DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1207 din 28.11.2017, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul POPESCU FLORIN VASILE, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale, la data faptelor, la o pedeapsă de 6 ani și 10 zile închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni), trafic de influență (2 infracțiuni) și fals în declarații (3 infracțiuni).
Condamnă pe inculpații STĂNESCU OVIDIU, STĂNESCU BUSUIOC și MERLĂ DANIEL VASILE, preot la Parohia „Sfântul Ioan” Siret, la câte o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Disjunge cauza față de inculpatul PALABIYIK NIHAT și o înaintează la Tribunalul Suceava, în vederea formării unui nou dosar.
În cazul inculpaților Popescu Florin Vasile, Stănescu Ovidiu, Stănescu Busuioc și Merlă Daniel Vasile, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Stănescu Ovidiu, Stănescu Busuioc și Merlă Daniel Vasile vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, primii doi în cadrul Primăriei orașului Salcea sau Primăriei comunei Liteni, jud. Suceava, iar ultimul în cadrul Primăriei orașului Siret sau Primăriei comunei Grănicești, jud. Suceava.
Desființează declarațiile anuale de avere false întocmite de inculpatul Popescu Florin Vasile la datele de 11.04.2013, 24.03.2014 și 06.04.2015.
Confiscă de la inculpatul Popescu Florin Vasile suma de 850 de euro.
Obligă pe inculpatul Popescu Florin Vasile să plătească suma de 8.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe inculpatul Stănescu Ovidiu să plătească suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpații Stănescu Busuioc și Merlă Daniel Vasile la plata a câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava la data de 22 februarie 2016, vezi comunicat nr. 184/VIII/3 din data de 23 februarie 2016.



Actualizare (23.01.2019):

Prin decizia penală nr. 1179 din 12.12.2018, Curtea de Apel Suceava a dispus achitarea inculpatului PALABIYIK NIHAT, administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea reținută în sarcina lui, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 februarie 2016