DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 octombrie 2019
Nr. 838/VIII/3

Către, EVENIMENTUL ZILEI


În atenția redactorului șef, Simona Ionescu


DREPT LA REPLICĂ



Ca urmare a publicării în data de 28 octombrie 2018 de către publicația dvs. a unui articol intitulat „Cum îl „spală” DNA pe Dan Barna. Decizia controversată a procurorului-șef anticorupție”, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următorul drept la replică :
Articolul respectiv, în care se fac aprecieri eronate despre o presupusă protecție de care ar beneficia unul dintre candidații la președinția României, din partea șefului DNA, nu are la bază o documentare corectă, reprezentanții dvs. nu au solicitat anterior niciun punct de vedere Direcției Naționale Anticorupție, mulțumindu-se doar să preia și să comenteze pe seama unei postări de pe facebook a unei jurnaliste.
Dacă reprezentanții dvs. ar fi citit cu atenție documentul preluat de pe facebook, ar fi observat că „dosarul penal care îl vizează pe şeful USR”, trimis la Alba-Iulia, este de fapt o comunicare prin care conducerea DNA i-a transmis unei persoane că plângerea sa (întemeiată pe prevederilor art. 339 - din Codul de Procedură Penală, care nu are caracterul unei sesizări penale), formulată împotriva unei soluții de clasare, a fost trimisă spre competentă soluționare procurorului șef al Serviciului teritorial Alba – Iulia (conform art. 22, ind.2, alin.2 din OUG 43/2002).
Doar în urma admiterii unei cereri de recuzare sau de abținere, formulată de procurorul șef al Serviciului teritorial Alba – Iulia, plângerea respectivă ar putea fi soluționată de unul dintre procurorii șefi ai Secțiilor din cadrul DNA – Structura Centrală nicidecum de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Prin urmare, maniera în care a fost prezentată această informație este incorectă, autorul articolului inducând în eroare cititorii, prin acreditarea ideii că “ Şeful DNA îl menajează pe Dan Barna”.

Pe această cale, vă transmitem că persoana la care faceți referire în cadrul articolului, presupus vizată de o anchetă a DNA, nu a avut și nici nu are, în acest moment, vreo calitate de suspect sau inculpat în vreun dosar aflat pe rolul Serviciului teritorial Alba – Iulia.
De asemenea, de la DNA – Structura Centrală către Serviciul teritorial Alba - Iulia nu a fost trimis nici un dosar care să vizeze presupuse fapte penale ce ar fi fost săvârșite de liderul formațiunii politice la care faceți referire în cuprinsul articolului.

În virtutea corectei informări a cititorilor dumneavoastră, vă rugăm să transmiteți acest drept la replică, în termenul și în condițiile prevăzute de normele în vigoare.
În cazul în care nu veți publica dreptul la replică ne rezervăm dreptul de a vă acționa pe cale civilă în instanță, conform art. 252 și următoarele din Codul Civil.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE