DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 31 octombrie 2017
Nr. 1022/VIII/3

COMUNICAT


În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 892 din 15 septembrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

MOISE BOGDAN, la data faptelor decan al Facultății de Teologie în cadrul Universității Ovidius Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii.
- fals intelectual,

Anterior, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului
CHIRILUȚĂ BOGDAN-FLORIN, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals în declarații în formă continuată,
- uz de fals (2 fapte),
- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participației improprii.

În rechizitoriul și în acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite în cauză, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declarații pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menționat mai sus.
Ulterior, conducerea Universității Ovidius Constanța, acționând fără vinovăție, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferențiar universitar și l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăți ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei.
În același context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă, susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.
La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate, în care și de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.
În demersurile sale infracționale, în anul 2013, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța.
Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin îndeplinește condițiile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus.

Universitatea Ovidius Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 118.570 lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin.

În prezența avocatului, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- 2 ani și 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție publică.

Inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță.

Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin au fost trimise la Tribunalul Constanța.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Actualizare (05.03.2020):
Prin decizia penală nr. 9 din 08.01.2020, Curtea de Apel Constanța a dispus achitarea inculpatului MOISE BOGDAN, pentru infracțiunea reținută în sarcina lui, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 19 decembrie 2017