DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. 1351/111/2015
Operator de date cu caracter personal 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 408/A/2017
Ședința publică din 21 iunie 2017
PREȘEDINTE: (...)
JUDECĂTOR: (...)


Grefier: (....)



Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost reprezentat de procuror (....).
Pe rol se află judecarea apelurilor penale declarate de DNA – Serviciul Teritorial Oradea privind pe inculpații G.L., B.F. și SC R. SRL, trimiși în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și de inculpații SC R. SRL și B.F. împotriva sentinței penale nr. 11 din 29 iunie 2016 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1351/111/2015.
Se constată că apelurile au fost dezbătute în ședința publică din 23 mai 2017, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea din acea dată – care face parte integrantă din prezenta – și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru 07 iunie 2017, iar apoi pentru azi, 21 iunie 2017.

CURTEA DE APEL



Deliberând asupra apelurilor penale de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 11 din 29 iunie 2016, Tribunalul Bihor, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod pena și, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul G.L. [...] la o pedeapsă de 10 ani închisoare în regim privativ de libertate.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura aceea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (Legea 286/2009), a fost condamnat inculpatul B.F. [...] la o pedeapsă de 10 ani închisoare în regim privativ de libertate.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 65 alin. (1) Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) Cod penal 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita o profesie de natura aceea de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, a fost condamnată inculpata SC R. SRL [....] la o pedeapsă de 500.000 lei amendă.
În baza art. 53 ind. 1 alin. (3) lit. a) Cod penal 1969 s-a dispus dizolvarea inculpatei SC R. SRL cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea la Oficiul Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
În baza art. 25 alin. (1) Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de ANAF – Direcția Generală a Finanțelor Publice București.
În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală au fost obligați inculpații G.L., B.F. și SC R. SRL în solidar la plata sumei de 30.912.478 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, sumă la care se vor calcula și obligațiile fiscale accesorii, de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății, cu titlu de despăgubiri civile în favoarea ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice București.
În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 275 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală au fost obligați fiecare dintre inculpații G.L., B.F. și SC R. SRL, la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor suma de 360 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. M.B., conform delegației nr. .../18.11.2015.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor suma de 360 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. R.C., conform delegației nr. .../18.11.2015.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor suma de 360 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. H. M., conform delegației nr. ..../18.11.2015.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că inculpații G.L. și persoana juridică SC R. SRL București, în perioada 2007 - 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 15 (cincisprezece) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 18.674.537 lei (5.172.715 euro), din care 8.700.266 lei accize, 6.170.294 lei TVA de plată și 3.803.977 lei impozit pe profit.
Inculpatul B.F., în perioada iunie 2007 - februarie 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 8 (opt) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 12.237.941 lei (3.389.823 euro), din care 5.824.831 lei accize, 3.987.330 lei TVA de plată, 2.425.780 lei impozit pe profit.
Potrivit probelor de la dosar și raportului de constatare, s-a constatat următoarele :
SC A.O. SRL a declarat că a efectuat tranzacții cu SC A.D. G. SRL în perioada 30.06.2007 - 28.08.2007, respectiv cu produse petroliere (motorină) în cantitate totală de 3.492.082 litri, în valoare totală de 9.964.134 lei, din care TVA în sumă de 1.590.912 lei. SC A.O. SRL a declarat că a efectuat, în perioada 31.08.2007 - 17.10.2007, tranzacții comerciale cu SC R. SRL, în valoare totală de 11.329.200 lei din care TVA în sumă de 1.808.864 lei, constând în aprovizionarea cantității de 3.983.904 litri produse petroliere (3.831.124 litri motorină și 152.780 litri benzină fără plumb).
SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări, în perioada 22.07.2007 - 20.09.2007, de la SC A.D. G. SRL în valoare totală de 5.869.543 lei din care TVA în sumă de 937.154 lei, constând în achiziționarea a 2.123.439 litri motorină. În perioada 22.09.2007 - 01.02.2008 SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 4.597.009 lei din care TVA în sumă de 733.976 lei, constând în achiziționarea cantității de 1.660.326 litri motorină.
