DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1465 din 12.12.2018, Curtea de Apel Bacău a hotărât condamnarea inculpatului TRIFAN GHEORGHE, la o pedeapsă de 3 ani cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Primăriei Piatra Neamț sau a D.G.A.S.P.C. Neamț.
Obligă pe inculpatul Trifan Gheorghe, să plătească către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma de 3.919.616,68 lei cu titlu de despăgubiri, sumă la care se vor adăuga accesoriile fiscale până la data achitării integrale a prejudiciului.
Dispune anularea actelor falsificate.
Obligă pe același inculpat la plata sumei de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău la data de 26 aprilie 2017, vezi comunicatul nr. 574/VIII/3 din data de 09 iunie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 iunie 2017