Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 26 octombrie 2018
Nr. 790/VIII/3

COMUNICAT


În contextul declanșării procedurii de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, Adunarea Generală a D.N.A, întrunită la data de 26 octombrie 2018, la solicitarea a peste o treime din totalul procurorilor din cadrul DNA, în temeiul art. 9 alin 2 din Regulamentul de Ordine Interioară, a exprimat susținerea comunicatului comun al Asociației Forumul Judecătorilor din România și Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor din data de 25.10.2018.
De asemenea, Adunarea Generală a D.N.A a adoptat următorul mesaj: „Procurorii DNA își exprimă atașamentul față de valorile statului de drept și de respectarea principiului independenței sistemului judiciar în ansamblul său, care implică garanții clare, puternice și eficiente de respectare a independenței procurorilor în exercitarea mandatului lor prevăzut de lege. În acest sens, procedurile de revocare a procurorilor cu funcții de conducere trebuie să fie temeinic justificate pe baza unor criterii obiective și să evite riscul unor decizii disproporționate și alimentarea unui climat de intimidare și presiune asupra procurorilor”.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE