DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 103/2019 din 30.01.2019, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul MAREȘ ALIN, la data faptei agent de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (polițist) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul AVRĂMII DANIEL-ADRIAN la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
Condamnă pe inculpatul BAGOLI PETRICĂ-BOGDAN la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență
Dispune confiscarea sumei de 27.333 euro de la inculpatul Avrămii Daniel-Adrian, a sumei de 1.333 euro de la inculpatul Mareș Alin și a sumei de 1.333 euro de la inculpatul Bagoli Petrică-Bogdan, în echivalent în lei la cursul BNR, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 01 august 2016, vezi comunicat 1114/VIII/3 din 9 august 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 august 2016