Convenţia pentru Implementare Schengen sunt prin prezenta abrogate. Articolul 3 Acţiunile în legătură cu care asistenţa judiciară va fi de asemenea acordată 1. Asistenţa judiciară va fi de asemenea acordată în acţiunile intentate de autorităţile administrative în legătură cu faptele care sunt pasibile de pedeapsă în conformitate cu legea naţională a Statului Membru solicitant sau solicitat, sau a ambelor, în virtutea faptului că sunt încălcări ale regulilor de drept, şi în cazul în care decizia poate da naştere la o acţiune în faţa unui tribunal care are jurisdicţie în special pe probleme penale. 2. Asistenţa judiciară va fi de asemenea acordată în legătură cu acţiunile penale şi cu acţiunile la care se face referire la paragraful 1 care se referă la delictele sau la încălcările pentru care o persoană juridică poate fi considerată responsabilă în Statul Membru solicitant.
Articolul 4 Formalităţile şi procedurile în executarea cererilor de asistenţă judiciară 1. În cazul în care asistenţa judiciară este acordată, Statul Membru solicitat va îndeplini formalităţile şi procedurile indicate în mod expres de Statul Membru solicitant, dacă nu se prevede altfel în această Convenţie şi cu condiţia ca aceste formalităţi şi prevederi să nu contravină principiilor fundamentale de drept din Statul Membru solicitat. 2. Statul Membru solicitat va executa cererea de asistenţă cât de curând posibil, luând în considerare în măsura în care este posibil termenele procedurale ca şi celelalte termene indicate de Statul Membru solicitant. Statul Membru solicitant va explica motivele acestui termen. 3. În cazul în care cererea nu poate fi executată, sau nu poate fi executată în totalitate în conformitate cu cerinţele stabilite de Statul Membru solicitant, autorităţile Statului Membru solicitat vor informa prompt autorităţile Statului Membru solicitant, indicând condiţiile în care ar fi posibil să execute cererea. Autorităţile Statului Membru solicitant şi solicitat pot conveni ulterior asupra măsurilor care trebuie să fie luate în continuare în legătură cu cererea, în cazul în care este necesar ca o astfel de măsură să depindă de îndeplinirea acelor condiţii. 4. În cazul în care se apreciază că termenul stabilit de Statul Membru solicitant pentru executarea cererii sale nu poate fi respectat, şi dacă motivele menţionate la paragraful 2, propoziţia a doua, indică în mod explicit ca orice întârziere va avea drept rezultat încălcarea materială a procedurilor care sunt efectuate în Statul Membru solicitant, autorităţile Statului Membru solicitat vor indica prompt perioada estimativă de timp necesară pentru îndeplinirea cererii. Autorităţile Statului Membru solicitant vor indica prompt dacă cererea va fi totuşi susţinută. Autorităţile Statului Membru solicitant şi ale Statului Membru solicitat pot conveni ulterior măsurile suplimentare care trebuie să fie luate în legătură cu cererea. Articolul 5 Expedierea şi remiterea actelor procedurale 1. Fiecare Stat Membru va trimite documentele procedurale destinate persoanelor care se află pe teritoriul unui alt Stat Membru, direct lor, prin poştă. 2. Documentele procedurale pot fi trimise prin intermediul autorităţilor competente ale Statului Membru solicitat numai dacă: (a) adresa persoanei destinatară a documentului este necunoscută sau nesigură; sau (b) dreptul procedural relevant al Statului Membru solicitant solicită dovada remiterii documentului destinatarului, în afară de dovada care poate fi obţinută de la poştă; sau (c) nu a fost posibil ca documentul sa fie remis prin poştă; sau (d) Statul Membru solicitant are motive bine întemeiate să considere că expedierea prin poştă va fi ineficientă sau este inadecvată. 3. În cazul în care există motive să se creadă că destinatarul nu înţelege limba în care documentul este redactat, documentul, sau cel puţin pasaje importante din acesta, trebuie să fie traduse în (într-una din) limba (limbile) Statului Membru pe teritoriul căruia destinatarul se află. Dacă autoritatea care a emis documentul procedural cunoaşte că destinatarul înţelege numai o altă limbă, documentul, sau cel puţin pasaje importante din acesta, trebuie să fie traduse în acea altă limbă. 4. Toate documentele procedurale vor fi însoţite de un raport în care se menţionează că destinatarul poate obţine informaţii de la autoritatea care a emis documentul sau de la alte autorităţi din acel Stat Membru în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale în baza documentului. Paragraful 3 se aplică de asemenea acelui raport. 5. Acest Articol nu afectează aplicarea Articolelor 8, 9 şi 12 din Convenţia Europeană pentru Asistenţă Mutuală şi Articolele 32, 34 şi 35 din Tratatul Benelux. Articolul 6 Transmiterea cererilor de asistenţă judiciară 1. Cererile de asistenţă judiciară şi schimbul spontan de informaţii la care se face referire la Articolul 7 vor fi întocmite în scris sau prin orice mijloc capabil să producă o evidenţă scrisă în condiţii care să permită Statului Membru destinatar să stabilească autenticitatea acestora. Aceste cereri vor fi făcute direct între autorităţile judiciare cu competenţă teritorială pentru iniţierea şi executarea acestora, şi vor fi restituite prin aceleaşi canale dacă nu se prevede altfel în acest Articol. Orice informaţii transmise de un Stat Membru în vederea procedurilor în faţa tribunalelor unui alt Stat Membru în sensul Articolului 21 din Convenţia Europeană de Asistenţă judiciară în materie penală şi al Articolului 42 din Tratatul Benelux pot face obiectul comunicărilor directe dintre autorităţile judiciare competente. 2. Paragraful 1 nu va prejudicia posibilitatea ca cererile să fie trimise sau restituite în anumite cazuri: (a) între o autoritate centrală a unui Stat Membru şi autoritatea centrală a unui alt Stat Membru; sau (b) între o autoritate judiciară a unui Stat Membru şi o autoritate centrală a unui alt Stat Membru. 3. În pofida paragrafului 1, Marea Britanie şi, respectiv Irlanda pot, atunci când trimit notificarea prevăzută la Articolul 27(2), declara că cererile şi comunicările care ii sunt adresate, aşa cum se precizează în declaraţie, sa fie trimise prin intermediul autorităţii sale centrale. Aceste State Membre pot limita oricând, printr-o declaraţie suplimentară, obiectul unei astfel de declaraţii pentru a conferi un efect mai mare paragrafului 1. Ele vor face aceasta atunci când prevederile referitoare la asistenţa judiciară din Convenţia pentru Implementarea Acordului Schengen vor intra în vigoare pentru ele. Orice Stat Membru poate aplica principiul reciprocităţii în legătură cu declaraţiile menţionate mai sus. 4. Orice cerere de asistenţă judiciară poate fi făcută, în caz de urgenţă, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol) sau orice organism competent în conformitate cu prevederile adoptate urmare Tratatului Uniunii Europene. 5. În cazul în care, în ceea ce priveşte cererile în baza Articolelor 12, 13 sau 14, autoritatea competentă este o autoritate judiciară sau o autoritate centrală dintr-un Stat Membru şi o autoritate de poliţie sau vamală din celălalt Stat Membru, cererile pot fi făcute şi se poate răspunde la acestea direct între aceste autorităţi. Paragraful 4 se aplică acestor contacte. 6. Dacă, în legătură cu cererile de asistenţă judiciară referitoare la acţiunile prevăzute la Articolul 3(1), autoritatea competentă este o autoritate judiciară sau o autoritate centrală dintr-un Stat Membru şi o autoritate administrativă dintr-un alt Stat Membru, cererile pot fi făcute şi se poate răspunde la acestea în mod direct între aceste autorităţi. 7. Orice Stat Membru poate declara, atunci când trimite notificarea prevăzută la Articolul 27(2), că nu este obligată conform primei propoziţii a paragrafului 5 sau a paragrafului 6 din acest Articol, sau ambele sau că va aplica acele prevederi numai în anumite condiţii pe care le va preciza. O astfel de declaraţie poate fi retrasă sau completată oricând. 8. Următoarele cereri sau comunicări vor fi făcute prin intermediul autorităţilor centrale ale Statelor Membre: (a) cererile pentru transfer temporar sau tranzit de persoane care se află în custodie aşa cum se menţionează la Articolul 9 din această Convenţie, la Articolul 11 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi la Articolul 33 din Tratatul Benelux;
(b) notificările de informaţii din arhivele judiciare aşa cum se menţionează la Articolul 22 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi la Articolul 43 din Tratatul Benelux. Totuşi, cererile pentru copii ale condamnărilor şi măsurilor aşa cum se menţionează la Articolul 4 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală pot fi făcute în mod direct la autorităţile competente.
