DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1617/A din 29.11.2019, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul MATEI NICOLAE, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpata BUGEAC MARIA, la data faptei referent la primăria Roata de Jos, jud. Giurgiu, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Matei Nicolae și Bugeac Maria vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, ambii în cadrul Primăriei Roata de Jos, județul Giurgiu sau în cadrul Episcopiei Giurgiu, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă.
Obligă inculpatul Matei Nicolae la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 21.650,38 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se adăugă accesoriile fiscale calculate de la data acordării plății și până la data achitării debitului principal.
Obligă inculpatul Matei Nicolae, în solidar cu inculpata Bugeac Maria la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 17.066,69 lei, cu titlu de despăgubiri, la care se adăugă accesoriile fiscale calculate de la data acordării plății și până la data achitării debitului principal.
Desființează înscrisurile false folosite în activitatea infracțională.
Obligă inculpații Matei Nicolae și Bugeac Maria la plata sumei de 3.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe apelantul – inculpat Matei Nicolae la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 19 decembrie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.