SC P. SRL Poiana Sibiului a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 300/25.09.2007 provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare de 68.388 lei cu un TVA în sumă de 12.994 lei, constând în achiziționarea cantității de 28.868 litri motorină.
SC E. 2000 SRL Sălaj a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 10.09.2007 - 11.10.2007, un număr de șase facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare de 574.796 lei cu un TVA în sumă de 109.212 lei, constând în achiziționarea cantității de 231.864 litri motorină.
SC L&C.O.C SRL Arad a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 30.10.2007- 28.12.2007, un număr de 3(trei) facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 263.707 lei din care TVA în sumă de 42.104 lei, constând în achiziționarea cantității de 78.656 litri produse petroliere.
SC E. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 28.08.2007 - 07.02.2008, facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 3.728.440 lei din care TVA în sumă de 595.297 lei, constând in achiziționarea cantității de 1.300.155 litri motorină.
SC P. SRL Sibiu a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 02.07.2007 - 01.09.2007, facturi de cumpărări provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare totală de 1.669.719 lei din care TVA în sumă de 266.594 lei, constând in achiziționarea cantității de 602.200 litri motorină. SC P. SRL a declarat că a efectuat, în perioada 30.08.2007 - 29.02.2008, tranzacții comerciale și cu SC R. SRL, respectiv a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 5.492.842 lei din care TVA în sumă de 877.008 lei, constând în aprovizionarea cantității de 1.869.992 litri motorină.
SC B.I.E. SRL, în perioada 29.11.2007-12.02.2008, a achiziționat de la SC R. SRL cantitatea de 157.794 litri motorină în valoare totală de 509.975 lei, din care TVA în sumă de 81.425 lei.
SC C.C. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC A.D. GRUP SRL în perioada iunie - septembrie 2007 care au constat în achiziționarea de produse petroliere în valoare totală de 142.384 lei din care TVA în sumă de 22.733 lei. În perioada 20.08.2007 - 10.04.2008, SC C.R. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 408.174 lei, din care TVA în sumă de 65.170 lei, constând în achiziționarea cantității de 110 litri motorină, 10.005 litri benzină premium și a cantității de 9.260 litri benzină fără plumb.
SC K. SRL Oradea - (fosta denumire fiind SC F.SRL) a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 153.599 lei din care TVA în sumă de 24.524 lei, constând in achiziționarea cantității de 55.012 litri motorină.
SC P.O.D.SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr.72/23.01.2008 în valoare totală de 89.039,75 lei din care TVA în sumă de 14.216 lei, constând în achiziționarea cantității de 26.162 litri motorină.
SC C. SRL Satu Mare a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 24/14.01.2008 provenind de la SC R. SRL în valoare de 4.032 lei cu un TVA în sumă de 766 lei, constând in achiziționarea cantității de 1.400 litri motorină.
SC R. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind SC A.D. GRUP SRL cât și de la SC R. SRL, după cum urmează: de la SC R. SRL factura nr. 136/12.09.2007 în valoare 78.123 lei cu un TVA în sumă de 14.843 lei, cantitatea de 33.103 litri motorină, iar de la SC A.D. GRUP SRL factura nr. 43/22.08.2007 în valoare de 78.540 lei cu un TVA în sumă de 14.922 lei, cantitatea de 33.103 litri motorină.
SC N.C. SRL Timiș a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 112/30.08.2007 provenind de la SC R. SRL în valoare de 68.077 lei cu un TVA în sumă de 12.934 lei, constând în achiziționarea cantității de 29.990 litri motorină.
T.E.2000 SA Constanta a achiziționat de la SC R. SRL, în perioada septembrie 2007 - martie 2008, diverse materiale consumabile precum și servicii constând in lucrări de reparații la hotelul M.din stațiunea Olimp în valoare totală de 217.569 lei, din care TVA în sumă de 34.737 lei.
SC P.M.SA Constanta a achiziționat de la SC R. SRL, în perioada 01.12.2007 - 31.12.2009, diverse materiale consumabile precum și servicii constând în lucrări de construcții în valoare totală de 568.428 lei, din care TVA în sumă de 90.757 lei.
