increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 23 aprilie 2019
Nr. 374/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului

DOCHIAN CONSTANTIN LUCIAN, la data faptelor ofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii februarie 2018, inculpatul Dochian Constantin Lucian a pretins și primit de la două persoane (din care una cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani) sumele de 4.000 euro și 8.900 lei, promițând în schimb că își va exercita influența asupra ofițerului de poliție care avea în instrumentare cauza respectivă, în vederea clasării acesteia.
Deoarece ancheta în acea cauză nu evolua în direcția promisă de inculpat, la data de 21 martie 2018, acesta din urmă a restituit persoanelor respective o parte din suma primită (1.000 euro), după care a încheiat orice fel de legătură cu acestea.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 4.000 euro și 8.900 lei.

În prezența avocatului său, inculpatul Dochian Constantin Lucian a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Dochian Constantin Lucian, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Militar Timișoara.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 27 noiembrie 2019