IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2019:003.000135
Dosar nr. 3527/104/2015
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 135
Ședința publică de la data de 06 februarie 2019
Completul compus din:
PREȘEDINTE -.......
JUDECĂTOR -.........
Grefier -......
Ministerul Public reprezentat de procuror........., din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova.
.....................
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate prin Încheierea din data de 09 ianuarie 2019 (ulterior, pronunțarea fiind în continuare amânată prin Încheierea din data de 23 ianuarie 2019), încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA, inculpatul PF și inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L....... împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 12 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3527/104/2015.
Deliberând;
C U R T E A,
Asupra apelurilor penale de față;
Reține că, prin sentința penală nr. 7 din data de 12 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3527/104/2015, în baza art.386 alin.1 C.p.p., s-a admis cererea de schimbare a încadrări juridice formulată de inculpatul PFR, din infracțiunile prev. de art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art.5 alin.1 C.p și art.322 alin.1 C.p. cu aplic art. 35 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., în infracțiunea prev. de art. art.181 din Legea 78/2000 și, în consecință, în baza art. art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, privativă de libertate, în condițiile art.60 C.p. - pedeapsă principală și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b și g C.p. pe o durată de 2 ani - pedeapsă complementară; în baza art.65 alin. 1 C.p., pe durata executării pedepsei, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b și g C.p.
În baza art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p rap la art. 136 alin. 2 C.p., a fost condamnată inculpata-persoană juridică S.C. VCC SRL la o pedeapsă de 200 zile amendă în valoare de 30.000 lei – pedeapsă principală; în baza art..136 alin. 3 lit. d și f C.p., s-a aplicat aceleiași inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de aceste dispoziții legale, respectiv dreptul de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani și afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
În baza art. 249 alin. 1 și 5, s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile proprietatea inculpatului PFR, respectiv cota de ½ dintr-un apartament aflat în proprietatea comună a acestuia situat în...............; în baza art. 25 alin.3 C.p.p. rap. la art. 256 C.p.p. și art. 580 alin. 2 C.p.p., s-a dispus anularea ca fiind false a acelor de care inculpatul s-a folosit, respectiv: ofertele SC WR SRL nr.l83/FC/29.06.2010, SC RS SRL nr. 219/07.07.2010, SC BI SA nr. 1120/16.06.2010, SC BI SA nr. 456/03.07.2010 și SC IC SRL nr. 286/04.07.2010.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurare și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 531.294,05 lei despăgubiri civile, precum și a dobânzilor aferente conform codului de procedură fiscală pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului și data achitării integrale a acestuia.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., au fost obligați inculpații la câte 1.000 lei, cheltuieli judiciare statului (câte 500 lei urmărire penală și câte 500 lei cercetare judecătorească).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 138/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, au fost trimiși în judecată - în stare de libertate – inculpatii: - PFR pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 18 indice 1 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 5 alin.1 C.p, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. 1 C.p.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p, ambele cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.; - SC VCC SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18 indice 1 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 5 alin. 1 C.p.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al judecații, instanța de fond a constatat că s-a confirmat în totalitate situația de fapt reținută în actul de trimitere în judecată, reținându-se în esență că, în calitate de reprezentant legal al SC VCC SRL.... și reprezentant legal al proiectului „Achiziție utilaje în domeniul construcțiilor", cu ocazia depunerii cererii de finanțare nr. F 312M011043000004/13.07.2010, la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Olt din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, inculpatul a anexat acesteia documente false, respectiv ofertele SC WR SRL nr.l83/FC/29.06.2010, SC RS SRL nr. 219/07.07.2010, SC BI SA nr. 1120/16.06.2010, SC BI SA nr. 456/03.07.2010 și SC IC SRL nr. 286/04.07.2010, documente falsificate de acesta prin contrafacerea scrierii, a subscrierii și alterare (contrafacerea semnăturii reprezentantului societății emitente, adăugarea unor mențiuni vizând numărul de înregistrare, societatea beneficiară și reprezentantul acesteia), care, în acest fel a indus în eroare funcționarii APDRP (prin reorganizare Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), care au evaluat cererea de finanțare, au verificat conformitatea și eligibilitatea acesteia și au stabilit bugetul indicativ (în funcție de valoarea acestor oferte false) și care, în caz contrar, ar fi constatat că toate cheltuielile corespunzătoare deveneau neeligibile, eroare fără de care nu ar fi avizat favorabil cererea, nu ar fi încheiat contractul de finanțare nr. C312M011043000004 și nu ar fi dispus decontarea (plata) din fonduri nerambursabile (FEADR) a sumei de 531.249, 05 lei, (echivalentul a 124.949 euro), obținută pe nedrept de SC VCC SRL, calitate în care a folosit și a prezentat cu rea-credință documente și declarații false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
S-a reținut astfel că faptele descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18/1 alin 1 din Legea nr. 78/2000 cu modif. și complet, ulterioare, cu aplic. art. 5 alin 1 C. pen. nu și ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 322 alin 1 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin 1 C. pen., cu aplic. art. 5 alin 1 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin 1 C. pen., neputându-se reține în sarcina inculpatului PFR decât infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, care are caracter complex și absoarbe în conținutul său constitutiv acțiuni materiale concrete care, fiecare în parte, pot realiza conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Instanța de fond a reținut astfel că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 Cod penal intră în conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000, pentru că falsul în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune de sine stătătoare, se consumă în momentul folosirii înscrisului falsificat și nu în momentul falsificării, așa cum se întâmplă în cazul falsului material în înscrisuri oficiale sau falsului intelectual. (în acest sens, Octavian Loghin – Drept penal român,Partea specială, pag 486), așa cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare, câtă vreme această infracțiune se consumă în momentul folosirii înscrisului falsificat, iar folosirea unui înscris falsificat este o acțiune care intră în latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.181, s-a apreciat că nu pot fi reținute în concurs cele două infracțiuni, întrucât s-ar ajunge la o dubla sancționare a inculpatului pentru aceeași faptă (decizia nr. 1646 din 11.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 12754/63/2013). Această concluzie s-a desprins și din formularea disp. art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu modif. și completările ulterioare, potrivit cărora constituie infracțiune folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În acest context, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea cererii de schimbare a încadrări juridice a faptelor formulată de inculpatul PFR din infracțiunile prev. de art. 18 indice 1 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art.5 alin.1 C.p și art.322 alin.1 C.p. cu aplic art.35 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., în infracțiunea prev. de art. art.181 din Legea 78/2000.
În consecință, a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea acestei fapte penale la o pedeapsă privativă de libertate, în condițiile art. 60 C.p., cuantumul acestei pedepse fiind orientat spre minimul special prevăzut de lege, cu interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b și g C.p. pe o durată de 2 ani - pedeapsă complementară -, avându-se în vedere în acest sens: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența, infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul acestuia de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, pe parcursul urmăririi penale și al judecății a avut o comportare nesinceră și a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
Referitor la latura civilă, s-a constatat în esență că acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este întemeiată și a fost admisă, cu obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 531.294,05 lei reprezentând despăgubiri civile, precum și a dobânzilor aferente conform codului de procedură fiscală pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului și data achitării integrale a acestuia.
A arătat că, din probe, rezultă că inculpata SC VCC SRL..., cu ocazia depunerii cererii de finanțare nr. F 312M011043000004/13.07.2010 la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Olt din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a anexat acesteia documente false, respectiv: ofertele SC WR SRL nr. 183/FC/29.06.2010, SC RS SRL nr. 219/07.07.2010, SC BI SA nr. 1120/16.06.2010, SC BI SA nr. 456/03.07.2010 și SC IC SRL nr. 286/04.07.2010, documente falsificate de inculpatul PFR prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, și în acest fel a indus în eroare funcționarii APDRP care au evaluat cererea de finanțare, au stabilit bugetul indicativ, în funcție de valoarea acestor oferte false și care, în caz contrar ar fi constatat că toate cheltuielile corespunzătoare deveneau neeligibile, eroare fără de care nu ar fi avizat favorabil cererea, nu ar fi încheiat contractul de finanțare nr. C312M011043000004 și nu ar fi dispus decontarea (plata) din fonduri nerambursabile (FEADR) a sumei de 531.249, 05 lei, (echivalentul a 124.949 euro), obținută pe nedrept de SC VCC SRL.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel – în termenul prevăzut de lege – atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL CRAIOVA, inculpatul PF și inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L.....
Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, în cadrul dezbaterilor la instanța de control judiciar, prin reprezentant, a menționat că nu susține primul motiv dezvoltat în cererea de apel depusă la dosar, apreciind că în mod corect s-a dispus de către instanța de fond schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 18 indice 1 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 5 alin.1 C.p și art. 322 alin.1 C.p. cu aplic art. 35 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., în infracțiunea prev. de art. art.181 din Legea 78/2000; de asemenea, s-a precizat faptul că nu susține nici motivul de apel enunțat la punctul d), în ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatei-persoană juridică a pedepsei complementare prev. de art. 136 alin. 3 lit. a Cp.; s-au susținut însă celelalte motive de apel formulate în scris, respectiv: - faptul că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, întrucât pedeapsa complementară aplicată inculpatului Păun nu poate fi pusă în executare atâta vreme cât instanța de fond nu a stabilit care sunt calitățile de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii, respectiv aceea de reprezentant legal sau de administrator ; - a susținut și motivul de apel referitor la faptul că ar trebui să i se aplice inculpatului și pedepsele complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. k și art. 66 alin. 1 lit. j Cp, cu privire la dreptul de a părăsi teritoriul României, în condițiile în care prejudiciul reținut în cauză nu a fost acoperit; în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că se impune în cauză stabilirea în sarcina acestora a unor pedepse mai aspre.
Inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii pe latură civilă și, în rejudecare, respingerea pretențiilor părții civile, apreciind că acest dosar a pornit într-un mod eronat din momentul în care SC M a fost chemată în calitate de martor și trebuia să se dispună o percheziție informatică, fiind necesar a fi lămurit aspectul cu privire la contribuția inculpatului în emiterea ofertelor; s-a menționat o hotărâre a Curții de Apel Craiova din care rezultă că, o speță similară, a fost soluționată pe calea civilă.
Inculpatul PF, în ceea ce privește pedepsele complementare, a apreciat că cea prevăzută la litera j) nu își mai regăsește aplicarea în cauză, avându-se în vedere pedeapsa aplicată de instanța de fond, întrucât, așa cum rezultă și din actele de la dosar, a fost prezent la toate termenele de judecată, menționând că nu i s-a aplicat în speță vreo măsură preventivă; în ceea ce privește literele j) și k), s-a apreciat că nu se impune aplicarea acestora, cu atât mai mult cu cât teza apărării a fost în principal achitarea sa; s-a solicitat reindividualizarea pedepsei principale aplicate de instanța de fond atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul formei de executare, sens în care să se observe faptul că se află la prima abatere, nu a mai avut vreun conflict cu legea penală, singura proprietate pe care o are este un apartament, care este pus sub sechestru; în principal, a solicitat achitarea sa potrivit disp. art. 396 alin.5 Cpp rap. la disp. art. 16 alin.1 lit. d teza a II-a Cpp cu incidența disp. art. 30 Cod penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 18 indice 1 alin.1 din Legea 78/2000 și, pe latură civilă, conform disp. art. 397 alin.1 Cpp, să se respingă acțiunea civilă formulată de partea civilă; în subsidiar, în temeiul disp. art. 421 alin. 2 lit. a Cpp, inculpatul a solicitat să se dispună reindividualizarea pedepsei principale ce i s-a aplicat de prima instanță, atât sub aspectul cuantumul acesteia, cât și sub aspectul formei de executare. Inculpatul a arătat astfel că, în speța de față, organul de urmărire penală a instrumentat un dosar în care, în realitate, numita MV avea calitatea de suspect și nu el, astfel că prin menținerea calității sale de martor de către procurorul de caz, este evident că s-a încercat sporirea artificială a gradului de credibilitate al depozițiilor numitei M - singulare de altfel - în susținerea acuzațiilor, care aparent vin în opoziție cu declarațiile sale cu privire la care Ministerul Public a invocat în mod constant faptul că sunt subiective, fiind realizate eminamente pro causa; s-a solicitat examinarea depozițiilor obținute de la martora MV sub aspectul veridicității prin prisma interesului procesual al acesteia, declarațiile date fiind în realitate apărări de fond realizate cu scopul înlăturării sau atenuării diminuării propriei răspunderi penale, astfel încât să își păstreze această postură; aspectele evocate au ca suport suplimentar sub aspectul temeiniciei și mijloace de probă obiective administrate doar în fața instanței de apel, respectiv expertiza grafologică, fiind remediat astfel dreptul la apărare consfințit de disp. art. 6 CEDO, art. 8 Cod proc.pen. și art. 10 Cod proc.pen., drept încălcat de către instanța de fond care, prin încheierea de ședință din data de 24.11.2016, având de soluționat cererea sa cu privire la administrarea unor mijloace esențiale de probă pe situația de fapt, precum efectuarea unei expertize grafice, a dispus în mod nelegal și netemeinic respingerea acestor probe apreciind în mod superficial ca sunt nefondate, cu motivația faptului că cererea sa nu este concludentă și pertinentă cauzei, întrucât consultantul (MP SRL - prin MV) întocmea cererea de finanțare, planul de afaceri, studiu de fezabilitate, studiu de marketing și analiza financiară a investiției la comanda beneficiarului pentru programul necesar obținerii unei finanțări nerambursabile pentru proiectul" Achiziții utilaje în domeniul construcțiilor" pe baza documentelor prezentate de beneficiar. Astfel, în raport de acuzațiile formulate prin rechizitoriu referitoare la infracțiunea de fals în înscris sub semnătură privată reținută inițial în formă continuată prev. de art. 322 alin.1) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1) Cod penal, i s-a imputat în mod direct faptul că a falsificat un număr de 5 documente prin contrafacerea scrierii, a subscrierii și alterarea lor, respectiv contrafacerea semnăturii semnatarului societății emitente, adăugarea unor mențiuni vizând numărul de înregistrare, societatea beneficiară și reprezentatul acesteia, în concret susținându-se că are calitatea de autor al falsului sub semnătură privată, toate actele materiale intrând în conținutul constitutiv al laturii obiective și fiindu-i imputate. Instanța de fond, în mod nelegal a convertit natura litigiului dedus judecății din cea penală în una comercială, întrucât s-a raportat în mod singular la clauzele contractului de consultanță, făcând abstracție de poziția procesuală a inculpatului, declarațiile unor martori și fondul acuzațiilor; prin această manieră, dreptul la apărare în componenta sa de combatere a acuzațiilor din rechizitoriu fusese convertit într-un drept formal lipsit de substanță, întrucât nici Ministerul Public și nici instanța de fond nu au administrat mijloace de probă referitor la această infracțiune. Cu toate acestea, în raport de natura infracțiunii prev. de art. 18 ind. 1 din Legea 78/2000 – pentru care a fost condamnat de instanța de fond - este o infracțiune complexă, al cărei conținut constitutiv este format dintr-o infracțiune de înșelăciune si o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât se impune examinarea elementelor de tipicitate ale acestor două infracțiuni, ceea ce impune ca analiza sustenabilității acuzării să fie făcută raportat la probe obiective, indiferent că sunt individuale sau comune. Lipsa oricăror acestor elemente interdependente s-a arătat că este de natură să conducă la o soluție de achitare a sa cu privire la infracțiunea complexă, iar în speța supusă judecății este evident că, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-ar impune soluția de achitare în baza disp. art. 16 alin.1) lit. c) Cod Penal, întrucât nu există probe că el a săvârșit infracțiunea, iar pentru infracțiunea de înșelăciune s-ar impune soluția de achitare în baza disp. art. 16 alin.1) lit. b) teza II Cod Penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Infracțiunea complexă, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, este supusă soluției de achitare în temeiul disp. art. 16 d) teza II Cod Penal rap. la art. 30 Cod penal, respectiv eroarea în care s-a aflat inculpatul cu privire la caracterul veridic al ofertelor utilizate, de natură să excludă elementul volitiv intențional circumstanțiat cerut de norma de încriminare, respectiv intenție directă calificată prin scop. În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, legiuitorul a condiționat într-o manieră duală latura obiectivă; astfel, persoana care contraface înscrisul sub semnătură privată în varianta prevăzută de teza I, în mod obligatoriu trebuie să îl și folosească în vederea producerii de consecințe juridice, iar în speța de față, înscrisurile s-au aflat și în posesia altor persoane, evaluarea întregului probatoriu neconducând la incriminarea sa. Mai mult decât atât, probatoriul administrat în fața instanței de apel demonstrează ca nu el a falsificat vreun înscris din cele ce fac obiectul cauzei, sens în care a solicitat să se observe raportul grafologic, dar și declarația martorei MV. În ceea ce privește și cea de-a doua infracțiune ce intră în conținutul infracțiunii complexe de la art. 18 indice 1 din Legea 78/2000 - cea de înșelăciune -, factorul volitiv este determinat în aprecierea cu privire la existenta infracțiunii; în mod greșit instanța de fond a apreciat că el este persoana care în mod cert a indus în eroare autoritatea publică doar prin concluzia bazată pe faptul că este autorul falsurilor acelor documente, în realitate, folosirea unui document falsificat nu de către el, dar despre care se pretinde ca ar fi fost falsificat de către acesta, nu atrage concluzia automată că este îndeplinită latura subiectivă a infracțiunii. Astfel, probele administrate nu prezintă suficiente elemente de veridicitate, de natură a fundamenta o soluție de condamnare, existând un singur mijloc de probă invocat de către instanța de fond - respectiv declarația martorei MV – care însă nu are valență probatorie în mod singular, întrucât această martora a avut tot interesul de a se disculpa și de a furniza o declarație eronată, așa cum a rezultat din analiza situației de fapt coroborate cu toate depozițiile sale inconsecvente. Temeiul juridic invocat în susținerea solicitării de achitare - eroarea de fapt în care s-a aflat - se raportează la aspecte factuale în strânsă legătură cu dosarul cererii de finanțare întocmit de către MP SRL prin reprezentantul său legal, martora, MV, depus ulterior de către el la A.P.D.R.P., fără însă ca el să aibă cunoștință de caracterul fictiv al documentelor. De altfel, inculpatul a precizat că nu a anticipat nereguli cu privire la întocmirea dosarului de finanțare, deoarece această activitate a fost delegată mandatarului convențional MP SRL, o persoană profesionistă, cu o vastă experiență, care se bucura de notorietate în acest domeniu, întrucât se ocupa doar cu acest tip de activitate și mai oferise consultanță pe Măsura 312 doar în acea perioadă unui număr de 15 -17 proiecte similare. Acest aspect rezidă și din maniera în care a fost primit și depus dosarul de către el la A.P.D.R.P., cât și din superficialitatea cu care au fost analizate actele de către expertul A.P.D.P.R.P., iar concluzia se desprinde din faptul că el a prezentat doar dosarul întocmit de MP SRL, iar actele dosarului prezentau indicii clare de fictivitate; în final, apelantul-inculpat a precizat faptul că nu a intenționat să fraudeze statul, totul fiind făcut de către firma de consultanță.
Apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul PFR, sunt fondate, iar apelul declarat de inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L. este nefondat, urmând a fi soluționate ca atare.
Analizând hotărârea apelată în raport de criticile invocate și din oficiu, în limitele prev de art. 417 alin. 2 C.p.p., se constată următoarele:
Apelantul – inculpat PFR a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova și condamnat ca urmare a schimbării încadrării juridice pentru inf. prev de art. 181 alin. 1 din Lg. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic art. 5 C.p., iar inculpata persoană juridică S.C. VCC S.R.L. a fost, de asemenea, condamnată prin sentința apelată pentru infracțiunea prev de art. 181 alin. 1 din Lg. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic art. 5 C.p., instanța de fond constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele menționate mai sus există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpați.
Motivul de apel formulat de inculpatul PFR privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței, impunându-se (în opinia acestuia) achitarea pentru infracțiunea prev de art. 181 alin. 1 din Lg. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic art. 5 C.p. în temeiul art. 16 alin. 1 lit. d teza II-a C.p.p. rap la art. 30 C.p., respectiv eroarea în care s-a aflat cu privire la caracterul veridic al ofertelor utilizate, această eroare fiind de natură să excludă elementul volitiv intențional circumstanțiat cerut de norma de incriminare, respectiv intenția directă, calificată prin scop, este nefondat.
Astfel, potrivit art. 30 C.p. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Eroarea de fapt este definită, în general, ca fiind reprezentarea greșită de cel ce săvârșește o faptă prevăzută de legea penală a realității din momentul săvârșirii faptei, reprezentare determinată de necunoașterea sau cunoașterea greșită a unor date ale realității.
Pentru a fi în prezența unei erori sunt necesare așadar trei elemente, respectiv: săvârșirea unei fapte penale; făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei penale, să nu fi cunoscut anumite stări, situații sau împrejurări pe tot parcursul desfășurării acțiunii; aceste stări, situații și împrejurări care nu au fost cunoscute, să aibă legătură cu caracterul penal al faptei.
Este necesar, așadar, ca starea, situația sau împrejurarea să fie un element constitutiv al infracțiunii respectiv, neputând fi concepută existența acesteia fără elementul respectiv.
În cauza de față, inculpatul, pentru a fi în prezența erorii – în sensul dispozițiilor legale –, trebuia să nu cunoască împrejurarea că, ofertele anexate cererii de finanțare depuse la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltate Rurală și Pescuit Olt la 13 iulie 2010 erau false, săvârșind infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în aceste condiții.