Articolul 7 Schimbul spontan de informaţii 1. În limitele dreptului lor naţional, autorităţile competente din Statele Membre pot schimba informaţii, fără o cerere în acest scop, în legătură cu delictele penale şi cu abaterile de la regulile de drept prevăzute la Articolul 3(1), pedepsirea sau soluţionarea cărora este de competenţa autorităţii de primire la data la care informaţiile sunt transmise. 2. Autoritatea care transmite informaţiile poate, în conformitate cu legile sale naţionale, impune condiţiile de utilizare a acestora de către autoritatea care la primeşte. 3. Autoritatea care primeşte informaţiile este obligată să respecte acele condiţii. TITLUL II CEREREA PENTRU ANUMITE FORME SPECIFICE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ Articolul 8 Remiterea de bunuri şi obiecte 1. La cererea Statului Membru solicitant şi fără prejudiciu faţă de drepturile terţelor părţi de bună credinţă, Statul Membru solicitat poate pune bunurile obţinute prin mijloace infracţionale la dispoziţia Statului solicitant în vederea restituirii acestora proprietarilor de drept. 2. Pentru aplicarea Articolelor 3 şi 6 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi a Articolelor 24(2) şi 29 din Tratatul Benelux, Statul Membru solicitat poate renunţa la restituirea bunurilor fie înainte fie după predarea acestora către Statul Membru solicitant dacă restituirea acestor bunuri către proprietarul de drept poate fi prin aceasta facilitată. Drepturile terţelor părţi de bună credinţă nu vor fi afectate. 3. În caz de renunţare înaintea predării bunurilor către Statul Membru solicitant, Statul Membru Solicitat nu va exercita nici un drept de siguranţă sau alt drept de recurs în baza legislaţiei fiscale sau vamale în legătură cu aceste bunuri. Renunţarea aşa cum se prevede la paragraful 2 va fi fără prejudiciu faţă de dreptul Statului Membru solicitat de a încasa taxele sau impozitele de la proprietarul de drept. Articolul 9 Transferul temporar de persoane deţinute în scopul urmăririi 1. În cazul în care există un acord între autorităţile competente ale Statelor Membre în chestiune, Statul Membru care a solicitat o urmărire pentru care este necesară prezenţa persoanei reţinute în custodie pe propriul său teritoriu poate transfera temporar acea persoană pe teritoriul Statului Membru în care urmărirea urmează să aibă loc. 2. Acordul va include măsurile luate în vederea transferului temporar al persoanei şi data până la care acea persoana trebuie să fie returnată pe teritoriul Statului Membru solicitant. 3. În cazul în care este necesar consimţământul la transfer al persoanei în cauză, o declaraţie de consimţământ sau o copie a acesteia va fi trimisă prompt Statului Membru solicitat. 4. Perioada de custodie pe teritoriul Statului Membru solicitat va fi dedusă din perioada de detenţie pe care persoana în cauză este obligată să o efectueze pe teritoriul Statului Membru solicitant. 5. Prevederile Articolelor 11(2) şi (3), 12 şi 20 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală se aplică mutatis mutandis la acest Articol. 6. Atunci când se trimite notificarea prevăzută la Articolul 27(2), fiecare Stat Membru poate declara că, înainte de a se ajunge la un acord în conformitate cu paragraful 1 al acestui Articol, consimţământul menţionat la paragraful 3 al acestui Articol va fi solicitat sau va fi solicitat în baza anumitor condiţii indicate în declaraţie.
Articolul 10 Audierea prin videoconferinţă 1. Dacă o persoană se află pe teritoriul unui Stat Membru şi dacă trebuie să fie audiată în calitate de martor sau de expert de autorităţile judiciare ale unui alt Stat Membru, acesta din urmă, în cazul în care nu este recomandabil sau posibil ca acea persoană care urmează sa fie audiată să se prezinte personal pe teritoriul său, poate solicita ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă, aşa cum se prevede la paragrafele 2 - 8. 2. Statul Membru solicitat va fi de acord ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă cu condiţia ca folosirea videoconferinţei să nu contravină principiilor fundamentale ale dreptului său şi cu condiţia ca el să dispună de mijloacele tehnice astfel încât audierea să poată avea loc. Dacă Statul membru solicitat nu are acces la mijloacele tehnice pentru organizarea unei videoconferinţe, acest mijloc îi poate fi pus la dispoziţie de Statul Membru solicitant prin acord reciproc. 3. Cererile de audiere prin videoconferinţă vor conţine, în afară de informaţiile menţionate la Articolul 14 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi cu Articolul 37 din Tratatul Benelux, motivul pentru care nu este recomandabil sau nu este posibil ca martorul sau expertul să participe personal, numele autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor efectua audierea. 4. Autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va cita persoana în cauză să compară în conformitate cu formele stabilite de dreptul său. 5. În ceea ce priveşte audierea prin videoconferinţă, următoarele reguli trebuiesc aplicate: (a) autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va fi prezentă pe parcursul audierii, şi dacă este necesar, va fi asistată de un interpret, şi va fi de asemenea responsabilă să asigure atât identificarea persoanei care urmează sa fie audiată cât şi respectarea principiilor fundamentale de drept ale Statului Membru solicitat. Dacă autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat consideră că în cursul audierii principiile fundamentale de drept ale Statului Membru solicitat sunt încălcate, ea va lua imediat măsurile care sunt necesare pentru a asigura că audierea continuă în conformitate cu numitele principii;
(b) măsurile pentru protecţia persoanei care urmează sa fie audiată vor fi convenite, dacă este necesar, între autorităţile competente ale Statului Membru solicitant şi ale Statului Membru solicitat;
(c) audierea va avea loc direct, fiind ţinută de sau sub îndrumarea autorităţii judiciare a Statului Membru solicitant în conformitate cu propriile sale legi;
(d) la cererea Statului Membru solicitant sau a persoanei care urmează sa fie audiată, Statul Membru solicitat va lua măsuri ca persoana care va fi audiată sa fie asistată de un interpret, dacă este necesar;
(e) persoana care urmează sa fie audiată poate recurge la dreptul său de a nu depune mărturie, drept la care poate recurge în conformitate fie cu legile din Statul Membru solicitat fie cu acelea din Statul Membru solicitant. 6. Fără prejudiciu faţă de orice măsuri convenite pentru protecţia persoanelor, autoritatea judiciară a Statului Membru solicitat va întocmi, la încheierea audierii, un proces-verbal în care se menţionează data şi locul audierii, identitatea persoanei audiate, identităţile şi funcţiile tuturor celorlalte persoane din Statul Membru solicitat care au luat parte la audiere, orice declaraţii sub prestare de jurământ luate şi condiţiile tehnice în care audierea a avut loc. Documentul va fi înaintat de autoritatea competentă a Statului Membru solicitat autorităţii competente a Statului Membru solicitant. 7. Costul aferent stabilirii conexiunii video, costurile aferente întreţinerii conexiunii video în Statul Membru solicitat, remuneraţia cuvenită interpreţilor care sunt puşi la dispoziţie de acesta ca şi diurna acordată martorilor şi experţilor ca şi costurile lor de deplasare în Statul Membru solicitat vor fi rambursate de Statul Membru solicitant Statului Membru solicitat, dacă acesta din urmă nu renunţă la rambursarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli. 8. Fiecare Stat Membru va lua măsurile necesare pentru a asigura că, în cazul în care martorii sau experţii sunt audiaţi pe teritoriul său în conformitate cu acest Articol şi refuză sa depună mărturie dacă are obligaţia de a depune mărturie sau de a nu depune mărturie în conformitate cu adevărul, dreptul său naţional se aplică în acelaşi mod ca şi cum audierea ar avea loc în cadrul unei proceduri naţionale. 9. Statele Membre pot, la discreţia lor, aplica de asemenea prevederile acestui Articol, acolo unde este cazul şi cu acordul autorităţilor lor judiciare competente, la audierile care au loc prin videoconferinţă, şi care implica un inculpat. În acest caz, decizia de a organiza videoconferinţă, şi modul în care videoconferinţa va avea loc vor fi în funcţie de acordul dintre Statele Membre în cauză, în conformitate cu legile lor naţionale şi cu instrumentele internaţionale relevante, inclusiv cu Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Orice Stat Membru poate, atunci când trimite notificarea conform Articolului 27(2), să declare că nu va aplica primul subparagraf. Această declaraţie poate fi retrasă oricând. Audierile vor avea loc numai cu consimţământul inculpatului. Aceste reguli după cum se va dovedi a fi necesar, în vederea protejării drepturilor inculpatului, vor fi adoptate de Consiliu printr-un act executoriu legal.
Articolul 11 Audierea martorilor şi a experţilor prin teleconferinţă 1. Dacă o persoană se află pe teritoriul unui Stat Membru şi trebuie să fie audiată în calitate de martor sau de expert de către autorităţile judiciare ale unui alt Stat Membru, acesta din urmă, în cazul în care legile sale naţionale prevăd aceasta, poate solicita asistenţa primului Stat Membru pentru a permite ca audierea să aibe loc prin teleconferinţă, aşa cum se prevede la paragrafele 2 - 5. 2. Audierile pot avea loc prin teleconferinţă numai dacă martorul sau expertul este de acord ca audierea să aibe loc folosind această metodă. 3. Statul Membru solicitat va fi de acord ca audierea sa fie efectuată prin teleconferinţă dacă aceasta nu contravin principiilor sale de drept. 4. Cererea pentru teleconferinţă va cuprinde, în afara de informaţiile menţionate la Articolul 14 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi la Articolul 37 din Tratatul Benelux, numele autorităţii judiciare şi numele persoanelor care vor ţine audierea şi o menţiune că martorul sau expertul este de acord să ia parte la audierea prin teleconferinţă. 5. Procedurile practice în ceea ce priveşte audierea vor fi convenite între Statele Membre în chestiune. La convenirea acestor măsuri, Statul Membru solicitat se angajează: (a) să trimită o notificare martorului sau expertului în cauză în legătură cu data şi locul audierii;
(b) să asigure identificarea martorului sau a expertului;
(c) să verifice că martorul sau expertul este de acord ca audierea să aibă loc prin videoconferinţă. Statul Membru solicitat poate dispune ca acordul său să depindă, integral sau parţial, de prevederile Articolului 10(5) şi (8). Dacă nu se convine altfel, prevederile Articolului 10(7) se aplică mutatis mutandis. Articolul 12 Livrări supravegheate 1. Fiecare Stat Membru se angajează să asigure că, la cererea unui alt Stat Membru, livrări supravegheate să fie premise pe teritoriul său în cadrul investigaţiilor penale în legătură cu delictele extrădabile. 2. Decizia de a efectua livrări supravegheate va fi luată în fiecare caz individual de autorităţile competente ale Statului Membru solicitat, cu respectarea legilor naţionale ale acelui Stat Membru. 3. Livrările supravegheate vor avea loc în conformitate cu procedurile Statului Membru solicitat. Dreptul de a acţiona şi de a conduce şi controla operaţiunile va aparţine autorităţilor competente ale acelui Stat Membru.
