IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
14 martie 2018
Nr. 220/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
BĂDICEL AURORA, inspector superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii decembrie 2015, inculpata Bădicel Aurora a pretins în două rânduri de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 60.000 euro, din care a primit 2.000 euro și 20.000 lei, în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În același context, inculpata Bădicel Aurora a promis că-l va determina pe acesta să intervină pe lângă magistrații Curții de Apel Timișoara (prin concluzii proprii și influențarea judecătorilor din complet) pentru ca aceștia să dispună trimiterea unei cauze ce-l privea pe martor spre rejudecare la o altă instanță de judecată.
În cauză s-a dispus instituirea popririi cu privire la sumele de bani datorate cu titlu de salariu inculpatei Bădicel Aurora, într-un cuantum de 1/3 (o treime) din venitul lunar net, până la concurența sumei totale de 29.000 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Actualizare (05.01.2022):
Prin decizia penală nr. 1144 din 03.11.2021, Curtea de Apel Timișoara a dispus achitarea inculpatei BĂDICEL AURORA, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.
DEFINITIVĂ
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE