DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 690 din 02.07.2020, definitivă prin neapelare la data de 17.08.2020, Tribunalul București a hotărât condamnarea inculpatei POSTOLACHE ELENA, la data faptei medic primar, șef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de medic șef de laborator, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
În cazul inculpatei Postolache Elena, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la Administrația Domeniului Public București - sector 2 sau la Fundația pentru promovarea sancțiunilor comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 102.200 lei, reprezentând suma totală primită cu titlu de mită.
Obligă inculpata la plata a 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 15 noiembrie 2019, vezi comunicatul nr. 914/VIII/3 din data de 19 noiembrie 2019.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 19 noiembrie 2019