Articolul 13 Echipe comune de anchetă 1. Cu acordul mutual, autorităţile competente ale două sau ale mai multor State Membre pot înfiinţa o Echipă comune de anchetă
pentru un anumit scop, care poate fi autorizată, cu acordul reciproc, să efectueze investigaţii penale într-unul sau în mai multe State Membre care organizează echipa. Structura echipei va fi stabilită în acord. Echipe comune de anchetă poate fi înfiinţată în special în cazurile în care: (a) investigaţiile unui Stat Membru în delictele penale necesită investigaţii dificile şi solicitante având legături cu alte State Membre;
(b) un număr de State Membre desfasoară investigaţii în delicte penale în care circumstanţele cazului necesită o acţiune coordonată, concertată a Statelor Membre implicate. Cererea pentru înfiinţarea unei echipe comune de anchetă poate fi făcută de oricare din Statele Membre în cauză. Echipa va fi înfiinţată într-unul din Statele Membre în care se scontează că investigaţiile vor avea loc. 2. În afară de informaţiile din prevederile Articolului 14 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi ale Articolului 37 din Tratatul Benelux, cererile pentru înfiinţarea unei echipe comune de anchetă va include propunerile pentru structura echipei. 3. Echipele comune de anchetă vor funcţiona pe teritoriul Statelor Membre care le înfiinţează în următoarele condiţii generale: (a) şeful echipei va fi un reprezentant al autorităţii competente care ia parte la investigaţiile penale din Statul Membru în care echipa funcţionează. Şeful echipei va acţiona în limitele competenţei sale conform legilor naţionale;
(b) echipa va efectua operaţiunile în conformitate cu legile din Statul Membru în care funcţionează. Membrii echipei îşi vor îndeplini sarcinile sub conducerea persoanei menţionate la subparagraful (a), luând în considerare condiţiile stabilite de propriile lor autorităţi în acordul pentru înfiinţarea echipei;
(c) Statul Membru în care echipa funcţionează va lua măsurile organizatorice necesare în acest scop. 4. În acest Articol, membrii echipei mixte de investigaţii din Statele Membre în afara Statului Membru în care echipa funcţionează se consideră a fi "detaşaţi" în cadrul echipei. 5. Membrii detaşaţi în echipele comune de anchetă vor fi îndrituiţi să fie prezenţi atunci când sunt luate măsuri de investigaţii în Statul Membru de operare. Totuşi, din motive speciale, în conformitate cu legile din Statul Membru în care echipa funcţionează, şeful echipei poate decide altfel. 6. Membrilor detaşaţi în echipa comună de anchetă, în conformitate cu legile din Statul Membru în care echipa funcţionează, li se poate încredinţa de câtre şeful echipei sarcina luării anumitor măsuri de investigaţii, cu aprobarea autorităţilor competente din Statul Membru de operare şi a Statului Membru de detasare. 7. Dacă echipa comună de anchetă are nevoie ca anumite măsuri de investigaţii să fie luate într-unul din Statele Membre fondatoare ale echipei, membrii trimişi ca detaşaţi în echipă de către acel Stat Membru pot solicita propriilor lor autorităţi competente să ia acele măsuri. Acele măsuri vor fi considerate în acel Stat Membru în condiţiile care se aplică dacă au fost solicitate în cadrul unei investigaţii naţionale. 8. În cazul în care echipa comună de anchetă are nevoie de asistenţă de la un Stat Membru în afara acelora care au înfiinţat echipa, sau de la un terţ Stat, cererea de asistenţă poate fi făcută de autorităţile competente ale Statului de operaţiuni către autorităţile competente ale celuilalt Stat implicat în conformitate cu instrumentele sau cu măsurile necesare. 9. Un membru al unei echipe comune de anchetă poate, în conformitate cu legile sale naţionale şi în limitele competenţei sale, să pună la dispoziţia echipei informaţiile de care dispune în Statul Membru care l-a detaşat în scopul investigaţiilor penale efectuate de echipă. 10. Informaţiile obţinute legal de un membru sau de un membru detaşat în timp ce face parte dintr-o echipă comună de anchetă care nu sunt în alt mod disponibile autorităţilor competente ale Statelor Membre în cauză pot fi utilizate în următoarele scopuri: (a) în scopurile în care echipa a fost înfiinţată; (b) în funcţie de consimţământul prealabil al Statului Membru în care informaţiile au devenit disponibile, în vederea depistării, investigării şi urmăririi delictelor penale. Acest consimţământ poate fi refuzat numai în cazurile în care utilizarea acestora ar periclita investigaţiile penale din Statul Membru în chestiune sau în legătură cu care acel Stat Membru ar putea refuza asistenţa judiciară;
(c) pentru prevenirea unui pericol iminent şi grav pentru siguranţa publică, şi fără prejudiciu faţă de subparagraful (b) dacă este demarată ulterior o investigaţie penală;
(d) pentru alte scopuri în măsura în care se convine aceasta între Statele membre care au înfiinţat echipa. 11. Acest Articol este fără prejudiciu faţă de orice alte prevederi sau măsuri existente în legătură cu înfiinţarea şi funcţionarea echipelor comune de anchetă. 12. În măsura în care legile din Statele Membre în chestiune permit sau prevederile oricărui instrument juridic aplicabil dintre ele permit, pot fi convenite pentru alte persoane decât reprezentanţii autorităţilor competente din Statele Membre care înfiinţează echipa comună de anchetă pentru a lua parte la activităţile echipei. Aceste persoane pot, de exemplu, include funcţionari superiori ai organismelor înfiinţate conform Tratatului Uniunii Europene. Drepturile conferite membrilor sau membrilor detaşaţi ai echipei în virtutea acestui Articol nu se aplică acestor persoane dacă acordul nu prevede în mod expres altceva.
Articolul 14 Anchete sub acoperire 1. Statul Membru solicitant şi Statul Membru solicitat pot conveni să se sprijine reciproc în desfăşurarea anchetelor penale de către ofiţeri care acţionează sub acoperire sau sub o falsă identitate (investigaţii sub acoperire). 2. Decizia asupra cererii este luată în fiecare caz individual de autorităţile competente ale Statului Membru solicitat cu respectarea legilor şi procedurilor sale naţionale. Durata anchetelor sub acoperire, condiţiile detaliate, şi situaţia juridică a ofiţerilor implicaţi în cursul investigaţiilor sub acoperire vor fi convenite între Statele Membre cu respectarea legilor şi procedurilor lor naţionale. 3. Anchetelor sub acoperire vor avea loc în conformitate cu legile şi cu procedurile naţionale din Statele Membre pe teritoriul cărora au loc Anchete sub acoperire. Statele Membre implicate vor coopera pentru a asigura că investigaţia sub acoperire este pregătită şi supravegheată şi să ia măsurile necesare pentru siguranţa ofiţerilor care acţionează sub acoperire sau sub o identitate falsă. 4. Atunci când trimite notificarea prevăzută la Articolul 27(2), orice Stat Membru poate declara că nu este obligat prin acest Articol. Această declaraţie poate fi retrasă oricând.
Articolul 15 Răspunderea penală a funcţionarilor superiori În cursul operaţiunilor menţionate la Articolele 12, 13 şi 14, funcţionarii superiori dintr-un Stat Membru în afara Statului Membru al operaţiunii vor fi consideraţi ca funcţionari superiori ai Statului Membru de operare în legătură cu delictele comise împotriva lor sau de către ei. Articolul 16 Respunderea civilă a funcţionarilor superiori 1. Dacă, în conformitate cu Articolele 12, 13 şi 14, funcţionarii superiori ai unui Stat Membru funcţionează într-un alt Stat Membru, primul Stat Membru va fi responsabil pentru orice daună cauzată de ei în timpul operaţiunilor lor, în conformitate cu legea din Statul Membru pe al cărui teritoriu funcţionează. 2. Statul Membru pe teritoriul căruia a fost cauzată dauna menţionată la paragraful 1 va repara această daună în condiţiile aplicabile daunei cauzate de proprii săi funcţionari superiori. 3. Statul Membru al cărui funcţionari superiori au cauzat o daună oricărei persoane pe teritoriul unui alt Stat Membru va rambursa acestuia din urma integral orice sume pe care le va fi plătit victimelor sau persoanelor în drept în numele lor. 4. Fără prejudiciu în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor sale faţă de terţe părţi şi cu excepţia paragrafului 3, fiecare Stat Membru nu va solicita în cazul prevăzut la paragraful 1 rambursarea daunelor pe care le-a suportat din partea unui alt Stat Membru.
TITLUL III INTERCEPTAREA TELECOMUNICAŢIILOR Articolul 17
Autorităţile competente să dispună interceptarea telecomunicaţiilor În scopul aplicării prevederilor Articolelor 18, 19 şi 20, "autoritatea competentă" înseamnă autoritatea judiciară, sau, în cazul în care autorităţile judiciare nu au competenţă în zona acoperită de acele prevederi, o autoritate competentă echivalentă, precizată în conformitate cu Articolul 24(1)(e) şi acţionând în scopul unei investigaţii penale.
Articolul 18 Cererile de interceptare a telecomunicaţiilor 1. În scopul unei investigaţii penale, o autoritate competentă din Statul Membru solicitant poate, în conformitate cu cerinţele legilor naţionale, să facă o cerere către autoritatea competentă din Statul Membru solicitat pentru: (a) interceptarea şi transmiterea imediată către Statul Membru solicitant a telecomunicaţiilor; sau (b) interceptarea, înregistrarea şi transmiterea ulterioară către Statul Membru solicitant a înregistrării telecomunicaţiilor. 2. Cererile în baza paragrafului 1 pot fi făcute în legătură cu utilizarea mijloacelor de telecomunicaţii de către subiectul intercepţiei, dacă acest subiect este prezent în: (a) Statul Membru solicitant şi Statul Membru solicitant are nevoie de asistenţa tehnică a Statului Membru solicitat pentru interceptarea comunicaţiilor sale;
(b) Statul Membru solicitant şi comunicaţiile sale pot fi interceptate în acel Stat Membru;
(c) un terţ Stat Membru care a fost informat conform Articolului 20(2)(a) şi Statul Membru solicitant au nevoie de asistenţa tehnică a Statului Membru solicitat în vederea interceptării comunicaţiilor sale. 3. Cu derogare de la Articolul 14 din Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi de la Articolul 37 din Tratatul Benelux, cererile în baza acestui Articol vor include următoarele: (a) precizarea autorităţii care face cererea;
(b) confirmarea că a fost emis un ordin sau un mandat legal de interceptare în legătură cu o investigaţie penală;
(d) precizarea acţiunii penale investigate;
(e) durata de interceptare solicitată; şi (f) dacă este posibil, furnizarea de date tehnice suficiente, în special numărul respectiv de conectarea la reţea, pentru a asigura că acea cerere poate fi îndeplinită. 4. În cazul unei cereri conform paragrafului 2(b), cererea va include de asemenea un rezumat al faptelor. Statul Membru solicitat poate solicita orice informaţii suplimentare pentru a-i permite să decidă dacă măsura solicitată va fi luata de el într-un caz naţional similar. 5. Statul Membru solicitat se angajează să îndeplinească cererile menţionate la paragraful 1(a): (a) în cazul unei cereri conform paragrafului 2(a) şi 2(c), la primirea informaţiilor menţionate la paragraful 3. Statul Membru solicitat poate permite ca interceptarea să fie efectuată fără formalităţi suplimentare;
(b) în cazul unei cereri conform paragrafului 2(b), la prezentarea informaţiilor prevăzute la paragrafele 3 şi 4 şi dacă măsura solicitată ar fi luată de el într-un caz naţional similar. Statul Membru solicitat poate dispune ca respectiv consimţământul său să depindă de orice condiţii care ar trebui să fie respectate într-un caz naţional similar. 6. Dacă transmiterea imediată nu este posibilă, Statul Membru solicitat se angajează să respecte cererile conform paragrafului 1(b) la prezentarea informaţiilor din paragrafele 3 şi 4 şi dacă măsura solicitată ar fi luată într-un caz naţional similar. Statul Membru solicitat poate dispune ca respectiv consimţământul său să fie în funcţie de orice condiţie care ar trebui să fie respectată într-un caz naţional similar. 7. La trimiterea notificării prevăzute la Articolul 27(2), orice Stat Membru poate declara că este legat de prevederile paragrafului 6 numai atunci când nu poate efectua transmisia imediată. În acest caz celălalt Stat Membru poate aplica principiul reciprocităţii. 8. Atunci când face o cerere în conformitate cu paragraful 1(b), Statul Membru solicitant poate solicita de asemenea, dacă are un motiv special pentru a face aceasta, o transcriere a înregistrării. Statul Membru solicitat va analiza aceste cereri în conformitate cu legile şi cu procedurile sale naţionale. 9. Statul Membru care primeşte informaţiile prevăzute la paragrafele 3 şi va păstra acele informaţii în mod confidenţial aşa cum se prevede în legile sale naţionale. Articolul 19 Interceptarea telecomunicaţiilor pe teritoriul naţional prin intermediul furnizorilor de servicii 1. Statele Membre vor lua măsuri pentru ca sistemele serviciilor de telecomunicaţii exploatate printr-un soft de legătură pe teritoriile lor, care pentru interceptarea legala a comunicaţiilor unui subiect prezent într-un alt Stat Membru nu sunt direct accesibile pe teritoriul acestuia din urmă, pot fi făcute direct accesibile în vederea interceptării legale de către acel Stat Membru prin intermediul unui furnizor de servicii desemnat prezent pe teritoriul său. 2. În cazul menţionat la paragraful 1, autorităţile competente ale unui Stat Membru vor fi îndrituite, în scopul unei investigaţii penale şi în conformitate cu dreptul naţional aplicabil şi cu condiţia ca subiectul interceptării să fie prezent în acel Stat Membru, să desfăşoare interceptarea prin intermediul unui furnizor de servicii desemnat prezent pe teritoriul său fără implicarea Statului Membru pe teritoriul căreia softul de legătură este situat. 3. Paragraful 2 se aplică de asemenea dacă interceptarea este efectuată la cererea făcută conform Articolului 18(2)(b). 4. Nimic din acest Articol nu va împiedica un Stat Membru să facă o cerere către un Stat Membru pe teritoriul căruia se află softul de legătură pentru interceptarea legala a telecomunicaţiilor în conformitate cu Articolul 18, în special dacă nu există nici un intermediar în Statul Membru solicitant.
Articolul 20 Interceptarea telecomunicaţiilor fără asistenţă tehnică din partea unui alt Stat Membru 1. Fără prejudiciu faţă de principiile generale de drept internaţional ca şi faţă de prevederile Articolului 18(2)(c), obligaţiile în conformitate cu acest Articol se aplică ordinelor de interceptare emise sau autorizate de autoritatea competentă a unui Stat Membru în cursul investigaţiilor penale care prezintă caracteristicile unei investigaţii urmare comiterii unui anumit delict, inclusiv tentativele în măsura în care acestea sunt incriminate în conformitate cu dreptul naţional, pentru a identifica şi aresta, acuza, urmări sau pronunţa o hotărâre în legătură cu cei care sunt responsabili. 2. Dacă în scopul unei investigaţii penale, interceptarea telecomunicaţiilor este autorizată de autoritatea competentă a unui Stat Membru ("Statul Membru de interceptare "), şi adresa de telecomunicaţie a subiectului precizat în ordinul de interceptare este utilizată pe teritoriul unui alt Stat Membru ("Statul Membru notificat") din care nu este nevoie de nici o asistenţă tehnică pentru efectuarea interceptării, Statul Membru de interceptare va informa Statul Membru notificat în legătură cu interceptarea: (a) înainte de interceptare în cazurile în care ştie atunci când dispune interceptarea că subiectul se află pe teritoriul Statului Membru notificat;
(b) în alte cazuri, imediat după ce află că subiectul interceptării se află pe teritoriul Statului Membru notificat. 3. Informaţiile care urmează să fie notificate de către Statul Membru de interceptare vor include: (a) precizarea autorităţii care dispune interceptarea;
(b) confirmarea ca ordinul de interceptare legală este emis în legătură cu o investigaţie penală;
(c) informaţiile în scopul identificării subiectului interceptării;
(d) precizarea faptei penale aflate în investigare; şi (e) durata scontată a interceptării. 4. Următoarele prevederi se aplică în cazul în care un Stat Membru este notificat conform paragrafelor 2 şi 3: (a) La primirea informaţiilor prevăzute conform paragrafului 3 autoritatea competentă a Statului Membru notificat va răspunde, fără întârziere şi în termen de cel mult 96 de ore, Statului Membru de interceptare,: (i) pentru a permite ca interceptarea să fie efectuată sau să fie continuată. Statul Membru notificat poate dispune ca respectiv consimţământul său să depindă de orice condiţii care ar trebui să fie respectate intr-un caz naţional similar; (ii) pentru a solicita ca interceptarea să nu fie efectuată sau să fie terminată în cazul în care interceptarea nu este permisă conform dreptului naţional al Statului Membru notificat, sau pentru motivele precizate în Articolul 2 din Convenţia Europeană de asistenta judiciară în materie penală . Dacă Statul Membru notificat impune o astfel de cerinţă, va prezenta în scris motivele deciziei sale; (iii) în cazurile menţionate la punctul (ii), pentru a solicita ca orice material interceptat deja în timp ce subiectul se afla pe teritoriul său să nu poate fi folosit, sau să poată fi folosit numai în condiţiile pe care le va preciza. Statul Membru notificat va informa Statul Membru de interceptare în legătură cu motivele care justifică aceste condiţii;
(iv) pentru a solicita o mică prelungire, până la o perioadă de maximum opt zile, a termenului iniţial de 96 de ore, care va fi convenită cu Statul Membru de interceptare, pentru îndeplinirea procedurilor interne conform dreptului său naţional. Statul Membru notificat va comunica, în scris, Statului Membru de interceptare, condiţiile care, conform legilor sale naţionale, justifică prelungirea solicitată a termenului. (b) Până la luarea unei decizii de către Statul Membru notificat conform punctelor (i) sau (ii) din subparagraful (a), Statul Membru de interceptare: (i) poate continua interceptarea; şi (ii) nu poate folosi materialul deja interceptat, exceptând: - dacă se convine altfel între Statele Membre în cauză; sau - pentru a lua măsurile urgente pentru prevenirea unui pericol iminent şi grav pentru siguranţa publică. Statul Membru notificat va fi informat despre orice astfel de utilizare şi despre motivele care o justifică. (c) Statul Membru notificat poate solicita un rezumat al faptelor cazului ca şi orice informaţii necesare pentru a-i permite să decidă dacă interceptarea ar fi autorizată într-un caz naţional similar. O astfel de cerere nu afectează aplicarea subparagrafului (b), dacă nu se convine altfel între Statul Membru notificat şi Statul Membru de interceptare. (d) Statele Membre vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura că se va da un răspuns în termenul de 96 de ore. În acest scop vor desemna puncte de contact, care vor funcţiona 24 de ore pe zi, şi le va include în declaraţiile lor conform Articolului 24(1)(e). 5. Statul Membru notificat va păstra confidenţial informaţiile prevăzute la paragraful 3 în conformitate cu legile sale naţionale. 6. Dacă Statul Membru de interceptare este de opinie că informaţiile care urmează să fie puse la dispoziţie conform paragrafului 3 sunt de natură deosebit de sensibilă, acestea pot fi transmise autorităţii competente prin intermediul unei autorităţi speciale dacă acest caz a fost convenit bilateral între Statele Membre în chestiune. 7. Atunci când trimite notificarea conform Articolului 27(2), sau oricând după aceasta, orice Stat Membru poate declara că nu va fi necesar să-i transmită informaţii în legătură cu interceptările aşa cum se prevede în acest Articol. Articolul 21 Responsabilitatea pentru taxele suportate de operatorii de telecomunicaţii Costurile care sunt suportate de operatorii de telecomunicaţii sau de furnizorii de servicii în executarea cererilor conform Articolului 18 vor fi suportate de Statul Membru solicitant.
Articolul 22 Acorduri bilaterale Nimic din acest Titlu nu va exclude orice acorduri bilaterale sau multilaterale dintre Statele Membre în scopul facilitării exploatării posibilităţilor prezente sau viitoare legate de interceptarea telecomunicaţiilor. TITLUL IV Articolul 23 Protecţia datelor personale 1. Datele personale comunicate conform acestei Convenţii pot fi utilizate de Statul Membru căruia ii sunt transferate: (a) în scopul acţiunilor pentru care această Convenţie se aplică;
(b) pentru alte acţiuni judiciare şi administrative legate direct de procedurile menţionate la punctul (a);
(c) pentru prevenirea unui pericol iminent şi grav pentru siguranţa publică;
(d) în orice alt scop, numai cu consimţământul prealabil al Statului Membru care le comunică, dacă Statul Membru implicat nu a obţinut consimţământul subiectului acestor date. 2. Acest Articol se aplică de asemenea datelor personale care nu sunt comunicate dar care sunt obţinute în alt mod conform acestei Convenţii. 3. În circumstanţele unui anumit caz, Statul Membru de comunicare poate solicita Statului Membru căruia i-au fost transferate datele personale să trimită informaţii în legătură cu modul în care aceste date au fost utilizate. 4. Dacă condiţiile pentru utilizarea datelor personale sunt impuse conform Articolelor 7(2), 18(5)(b), 18(6) sau 20(4), aceste condiţii vor prevala. Dacă nu au fost impuse astfel de condiţii, se va aplica acest Articol. 5. Prevederile Articolului 13(10) vor prevala faţă de acest Articol în legătură cu informaţiile obţinute conform Articolului 13. 6. Acest Articol nu se aplică datelor personale obţinute de un Stat Membru în baza acestei Convenţii şi care provin de la acel Stat Membru. 7. Luxemburg poate, atunci când semnează Convenţia, să declare că dacă datele personale sunt comunicate de Luxemburg în baza acestei Convenţii unui alt Stat Membru, se aplică următoarele prevederi: Luxemburg poate, în funcţie de paragraful 1(c), în împrejurările unui anumit caz, să solicite că dacă acel Stat Membru implicat nu a obţinut consimţământul subiectului datelor, datele personale să poată fi utilizate numai în scopul menţionat la paragraful 1(a) şi (b) cu consimţământul prealabil dat de Luxemburg în legătură cu procedurile pentru care Luxemburg ar fi putut refuza sau limita transmiterea sau utilizarea datelor personale conform prevederilor acestei Convenţii sau ale instrumentelor menţionate la Articolul 1. Dacă, într-un anumit caz, Luxemburg refuză să-şi dea consimţământul la o cerere provenind de la un Stat Membru în conformitate cu prevederile paragrafului 1, el trebuie să prezinte motivele deciziei sale în scris. TITLUL V PREVEDERI FINALE Articolul 24 Declaraţii 1. La trimiterea notificării menţionate la Articolul 27(2), fiecare Stat Membru va face o declaraţie în care numeşte autorităţile care, în afara celor deja indicate în Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală şi în Tratatul Benelux, sunt competente pentru aplicarea acestei Convenţii şi aplicarea între Statele Membre a prevederilor referitoare la asistenţa mutuală în probleme penale din instrumentele la care se face referire la Articolul 1(1), inclusiv în special: (a) autorităţile administrative competente în sensul Articolului 3(1), dacă este cazul; (b) una sau mai multe autorităţi centrale în scopul aplicării Articolului 6 ca şi autorităţile competente să se ocupe de cererile menţionate la Articolul 6(8); (c) autorităţile poliţieneşti sau vamale în scopul Articolului 6(5), dacă este cazul; (d) autorităţile administrative în scopul Articolului 6(6), dacă este cazul; şi (e) autoritatea sau autorităţile competente în scopul aplicării Articolelor 18 şi 19 şi Articolului 20(1) - (5). 2. Declaraţiile făcute în conformitate cu paragraful 1 pot fi modificate integral sau parţial oricând utilizând aceeaşi procedură.
Articolul 25 Excepţii Nici o excepţie nu poate fi înscrisă în legătură cu această Convenţie, în afara acelora prevăzute în mod expres. Articolul 26 Aplicare teritorială Aplicarea acestei Convenţii în Gibraltar va intra în vigoare la data extinderii Convenţia Europeană de asistenta judiciară în materie penală la Gibraltar. Marea Britanie va notifica în scris Preşedintelui Consiliului data la care doreşte să aplice Convenţia la Channel Islands şi la Isle of Man urmare extinderii Convenţia Europeană de asistenţă judiciară în materie penală la acele teritorii. Decizia în cazul acestei cereri va fi luată de Consiliu care acţionează cu unanimitatea membrilor săi.
Articolul 27 Intrarea în vigoare 1. Această Convenţie va fi adoptată de către Statele Membre în conformitate cu cerinţele lor constituţionale respective. 2. Statele Membre vor notifica Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene procedurilor constituţionale în vederea adoptării acestei Convenţii. 3. Aceasta Convenţie va intra în vigoare, la 90 de zile de la notificarea menţionată la paragraful 2 de către Stat, membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a Legii care validează Convenţia, acest Stat fiind al optulea care va finaliza această formalitate, pentru cele opt State Membre implicate. 4. Orice notificare de către un Stat Membru după primirea celei de-a opta notificări menţionată la paragraful 2 va avea drept consecinţă că, la 90 de zile de la notificarea subsecventă, această Convenţie să intre în vigoare ca fiind între acest Stat Membru şi acele State Membre pentru care Convenţia a intrat deja în vigoare. 5. Înainte de intrarea în vigoare a Convenţiei în conformitate cu paragraful 3, orice Stat Membru poate, atunci când trimite notificarea menţionată la paragraful 2 sau la orice dată după aceea, să declare că va aplica această Convenţie în relaţiile sale cu Statele Membre care au făcut aceeaşi declaraţie. Aceste declaraţii vor intra în vigoare la 90 de zile de la data depunerii lor. 6. Această Convenţie se aplică asistenţei mutuale iniţiate după data la care a intrat un vigoare, sau este aplicată conform paragrafului 5, între Statele Membre implicate. Articolul 28 Aderarea noilor State Membre 1. Această Convenţie este deschisă în vederea aderării de către orice Stat care devine membru al Uniunii Europene. 2. Textul acestei Convenţii în limba Statului care aderă, întocmit de Consiliul Uniunii Europene, va fi autentic. 3. Instrumentele de aderare vor fi depuse la depozitar. 4. Această Convenţie va intra în vigoare pentru orice Stat care aderă la ea în termen de 90 de zile de la data depunerii instrumentului său de aderare sau la data intrării în vigoare a acestei Convenţii dacă nu a intrat deja în vigoare la data expirării numitei perioade de 90 de zile. 5. Dacă această Convenţie nu este încă în vigoare la data depunerii instrumentului de aderare, Articolul 27(5) se va aplica Statelor Membre care aderă.
Articolul 29 Intrarea în vigoare pentru Islanda şi Norvegia 1. Fără prejudiciu faţă de Articolul 8 al Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene şi de Republica Islanda şi Regatul Norvegiei în legătură cu asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului Schengen, prevederile menţionate la Articolul 2(1) vor intra în vigoare pentru Islanda şi Norvegia la 90 de zile de la data primirii de către Consiliu şi de către Comisie a informaţiilor conform Articolului 8(2) din Acordul de Asociere la îndeplinirea cerinţelor lor constituţionale, în relaţiile lor mutuale cu oricare Stat Membru pentru care aceasta Convenţie a intrat deja în vigoare conform Articolului 27(3) sau (4). 2. Orice intrare în vigoare a acestei Convenţii pentru un Stat Membru după data intrării în vigoare a prevederilor menţionate la Articolul 2(1) pentru Islanda şi Norvegia, vor face aceste prevederi de asemenea aplicabile în relaţiile reciproce dintre Statul Membru şi Islanda şi Norvegia. 3. Prevederile menţionate la Articolul 2(1) nu vor deveni în nici un caz executorii pentru Islanda şi Norvegia înainte de data care va fi stabilită conform Articolului 15(4) din Contractul de Asociere. 4. Fără prejudiciu faţă de paragrafele 1, 2 şi 3 de mai sus, prevederile menţionate la Articolul 2(1) vor intra în vigoare pentru Islanda şi Norvegia cel târziu la data intrării în vigoare a acestei Convenţii pentru cel de-al cincisprezecelea Stat, care este membru al Uniunii Europene la data adoptării de către Consiliu a Legii care validează această Convenţie.
Articolul 30 Depozitarul 1. Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene va acţiona ca depozitar al acestei Convenţii. 2. Depozitarul va publica în Monitorul Oficial al Comunităţilor Europene informaţii referitoare la evoluţia adoptărilor şi a aderărilor, la declaraţii şi la excepţii şi de asemenea orice altă notificare referitoare la această Convenţie.
Încheiată la Bruxelles în data de 29 mai 2000 într-un singur original în limbile daneză, olandeză, engleză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană, portugheză, spaniolă şi suedeză, toate textele fiind în egală măsură autentice, acest original fiind depozitat în arhiva Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul General va înainta o copie legalizată a acestora fiecărui Stat Membru.
Hecho en Bruselas, el veintinueve de mayo de dos mil, en un ejemplar único, en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, cuyos textos son igualmente auténticos y que será depositado en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea. El Secretario General remitirá una copia certificado del mismo a cada Estado miembro.
Udfærdiget i Bruxelles den niogtyvende maj to tusind i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Den Europæiske Union. Generalsekretæren fremsender en bekræftet kopi heraf til hver medlemsstat.
Geschehen zu Brüssel am neunundzwanzigsten Mai zweitausend in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt. Der Generalsekretär übermittelt jedem Mitgliedstaat eine beglaubigte Abschrift dieser Urschrift.
Έγινε στις Βρυξέλλες στις είκοσι εννέα Μαΐου δύο χιλιάδες σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα, και όλα τα κείμενα είναι εξίσου αυθενικά. Η σύμβαση κατατίθεται στο αρχείο της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης. Ο Γενικός Γραμματέας διαβιβάζει ακριβές επικυρωμένο αντίγραφο σε κάθε κράτος μέλος.
Done at Brussels on the twenty-ninth day of May in the year two thousand in a single original in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, all texts being equally authentic, such original being deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union. The Secretary-General shall forward a certified copy thereof to each Member State.
Fait à Bruxelles, le vingt-neuf mai deux mille, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, les textes établis dans chacune de ces langues faisant également foi, lequel est déposé dans les archives du secrétariat général du Conseil de l'Union européenne. Le secrétaire général en fait parvenir une copie certifiée à chaque État membre.
Arna dhéanamh sa Bhruiséil, an naoú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain dhá mhíle i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh. Díreoidh an tArdrúnaí cóip fhíordheimhnithe de chuig gach Ballstát.
Fatto a Bruxelles, addì ventinove maggio duemila, in un esemplare unico nelle lingue danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascuna di esse facente ugualmente fede, depositato negli archivi del segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea. Il segretario generale ne trasmette una copia certificata conforme a ogni Stato membro.
Gedaan te Brussel, de negenentwintigste mei tweeduizend, in één exemplaar, in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt neergelegd in het archief van het secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie. De secretaris-generaal zendt een voor eensluidend gewaarmerkt afschrift daarvan toe aan elke lidstaat.
Feito em Bruxelas, aos vinte e nove de Maio de dois mil num único exemplar, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, todos os textos fazendo igualmente fé, o qual será depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia. O secretário-geral remeterá dele uma cópia autenticada a cada Estado-Membro.
Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäyhdeksäntenä päivänä toukokuuta vuonna kaksituhatta yhtenä ainoana alkuperäiskappaleena englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä, jonka kullakin kielellä laadittu teksti on yhtä todistusvoimainen, ja se talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon. Pääsihteeri toimittaa oikeaksi todistetun jäljennöksen yleissopimuksesta jokaiselle jäsenvaltiolle.
Som skedde i Bryssel den tjugonionde maj tjugohundra i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, varvid varje text äger samma giltighet, och detta exemplar skall deponeras i arkivet hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd. Generalsekreteraren skall överlämna en bestyrkt kopia därav till varje medlemsstat.
Für die Regierung des Königreichs Belgien
For regeringen for Kongeriget Danmark
Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland
Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας
Por el Gobierno del Reino de España
Pour le gouvernement de la République française
Thar ceann Rialtas na hÉireann
For the Government of Ireland
Per il governo della Repubblica italiana
Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg
Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden
Für die Regierung der Republik Österreich
Pelo Governo da República Portuguesa
Suomen hallituksen puolesta
På finska regeringens vägnar
På svenska regeringens vägnar
For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland
Declaraţia Consiliului referitoare la Articolul 10(9)
La analizarea adoptării unei legi aşa cum se menţionează la Articolul 10(9), Consiliul va respecta obligaţiile Statelor Membre în conformitate cu Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Declaraţia făcută de Marea Britanie referitoare la Articolul 20 Aceasta Declaraţie formează o parte integrală, convenită a Convenţiei În Marea Britanie, Articolul 20 se aplică cu referire la mandatele de interceptare emise de Secretarul de Stat către serviciul de poliţie al sau către Serviciul Fiscal & Vamal al MS dacă, în conformitate cu legea naţională referitoare la interceptarea comunicaţiilor, scopul declarat al mandatului este depistarea unui delict grav. Acesta se aplică de asemenea mandatelor emise de Serviciul de Siguranţă dacă, în conformitate cu legile naţionale, acţionează în sprijinul unei investigaţii care prezintă caracteristicile descrise la Articolul 20(1).
PROTOCOL la convenţia referitoare la asistenţa judiciară în materie penală
între statele membre ale Uniunii Europene, stabilit de Consiliu conform
art. 34 al tratatului asupra Uniunii Europene ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE la prezentul protocol, state membre ale Uniunii Europene, REFERINDU-SE la actul Consiliului din 16 octombrie 2001 care stabileşte Protocolul la convenţia referitoare la asistenţa judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, LUÂND ÎN CONSIDERARE concluziile adoptate cu prilejul Consiliului european ţinut la Tampere în zilele de 15 şi 16 octombrie 1999 şi necesitatea de a le pune în practică fără întârziere pentru a ajunge la un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie, ŢINÂND CONT de recomandările făcute de experţi cu ocazia prezentării rapoartelor de evaluare reciprocă realizate pe baza acţiunii comune 97/827/JAI a Consiliului din 5 decembrie 1997 care instaurează un mecanism de evaluare a aplicării şi punerii în practică a planului naţional al angajamentelor internaţionale în materie de luptă împotriva criminalităţii organizate (1), CONVINSE de necesitatea de a prevedea măsuri suplimentare în domeniul asistenţei judiciare în materie penală pentru a lupta împotriva criminalităţii şi în special împotriva criminalităţii organizate, spălării banilor şi criminalităţii financiare, AU CONVENIT ASUPRA DISPOZIŢIILOR URMĂTOARE, anexate la convenţa din 29 mai 2000 referitoare la Protocol la convenţia referitoare la asistenţa judiciară în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (2), mai jos denumită “convenţia de asistenţă judiciară din 2000” şi care sunt parte integrantă la aceasta. Articolul 1 Cerere de informare asupra conturilor bancare 1. Fiecare stat membru ia, în condiţiile prevăzute de prezentul articol, măsurile necesare pentru a stabili, ca răspuns la o cerere trimisă de un alt stat membru, dacă o persoană fizică sau juridică ce face obiectul unei anchete penale deţine sau controlează unul sau mai multe conturi, indiferent de natura sa, într-o bancă oarecare situată pe teritoriul său şi, dacă este aşa, furnizează toate informaţiile privind conturile inventariate. La cerere şi în măsura în care informaţiile pot fi furnizate într-un termen rezonabil, informaţia priveşte şi conturile pentru care persoana ce face obiectul unei proceduri are procură. 2. Obligaţia prevăzută de prezentul articol nu se aplică decât în măsura în care banca ce gerează contul posedă aceste informaţii. 3. Obligaţia prevăzută de prezentul articol se aplică numai dacă ancheta priveşte: - o faptă care merită o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă privativă de libertate cu un maxim de cel puţin patru ani în statul membru solicitant şi cu cel puţin doi ani în statul membru solicitat, sau - o infracţiune prevăzută de articolul 2 al convenţiei din 1995 privind constituirea unui Birou european de poliţie (convenţia Europol) sau de anexă la această convenţie, aşa cum a fost modificată, sau - în măsura în care nu va fi acoperită de convenţia Europol, o infracţiune prevăzută de convenţia din 1995 referitoare la protecţia intereselor financiare ale comunităţilor europene, protocolul său din 1996 sau al doilea protocol din 1997. 4. Autoritatea care emite cererea: - indică motivele pentru care consideră că informaţiile cerute sunt susceptibile de a fi fundamentale pentru ancheta asupra infracţiunii, - precizează motivele care duc la presupunerea că băncile situate în statul membru solicitat deţin conturile respective şi indică, în măsura în care dispune de indicii, care sunt băncile care ar putea fi vizate, - comunică orice informaţie susceptibilă de a facilita executarea cererii. 5. Statele membre pot subordona executarea unei cereri legate de prezentul articol aceloraşi condiţii ca cele pe care le aplică pentru cererile de percheziţie şi de reţinere. 6. Consiliul poate decide, conform art.34, paragraful 2, punctul c), al tratatului asupra Uniunii Europene, să extindă domeniul de aplicare prevăzut la paragraful 3. Articolul 2 Cereri de informaţii asupra tranzacţiilor bancare 1. La cererea statului membru solicitant, statul membru solicitat furnizează informaţiile prvind conturile bancare respective şi operaţiunile bancare ce au fost realizate în timpul unei anumite perioade asupra unuia sau mai multor conturi specificate în cerere, inclusiv informaţiile privind orice cont de punere în circulaţie sau de primire. 2. Obligaţia prevăzută de prezentul articol nu se aplică decât în măsura în care banca ce gerează contul posedă aceste informaţii. 3. Statul membru solicitant indică în cererea sa motivele pentru care consideră că informaţiile cerute sunt pertinente în scopul anchetei asupra infracţiunii. 4. Statele membre pot subordona executarea unei cereri conform prezentului articol aceloraşi condiţii ca cele pe care le aplică pentru cererile de percheziţie sau de reţinere. Articolul 3 Cereri de urmărire a tranzacţiilor bancare 1. Fiecare stat membru se angajează să fie în măsură ca, la cererea unui alt stat membru, să urmărească timp de o perioadă determinată, operaţiunile bancare realizare asupra unuia sau mai multor conturi specificate în cerere şi să comunice rezultatul statului membru solicitant. 2. Statul membru solicitant indică în cererea sa motivele pentru care consideră că informaţiile cerute sunt pertinente pentru ancheta asupra infracţiunii. 3. Decizia referitoare la urmărirea tranzacţiilor este luată în fiecare caz individual de autorităţile competente ale statului membru solicitat, cu respectarea legislaţiei naţionale a acestui stat membru. 4. Modalităţile practice ale urmăririi fac obiectul unui acord între autorităţile competente ale statelor membre solicitante şi solicitate. Articolul 4 Confidenţialitatea Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a face astfel încât băncile să nu dezvăluie clientului vizat nici altor terţi că informaţiile au fost transmise statului membru solicitant conform articolelor 1, 2 sau 3 sau că o anchetă este în curs. Articolul 5 Obligaţia de a informa Dacă în cursul executării uneie cereri de asistenţă judiciară autoritatea competentă a statului membru solicitat consideră oportun să întreprindă anchete neprevăzute iniţial sau care nu au putut fi specificate în momentul cererii, informează asupra acestui lucru fără întârziere autoritatea solicitantă pentru a-i permite să ia noi măsuri.