SC P.T. SRL Constanța a înregistrat în evidența contabilă un număr de 99 de facturi provenind de la SC R. SRL, în perioada martie-aprilie 2008, constând în lucrări de construcții în valoare totală de 480.274 lei, din care TVA în sumă de 76.682 lei, iar în luna mai 2007, un număr de 4 facturi provenind de la SC A.D. GRUP SRL constând în lucrări de construcții în valoare totală de 140.731 lei, din care TVA în sumă de 22.470 lei.
V.S. SRL a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 4771796/25.07.2007 provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare de 66.639 lei cu un TVA în sumă de 12.661 lei constând în achiziționarea cantității de 28.237 litri motorină.
SC A.D. GRUP SRL București a comercializat, în perioada în care a fost administrată de inculpatul B.F., iunie 2007 - februarie 2008, produse energetice care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție sau alte mărfuri neaccizabile, către 8 (opt) societăți comerciale, fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 12.237.941 lei (3.389.823 euro), din care 5.824.831 lei accize, 3.987.330 lei TVA de plată, 2.425.780 lei impozit pe profit.
SC R. SRL București a comercializat, în perioada în care a fost administrată de inculpatul G.L., 2007 - 2008, produse energetice care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție sau alte mărfuri neaccizabile, către 15 (cincisprezece) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 18.674.537 lei (5.172.715 euro) din care 8.700.266 lei accize, 6.170.294 lei TVA de plată și 3.803.977 lei impozit pe profit.
Referitor la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpaților trimiși în judecată, instanța de fond a reținut că în mod corect au fost trimiși aceștia în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și art. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 5 din Codul penal. În aplicarea legii penale mai favorabile s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 241/2005 în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, precum și prevederile art. 35 alin. (1) Cod penal în ceea ce privește forma continuată, existând o situație de excepție de la aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale care a statuat că nu este permis instanțelor de judecată în determinarea legii penale mai favorabile să combine dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal, nu aceeași fiind situația combinării dispozițiilor din legile speciale cu caracter penal cu dispozițiile Codului penal mai favorabil inculpaților. Ca urmare, întrucât dispozițiile art. 35 noul Cod penal sunt indiscutabil mai favorabile inculpaților prin regimul sancționator aplicabil, respectiv prin putința majorării cu cel mult 3 ani a pedepsei închisorii de către instanță, raportat la forma continuată a infracțiunii din Vechiul Cod penal prevăzute în art. 41 Cod penal, care stabilea că infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege la care se poate adăuga un spor potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni, s-au aplicat prevederile art. 35 alin. (1) Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă s-a reținut că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpații G.L. și B.F. și inculpata persoană juridică SC R. SRL București este în cuantum de 30.912.478 lei și apreciind că acest prejudiciu a fost dovedit prin raportul de constatare întocmit în cauză care nu a fost contestat de către inculpați, instanța va obliga pe inculpați în solidar la plata acestui prejudiciu.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termenul legal, au declarat apel DNA – serviciul Teritorial Oradea și inculpații SC R. SRL și B.F..
DNA – Serviciul Teritorial Oradea a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității, solicitând desființarea acesteia în sensul reținerii dispozițiilor art. 41 alin. (2) Cod penal în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală sub acuzația cărora inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond și a dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (2) Cod procedură penală ca temei al obligării inculpaților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea statului în primă instanță.
S-a arătat că instanța de fond, deși a reținut ca lege penală mai favorabilă legea veche, cu încălcarea dispozițiilor deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a reținut la încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală în formă continuată sub acuzația cărora au fost trimiși în judecată cei trei inculpați dispozițiile art. 35 alin. (1) din actul Cod penal, iar nu pe cele ale art. 41 alin. (2) Cod penal 1969.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond, deși a dispus condamnarea inculpaților, i-a obligat pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în primă instanță în temeiul art. 275 alin. (1) lit. c), iar nu în baza art. 274 alin. (1) și (2) Cod procedură penală.
Inculpații SC R. SRL și B.F. au criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei, inculpata SC R. SRL solicitând să se desființeze sentința în sensul de a se dispune achitarea sa, iar inculpatul B.F. în sensul de a se reduce pedeapsa ce i-a fost aplicată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea și de inculpații B.F. și SC R. SRL sunt fondate.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt constând în aceea că, inculpații G.L. și persoana juridică SC R. SRL București, în perioada 2007 - 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 15 (cincisprezece) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 18.674.537 lei (5.172.715 euro), din care 8.700.266 lei accize, 6.170.294 lei TVA de plată și 3.803.977 lei impozit pe profit.
Inculpatul B.F., în perioada iunie 2007 - februarie 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 8 (opt) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 12.237.941 lei (3.389.823 euro), din care 5.824.831 lei accize, 3.987.330 lei TVA de plată, 2.425.780 lei impozit pe profit.
Potrivit probelor de la dosar și raportului de constatare, s-a constatat următoarele :
SC A.O. SRL a declarat că a efectuat tranzacții cu SC A.D. GRUP SRL în perioada 30.06.2007 - 28.08.2007, respectiv cu produse petroliere (motorină) în cantitate totală de 3.492.082 litri, în valoare totală de 9.964.134 lei, din care TVA în sumă de 1.590.912 lei. SC A.O. SRL a declarat că a efectuat, în perioada 31.08.2007 - 17.10.2007, tranzacții comerciale cu SC R. SRL, în valoare totală de 11.329.200 lei din care TVA în sumă de 1.808.864 lei, constând în aprovizionarea cantității de 3.983.904 litri produse petroliere (3.831.124 litri motorină și 152.780 litri benzină fără plumb).
SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări, în perioada 22.07.2007 - 20.09.2007, de la SC A.D. GRUP SRL în valoare totală de 5.869.543 lei din care TVA în sumă de 937.154 lei, constând în achiziționarea a 2.123.439 litri motorină. În perioada 22.09.2007 - 01.02.2008 SC A. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 4.597.009 lei din care TVA în sumă de 733.976 lei, constând în achiziționarea cantității de 1.660.326 litri motorină.
SC P. SRL Poiana Sibiului a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 300/25.09.2007 provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare de 68.388 lei cu un TVA în sumă de 12.994 lei, constând în achiziționarea cantității de 28.868 litri motorină.
SC E. 2000 SRL Sălaj a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 10.09.2007 - 11.10.2007, un număr de șase facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare de 574.796 lei cu un TVA în sumă de 109.212 lei, constând în achiziționarea cantității de 231.864 litri motorină.
SC L&C.O.C SRL Arad a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 30.10.2007- 28.12.2007, un număr de 3(trei) facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 263.707 lei din care TVA în sumă de 42.104 lei, constând în achiziționarea cantității de 78.656 litri produse petroliere.
SC E. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 28.08.2007 - 07.02.2008, facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 3.728.440 lei din care TVA în sumă de 595.297 lei, constând in achiziționarea cantității de 1.300.155 litri motorină.
SC P. SRL Sibiu a înregistrat în evidența contabilă, în perioada 02.07.2007 - 01.09.2007, facturi de cumpărări provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare totală de 1.669.719 lei din care TVA în sumă de 266.594 lei, constând in achiziționarea cantității de 602.200 litri motorină. SC P. SRL a declarat că a efectuat, în perioada 30.08.2007 - 29.02.2008, tranzacții comerciale și cu SC R. SRL, respectiv a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 5.492.842 lei din care TVA în sumă de 877.008 lei, constând în aprovizionarea cantității de 1.869.992 litri motorină.
SC B.I.E. SRL, în perioada 29.11.2007-12.02.2008, a achiziționat de la SC R. SRL cantitatea de 157.794 litri motorină în valoare totală de 509.975 lei, din care TVA în sumă de 81.425 lei.
SC C.C. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC A.D. GRUP SRL în perioada iunie - septembrie 2007 care au constat în achiziționarea de produse petroliere în valoare totală de 142.384 lei din care TVA în sumă de 22.733 lei. În perioada 20.08.2007 - 10.04.2008, SC C.R. SRL a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 408.174 lei, din care TVA în sumă de 65.170 lei, constând în achiziționarea cantității de 110 litri motorină, 10.005 litri benzină premium și a cantității de 9.260 litri benzină fără plumb.
