DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 1289 din 09.08.2019, definitivă prin neapelare la data de 17.09.2019, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul ARZILLI FEDERICO și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Colegiului Agricol Dimitrie Petrescu din municipiul Caracal, județul Olt sau în cadrul Școlii Gimnazială Gheorghe Magheru din municipiul Caracal, județul Olt.
lasă nesoluționată acțiunea civilă, nefiind încheiată tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă.
Obligă inculpatul la plata sumei de 8.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 27 iunie 2019, vezi comunicat nr. 658/VIII/3 din 7 august 2019.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 august 2019