Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 10 septembrie 2020
Nr. 542/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

Persoană fizică, la data faptei reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE IMAȘUL VALEA CIORII, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

IONESCU ȘTEFAN, la data faptei primar al comunei Valea Ciorii, județul Ialomița, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2013-2019, reprezentantul legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii, județul Ialomița, cu sprijinul inculpatului Ionescu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, ar fi folosit și prezentat cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente ce conțineau date false și inexacte (contract de concesiune, centralizatoare, adeverințe etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unice, pentru o suprafață de teren mai mare decât cea pe care o deținea în acte.
O parte din acele documente i-ar fi fost puse la dispoziție fermierului de către primar, printre ele regăsindu-se inclusiv o hotărâre de consiliu local privind concesiunea unui teren, falsificată, care menționează o suprafață de teren concesionată mai mică (168,34 hectare) decât cea menționată în cererile de suprafață (188,70 hectare).
Prin aceste demersuri, reprezentantul legal al Asociației Crescătorilor de Animale Imașul Valea Ciorii ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 660.740 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 660.541 lei.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor sume de bani și imobile ce aparțin inculpaților Ionescu Ștefan și Asociația Crescătorilor De Animale Imașul Valea Ciorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomița cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE