DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 911 din 07.09.2017, Curtea de Apel Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău cu inculpatul PAVĂL IOAN și îl condamnă pe acesta la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei comunei Pângărați, jud. Neamț, sau în cadrul Primăriei comunei Alexandru cel Bun, jud. Neamț.
Obligă pe inculpatul Pavăl Ioan la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost trimise în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău la data de 24 aprilie 2017, vezi comunicat 574/VIII/3 din 09 iunie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 iunie 2017