SC K. SRL Oradea - (fosta denumire fiind SC FLORCIP SRL) a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind de la SC R. SRL în valoare totală de 153.599 lei din care TVA în sumă de 24.524 lei, constând in achiziționarea cantității de 55.012 litri motorină.
SC P.O.D.SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr.72/23.01.2008 în valoare totală de 89.039,75 lei din care TVA în sumă de 14.216 lei, constând în achiziționarea cantității de 26.162 litri motorină.
SC C. SRL Satu Mare a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 24/14.01.2008 provenind de la SC R. SRL în valoare de 4.032 lei cu un TVA în sumă de 766 lei, constând in achiziționarea cantității de 1.400 litri motorină.
SC R. SRL Oradea a înregistrat în evidența contabilă facturi de cumpărări provenind SC A.D. GRUP SRL cât și de la SC R. SRL, după cum urmează: de la SC R. SRL factura nr. 136/12.09.2007 în valoare 78.123 lei cu un TVA în sumă de 14.843 lei, cantitatea de 33.103 litri motorină, iar de la SC A.D. GRUP SRL factura nr. 43/22.08.2007 în valoare de 78.540 lei cu un TVA în sumă de 14.922 lei, cantitatea de 33.103 litri motorină.
SC N.C. SRL Timiș a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 112/30.08.2007 provenind de la SC R. SRL în valoare de 68.077 lei cu un TVA în sumă de 12.934 lei, constând în achiziționarea cantității de 29.990 litri motorină.
T.E.2000 SA Constanta a achiziționat de la SC R. SRL, în perioada septembrie 2007 - martie 2008, diverse materiale consumabile precum și servicii constând in lucrări de reparații la hotelul M.din stațiunea Olimp în valoare totală de 217.569 lei, din care TVA în sumă de 34.737 lei.
SC P.M.SA Constanta a achiziționat de la SC R. SRL, în perioada 01.12.2007 - 31.12.2009, diverse materiale consumabile precum și servicii constând în lucrări de construcții în valoare totală de 568.428 lei, din care TVA în sumă de 90.757 lei.
SC P.T. SRL Constanța a înregistrat în evidența contabilă un număr de 99 de facturi provenind de la SC R. SRL, în perioada martie-aprilie 2008, constând în lucrări de construcții în valoare totală de 480.274 lei, din care TVA în sumă de 76.682 lei, iar în luna mai 2007, un număr de 4 facturi provenind de la SC A.D. GRUP SRL constând în lucrări de construcții în valoare totală de 140.731 lei, din care TVA în sumă de 22.470 lei.
V.S. SRL a înregistrat în evidența contabilă factura de cumpărări nr. 4771796/25.07.2007 provenind de la SC A.D. GRUP SRL în valoare de 66.639 lei cu un TVA în sumă de 12.661 lei constând în achiziționarea cantității de 28.237 litri motorină.
SC A.D. GRUP SRL București a comercializat, în perioada în care a fost administrată de inculpatul B.F., iunie 2007 - februarie 2008, produse energetice care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție sau alte mărfuri neaccizabile, către 8 (opt) societăți comerciale, fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 12.237.941 lei (3.389.823 euro), din care 5.824.831 lei accize, 3.987.330 lei TVA de plată, 2.425.780 lei impozit pe profit.
SC R. SRL București a comercializat, în perioada în care a fost administrată de inculpatul G.L., 2007-2008, produse energetice care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție sau alte mărfuri neaccizabile, către 15 (cincisprezece) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 18.674.537 lei (5.172.715 euro) din care 8.700.266 lei accize, 6.170.294 lei TVA de plată și 3.803.977 lei impozit pe profit.
Examinând incidența legii penale mai favorabile, Curtea constată că în cursul procesului penal a intrat în vigoare noul Cod penal.
Modificările ivite în cursul procesului penal, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior și Codul penal în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.
Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 Cod penal a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.
Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.
Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.
Curtea reține că deși prima instanță a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile interpretând dispozițiile art. 5 Cod penal în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, reținând că inculpaților le este mai favorabilă legea penală veche [potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării aduse prin OUG nr. 54/2010, în cazul producerii unui prejudiciu mai mare de 500.000 euro în echivalentul monedei naționale, limita minimă și maximă a pedepsei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) se majorează cu 3 ani, pe când, după modificarea adusă prin OUG nr. 54/2010, limita minimă și limita maximă a pedepsei se majorează cu 7 ani], a reținut dispozițiile art. 35 alin. (1) din actualul Cod penal, iar nu pe cele ale art. 41 alin. (2) Cod penal 1969.
Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a consacrat aplicarea globală a legii penale mai favorabile, iar nu, astfel cum a reținut instanța de fond, aplicarea globală a dispozițiilor Codului penal din 1969 sau pe cele ale Codului penal 2009.
Potrivit art. 1 din actualul Cod penal legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni, noțiunea de lege penală fiind definită prin art. 173 ca fiind orice dispoziție cu caracter penal curpinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării aveau putere de lege și, astfel cum s-a reținut în paragraful 47 al deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, art. 173 are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracțiuni, legiuitorul urmărind a face legătura materiale dintre Codul penal și ale legi speciale care, deși nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relații sociale, cuprind și dispoziții cu caracter penal, scoțând astfel aceste dispoziții din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a înlătura orice fel de obțiecții potrivit cărora faptele antisociale respecte ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală.
În aceste condiții, Curtea în baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, va constata că legea penală mai favorabilă inculpaților este Codul penal din 1969 și legislația penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care aceștia sunt acuzați.
Faptele inculpaților G.L. și persoana juridică SC R. SRL București, care în perioada 2007 - 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 15 (cincisprezece) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 18.674.537 lei (5.172.715 euro), din care 8.700.266 lei accize, 6.170.294 lei TVA de plată și 3.803.977 lei impozit pe profit iar inculpatul B.F., în perioada iunie 2007 - februarie 2008, a comercializat produse energetice, care nu provin dintr-un antrepozit fiscal de producție, sau alte mărfuri neaccizabile, către 8 (opt) societăți comerciale fără să stabilească, să evidențieze și să depună la organele fiscale declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat, prejudiciul adus bugetului general consolidat fiind în sumă totală de 12.237.941 lei (3.389.823 euro), din care 5.824.831 lei accize, 3.987.330 lei TVA de plată, 2.425.780 lei impozit pe profit-sunt tipice constituind infracțiunile de evaziune fiscală.
Pentru acestea, Curtea, în baza art. 421 pct. (1) lit. a) Cod procedură penală, va admite apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea și de inculpații B.F. [...] și SC R. SRL [....] împotriva sentinței penale nr. 111 din 29 iunie 2016 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1351/111/2015.
Va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând:
I. În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 va constată că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul G.L. este Codul penal din 1969 și legislația penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care a fost acuzat inculpatul.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 și art. 5 Cod penal va condamna pe inculpatul G.L. [...] la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Va menține pedepsele accesorii și complementare aplicate de Tribunalul Bihor.
II. În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul B.F. este Codul penal din 1969 și legislația penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care a fost acuzat inculpatul.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 și art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul B.F. [....] la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Menține pedepsele accesorii și complementare aplicate de Tribunalul Bihor.
III. În baza art. 5 Cod penal cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 va constata că legea penală mai favorabilă pentru inculpata SC R. SRL este Codul penal din 1969 și legislația penală specială în vigoare la data comiterii faptelor de care a fost acuzată inculpata.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, art. 711 alin. (3) Cod penal 1969 și art. 5 Cod penal va condamna pe inculpata SC R. SRL [....] la pedeapsa amenzii de 500.000 lei.
Va menține pedeapsa complementară aplicată de Tribunalul Bihor.
Va schimba temeiul de drept al dispoziției de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în primă instanță din art. 275 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală în art. 274 alin. (1) și (2) Cod procedură penală.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.
Suma de câte 360 lei onorariu pentru avocații din oficiu C. S. (delegația nr. .../2017 emisă de Baroul Bihor), V. M. (delegația nr. .../2017 emisă de Baroul Bihor și P. R. (delegația nr. ..../2017 emisă de Baroul Bihor) se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 21 iunie 2017.

PREȘEDINTE,
(...)
JUDECĂTOR,
(...)
 
  Grefier,
(...)