DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 197 din 14.03.2019, Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul JITARU SEBASTIAN CRISTI, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de preot, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
2. Condamnă pe inculpații DAMIAN GHEORGHE, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui și BUMBU RĂZVAN MIHAIL, preot paroh la Parohia Văleni, jud. Vaslui la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de preot, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Dispune confiscarea de la inculpații Jitaru Sebastian Cristi, Damian Gheorghe și Bumbu Răzvan Mihail, în folosul statului, a mai multor bunuri mobile.
Obligă inculpații Jitaru Sebastian Cristi, Damian Gheorghe și Bumbu Răzvan Mihail la plata câte unei sume de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași la data de 28 iunie 2017, vezi comunicatul nr. 658/VIII/3 din data de 29 iunie 2017.



BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 29 iunie 2017