DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1052/A din 30.06.2017, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatei NICOLA MARILENA, referent în cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe (A.N.L.) la data faptelor, la o pedeapsă de un an și 3 luni închisoare și interzicerea, pe timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de înșelăciune.
Confiscă de la inculpată suma totală de 24.600 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R de la data efectuării plății.
Dispune obligarea inculpatei la plata următoarelor sume de bani: către partea civilă I.D.A. suma de 12.000 euro în echivalent lei la data plății efective; către părțile civile N.I. și N.R. suma de 6.500 lei; către partea civilă S.C. suma de 600 euro în echivalent lei la data plății efective; către partea civilă P.C. suma de 3.000 euro în echivalent lei la data plății efective; către partea civilă P.R.A. suma de 2.500 euro în echivalent lei la data plății efective; către partea civilă T.C.A. suma de 600 euro în echivalent lei la data plății efective.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 29 septembrie 2015, vezi comunicat 1552/VIII/3 din 06 octombrie 2015.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 octombrie 2015