Articolul 6 Cereri suplimentare de asistenţă judiciară 1. Dacă autoritatea competentă a statului membru solicitant face o cerere de asistenţă judiciară care completează o cerere anterioară, nu este obligată să reia informaţiile deja furnizate în cererea iniţială. Cererea suplimentară conţine informaţiile necesare identificării cererii iniţiale. 2. Dacă, conform dispoziţiilor în vigoare, autoritatea competentă care face o cerere de asistenţă judiciară participă la executarea sa în statul membru solicitat, ea poate, sub rezerva art.6, paragraful 3, al convenţiei din 2000, să adreseze o cerere suplimentară direct autorităţii competente a statului membru solicitat atâta vreme cât este prezentă pe teritoriul acestui stat. Articolul 7 Secretul bancar Un stat membru nu invocă secretul bancar drept motiv pentru a respinge orice cooperare privind o cerere de asistenţă judiciară provenită de la un stat membru. Articolul 8 Infracţiuni fiscale 1. Asistenţa judiciară nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că cererea se raportează la o infracţiune pe care statul membru solicitat o califică drept infracţiune fiscală. 2. În cazul în care un stat membru a subordonat executarea unei cereri de perchiziţie sau reţinere condiţiei că infracţiunea care a condus la cerere este de asemenea în măsură să fie pedepsită în legislaţia sa, această condiţie este îndeplinită în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute la paragraful 1 dacă infracţiunea corespunde unei infracţiuni de aceeaşi natură în legislaţia statului membru solicitat. Cererea nu poate fi respinsă pe motiv că legislaţia statului membru solicitat nu impune acelaşi gen de taxe sau impozite sau nu conţine acelaşi gen de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb ca legislaţia statului membru solicitant. 3. Articolul 50 al convenţiei de aplicare Schengen este abrogat. Articolul 9 Infracţiuni politice 1. În scopul acordării asistenţei judiciare între statele membre, nici o infracţiune nu poate fi considerată de statul membru solicitat drept o infracţiune politică, o infracţiune legată de o infracţiune politică sau o infracţiune inspirată din interese politice. 2. Fiecare stat membru poate, atunci când procedează la notificarea prevăzută de articolul 13, paragraful 2, să declare că aplică paragraful 1 al prezentului articol numai: a) la infracţiunile prevăzute de articolele 1 şi 2 ale convenţiei europene din 27 ianuarie 1977 pentru reprimarea terorismului, şi b) la infracţiune de conspiraţie sau asociere a răufăcătorilor – care corespund comportamentului descris la articolul 3, paragraful 4 al convenţiei din 27 septembrie 1996 referitoare la extrădare între statele membre ale Uniunii europene – care contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracţiuni în sensul articolelor 1 şi 2 ale convenţiei europene pentru reprimarea terorismului. 3. Rezervele formulate la titlul articolului 13 al convenţiei europene pentru reprimarea terorismului nu se aplică la asistenţa judiciară între statele membre. Articolul 10 Transmiterea la Consiliu a deciziilor de respingere şi sesizare a Eurojust 1. Dacă o cerere este respinsă pe baza: articolului 2, punctul b), al convenţiei europene de asistenţă judiciară sau articolului 22, paragraful 2, punctul b), al tratatului Benelux, articolului 51 al convenţiei de aplicare Schengen sau articolului 5 al convenţiei europene de asistenţă judiciară sau articolului 1, paragraful 5 sau articolului 2, paragraful 4 al prezentului protocol, şi dacă statul membru solicitant îşi menţine cererea şi nu poate fi găsită nici o soluţie, decizia de respingere justificată este transmisă Consiliului pentru informare de către statul membru solictat în vederea unei evaluări eventuale a funcţionării cooperării judiciare între statele membre. 2. Autorităţile competente ale statului membru solicitant pot semnala la Eurojust, odată ce va apărea, orice dificultate legată de executarea unei cereri având legătură cu executarea unei cereri legată de dispoziţiile prevăzute la paragraful 1, în vederea unei eventuale soluţii practice, conform dispoziţiilor prevăzute de instrumentul care a dus la crearea Eurojust. Articolul 11 Rezerve Prezentul protocol nu pot face obiectul nici-unei rezerve în afara celor prevăzute de articolul 9, paragraful 2. Articolul 12 Aplicare teritorială Aplicarea prezentului protocol în Gibraltar va avea efect atunci când convenţia de asistenţă judiciară din 2000 va avea efect în ceea ce priveşte Gibraltarul, conform art. 26 al convenţiei menţionate. Articolul 13 Intrarea în vigoare 1. Prezentul protocol este supus adoptării de către statele membre conform regulilor lor constituţionale respective. 2. Statele membre comunică Secretarului General al Consiliului Uniunii Europene îndeplinirea procedurilor cerute de regulile lor constituţionale pentru adoptarea prezentului protocol. 3. Prezentul protocol intră în vigoare în cele opt state membre respective în 90 de zile de la comunicarea prevăzută de paragraful 2 de către stat, membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului care stabileşte prezentul protocol, care este cel de-al optulea ce procedează la această formalitate. Totuşi, dacă convenţia de asistenţă judiciară din 2000 nu a intrat în vigoare la această dată, prezentul protocol intră în vigoare la aceeaşi dată cu ea. 3. Orice comunicare făcută de un stat membru după intrarea în vigoare a prezentului protocol în temeiul paragrafului 3 are drept efect ca la 90 de zile de la această comunicare, prezentul protocol să intre în vigoare între acest stat membru şi statele membre pentru care prezentul protocol este deja intrat în vigoare. 5. Înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol în temeiul paragrafului 3, orice stat membru poate, atunci când procedează la comunicarea prevăzută de paragraful 2 sau în orice moment după această comunicare, să declare că prezentul protocol este aplicabil în relaţiile sale cu statele membre care au făcut aceeaşi declaraţie. Aceste declaraţii devin efective la 90 de zile de la data depunerii lor. 6. În ciuda paragrafelor 3-5, intrare în vigoare sau aplicarea prezentului protocol nu capătă efect în relaţiile dintre statele membre, indiferent care ar fi, înainte de intrarea în vigoare sau aplicarea convenţiei de asistenţă judiciară din 2000 între aceste state membre. 7. Prezentul protocol se aplică la procedurile de asistenţă judiciară angajate după data la care a intrat în vigoare sau este aplicat în temeiul paragrafului 5 între statele membre vizate. Articolul 14 Aderarea noilor state membre 1. Prezentul protocol este deschis aderării oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene şi care aderă la convenţia de asistenţă judiciară din 2000. 2. Textul prezentului protocol în limba statului care aderă, stabilit de Consiliul Uniunii Europene, este valabil. 3. Instrumentele de aderare sunt depuse la depozitar. 4. Prezentul protocol intră în vigoare în privinţa oricărui stat care aderă la el la 90 de zile de la depunerea instrumentului său de aderare sau la data intrării sale în vigoare dacă încă nu a intrat în vigoare în momentul expirării respectivei perioade de 90 de zile. 5. Articolul 13, paragraful 5 se aplică la statele care aderă dacă prezentul protocol încă nu a intrat în vigoare cu prilejul depunerii instrumentului lor de aderare. 6. În ciuda paragrafelor 4 şi 5, intrarea în vigoare sau aplicarea prezentului protocol în privinţa statului care aderă nu capătă efect înainte de intrarea în vigoare sau de aplicarea convenţiei de asistenţă judiciară din 2000 faţă de acest stat. Articolul 15 Poziţia Islandei şi Norvegiei Articolul 8 constituie măsuri care modifică sau se sprijină pe dispoziţiile prevăzute de anexa A la acordul încheiat de Consiliul Uniunii Europene, Republica Islanda şi Regatul Norvegiei asupra asocierii acestor două state la punerea în aplicare, la aplicarea sau la dezvoltarea acordului Schengen (3), mai jos denumit “acord de asociere”. Articolul 16 Intrarea în vigoare pentru Islanda şi Norvegia 1. Sub rezerva articolului 8 al acordului de asociere, dispoziţia prevăzută la articolul 15 al prezentului protocol intră în vigoare pentru Islanda şi Norvegia la 90 de zile de la primirea, de către Consiliu şi Comisie, a informaţiilor prevăzute de articolul 8, paragraful 2, a acordului de asociere privind satisfacerea cerinţelor lor constituţionale, în relaţiile lor cu orice stat membru pentru care prezentul protocol a intrat deja în vigoare în temeiul articolului său 13, paragraful 3 sau 4. 2. Orice intrare în vigoare a prezentului protocol pentru un stat membru după data intrării în vigoare a dispoziţiei prevăzută de articolul 15 pentru Islanda şi Norvegia face de asemenea această dispoziţie aplicabilă în relaţiile dintre acest stat membru şi Islanda şi dintre acest stat membru şi Norvegia. 3. Sub rezerva paragrafelor 1, 2 şi 3, intrarea în vigoare a dispoziţiei prevăzută de articolul 15 pentru Islanda şi Norvegia are loc cel mai târziu la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru cel de-al 15-lea stat membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului care stabileşte prezentul protocol. Articolul 17 Depozitarul Secretarul general al Consiliului Uniunii Europene este depozitarul prezentului protocol. Depozitarul publică în Monitorul Oficial al comunităţilor europene situaţia adoptărilor şi aderărilor, declaraţiile precum şi orice altă modificare referitoare la prezentul protocol. MOTIV PENTRU CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat în josul prezentului protocol. Încheiat la Luxembourg la 16 octombrie 1001, într-un exemplar unic, în limbile germană, engleză, daneză, spaniolă, finlandeză, franceză, greacă, irlandeză, italiană, olandeză, portugheză şi suedeză, toate textele având valabilitate, exemplar ce este depus în arhiva secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene. Secretarul general transmite o copie autentificată a acestuia fiecărui stat membru. Pentru Guvernul Regatului Belgiei Pentru Guvernul Danemarcei Pentru Guvernul Germaniei Pentru Guvernul Greciei Pentru Guvernul Spaniei Pentru Guvernul Republicii Franceze Pentru Guvernul Irlandei Pentru Guvernul Republicii Italiene Pentru Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului Pentru Guvernul Olandei Pentru Guvernul Austriei Pentru Guvernul Portugaliei Pentru Guvernul Finlandei Pentru Guvernul Suediei Pentru Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord JO L 344 din 15.12.1997, p.7 JO C 197 din 12.7.2000, p.3 JO L 176 din 10.7.1999, p.36
Anexa nr. 3
Declaraţii notificate Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene în referire la Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre statele membre ale Uniunii Europene şi Protocolul din 16 octombrie 2001 la această Convenţie Declaraţie în temeiul art. 28 din Convenţie şi art. 14 din Protocol În baza Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale UE) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005, publicat în J.O.U.E. nr. L 157 din 21 iunie 2005 (art. 3 alin. 3 din Actul de aderare raportat la Anexa 1 la Actul de aderare), la data aderării la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, România a aderat la Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi Protocolul din 16 octombrie 2001 la această Convenţie. Declaraţie în temeiul art. 24 alin. 1 din Convenţie Potrivit legislaţiei sale interne, România desemnează următoarele autorităţi competente să aplice dispoziţiile Convenţiei: a) Autorităţi centrale în aplicarea art. 6: Ministerul Justiţiei, pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 6 alin. (8) din Convenţie şi orice altă cerere de asistenţă judiciară din faza de judecată sau de executare a hotărârilor penale în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) din Convenţie şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă între autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de alte state membre; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cererile de asistenţă judiciară din faza de cercetare şi urmărire penală în situaţia menţionată la art. 6 alin. (3) şi în alte cazuri în care contactul direct nu este posibil. Cu toate acestea, este posibilă şi comunicarea directă între autorităţile judiciare române şi autorităţile centrale desemnate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi de Irlanda; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cererile de asistenţă judiciară prevăzute la art. 18, 19 şi 20 alin. (1) – (5). Conform normelor de procedură penală internă, procurorul este cel care poate cere autorizaţia de interceptare a telecomunicaţiilor şi instanţa de judecată este singura autoritate judiciară competentă să dispună autorizarea.
Notă: Potrivit legii române, în aplicarea acestei Convenţii, regula o constituie contactul direct între autorităţile judiciare solicitante şi solicitate. Cu toate acestea, comunicarea prin intermediul autorităţilor centrale este necesară în cazurile de excepţie prevăzute de Convenţie, precum şi în relaţia cu acele state membre care au formulat declaraţii în sensul că transmiterea cererilor de asistenţă judiciară se realizează printr-o autoritate centrală desemnată în acest scop. b) Autorităţile judiciare române sunt instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public (parchetele).
c)În România instanţa judecătorească este singura care poate autoriza interceptarea telecomunicaţiilor, la cererea procurorului. În domeniul asistenţei judiciare în materie penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asistă autorităţile care solicită emiterea autorizaţiei de interceptare a telecomunicaţiilor.
Anexa nr. 4
DECIZIA CONSILIULUI din 8 noiembrie 2007
privind aderarea Bulgariei și a României la Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană (2007/763/CE) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, având în vedere Tratatul de aderare din 2005, având în vedere Actul de aderare din 2005 (denumit în
continuare „actul de aderare”), în special articolul 3 alineatul (4), având în vedere recomandarea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European (1), întrucât:
(1) Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de către Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană (2) (denumită în continuare „Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă”), a fost semnată la Bruxelles la 29 mai 2000 și a intrat în vigoare la 23 august 2005.
(2) Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă a fost completată prin protocolul semnat la 16 octombrie 2001, care a intrat în vigoare la 5 octombrie 2005 (3) (denumit în continuare „Protocolul cu privire la asistența judiciară reciprocă”).
(3) Articolul 3 alineatul (3) din Actul de aderare prevede că Bulgaria și România aderă la convențiile și protocoalele încheiate între statele membre, enumerate în anexa I la Actul de aderare, care include, printre altele, Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă și Protocolul privind asistența judiciară reciprocă. Acestea urmează să intre în vigoare pentru Bulgaria și România la o dată stabilită de Consiliu.
(4) În conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Actul de aderare, Consiliul urmează să efectueze toate modificările necesare impuse de aderarea la aceste convenții şi protocoale,
DECIDE:
Articolul 1
Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă intră în vigoare, între Bulgaria, România și statele membre pentru care convenția este în vigoare la acea dată, în prima zi din prima lună care urmează datei de adoptare a prezentei decizii. Aceasta intră în vigoare între Bulgaria sau România și fiecare dintre celelalte state membre în ziua în care Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă intră în vigoare pentru celălalt stat membru în cauză.
L 307/18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 24.11.2007 (1) Avizul din 10 iulie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial). (2) JO C 197, 12.7.2000, p. 3. (3) Protocolul la convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în
materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptat
de către Consiliu în conformitate cu articolul 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană (JO C 326, 21.11.2001, p. 2). Protocolul cu privire la asistența judiciară reciprocă intră în
vigoare, între Bulgaria, România și statele membre pentru care
protocolul este în vigoare la acea dată, în prima zi din prima
lună care urmează datei de adoptare a prezentei decizii. Acesta
intră în vigoare între Bulgaria sau România și fiecare dintre
celelalte state membre în ziua în care Protocolul cu privire la
asistența judiciară reciprocă intră în vigoare pentru celălalt stat
membru în cauză.
Articolul 2 Textele Convenției cu privire la asistența judiciară reciprocă și Protocolului cu privire la asistența judiciară reciprocă, redactate în limbile bulgară și română (1), sunt autentice în aceleași condiții ca și celelalte texte ale Convenției cu privire la asistența judiciară reciprocă și Protocolului cu privire la asistența judiciară reciprocă.
Articolul 3 Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Adoptată la Bruxelles, 8 noiembrie 2007.
Pentru Consiliu Președintele R. PEREIRA 1 Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Spania, Franţa, Marea Brianie, Ungaria, Lituania, Letonia, Olanda, Portugalia, Polonia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Slovacia.
2 Asistenţa este de asemenea acordată în procedurile pentru faptele ce pot fi pedepsite conform dreptului naţional al statului membru solicitant sau al statului membru solicitat sau al celor două, cu sancţiuni pronunţate de autorităţi administrative a căror decizie poate conduce la un recurs în faţa unei instanţe competente în special în materie penală.
3 Infracţiunile la care se referă sunt frauda, corupţia şi spălarea banilor.
4 Infracţiunile prevăzute de articolul 2 al convenţiei din 1995 sunt: terorismul, traficul de stupefiante, traficul de fiinţe umane, traficul de materiale nucleare şi radioactive, traficul de migranţi clandestini şi spălarea banilor, traficul de fiinţe umane, traficul de maşini furate precum şi infracţiunile legate de acestea.
Infracţiunile prevăzute de anexă sunt omorul sau rănile grave, traficul de organe şi de ţesuturi umane, răpirea, luarea de ostateci, rasismul şi xenofobia, furtul în bandă organizată, traficul de opere de artă sau de bunuri culturale, frauda, extorsiunea, contrafacerea, falsificarea de documente administrative şi uzul lor, moneda falsă şi contrafacerea mijloacelor de plată, corupţia, criminalitatea informatică, traficul de arme, muniţii şi explozibili, traficul de specii de animale protejate, traficul de plante protejate şi traficul de hormoni.