De altfel, inculpatul PFR a invocat, ca și condiție de existență a erorii, tocmai împrejurarea că nu cunoștea caracterul fictiv al documentelor din dosarul cererii de finanțare întocmit de către MP S.R.L. și depus de către inculpat la A.P.D.R.P.
Apărarea apelantului-inculpat este nefondată, în condițiile în care, din probele administrate în faza urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești a rezultat că documentele anexate cererii de finanțare au fost falsificate de către acesta prin contrafacerea semnăturii reprezentantului societății emitente, adăugarea unor mențiuni vizând numărul de înregistrare, societatea beneficiază și reprezentantul acesteia.
Astfel, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului apelant PFR atât pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cât și pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile martorilor MVI, VM, DM, PC, nota de control întocmită de D.L.A.F. la 18.02.2014, contractul de finanțare și documentația aferentă, cererea de finanțare, ofertele S.C. WR S.R.L., S.C. RS, S.C. BI S.A. și S.C. IC S.R.L., adresele întocmit de aceste societăți vizând ofertele emise, adresa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Menționăm că folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele C.E.D.O.: Craxi Contra Italiei din 2002, Birutis contra Lituaniei din 2002, SN contra Suediei din 2002. Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată, în exclusivitate sau într-un mod determinant, pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acestei, în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în practica C.E.D.O. - dispoziții care însă au fost respectate în cauza de față, martorii acuzării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpatului și a instanței.
Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 1 nu interzic instanței ca, în scopul stabilirii adevărului în cauză, să se bazeze și pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, așa cum se arată și în Decizia din cauza „X contra Germaniei” nr. 8414/1978, dispoziție respectată în prezenta cauză.
De altfel, declarațiile unui inculpat, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului dacă se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Declarațiile apelantului-inculpat, de nerecunoaștere a faptei atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond și de apel, constituie afirmații care au ca scop disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro causa, motiv pentru care în mod legal instanța de fond și instanța de apel le-a apreciat ca atare.
Dând sens și dispozițiilor art. 5 din Cod procedură penală privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Deși apelantul – inculpat a negat comiterea faptei, afirmând că nu a falsificat documentele anexate cererii de finanțare depuse pentru inducerea în eroare a funcționarilor A.P.D.R.P., această activitate fiind desfășurată în realitate de martora MVI – reprezentanta S.C. MP S.R.L. - susținerile acestuia nu au suport probator. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul apelant, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe certe de vinovăție.
Astfel, susținerile apelantului inculpat sunt infirmate de probele administrate pe parcursul procesului penal, respectiv declarațiile administratorilor societăților menționate mai sus, în numele cărora au fost emise ofertele în litigiu, aceștia relatând pe parcursul procesului penal că nu o cunoșteau pe martora MVI în perioada în care inculpatul a depus cererea de finanțare, respectiv în cursul anului 2010, ci numai ulterior, în cursul anului 2014, în acest sens fiind declarația martorului CM, aceștia precizând că martora MVI nu le-a solicitat vreo ofertă de utilaje pentru proiecte europene.
Așadar, instanța de fond a interpretat în mod corect probele administrate în cauză, însușindu-și starea de fapt stabilită prin rechizitoriu, această modalitate neînsemnând stabilirea faptelor numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, ci concordanța probelor administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța este datoare să examineze cauza, acordând prioritate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale, iar în cauza de față, instanța de fond a stabilit în mod judicios atât starea de fapt, cât și vinovăția apelantului inculpat PFR.
În susținerea motivului de apel privind nelegalitatea sentinței, inculpatul PFR a invocat și împrejurarea că declarațiile date de martora MVI nu ar reprezenta o relatare fidelă și obiectivă a unor împrejurări constatate sau unor evenimente la care a participat în mod echidistant, arătând că aceasta și-a construit o apărare în raport cu propriile infracțiuni săvârșite și că, în realitate, numita MV ar avea calitatea de suspect/inculpat în această cauză, și nu PFR.
Cu privire la această apărare formulată de inculpat, menționăm că, potrivit art. 371 C.p.p., judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, prin rechizitoriul D.N.A. – S. T. Craiova nr. 138/P/2013 fiind trimiși în judecată în calitate de inculpați PFR, respectiv S.C. VCC S.R.L., iar nu numita MVI.
Ori, posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane ori chiar acțiunii pentru alte acte materiale, în faza judecății, indiferent că aceasta se desfășoară în procedura comună sau simplificată, nu mai este o prerogativă recunoscută instanței de judecată.
În cauza de față, împotriva numitei MVI nu a fost formulată o acuzare și nu a fost trimisă în judecată prin actul de sesizare a instanței, aceasta fiind audiată în calitate de martor pe parcursul procesului penal, inclusiv de instanța de apel.
Apreciem că, în cauza de față, inculpaților le-au fost respectate drepturile fundamentale și în special dreptul la apărare, aceștia având posibilitatea concretă de a propune probe în apărare și, de asemenea, de a interoga martorii acuzării, fiind astfel garantat principiul egalității armelor, existând un echilibru cert între acuzare și apărare.
În acest sens, de altfel, instanța de apel, raportat și la disp. art. 420 alin. 5 C.p.p., a procedat la readministrarea unor probe administrate la prima instanță și, de asemenea, a administrat probe noi, în condițiile prevăzute de lege, respectiv s-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii având ca obiect audierea martorului PM la Curtea de Apel Iași, declarația acestuia aflându-se la dosarul instanței de apel și, totodată, s-a încuviințat reaudierea martorei MVI.
Menționăm că, potrivit jurisprudenței CEDO, cauza Reiner contra României și Tărău contra României, se constată o încălcare a disp. art. 6 din CEDO în condițiile în care inculpatul nu a putut să-i interogheze în contradictoriu, în fața instanțelor însărcinate cu soluționarea dosarului sau pe majoritatea martorilor acuzării și nu a putut să obțină audierea nici unui martor al apărării propus, și aceasta fără ca instanțele să fi furnizat motive coerente în acest sens. În aceste condiții, având în vedere că orice sistem de apărare adoptat de inculpat a fost compromis, CEDO a considerat că nu trebuie să speculeze cu privire la caracterul fundamental sau nu al audierilor solicitate de inculpat, în măsura în care consideră că, ele ar fi putut contribui, în circumstanțele cauzei, la echilibrul și egalitatea ce trebuie să primeze pe tot parcursul procesului, între acuzare și apărare, iar economia generală a procesului impune să i se acorde inculpatului dreptul de a interoga sau de a asigura interogarea unui martor propus, iar acesta să aibă ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util drepturile sale de apărare.
Ori, așa cum am arătat și mai sus, în cauza de față, inculpatului – apelant PFR i-au fost respectate drepturile fundamentale, cu posibilitatea de a propune probe în apărare și de a interoga martorii acuzării.
Motivul de apel formulat de inculpatul PFR privind netemeinicia sentinței, constând în greșita modalitate de executare stabilită de instanța de fond, este fondat și, corelativ, motivul de apel formulat de parchet vizând netemeinicia sentinței întrucât pedeapsa aplicată aceluiași inculpat este greșit individualizată, deoarece, în opinia parchetului, cuantumul este mult prea redus raportat la gravitatea faptei, este nefondat.
Astfel, se constată, că în mod corect instanța de fond a realizat o analiză de ansamblu a activității infracționale și, raportat la aceasta, a apreciat asupra cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, astfel încât critica parchetului referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, este nefondată, deoarece, așa cum am arătat, instanța de fond a dat eficiență tuturor aspectelor de circumstanțiere personală invocate de inculpat, stabilind o pedeapsă în raport cu datele ce caracterizează persoana acestuia.
Astfel, exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă prin limitele stabilite în norma de incriminare, ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate - de asemenea - de lege. Alegerea mijloacelor de individualizare a pedepsei și a modalității de executare nu se fac în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, instanța este obligată să țină seama de anumite criterii prevăzute de lege.
Numai împrejurarea, invocată de parchet în susținerea motivului de apel, în sensul că, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul PFR a fost una elaborată, direcționată spre obținerea unei sume însemnate de bani, urmarea produsă fiind obținerea unei sume de bani în mod nelegal, în raport de toate celelalte criterii prevăzute de lege, nu poate constitui un motiv suficient pentru condamnarea la o pedeapsă într-un cuantum exagerat. Și aceasta, întrucât instanța trebuie să aibă în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, un ansamblu de criterii și nu numai unul singur, pentru că numai prin prisma acestora va putea să diferențieze pedeapsa aplicată unui inculpat sau altul pentru același gen de infracțiuni.
Ori, la o examinare atentă a acestor criterii, raportate la cauza de față, se poate conchide că au existat motive care au condus instanța de fond spre un cuantum al pedepsei, care să înfăptuiască în concret atribuțiile funcționale ale sancțiunii, astfel încât, sub aspectul cuantumului, instanța de apel apreciază că, nu se impune modificarea sentinței.
Este fondat însă, motivul de apel formulat de inculpatul PFR, privind modalitatea de executare stabilită de instanța de fond, cu privire la acest aspect impunându-se admiterea apelului.
Astfel, reținând vinovăția inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, instanța de apel va menține condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, însă, la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, va avea în vedere în totalitate dispozițiile art. 74 Cp.
Individualizarea pedepsei - principiu al răspunderii penale - constă în aceea că pedeapsa care se aplică pentru o infracțiune să fie corespunzătoare nivelului de periculozitate socială pe care aceasta le reprezintă. Pedeapsa, constituie o formă de constrângere juridică specifică dreptului penal; ea reprezintă urmarea încălcării preceptului dintr-o normă juridică penală.
Așa cum s-a arătat în doctrină, pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale făptuitorului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice în mod statornic comportamentul. Pedeapsa este în măsură să realizeze această finalitate, numai dacă prin felul și măsura sa, reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăție și periculozitatea făptuitorului, dacă este rațională, convingătoare, justă și echitabilă.
Constrângerea, ca esență a pedepsei, realizează prevenirea săvârșirii de infracțiuni, iar această comportare preventivă se manifestă atât în raport cu colectivitatea, cât și cu individul supus sancțiunii penale, ambele forme de prevenție constituind tocmai scopul pedepsei (constrângerea nu realizează, automat, prevenirea săvârșirii de infracțiuni, ci acționează prin conștiința oamenilor asupra cărora se exercită, interesând structura psihică specifică omului).
Norma penală este activă încă de la intrarea sa în vigoare, exercitând chiar din acest moment o influență importantă asupra destinatarilor legii, prin sublinierea valorilor sociale ocrotite de normă și, implicit, a cerințelor societății față de membri săi, sădind în conștiința lor ideea că fapta ilicită aducând atingere valorilor sociale fundamentale, prejudiciază însăși interesele lor vitale, ceea ce trebuie să-i determine să adopte o conduită conformă legii. Totodată, prin limitele pedepsei prevăzute pentru încălcarea legii, norma de incriminare este menită să îi îndemne pe destinatarii acestei norme să se abțină de la încălcarea legii pentru a evita aplicarea pedepsei.
Aplicarea unei pedepse juste, retributive, determină, de asemenea, anumite consecințe pe plan psihologic, atât asupra infractorului pedepsit, cât și asupra destinatarilor normei penale. Pedeapsa va avea efect preventiv-educativ numai dacă, va ține seama de toți factorii care influențează comportamentul uman. De aceea, au fost stabilite criterii pe care instanța să le aibă în vedere în opera de individualizare a pedepsei.
Așa cum am arătat și mai sus, pentru a se realiza o individualizare judiciară adecvată a sancțiunii penale, legiuitorul a elaborat o serie de criterii înscrise în art. 74 Cp., după care instanța se va orienta în stabilirea pedepsei. Chiar dacă, în codul penal nu este prevăzut în mod expres scopul pedepsei, precizăm că, punctul de plecare al individualizării unei pedepse îl constituie chiar determinarea scopului acesteia, căci, numai dacă se lămurește scopul pedepsei, se poate aprecia care realități de fapt sunt semnificative în cazul concret, pentru individualizarea pedepsei și cum trebuie acestea evaluate în condițiile date. Pedeapsa este un concept complex și, de aceea, trebuie să se țină seama de toate semnificațiile sale, servind în primul rând unei retribuții juste, corespunzătoare faptei ilicite comise și vinovăției - principiul vinovăției apărând ca un criteriu de aplicare a unei pedepse drept, cât și în mărimea corespunzătoare.
Raportând considerentele teoretice de mai sus la cauza de față, constatăm că inculpatul PFR este o persoană în vârstă de 50 de ani, cu studii superioare, infractor primar, a fost de acord cu achitarea prejudiciului, astfel încât, în raport de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei prev de art. 74 Cp., respectiv modul de săvârșire al infracțiunii, mijloacele folosite, instanța de apel apreciază că, este justificată în cauză, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, dar fără a considera justificată izolarea acestuia de comunitate pentru o perioadă de timp.
În consecință, instanța de apel, reținând vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, constată că pedeapsa, de 2 ani și 2 luni închisoare stabilită de instanța de fond, este conformă criteriilor prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei, însă, în ceea ce privește modalitatea de executare, apreciază - în raport de toate criteriile prevăzute de lege cu privire la individualizarea pedepselor că, în contextul cauzei, se justifică în acest moment modalitatea neprivativă de libertate a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 91 Cp., această modalitate fiind în măsură să asigure conștientizarea consecințelor faptei comise, reacția socială fiind proporțională atât cu gravitatea, cât și cu circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, în vârstă de 50 de ani, cu studii superioare, astfel încât, societatea îi dă șansa unei reintegrări sociale adecvate, coerciția și exemplaritatea pedepsei putând fi asigurate prin rigorile impuse de dispozițiile art. 93 Cp., respectiv ca, pe durata termenului de supraveghere să se supună unor măsuri de supraveghere și, de asemenea, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, inculpatul trebuind să conștientizeze necesitatea de a respecta strict condițiile impuse de instanță, iar prin aceasta să se obțină o reeducare concretă și viabilă a acestuia.
De asemenea, este nefondat motivul de apel formulat de parchet privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei - persoană juridică S.C. VCC S.R.L., instanța de apel apreciind că instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de lege la stabilirea pedepsei aplicată acestei inculpate, respectiv amendă în cuantum de 30.000 lei, nefiind justificată, raportat la fapta pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, o majorare a acestei pedepse.
Motivul de apel formulat de parchet privind nelegalitatea sentinței apelate, cu privire la pedeapsa complementare aplicată inculpatului PFR, este fondat.
Astfel, instanța de apel constată că deși instanța de fond a aplicat cu titlu de pedeapsă complementară disp. art. 66 alin. 1 lit. g C.p., nu a indicat calitatea de care inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunii și care urmează a fi interzisă cu acest titlu.
Conținutul pedepsei complementare prev. art. 66 alin. 1 lit. g C.p. constă în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia ori meseria ori de a desfășura activitatea de care inculpatul s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, întrucât, în cauza de față, inculpatul PFR a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată atât în calitate de administrator al S.C. VCC S.R.L., cât și în calitate de reprezentant legal al unui proiect de obținere de fonduri din bugetul comunității europene, instanța de apel urmează a aplica acestuia pedeapsa complementară menționată mai sus, pe o durată de 2 ani, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal al unui proiect de obținere de bani din bugetul comunității europene
De asemenea, este fondat motivul de apel formulat de parchet, cu consecința aplicării inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, a interzicerii drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. k C.p., constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani, raportat la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, care impune constatarea împrejurării că acesta, cel puțin pentru o perioadă de timp, este nedemn de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, respectiv de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal al unui proiect de obținere de fonduri din bugetul comunității europene.
Este nefondat motivul de apel formulat de parchet privind aplicarea pedepsei complementare prev de art. 66 alin. 1 lit. g C.p. cu privire la inculpatul PFR constând în interzicerea dreptului de a părăsi teritoriul României.
Astfel, în raport cu disp. art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cu art. 2 din Protocolul nr. 4, adițional la Convenția menționată. Conform art. 2 paragrafele 2 și 3 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept, nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenție – care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, respectiv dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv -; cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Dreptul la liberă circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între stat, nu este însă absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
Cât privește necesitatea menținerii unei astfel de măsuri într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că, prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane, cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
În cauza de față, în susținerea motivului de apel, parchetul invocă împrejurarea că prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii nu a fost acoperit, astfel încât, apreciază că, este justificată aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a părăsi teritoriul României inculpatului PFR.
Practica constată a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează că, exercițiul drepturilor consacrate de Convenție, poate fi limitat cu îndeplinirea a trei condiții esențiale: limitarea să fie prevăzută de legea națională în materie, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică. Această din urmă condiție este supusă unei cerințe adiacente, respectiv ca limitarea recunoscută și aplicată să fie proporțională cu scopul legitim urmărit prin instituirea ei.
Instanța de apel apreciază că aplicarea unei astfel de pedepse nu ar respecta proporționalitatea între ingerința produsă și scopul urmărit, această pedeapsă fiind apreciată ca fiind excesivă și care ar aduce atingere principiului enunțat.
Apelul declarat de inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L. Studina privind greșita soluționare a laturii civile, întrucât apreciază că nu a fost stabilită contribuția sa în emiterea ofertelor, este nefondat.
Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 531.294, 05 lei reprezentând despăgubiri civile și dobânzile aferente pentru perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului și data achitării integrale.
Potrivit art. 1357 alin. 1 și 2 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă. Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre acestea și vinovăție, elemente care au fost identificate cu ocazia analizării infracțiunii reținută în sarcina inculpaților sub aspectul elementelor sale constitutive.
Pentru a da naștere dreptului la reparațiune prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a inculpaților, trebuie să fie unul cert, atât sub aspectul existenței sale, cât și sub aspectul întinderii acestuia, să fie actual, direct și personal și să nu fi fost reparat (art. 1385 Cod civil), drept la reparație care se naște din ziua cauzării prejudiciului (art-1381 alin. 2 Cod civil).
În acest context instanța de fond a apreciat că este dincolo de orice îndoială că partea civilă în mod real s-a constituit parte civilă cu suma mai sus menționată, din probele existente la dosar rezultând că inculpații, cu ocazia depunerii cererii de finanțare, au anexat documente false, inducând în eroare funcționarii A.P.D.R.P., în acest mod încheindu-se contractul de finanțare și obținându-se plata pe nedrept din fonduri nerambursalibe a sumei de 531.249, 05 lei.
Menționăm că potrivit jurisprudenței CEDO, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului materiale în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, instanța de judecată fiind obligată a suplini administrarea probelor și motivarea, din această perspectivă normele de drept european putând stabili în echitate o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll c. Portugaliei, 2000).
Ori, în cauza de față așa cum am arătat și mai sus instanța de fond a administrat probele solicitate de către partea civilă în dovedirea daunelor materiale, cuantumul acordat de către aceasta, respectiv suma de 531.249, 05 lei, fiind cel care a rezultat în mod cert din aceste probe (oferta nr. 456/03.07.2010; oferta nr. 219/07.07.2010 emisă de S.C. RS S.R.L.; oferta nr. 183/FC/29.06.2010 emisă de WR S.R.L.; oferta nr. 1120/15.06.2010 emisă de BI S.A.; adresa nr. 617/15.04.2013, completată la data de 17.04.2013; certificatul constatator nr. 22257/07.07.2010; proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 14540 din 17.05.2013, prin care s-a stabilit valoarea cheltuielilor afectate de nereguli – valoarea eligibilă constatată la tranșa de plată unică, valoarea creanței bugetare fiind de 531.294, 05 lei).
Ca urmare, instanța de fond, aplicând dispozițiile legale menționate anterior, raportat la situația de fapt reținută în cauză, a constatat îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile a inculpaților, stabilind în mod corect suma acordată cu titlu de despăgubiri civile.
În raport de aceste considerente, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul PFR sunt fondate, astfel încât, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., vor fi admise; va fi desființată în parte sentința apelată, sub aspectul laturii penale; se va aplica inculpatului PFR pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. g Cp, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal al unui proiect de obținere de bani din bugetul comunității europene, pe o durată de 2 ani, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. k Cp, constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 91 Cod penal, se va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului PFR și se va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 Cod penal; în baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va fi obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Olt la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, se va impune ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate; în baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Caracal pe o perioadă de 120 de zile; în temeiul art. 404 alin. 3 din noul Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere și obligațiile impuse și, de asemenea, dacă nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre; dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune, cu intenție, se va proceda – de asemenea – la revocarea suspendării și executarea pedepsei.
Constatând legalitatea și temeinicia celorlalte rezolvări juridice ale cauzei, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În raport de aceleași considerente, apelul declarat de inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L. este nefondat, astfel încât, în baza art. 421 pt. 1 lit. b C.p.p., va fi respins.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va fi obligată inculpata-persoană juridică la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova și de inculpatul PFR împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 12 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3527/104/2015.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata-persoană juridică S.C. VCC S.R.L. (cu sediul social în comuna...........) împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 12 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3527/104/2015.
Desființează în parte sentința apelată, sub aspectul laturii penale.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. g Cp, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal al unui proiect de obținere de bani din bugetul comunității europene, pe o durată de 2 ani.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. k Cp, constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 2 ani.
În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului PFR și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Olt la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Caracal pe o perioadă de 120 de zile.
În temeiul art. 404 alin. 3 din noul Cod de procedură penală și art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă inculpata-persoană juridică la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la data de 06 februarie 2019.
Președinte,Judecător,
......... ...........
Grefier,
.........
Red. jud.:........
Jud. fond:..............
Tehnored.: MD