DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 135/2019 din 06.02.2019, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul PĂUN FLORENTIN REMUS la o pedeapsă 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale și de reprezentant legal al unui proiect de obținere de bani din bugetul comunității europene pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Caracal pe o perioadă de 120 de zile.
Condamnă pe inculpata SC Valstud Construct Center SRL la o amendă penală de 30.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Aplică aceleiași inculpate pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de aceste dispoziții legale, respectiv dreptul de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de 2 ani și afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Obligă pe inculpați în solidar la plata sumei de 531.294,05 lei despăgubiri civile precum și a dobânzilor aferente conform codului de procedură fiscală pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului și data achitării integrale a acestuia.
Obligă pe inculpații Păun Florentin Remus și SC Valstud Construct Center SRL la plata a 1.000 lei respectiv 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție 15 decembrie 2015, vezi comunicat 2/VIII/3 din 4 ianuarie 2016.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 ianuarie 2016