DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 338 din 14.12.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DOMOCOȘ ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiuș, la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul (2 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și deținerea fără drept a munițiilor.
Condamnă pe inculpații BLAGA DOINA DANIELA și MORGOVAN NELU FLORIN, funcționari publici în cadrul Biroului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Beiuș, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa funcția orice funcție publică, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul.
Condamnă pe inculpatul UȘVAT IOAN, șef Compartiment urbanism în cadrul Primăriei municipiului Beiuș, la data faptelor, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals intelectual în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul MATEAȘ VIOREL, secretar al Primăriei municipiului Beiuș, la data faptelor, la o pedeapsă de un an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual (2 infracțiuni), din care una în formă continuată și instigare la fals intelectual.
Condamnă pe inculpatul BUNEA GEORGE LAURENȚIU, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.
Condamnă pe inculpata PETRUȚ DANIELA CRINA, auditor în cadrul Primăriei municipiului Beiuș, la data faptei, la plata unei amenzi penale în cuantum de 2.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Dispune achitarea inculpaților BERCEA VIRGIL, CONSTANTIN MIRCEA OVIDIU MIHĂILĂ, IAMBOR STELA EMILIA, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
În cazul inculpatului Ușvat Ioan, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Blaga Doina Daniela, Morgovan Nelu Florin, Ușvat Ioan și Bunea George Laurențiu, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, primii trei în cadrul Primăriei Municipiului Beiuș sau în cadrul Primăriei Orașului Ștei, iar ultimul în cadrul Primăriei Municipiului Oradea sau în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă a Consiliului Local al Municipal Beiuș, față de inculpații Bercea Virgil, Constantin Mircea Ovidiu Mihăilă și Iambor Stela Emilia și față de partea responsabilă civilmente Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea.
Respinge ca nefondată acțiunea civilă a părții civile, Consiliul Local al Municipal Beiuș, față de inculpații Domocoș Adrian Nicolae, Blaga Doina Daniela și Morgovan Nelu Florin, constatând că partea responsabilă civilmente, Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, a achitat în întregime prejudiciul în cuantum de 260.290 lei.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor false.
Dispune confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul Domocoș Adrian Nicolae a armei cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării și a muniției de vânătoare, toate aflate în stare de funcționare.
Obligă pe inculpatul Domocoș Adrian Nicolae la plata sumei de 31.000 lei, pe inculpații Blaga Doina Daniela, Morgovan Nelu Florin și Mateaș Viorel la plata câte unei sume de 3.500 lei, iar pe inculpații Ușvat Ioan și Bunea George Laurențiu la plata câte unei sume de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă apelanții inculpați Mateaș Viorel, Bunea George Laurențiu, Blaga Doina Daniela și Morgovan Nelu Florin la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea la data de 09 martie 2015, vezi comunicatul nr. 480/VIII/3 din data de 10 martie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 martie 2015